Museo del Giocattolo sau lumea fascinanta a jucariilor de altadata

Pentru multa lume , Milano inseamna in primul rand Domul, apoi Piazza del Duomo, Scala, Castello Sforzesco, capitala modei, shopping, mult shopping si lista ar putea continua…Ei da, blogurile de travel abunda in informatii legate de obiectivele mai mult sau mai putin turistice mai sus mentionate, asa ca n-am sa insist in a povesti despre cat de incantata am fost de privelistea minunatului Dom, a Galeriilor Vittorio Emanuele, despre atmosfera tipic milaneza si cu atat mai putin despre mersul dintr-un magazin in altul. Atasez  cateva poze si cam atat. Asta pentru ca altul am ales eu sa fie subiectul acestei postari.

Domul 2

Domul 1
Mara, probabil mai mult incantata de prezenta porumbeilor decat de maretia Domului.

 

La  Museo del Giocattolo e del Bambino,  mai pe scurt si mai pe limba noastra spus- Muzeul Jucariilor, recunosc, am ajuns pentru ca eram convinsa ca Mara va fi in elementul ei intr-un asemenea loc. Ii ramasesem oarecum datori copilului cu o  asemenea experienta dupa ce in septembrie, anul trecut, in putinele zile petrecute la Paris, din pacate, nu am mai avut timpul necesar pentru o vizita la  Musée de la Poupée. Si-a exprimat ea atunci un pic nemultumirea, dar fara sa insiste prea mult. La urma urmelor, in Paris am ajuns dupa aproape o saptamana petrecuta la Disneyland, asa ca nu se putea plange ca am neglijat capitolul ,,distractii pentru copil”.

Revenind la Milano, am facut imprudenta sa-i spunem copilului despre vizita la muzeu si ore in sir pana sa ajungem la locul cu pricina ne-a innebunit cu intrebari de genul- ,,-Dar la Muzeul Jucariilor cand mai ajungem?”,  ,,- Cate ore mai trebuie sa treaca pana ajungem la muzeu ?”, cu tot felul de supozitii neintemeiate de genul – ,,-Parca vad ca o sa intarziem si gasim usile zavorate.” si altele asemenea. Fiind intr-o zi de sambata, portile muzeului se deschideau abia la ora 14,30, asa ca a avut ceva timp de asteptat. Din zona in care se afla Domul pana la Museo del Giocatollo sa tot fie in jur de 12 km. Muzeul cu pricina se afla in Cormano, o localitate vecina orasului Milano. Noi am mers cu masina personala, asa ca, din pacate, nu stiu sa va dau detalii legate de mijloacele de transport in comun care ajung in zona respectiva. Pe site-ul lor, http://www.museogiocattolo.it/home.html,  gasiti informatiile de rigoare, in cazul in care planuiti o vizita aici.

Muzeul in sine nu este de dimensiuni impresionante. Practic, este vorba de o singura sala unde, in vitrine, pot fi admirate in jur de 1000 de jocuri si jucarii. Cele mai vechi au facut candva deliciul copiilor pe la  1700, iar cele mai noi au fost mesterite prin 1950. Spuneam ca am ajuns aici in primul rand pentru placerea copilului, dar nici pe noi nu ne-au lasat indiferenti cele vazute. Chiar dimpotriva. Personal, de ani buni, ma fascineaza papusile din portelan, iar aici am avut prilejul sa admir cateva nu doar foarte frumoase, dar si cu o suma impresionanta de ani vechime la activ. E o senzatie aparte sa ai in fata obiectele acelea mici, delicate, odata viu colorate, acum mai sterse, purtand din plin patina timpului… Sa iti imaginezi cata bucurie, cata  incantare au produs candva, cate maini micute le-au tinut, le-au mangaiat tandru , pe unele dintre ele chiar cu mai bine de trei secole  in urma… Mi-a placut mult si grija deosebita pentru detalii, adevarata munca de artizan, un lucru atat de putin avut in vedere cand vine vorba de jucariile copiilor de astazi.

video proiector
Stramosul videoproiectorului in varianta jucarie

la piata

papusitrusou

Mara a fost mai mult decat captivata de cele vazute aici. Ma asteptam ca un copil care are sute de jucarii ( recunosc, si noi parintii suntem nitel dusi cu capul cand vine vorba de cumparat intr-o veselie tot soiul de asemenea minuni) sa nu debordeze de entuziasm. Nu a fost deloc asa. A intarziat mult in fata fiecarei vitrine, a ascultat atenta fiecare explicatie, a avut la randul ei muuulte intrebari de pus (cum altfel? :))

my baby

Intrebata de mine care jucarie i-a placut in mod deosebit, raspunsul a venit rapid si hotarat : ,,-Toate, absolut toate!”. ,,- Chiar si cele pentru baietei ?”, ,,-Da, si ele au fost foarte frumoase.”. Mare mirare! Dealtfel, atunci cand vede asemenea jocuri si jucarii pe rafturile magazinelor le priveste cu un oaresce dispret si aproape de fiecare data nu uita sa spuna : ,,-Eh, astea-s pentru baieti. Complet neinteresante!” 🙂 Nu a fost cazul si de data aceasta.

