BLED, i se mai spune si ,,IMAGO PARADISI”

Cand am vazut pentru prima data o imagine cu micuta insula Bled, am exclamat:,,-Oau, arata de vis, trebuie neaparat sa ajungem aici!”. Surpriza si mai mare a fost cand, dupa cautarile de rigoare pe internet,  am aflat ca doar 160 de km aveam de parcurs pana la  locul acesta minunat din Slovenia. In aceeasi seara,am stabilit- plecam in week-end-ul imediat urmator. Si tot in aceeasi seara(deja timpul ne presa), stiam si unde ne vom caza pe timpul sederii in Bled.

N-as sti sa va dau  detalii despre preturile practicate de hotelieri ori proprietarii de pensiuni din zona.Stiu doar ca sotul meu a fost, de la bun inceput, de-a dreptul fermecat de Istra, o vila frumoasa aflata in imediata apropiere a lacului.  Pentru cei interesati am atasat link-ul corespunzator si  imaginile vorbesc de la sine.  Conditiile sunt de lux si te fac sa te simti un oaspete deosebit. Daca ar fi sa le ofer o nota pe booking.com. sau pe alte asemenea site-uri,  totusi nu le-as da 10. M-as limita la un 9, avand in vedere ca apartamentul mi s-a parut insuficient incalzit. Pentru pretul cerut aici(180 euro/noapte,un apartament cu 3 camere) mi se pare normal, ca turist, sa ai absolut toate conditiile necesare pentru a te simti confortabil.

Conform planului nostru, ar fi trebuit ca in prima zi sa vizitam castelul Bled, dupa care sa inchiriem o barca pentru a ajunge astfel la renumita bisericuta de pe insula. Pentru ziua urmatoare, agenda era mai mult decat incarcata: cascada Iglica, Parcul National Triglav, castelul Predjama si pestera Postojna. Dar cum, de multe ori, socoteala de acasa nu se potriveste mai deloc cu cea din targ, realitatea a stat oarecum altfel.

Inainte sa urcam muntele pentru a ajunge la castel, am zabovit mult timp pe malul lacului Bled; asta pentru ca fata noastra si-a pus in minte sa hraneasca toate lebedele, gastele si ratele salbatice aflate aici. Si nu sunt deloc putine. Sunt cele mai blande pasari salbatice pe care le-am intalnit vreodata. Vin si iti mananca din palma fara pic de teama. Mai mult de atat, de cate ori au chef,  parasesc lacul si se plimba ca la ele acasa prin parcul de pe mal sau chiar pe la terasele din jur.

In sfarsit, plecam spre castelul  cocotat in varf de munte, ocazie cu care ne dam seama ca la capitolul conditie fizica mai e destul de muncit. Mai bine de douazeci de minute in care urci incontinuu treapta dupa treapta, asta nu e un lucru tocmai la indemana oricui. Odata ajuns la destinatie, uiti de toata oboseala acumulata si de un lucru esti sigur-chiar merita tot efortul. Cel mai vechi castel din Slovenia (a fost mentionat pentru prima data intr-un document din 1012) ofera turistilor  inedite experiente in interiorul zidurilor sale, dar si privelisti de vis contempland imprejurimile de la mare inaltime.

Ce poti face aici? Destule. Daca esti infometat, poti incepe prin a servi masa la restaurantul castelului, bucatarul e priceput si poti alege din o gama variata de bucate, mai mult sau mai putin traditionale. Personal, in general, incerc sa ma tin departe de tot ce-mi suna oarecum ciudat, dar ,din cand in cand, se intampla sa am chef de nebunii culinare. Nu mi-as fi inchipuit ca o sa pot manca intraga portie de  carpaccio de miel  invelit in  spuma de ciocolata si ,cu atat mai putin, friptura de mistret (shame on me!) cu capsune. Pe aceasta din urma doar am gustat-o, sotul meu a fost principalul vinovat.  Si pentru ca rasfatul culinar sa fie desavarsit, puteti incerca kremsnitul lor. Este de dimensiuni considerabile (shame on me again!) si s-a dovedit a fi absolut delicios..De altfel, slovenii  spun ca renumita delicatesa(slovenii pronunta,, kremšnita”) este prajitura  traditionala din Bled si  ca nicaieri in lume nu s-ar afla un kremsnite mai bun. De apreciat a fost si faptul ca, desi nu aveau in meniu felul de mancare preferat de copila mea, bucatarul a gatit special pentru ea. Ma indoiesc sincer ca in multe restaurante s-ar intampla asta.

Dupa ce cu greu te desprinzi de terasa care iti ofera o panorama de vis, poti afla o sumedenie de lucruri interesante vizitand muzeul aflat in interiorul castelului.

Pentru cei  care doresc sa plece acasa cu un suvenir marca ,,Bled”, exista un magazinas plin ochi cu tot felul de obiecte . Copila mea a ignorat cu desavarsire multimea de papusele imbracate in hainute traditionale slovene si s-a dus glont spre o spada confectionata manual din lemn . N-am mai putut s-o desprind de ea.  Motiv de stres pentru mine, gandindu-ma la obiectele mai mult sau mai putin fragile aflate in preajma ei. Din fericire, gratie vigilentei materne, nici un obiect cu valoare istorica nu a avut de suferit. Ramane de vazut care va fi soarta obiectelor din propria casa cand copilul va avea chef s-o faca pe d’ Artagnan.

