Cu trenul printr-o peșteră de poveste…

Doar două lucruri știam înainte de a hotărî să mergem la Postojna – faptul că este cel mai vizitat obiectiv turistic din Slovenia și că este singura peșteră din lume prin care turiștii sunt purtați cu … trenul. Suna destul de interesant și, mai ales, tentant … Firește, aș fi putut să aflu destule alte informații grație prietenului nostru comun, internetul, dar am preferat să-și mai facă treaba și factorul surpriză. Și a făcut-o din plin.

intrare pestera

S-o luăm sistematic. Lume, foarte multă lume aici. Îmi imaginam că Slovenia este una dintre țările în care turiștii dau năvală cu precădere în sezonul estival, cu atât mai mult  atunci când ei vin aici din cele mai îndepărtate colțuri de lume, dar nici chiar asa. Atât de mulți oameni cu ochii mici (cum le spune fiică-mea) am întâlnit la Postojna , încât ai fi zis că te afli în plină Asie, nicidecum în centrul Europei.

Din fericire, chiar și cu atât de multă lume în jur, totul merge ca pe roate, deși,  în situația de față, mai potrivită ar fi exprimarea ,,ca pe șine”.

Nu că aș fi considerat neapărat necesar să aduc în discuție prețul unui bilet care asigură accesul turistului în peștera amintită, dar chiar în timp ce tastăm rândurile de față,  m-a lovit o întrebare. Pură curiozitate… care o fi prețul unui bilet… să zicem… la Peștera Muierii, numele acesta mi-a venit  prima dată în minte. Am auzit că arată într-un mare fel și, spre rușinea mea, încă nu am ajuns acolo. Nu am ajuns , dar tocmai am aflat – puțin peste 2 euro, 10 RON. La Postojna costă 23 de euro. Doar am făcut o comparație, atâta tot. Și mai zic și că merită banii aceștia. Pentru minunile văzute aici și pentru serviciile ireproșabile. Că veni vorba de bilete, mi s-a părut mie mai indiscretă întrebarea doamnei care ni le-a înmânat ,,-Where do you from?”, dar imediat mi-am lămurit rostul ei. Ca să ne ofere pliantul cu informații detaliate despre Postojna în limba română. Sincer, pe unde am mai fost prin lumea asta, materiale informative în dulcele grai de acasă  nu -mi amintesc să fi primit. Nici măcar în Albena, de Paște,  unde ai impresia că românii sunt la ei acasă,  în timp ce câțiva bulgari au nimerit pe acolo din greșeală.

Postojna cave

So… cu biletele la purtător ne îndreptăm spre sala în care urma să așteptăm vestitul trenuleț viu colorat. Istoria lui mi se pare una destul de interesantă. Să tot fie cam 140 de ani de când Postojna se mândrește cu faptul că este singura peșteră din lume prin care vizitatorii se plimbă cu trenul. Pe la 1857, împăratul Austriei, Franz Joseph, și consoarta sa, Elisabeth, își anunțau vizita la Postojna. Pentru ca ilustra împărăteasă și doamnele din suita-i să nu se extenueze peste măsură, deh, lume fină, cuiva i-a venit ideea să fie meșterite un soi de scaune în care ele să fie purtate. Din motive pe care istoria le-a considerat prea insignifiante pentru a fi menționate, doamnele nu le-au mai folosit. Poate că li s-a părut mai sigur să-și folosească propriile picioare, cine știe… Oricum, respectivele scaune și-au făcut treaba câțiva ani în șir; vizitatorii dispuși să plătească o sumă considerabilă se puteau bucura de o plimbare prin galeriile întunecoase ale peșterii … cu scaunul.Mă rog, mie una mi s-a părut mai bună ideea cu căratul oamenilor de către măgari (inițiativă avansată de alfel de către un renumit speolog), dar nepusă în practică. În sfârșit, în 1872 este construită prima șină de cale ferată. A urmat apoi o perioadă destul de grea pentru ghizii de aici. Pe lângă ceea ce știm fiecare că presupune munca de ghid, respectivii aveau că sarcină de serviciu … împingerea vagoanelor cu turiști. Din fericire, la ora aceea, pe sine se aflau doar un soi de vagonete, fiecare având doar două locuri. În 1967 s-a construit o șină de cale ferată circulară pe care, actualmente, aleargă un soi de mocăniță a peșterii cu muulte locuri. O idee foarte inspirată aș zice, astfel in jur de 14 000 de turiști pot vizita zilnic peștera. Ufff, multe date, multe cifre, deja textul începe să semene cu o lecție de istorie și nu asta intenționam eu.

train

Pentru că temperatura în interior nu depășește valoarea de 10 grade C, există posibilitatea închirierii de cojoace. Noi am vizitat Postojna în noiembrie, așa că eram destul de bine îmbrăcați și nu a mai fost nevoie.