 

papusi 2Atractiv mi se pare aici si faptul ca exista ateliere de creatie unde copiii indrumati de personalul muzeului isi pot crea singuri diverse jucarii. Exista anumite zile cand se organizeaza asemenea activitati, fiecare dintre ele este axata pe o anumita tematica. Programul este de gasit pe site-ul lor. Noi, din pacate, nu am nimerit intr-o asemenea zi.

 

La cum imi cunosc eu copilul, asta chiar ar fi fost cireasa de pe tort. Inca ii mai stralucesc ochisorii de entuziasm atunci cand povesteste cui prinde cat de interesanta a fost experienta avuta in laboratorul Atelierului de Ciocolata ,,Silvian” din Constanta. Despre cum si-a mesterit fiecare copil de la ,,gradinita din Romania” propria creatie din martipan si ciocolata.  Iar de atunci cred ca a trecut papusi 3mai bine de un an…  🙂 Poate altadata se va intampla si asta… Aici sau in alta parte. Spre marea mea incantare, am descoperit zilele acestea un site gratie caruia am aflat ca asemenea muzee exista in multe orase europene. Iata-l  –   http://www.euro-t-guide.com/See_Type/Toys_1.htm.  In ce ne priveste, sigur vom reedita experienta asta si in alte locuri in care ne vor purta pasii in viitor. Pentru bucuria si setea de cunoastere a copilului meu, pentru placerea noastra de a simti intr-un mod atat de placut parfumul vremurilor de altadata. Merita din plin!

Stan si Bran

Pinocchio

papusi4

reclama

Un altfel de 1 martie…

Maruta

Pe când eram în România, ziua de 1 martie era o adevărată încântare pentru mine şi pentru Mara. De fapt, în special pentru Mara. Pentru mine, bucuria cea mare era să văd cât de fericit este copilul meu în această zi. Fiecare mărţişor cumpărat era prilej de lungi discuţii …Ce mai, adevărate dileme pentru copilul meu! 🙂 Oare este cel mai potrivit? Oare o să-i placă sau nu o să-i placă năşicii, doamnei educatoare, doamnei asistente de la grădiniţă,colegei, prietenei?…Îi sclipeau ochişorii pentru fiecare mărţişor primit de la colegii ei de grădiniţă… Una dintre marile plăceri ale zilei era să facem împreună ,,topul mărţişoarelor primite”. Profesoară fiind, inevitabil, ajungeam acasă cu o sacoşă plină cu mărţişoare( mulţumesc frumos, copii!). Alături îşi punea şi Mara ,,micuţa comoară” şi începea distracţia. Se făceau propuneri, urmau selecţiile, topuri peste topuri, al celor primite de ea, al celor primite de mine, apoi luate împreună… Ehe, ca la decernarea premiilor Oscar(că tot s-a întâmplat de curând) cu ,, the winner is…” şi cu tot tacâmul de rigoare :). Câştigătorul avea privilegiul de a fi purtat de fiica mea toată luna martie. În fine, era frumos…

Primăvara lui 2013 ne-a găsit  într-o ţară în care nu există acest obicei şi inima mi s-a strâns un pic în ziua în care copilul m-a întrebat: ,,-Mami, cât mai este până la 1 martie? Spune-mi, te rog, ca să încep numărătoarea inversă!”(un obicei de-al Marei, număratul zilelor până la o anumită dată aşteptată de ea în mod deosebit.

A înţeles explicaţiile mele, aşa cum a înţeles multe dintre lucrurile complet noi care au dat năvală în viaţa noastră în ultimele 6 luni, perioada scursă de când am venit într-o altă ţară. Că este vorba despre o tradiţie frumoasă pe care oamenii de aici, din păcate, nu o cunosc şi, ca atare,ziua de 1 martie, anul acesta, nu va mai fi aşa cum era ea obişnuită. ,,-Bine, înţeleg…”’ Dar avea o asa o tristeţe în glas şi în ochi…Şi atunci mi-a venit ideea. Ok, lasă că aducem noi mărţişorul pe meleaguri croate. În cele câteva zile pe care le mai aveam la dispoziţie, am început căutările prin magazine a celor necesare. Am căutat mult şi bine fire din mătase albă şi roşie. N-am găsit. În cele din urmă, m-am mulţumit cu lână. A fost un pic mai dificil să împletim aproape 40 de şnuruleţe alb-roşii, dar ne-am descurcat.De fapt, ca să fiu sinceră, spre sfârşit, simţeam că o iau razna. Nu ştiu cum se făcea că Mara tot scapă firul abia terminat de răsucit de subsemnata, aşa că operaţiunea era reluată…again and again…Cât priveşte restul materialelor şi instrumentelor de lucru, sunt profund recunoscătoare celor care au adus lanţul de magazine Muller în Croaţia. Nu ştiu dacă în România există aşa ceva, dar eu iubesc magazinele acestea. Marfă nemţească, deh, ce-am luat până acum s-a dovedit a fi de calitate, iar ce-mi place foarte mult aici este fantastica diversitate, exact ca în cântecul acela cu ,,avem di tăti..”  A devenit amuzant pentru mine şi pentru copil să ne pierdem printre rafturi încercând să ghicim destinaţia unor produse nemaintalnite de noi până în acel moment. Fireşte, există explicaţii în limba localnicilor, dar bagajul nostru de cuvinte croate este încă sărăcuţ. Bine, mai există explicaţii în germană, dar asta, nici atât…

