Iarna grea in Croatia…

Vorbesc cu mama in seara asta la telefon… Asa cum se intampla in fiecare sambata seara in ultimii aproape doi ani, rastimpul scurs de cand am plecat din tara. Exceptiile nu au ce cauta aici. Clar! Dintr-un motiv foarte serios- daca s-ar intampla sa nu sun, mama si-ar face un milion de griji, si-ar  imagina fel si fel de scenarii care de care mai scary…Pe de alta parte si reciproca e valabila, aflu ca ei sunt bine si asta pentru mine e cea mai minunata veste pe care pot s-o primesc de la parintii mei ramasi in tara.

In fine, imi zice mama : ,,-Sper ca nu ati plecat iar de acasa…” In paranteza fie spus, noi nu prea obisnuim sa stam acasa in weekend. De cand suntem in Croatia,  as putea numara pe degetele de la o mana de cate ori am hotarat sa ramanem acasa. Umblam… sa ne ajunga…

,,-Pai, nu, nu prea suntem…Dar stai linistita, nu suntem departe de casa, ceva mai putin de 200 de km,stii, nici macar nu am plecat din Croatia de data asta.” Da, se stie, distanta e o notiune atat de relativa. Pentru noi 200 de km inseamna atat de putin, pentru mama, in conditii de iarna, cand este vorba de copiii ei plecati la drum, deja e vorba  aici de distanta Pamant-Luna, cel putin. O simt pe maica-mea frematand la telefon…  ,,- Nu se poate, da’  voi nu urmariti stirile? Am aflat eu din Romania despre cat de grea e iarna in Croatia si voua nu va este teama sa calatoriti cu masina pe o asa vreme?” Mi-a trebuit ceva vreme ca sa o conving ca totul este cat se poate de bine. E adevarat, in seara trecuta, dupa doar cativa km parcursi, s-a dezlantuit atat de puternic vantul Bora, incat ajunsesem sa ma intreb daca nu cumva e posibil sa reeditam situatia din ,,Vrajitorul din Oz”.  :)  Norocul nostru  ca avem masina puternica si echipata cu tot ce-i trebuie pentru iarna, altfel nu stiu… Fireste, nu i-am spus mamei despre Bora, despre zapada spulberata de nu vedeai la cativa metri in fata, despre temerile mele de atunci. La ce bun o grija in plus? Nu, nu suntem niste persoane inconstiente, daca si in orasul in care locuim lucrurile ar fi stat asemenea, cu siguranta nu am fi pornit la drum. Imaginati-va, plecati de acasa unde nu e pudra de zapada, vantul sufla un pic mai tare, dar nici vorba de uragan dezlantuit si…dupa nici jumatate de ora, lucrurile se schimba complet. In sfarsit, am ajuns cu bine si asta e tot ce conteaza.

De fapt, lucrul cel mai important pe care am vrut sa-l spun cu postarea asta este ca nu exista comparatie intre Romania si Croatia atunci cand este vorba despre atitudinea celor responsabili atunci cand la mijloc sunt  siguranta si confortul oamenilor. Sa va povestesc despre cum am ajuns cu 13 ore intarziere la Tecuci? Asta in conditiile in care trenul accelerat, pe ruta Constanta-Tecuci,nu ar trebui sa faca mai mult de 6 ore.Se intampla prin 2002, cred. Nu ca s-ar fi schimbat intre timp lucrurile. Si era iarna, si era un frig cumplit in vagoane, si personalul de serviciu care privea siderat pe cei care indrazneau sa intrebe ceva : ,,-Cum adica, dom’le, e iarna, asa-i iarna. De unde sa stiu eu cand ajunge trenu’ in gara voastra? Doar iarna nu-i ca vara.” Atunci mi-am jurat ca in viata mea nu mai plec iarna la drum. Nu cu stimabilii de la SNCFR. Si chiar m-am tinut de cuvant.

N-am sa plictisesc cu detalii despre cum stiu oamenii astia sa-si faca datoria, despre cum abia se asterne o bruma de zapada si utilajele speciale isi fac imediat aparitia pe strada. Doar atasez o poza facuta chiar astazi in Novi Vinodolski, cam la 40 km distanta de orasul in care locuim noi (nu-mi apartine, am luat-o de pe unul din site-urile de stiri in limba croata). Si, nu , nu fac parte dintre acei oameni care, abia plecati din tara, incep sa blameze tot ce se intampla acolo. Doar ca aici ma simt cu mult mai in siguranta decat in propria mea tara. Din multe puncte de vedere. Si cel mai important pentru mine este faptul ca imi stiu copilul in siguranta. Si nu e putin lucru…Si e paradoxal pentru ca lucrul acesta ma face fericita si, intr-un fel, uneori, simt o oarecare tristete pentru ca lucrurile stau asa. Pentru ca am ajuns sa ma simt al naibii de bine intr-o tara care nu este a mea si nu va fi cu adevarat niciodata a mea, desi mi-e draga rau de tot. Iar asta parca nu mai e asa de vesel. As fi tare ipocrita daca as spune ca ma simt vinovata pentru ca imi este cu mult mai bine in alta parte decat in tara mea, pentru ca aici mi-am regasit un echilibru dupa care tanjisem ani in sir inainte sa plec. Nu, nu simt nici cea mai mica urma de vinovatie, iar falsul patriotism mi-a repugnat dintotdeauna.  Doar ca atat timp cat se intampla sa fii plecat luni bune, ani in sir chiar, ajungi inevitabil sa faci niste comparatii. Iar atunci cand comparatiile sunt net in defavoarea propriei tari, parca te cam incearca uneori niste pareri de rau. Ca ar fi putut sa-ti fie la fel de bine si in propria tara, ca ar fi meritat si cei dragi tie ramasi acolo sa le fie la fel de bine. Si dintr-un milion de motive asta nu se intampla si in tara ta. Esti departe, dar totusi, din cand in cand, se intampla sa ai asemenea ganduri. Si nu e tocmai placut. Atat.

Iarna Croatia

foto- Astazi in Novi Vinodolski

Ok, ca sa inchei intr-o nota mai vesela, astazi a fost o zi minunata in zona Zagorje, aici unde suntem noi acum, am vazut locuri minunate, oameni amabili si frumosi, soare a fost din belsug, s-a potolit si Bora iar peisajul arata feeric…Ma bucur tare ca ieri seara nu am facut cale intoarsa  speriata fiind de vremea cumplita. He, he , pe aici, uneori, iarna chiar e ca vara.🙂

DSC_4851

Krapinski Toplice, oraselul croat  vazut  in dimineata asta pe fereastra.MINUNAT !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s