O vizită durează două ore și jumătate, răstimp în care se străbat 5,2 km de galerii. Poate este interesant de știut că Postojna, cea mai lungă peștera carstică din Slovenia, numără cam 20 de kilometri de galerii, unele uscate, altele străbătute de râuri, chiar inundate permanent și, prin urmare, interzise publicului . După primii doi kilometri parcurși cu trenul, fiecare vizitator trebuie să se alăture unui grup, asta în funcție de limba pe care o înțelege respectivul (engleză, italiană, slovenă, germană). Noi ne-am alăturat grupului vorbitor de limba engleză și am avut norocul să ne bucurăm de explicațiile unui ghid nu doar foarte bine informat, cum e și normal în meseria asta, dar și foarte mucalit, spiritual. Simpatic foc omul! Însoțiți de explicațiile ghidului nostru, am pornit la drum prin peșteră, de data această per pedes, cam un kilometru.

postojna 6

postojna 7

,,Pamela Anderson’s breasts”, exprimarea ii apartine ghidului nostru :)Nature’s jokes.

postojna 7

post.

Pe tot parcursul acestui drum ai ocazia să admiri cea mai spectaculoasă, cea mai interesantă, cea mai frumoasă parte a peșterii și lista adjectivelor la superlativul relativ de superioritate ar putea continua mult și bine. Pur și simplu ai senzația că ai ajuns într-o altă lume și impresia de ireal este una copleșitoare. Zona aceasta cuprinde Muntele Mare (cunoscut și sub numele de Calvarul), Peșterile Frumoase și Sala de Concerte. Nu sunt de ratat nici Peștera Insulă, nici Peștera Pivka denumită așa datorită râului principal ,,vinovat” de creația carstică de la Postojna, nici Peștera Neagră. Cea din urmă nu impresionează prin frumusețe, dar are istoria ei care, de altfel, i-a dat și numele. În timpul celui de-al doilea război mondial, nemții s-au gândit ei că n-ar fi o idee rea să plaseze un important depozit de combustibil taman în Peștera Postojna. Ce nu știau nemții era că acolo exista și un tunel construit cu ceva vreme în urmă de italieni, tunel care ducea tocmai în apropierea depozitului cu pricina. Nu știau ei, dar aflaseră partizanii care s-au strecurat tiptil ajungând chiar în spatele soldaților înarmați până în dinți. Ce a urmat e previzibil. Șapte zile au tot ars rezervele de combustibil, autorii ispravii acesteia au scăpat vii și nevătămați întorcându-se pe unde au venit, iar nemții și-au blestemat proasta inspirație. Peștera a fost victimă colaterală în toată istoria asta; a fost distrusă o bună parte din zona respectivă iar pereții innegriti de fum stau și astăzi mărturie vie a întâmplării tocmai povestite.

pestera neagra

raul Pivka

De la lecția de istorie trecem la cea de speologie 🙂

Dimensiunile incredibil de mari ale stalagmitelor și ale grămezilor de calcit, stalactitele ce se unesc de multe ori cu stalagmitele formând incredibile coloane, strălucirea perlelor de cavernă, jocurile de culori prezente mai la tot pasul, totul impresionează. Personal, habar nu am avut că toate aceste formațiuni de peșteră, speleotermele, cresc cu numai 0,1 milimetri în 10 ani, puține dintre ele ating ,,performanța” de a avansa cu un milimetru. Cel puțin așa spun experții. Iar speleotermele cele mai vechi în Postojna au început să se formeze in urmă cu mai bine de 500 000 de ani. Dacă sunt deteriorate sau sparte, ele nu mai pot fi înlocuite. Aproape că mi-a fost teamă să nu ating ceva și astfel să distrug minunăție de strădanie a naturii de-a lungul sutelor de mii de ani.