zubehorset

În fine, să nu ne îndepărtăm de subiect. După lungi discuţii la faţa locului -probabil că Mara a reuşit să-i înnebunească pe toţi cei din preajma noastră cu debitul ei verbal care mai era şi într-o limbă complet necunoscută lor- am reuşit să ajungem la un punct de vedere comun. Ghiocei confecţionaţi dintr-un soi de etamină pentru fetiţe, căluţi de mare pentru băieţei şi flori pentru doamnele educatoare şi pentru doamnele bucătărese. Mara a făcut o adevărată pasiune pentru mâncarea servită la grădiniţă. Mai concret spus, mai tot ce acasă e calificat de ea ca fiind ,, hm, aşa si aşa”, la grădiniţă este ,, o mâncare bună-bună”. Ba mai cere şi supliment , de două- trei ori chiar… Revenind la mărţişoarele noastre, ne-au făcut cu ochiul şi nişte stickere cu buburuze şi trifoi cu 4 foi, aşa că le-am luat şi pe ele. Ba chiar şi un coşuleţ ,,cu alură primăvăratecă” special pentru pus rodul muncii noastre. Din păcate, s-a dovedit a fi neîncăpător… 🙂

buburuze

cosulet

Spre marea mea nedumerire,a fost destul de complicat să aflăm câţi băieţi şi câte fetiţe sunt în grupa Marei. Ştiu, în România, de regulă, băieţii nu primesc mărţişoare, dar ei sunt copii şi mi-ar fi părut rău să văd copilaşi nedumeriţi şi supăraţi. Am întrebat două doamne educatoare şi am primit răspunsuri complet diferite. Şi nici măcar nu am întrebat în croată că atunci aş fi înţeles că eu sunt de vină. În engleză am întrebat… În fine, am aflat…Deşi am cerut să aflu numărul de copii din grupa în care se află Mara, doamna educatoare mi l-a spus spus pe cel din întreaga grădiniţă. De la ambele grupe. Mi-am dat seama, dar n-am mai insistat. Nu-i bai, am mai făcut un drum la Muller şi am lucrat mărţişoare pentru toată grădiniţa. Noroc că fiind o grădiniţă particulară, Waldorf (singura de acest fel din oraş, de altfel) sunt destul de puţini copii, vreo 25 în total. Dacă ar fi fost vorba despre o grădiniţă de stat, probabil că aş fi făcut noapte albă meşterind suta de mărţişoare.

Şi aş fi făcut. Pentru că a meritat. Aseară, pe când îi aranjăm mărţişorul ce urma să-l poarte prins la hăinuţă, am auzit-o pe Mara chiuind ,, -Iiiii, ce bine că mâine este 1 Martie!!!! ,,-Ce te bucură în special la ziua asta, Mara?”, am întrebat-o gândindu-mă că e posibil să nu fi înţeles că ea nu va primi vreun mărţişor. ,,-Mă bucur tare mult pentru că mâine voi oferi mărţişoare. Nu contează că eu nu o să primesc de la alti copii. ”. Am rămas fără cuvinte. Doar un singur gând care mi-a inundat atât de cald sufletul ,,Am copil bun…”. Mă rog, ştiam asta, de multă vreme chiar, dar nu strică asemenea minunate confirmări. 🙂