Un alt punct de atractie este crama castelului unde  poti sa te implici in procesul tehnologic  al imbutelierii  vinului. Ma rog, ,,proces tehnologic” e cam mult spus totusi. Odata vinul scos din butoiul de stejar, iti capsezi sticla, ii pui eticheta si ajutat de simpaticul  calugar  Andrej, ii aplici chiar si un sigiliu din ceara. Mai mult de atat, ti se ofera si un certificat ce atesta  faptul ca ai contribuit din plin la rezultatul final. Si gata, iei frumos acasa sticla si te lauzi ca este opera ta. Bineinteles ca sotul meu nu putea sa rateze o asemenea experienta,dupa cum nu a ratat nici un alt lucru pe care nu l-am mai intalnit in alta parte- taiatul cu sabia a …gatului unei sticle de sampanie. Se tine sticla temeinic intr-o mana si cu cealalta ii aplici rapid o lovitura de sabie.  Biata sticla a fost ,,decapitata” intr-o fractiune de secunda, Andrej a impartit rapid pahare curiosilor stransi imprejur si …sa curga sampania!!

La urmatoarea oprire, a fost randul Marei sa-si dovedeasca priceperea. De data aceasta in materie de …tiparit. In castelul din Bled exista o tiparnita veche de 500 de ani, turistii avand posibilitatea de a deveni, contra cost, detinatorii  unui …certificat de Bled. Ca si la crama castelului, te poti  implica activ in procesul de creatie. Sunt alese literele din metal, sunt unse cu tus, fiind apoi presate cu un dispozitiv special. Si uite asa te simti transportat peste vreme tocmai in timpurile in care a trait Gutenberg.  La sfarsit, ca totul sa para cat mai autentic, sunt puse sigiliul din ceara rosie si stampila de rigoare. O alta amintire frumoasa care si-a gasit locul in randul suvenirurilor noastre culese din diverse parti de lume.

Si ca tot veni vorba de suveniruri, nu este de ocolit nici  fieraria castelului . Aici, un tanar vanjos,  doar cu o lovitura zdravana de baros , iti confectioneaza pe loc o moneda de Bled. Mai mult de atat , exista posibilitatea cumpararii unor interesante obiecte din metal, toate confectionate manual.

Din pacate pentru noi, data fiind ora deja inaintata, nu am mai gasit deschis la herbarium, locul in care erau expuse tot felul de produse facute din plante cu potential terapeutic. Poate data viitoare…

Cand am parasit castelul, deja se inserase de-a binelea, asa ca nici vorba de perspectiva traversarii lacului cu barca. Am lasat-o pe o doua zi;  inca o experienta de bifat pe langa duiumul  existent in plan. Despre ce si cat am reusit, va povestesc in urmatoarea postare

2 thoughts on “BLED, i se mai spune si ,,IMAGO PARADISI”

  1. Alina January 17, 2013 / 8:07 am

    Gata, am citit tot, sper sa ma scrii, zilnic daca se poate:))Te invidiez de mor ca stai in Rijeka. Bine, visul meu ar fi un pic mai incolo, in Istria, in orasul cu nume fain:)) Ma tot plimb pe acolo cu street view-ul de la google earth si visez c-ar avea nevoie vreodata croatii de 2 filologi:)))
    Sa-ti traiasca famelia in general (frumoasa fetita!!!) si sotul in special – pt. ieri:)

    • danielaracovita January 17, 2013 / 12:34 pm

      Buna, Alina!Multumesc frumos pentru vizita si urari!Ei da, ar fi foarte frumos din partea mea sa fiu atat de harnicuta incat sa postez zilnic, dar vad ca nu prea imi iese figura asta, desi material s-a tot strans in ultimele luni…Sper sa ma mobilizez si sa vin macar cu 3-4 postari pe luna, stii cum e, timpul trece…se pierd amintiri, impresii, senzatii… Legat de nevoia croatilor de filologi scoliti in Romania, hmmm, nu vreau sa te deceptionez, dar nu prea cred ca sunt dornici de asa ceva.:)Intamplarea face ca si subsemnata sa fie tot filolog si vad ca deloc nu se inghesuie baietii astia cu oferte.:)Bine, poate ar fi important sa mentionez aici ca nici nu le-am cerut eu ceva in directia asta.🙂
      In alta ordine de idei, am fost si eu in ,,orasul cu nume fain”.Sa tot fie vreo 2-3 luni de atunci si nu am renuntat la gandul de a scrie despre minunatia asta de loc. Pana atunci, daca vrei, iti pot oferi virtual o parte din pozele facute aici- http://www.facebook.com/media/set/?set=a.367115733378992.84300.100002417049759&type=3, sper sa functioneze link-ul asta kilometric.
      Ok, multumesc frumos de vizita si te mai astept pe aici. Numai bine!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s