postojna 4

postojna 5

Arheologii au descoperit aici tot felul de unelte din piatră, dovadă a faptului că peștera asta a fost locul unde omul preistoric, în urmă cu mai bine de 50 000 de ani, venea pentru a vâna animalele ce-și aveau sălașul aici, bunăoară ursul de peșteră, o specie demult dispărută. Legat de fauna din peșteră, astăzi, acest univers carstic subteran mai este animat doar de tot felul de specii de miriapozi, creveți, greieri, lăcuste, fluturi, lilieci. De departe, cel mai renumit ,,locuitor” al peșterii este  olmul (Proteus Anguinus) sau ,,peștele om”. Asta pentru că această foarte rar întâlnită reptilă acvatică are pielea destul de asemănătoare cu cea umană, doar că este ceva mai transparentă. Există un bazin unde olmii pot fi văzuți de către turiști, dar pentru a nu le face prea mult rău  expunerea, regulat, la un interval de două luni, aceste salamandre sunt duse din nou în mediul lor natural și înlocuite cu altele. Asta numai în cazul olmilor albi, cei negri sunt într-o situație mai fericită pentru ei; fiind o specie extrem de rară, ei nu sunt expuși.

olm 2

Cum spuneam, totul mi s-a părut aici impresionant, fascinant, dar adevărata ,, perlă” a peșterii este partea cunoscută sub numele de Peșterile Frumoase. Altfel spus, un ansamblu de galerii măsurând în jur de 500m care se organizează în 3 încăperi principale-Sala Albă, Sala Roșie și Sala Tuburilor-,  cea din urmă fiind numită și Sala Spaghetelor datorită puzderiei de stalactite micuțe ce atârnă de tavan.

DSC_0779

me&Mara

Ar fi multe de spus despre fiecare în parte, dar mă tem că toate detaliile date de mine ar putea plictisi. Postojna nu este tocmai locul despre care să poți scrie cu ușurință.

Din păcate, nu am putut vizita Sala de Concerte din inima peșterii. Arată fenomenal,  având o suprafață de 3000 m2, înaltă cam de 40 de metri și  putând să primească în jur de 10 000 de persoane, aici s-au organizat de-a lungul timpului tot felul de concerte. Ecoul durează aproape 6 secunde, loculbucurându-se de o acustică extraordinară… Noi am fost nevoiți să o admirăm de la depărtare; chiar în acel interval orar se filma acolo o emisiune a nu știu cărei televiziuni slovene. Ghinionul nostru… Și că veni vorba de filmări, am fost eu curioasă să aflu dacă decorul impresionant de aici a fost valorificat de vreun regizor de film din Slovenia sau din altă parte de lume. Personal, pentru că impresia de altă lume a fost atât de puternică pe tot parcursul rămânerii în peșteră, l-aș fi văzut ideal că scenă a unei pelicule SF. M-a ajutat tot prietenul nostru, Google. Recunosc, m-a amuzat teribil ce am aflat. Singurul regizor care s-a gândit să-și strămute, pentru o vreme, echipa de filmare  în atmosfera ireală a Postojnei a fost un indian. Mai concret, este vorba despre un film indian de dragoste  realizat și lansat în anul de grație ce tocmai ne-a părăsit, 2012. Am văzut o imagine pe internet și mi s-a părut grozavă. Grozav de comică vreau să spun. Ei, da,  la asta nu m-aș fi gândit. Ce SF-uri se derulau în mintea mea fascinată de atâta măreție carstică? Țopăieli pe ritmuri indiene printre stalactite, stalagmite, olmi, miriapozi… Dar, la urma urmelor, cine sunt eu ca să pun la îndoială ideile de geniu ale celor de la Bollywood? Am încercat eu să văd cum de firul narațiunii aduce personajele din îndepărtata Indie tocmai în peștera slovenă pentru a-și face numărul de dans și cântec, dar mai mult de 5-6 minute nu am putut să rezist vizionării. Zic eu că nu-i vreo pagubă. Aveți mai jos o imagine din film. Dacă doar mie îmi pare anacronică prezența celor doi în peisaj, să-mi fie cu iertare.

film 1Chiar lângă Sala de Concerte se află o altă stație de tren unde mocănița ne aștepta ca să ne readucă la lumina zilei. Impresia este exact asta – că ai trecut dintr-o lume în alta. Și, odată ajunși în lumea de la suprafață, am revenit și la obiceiuri familiare nouă, bunăoară achiziționarea de tot felul de suveniruri. Cele mai grozave achiziții le-am făcut dintr-un magazinas plin ochi cu tot felul de varietăți de cristale, o nebunie, de unde capul familiei cu greu și-a recuperat jumătatea și copila.