martisor1

martisor 2

martisor baieti

muulte martisoare

În dimineaţa asta, în maşină, în drum spre grădiniţă, mi-am dat seama că nu ştim cum se spune în croată ,,îţi urez o primăvară fericită!”. Ar fi fost frumos să le spună copiilor şi doamnelor, în limba lor, ceea ce obişnuiam noi să ne spuneam în ţară. Până la urmă, s-a descurcat cu un ,,I wish you a beautiful spring!”. Nu spus la fiecare în parte pentru că nici nu a mai avut răgazul de cuviinţă. Au venit copilaşii buluc la primit de mărţişoare 🙂 Între timp, am aflat şi cum se spune în croată: ,, Želim vam lijepo proljeće”. Cel puţin asta este traducerea pe care mi-a dat-o prietenul ,,google translate”. Dar de când acelaşi ,,prieten” mi-a dat echivalent pentru cuvântul ,,doamna”(voiam să învăţ copilul cum să se adreseze doamnei educatoare) cuvântul ,,amanta” adică ,,ljubavnica”, eu nu mă mai bazez pe el. Şi noroc că nu m-am bazat nici atunci şi am preferat să mai fac nişte ,,săpături lingvistice”. Mă rog, în general, oamenii îţi trec cu vederea greşelile pe care le mai faci încercând să le vorbeşti în propria limba, dar chiar aşa!!! :)))

copii

martisorul pentru doamna...

Una peste alta, nu am mai primit noi zeci de mărţişoare ca în anii trecuţi, nu ne-am mai amuzat făcând tot felul de topuri, dar important este că ne-am bucurat văzând copiii croaţi încântaţi de povestea cu baba Dochia, încântaţi de mărţişoarele dăruite de Mara. Care, departe de a fi cele mai reuşite, au fost făcute cu mult drag. Şi mai e ceva…1 Martie s-a nimerit să fie cea mai caldă şi mai frumoasă zi din anul acesta. Şi nu e vorba de vreo metaforă aici. E o zi superbă în Croaţia…Şi tocmai în dimineaţa asta, magnolia noastră ne-a dat semne clare că în curând va fi asemenea narciselor, orhideelor şi zambilelor noastre înflorite atât de frumos. Am găsit copăcelul nostru magnolie cu mugurii plesniti şi acum ştim că va fi încărcat de flori roz-albe. Curând…E un mărţişor frumos şi acesta..

muguras magnolie

S-AVEŢI O PRIMĂVARĂ MINUNATĂ !

Later edit : Ei da, soţul meu mi-a atras atenţia asupra faptului că ai mei cititori îl vor crede ca fiind ,,cu obrazul gros”, din moment ce nu am pomenit nimic-nimicut despre mărţişoarele primite de fetele lui. Adică de noi două, fireşte. Ei bine, soţul meu s-a dovedit a fi foarte inspirat. Părerea mea şi a Marei. 🙂 Pe post de mărţişoare am primit două frumuseţi de medalioane. Măruţa este născută în zodia leului, aşa că dată fiind poza de mai jos, e lesne de ghicit fiecare ce a primit. ;)Şi da, apreciem mult şi faptul că singur a împletit cele două şnururi.În timpul serviciului, la birou.

martisoare de la tati

Şi încă un lucru drăguţ rău de tot. În seara asta l-am aflat. Toate fetiţele de la grădiniţă, după ce au ascultat legenda mărţişorului şi au aflat astfel despre semnificaţia culorilor celor două fire, au vrut neapărat să aibă în păr şnur alb-roşu ca al Marei. Aşa că doamnele educatoare au fost nevoite să se pună astăzi pe treabă. Au strâns tot ce aveau fire roşii şi albe şi s-au pus pe împletit… Minunat!

Later edit…după un an 🙂

Şi am făcut mărţişoare pentru micuţii croaţi şi în anul imediat următor. Acum că am şi experienţă în a meşteri mărţişoare… aş putea deja să mă gândesc la o mică afacere în domeniu. Glumesc, desigur. Între timp, copilul meu a intrat în clasa I şi are parte de nişte colegi minunaţi şi de o doamnă învăţătoare de nota 10. Mă rog, mai corect spus de nota 5, asta pentru că în sistemul de învăţământ croat notele sunt de la 1 la 5. 🙂
Şi atât de încântaţi au fost de tot ce le-a povestit Mara despre tradiţia asta a noastră, încât au preferat ca două ore din programul zilei să discute doar despre mărţişorul românesc. Maestra Laura, învăţătoarea lor, a găsit şi un titlu potrivit- ,,Martisor, la festa della primavera. ”Din câte mi-a povestit Mara,toţi sunt hotărâţi să-l poarte până la Sărbătoarea Floriilor şi apoi să agaţe firul alb-roşu de ramura unui copac înflorit, adică exact aşa cum le-a povestit ea că obişnuiesc românii. Nu am întrebat-o, dar am simţit că i-a fost bine făcând asta, nu ştiu dacă pot să-i spun mândrie, nu-mi plac cuvintele mari,hai să-i spun satisfacţia aceea că poţi vorbi cu drag unor oameni de departe despre tradiţii deosebite, frumoase din ţara ta. Şi mi-aş dori să simtă asta indiferent de anii care vor trece,indiferent de colţul de lume în care se va afla.

S-aveţi primăvara pe care v-o doriţi!

Martisor

martisor 7martisor 6