Când am părăsit Postojna, deja se înserase de-a binelea, iar porțile castelului Predjama fuseseră de ceva vreme zăvorâte, așa că drumul urmat a fost cel spre casă, în Croația

Dar am revenit în Slovenia două săptămâni mai târziu;  special pentru vestitul castel săpat în stâncă. Iar Predjama nu ne-a dezamăgit deloc.Dimpotrivă chiar.

Advertisements

Pe o insula in miniatura, Bled

insula 1

A doua zi a popasului nostru in Bled, din pacate, s-a dovedit  a fi mai putin prietenoasa din punct de vedere meteorologic. Mult mai putine grade in termometru comparativ cu ziua precedenta, un cer acoperit de nori negri. Dimineata ploioasa ne-a stricat oarecum planurile , asa ca am renuntat sa  incepem periplul  nostru la ora matinala pe care ne-o propusesem initial.

Desi in intarziere fiind,  nu s-a putut fara sa zabovim ceva timp pe malul lacului Bled. Fireste,   pentru a oferi micul dejun pasaretului aflat aici. De data asta, fata mea a avut grija sa-si umple bine buzunarele cu tot felul de painici , briose, biscuiti   si tot ce a mai considerat ea ca ar face placere pasarilor in cauza.

insula pasari

In fine, odata impartite si ultimele firimituri, ne indreptam spre debarcader hotarati sa platim biletele pentru a ne putea urca intr-o pletna, barca traditionala  care faciliteaza accesul turistilor la micuta insula. Desi in pletna pot sa incapa in jur de 20 de persoane, aceasta este purtata pe ape de un singur vaslas, pitoreasca barca   reprezentand  de altfel unul dintre simbolurile Bledului. Foarte buna initiativa (pusa in practica de ani buni) de a interzice  accesul oricarei ambarcatiuni cu motor,  protejand  astfel lacul de poluare.

pletna

Revenind la dorinta noastra, din pacate, fortati de imprejurari, am fost nevoiti sa renuntam la placerea de a face plimbarea pe lac leganati de pletna.  Recunosc, a fost pentru  prima data cand m-am simtit oarecum dezamagita de serviciile slovenilor in materie de turism. La debarcader, desi era deja ora 10, nu se afla nici urma de pletna si mai neplacut a fost faptul ca nu am intalnit nici un anunt legat de orarul barcilor amintite. Cum perspectiva de a astepta mult si bine pe mal nu prea ne suradea, sotul meu s-a hotarat sa fie el cel care o sa duca greul drumului spre insula(si la propriu si la figurat) 🙂 , asa ca am inchiriat o barcuta la care urma sa vasleasca de unul singur. Cam trei km dus-intors, ma rog, pentru cineva care nu a mai facut asta de ani buni, fara sa fi excelat vreodata in sportul acesta, e ceva…Echipati cu vestele de salvare corespunzatoare , dar si cu un cornet de dimensiuni considerabile, plin ochi cu castane aburinde(ador castanele coapte), am plecat la drum.

insula15

Lacul ce urma sa-l strabatem  s-a format prin retragerea ghetarului Bohinj; lung cam de 2 km, lat de 1, 5 km si aproximativ 30 de m in adancime . Cam acestea ar fi principalele date geografice care definesc (intr-un  mod mai sec, e adevarat)unul dintre cele mai frumoase lacuri din Europa si , fara a exagera, chiar din lume.

Inconjurata de  imensitatea albastra care este lacul Bled iar in plan ceva mai indepartat de minunatii munti Alpi, micuta  insula  pare  ca desprinsa dintr-un basm. In forma de lacrima, invadata de vegetatie, singura insula naturala din Slovenia primeste in fiecare an  mii de turisti .  99 de trepte trebuie urcate pentru a ajunge la bisericuta inaltata undeva prin secolul X , fireste, de-a lungul sutelor de ani care au urmat, aducandu-i-se diverse imbunatatiri.Treptele amintite au fost  construite in 1655 si exista o traditie potrivit careia, pentru ca intr-o familie sa domneasca linistea si buna intelegere, mirele trebuie sa-si duca in brate mireasa pana la biserica situata in extremitatea sudica a insulei. Daca barbatul  este nevoit  sa depuna un oaresce efort pentru a-si cara cu bine pretioasa povara de-a lungul celor 99 de trepte, ma rog, asta in functie de cat de silfida sau nu este aleasa,  mireasa, la randul ei, trebuie sa se abtina de la a scoate vreun cuvintel pe tot parcursul drumul.Altfel mult ghinion se va abate asupra tinerei familii, cel putin asa spune aceeasi traditie. Destul de grea si misiunea asta pentru o femeie. 🙂

insula 9

Turnul cu clopotnita(masoara putin peste 50 de m) domina intreaga priveliste oferita de insula. Se spune ca,  in urma cu multe sute de ani , un print ce locuia in castelul Bled ar fi fost ucis de niste talhari care l-au aruncat apoi in lac. Pentru a-i cinsti memoria, tanara lui sotie hotaraste sa topeasca toate obiectele din aur si argint aflate in castel si astfel din pretiosul metal obtinut sa fie turnat un clopot . Dorinta vaduvei era ca acesta sa fie amplasat in capela de pe insula. Insa o furtuna puternica iscata din senin rastoarna barca pe care se afla clopotul  iar cei responsabili de aducerea lui isi gasesc si ei sfarsitul in adancul apelor. Indurerata, tanara vaduva se hotaraste sa-si imparta averea saracilor  si sa se retraga pentru totdeauna intr-o manastire. Impresionat de hotararile femeii,  episcopul din acea vreme cere el insusi turnarea unui clopot care va fi dus apoi pe insula Bled. In amintirea acestor intamplari demult trecute  , in noaptea de Craciun, pe malul Bledului, se organizeaza “The Sunken Bell”, un impresionant spectacol ce reprezinta o punere in scena a legendei tocmai rezumate.

insula 6

Slovenii stiu sa exploateze la maximum orice atunci cand vine vorba de turism. Asa a luat nastere  ideea existentei ,, clopotului dorintelor”. In interiorul bisericii, chiar in fata altarului, se afla funia clopotului amintit si astfel oricine il poate face sa sune indiferent de ora. Se spune ca tragand  de funia clopotului respectiv (neaparat de 3 ori, deh, numarul magic) ti se indeplineste o dorinta. Asa se face ca de dimineata pana seara tarziu , Bledul rasuna de dangatele  clopotului. Poate dintr-un soi de exces de zel, poate din prea multa naivitate sau poate doar pentru amuzament, exista destui turisti care trag in nestire de biata funie, unii chiar cu un soi de furie ,  la un moment dat devenind chiar agasant ceea ce se aude. Cu buna stiinta,  noi am renuntat sa facem asta, e asa de placuta linistea pe insula…

insula 5

insula 10

insula 4

Din pacate, nu am putut ramane aici pe cat ne-am fi dorit pentru ca perspectiva ploii era destul de evidenta si nu ar fi fost de dorit sa o patim,  pe lac fiind,  intr-o barca descoperita si cu un copil dupa noi. Asa ca sotul meu a trecut din nou la vasle si repejor spre mal.Asta in timp ce pe langa noi treceau plutind agale pletnele amintite cu turisti relaxati si zambitori.Asta e, unii cu relaxarea, altii cu ceva calorii pierdute gratie efortului fizic. Nu-i bai!

insula13

In sfarsit, odata ajunsi cu bine la debarcader, am dat nas in nas cu muzica, platouri cu tot felul de gustari, bauturi, oameni bine dispusi, unii chiar imbracati in costume de epoca. Am aflat apoi ca astfel isi promoveaza produsele  hotelierii si proprietarii de pensiuni din zona. Personal, mi-a placut mult si faptul ca se amenajase tot acolo si un soi de spatiu de joaca destinat copiilor- un tobogan, casute , baloane, masute pe care sa aflau creioane colorate si hartie. Astfel parintii se puteau bucura in voie de cateva clipe de ragaz  si , eventual, puteau afla ceea ce ii intereseaza  de la cei in masura sa le raspunda. La toate se gandesc slovenii astia! 🙂

insula

Nici aici nu am zabovit prea mult; spre marele regret al fiicei mele cuprinsa brusc de pasiunea pentru pictat. Si ca veni vorba de regrete, datorita timpului care ne presa, am fost nevoiti sa mai taiem ceva de pe lista. Oricat ne-am fi straduit, dar in jumatatea de zi ramasa ne era  imposibil sa vizitam , fie chiar si in fuga, ceea ce oricum nu era de dorit, Parcul National Triglav, Cheile  Vintgar, Pestera Postojna si Castelul Predjama. Dupa o discutie rapida am hotarat sa ramana ultimele doua .

Distanta intre Bled si Predjama este undeva putin peste 110 km, asa ca  …la drum!

insula 2