Despre o anumita imagine…

Probabil ca nu multi dintre voi ati avut curiozitatea sa intrati pe google.it, apoi sa tastati cuvantul ,,rumeni” si sa dati un search pe imagini. Ceea ce iti apare in fata ochilor, in urmatoarea fractiune de secunda, e de-a dreptul sinistru. Un lung sir de poze infatisand tot felul de figuri care iti spun clar despre ce fel de persoane este vorba, români aflati in arestul politiei, români cautati  pentru tot felul de infractiuni comise pe teritoriul Italiei. ,,Arrestati”,  ,,furto”, ,,prostituzione”, ,,delinquente”, ,,criminale” sunt cuvintele de baza ce apar de cele mai multe ori in articolele care au ca personaje principale românii din Italia.

Urmatorul pas, intru pe ,,google.fr”, tastez cuvantul ,,roumains”, prima imagine care imi apare este cea a unor copii  de etnie roma. Parcurg rapid cu privirea ,,Roms et Roumains”,  articolul in care apare fotografia respectiva. In linii mari, jurnalistul scrie despre discriminarea romilor in România, despre implicarea unor ONG-uri in aceasta problema. In fine, dincolo de ideea de baza exprimata aici, pe care nu e treaba mea acum sa o comentez, macar ziaristul respectiv stie sa faca diferenta intre români si romi. Ditamai presedintele francez, Francois Hollande, spune una si buna, români si romi – tot una sunt. Si asta intr-un cadru oficial. Discutiile ulterioare despre cat de intentionata sau nu a fost respectiva confuzie, despre ironia sa mai mult sau mai putin fina(mie mi se pare de-a dreptul grosiera), chiar nu-si mai au sensul.

Oricum, lucrurile stau cu mult mai bine in spatiul google.fr. Macar nu te mai simti ca si cum te-ai afla intr-o imensa puscarie inconjurat de sute infractori, asa cum am avut senzatia in cautarile mele pe google.it.

Nu vreau sa insist prea mult povestind despre rezultatele cautarilor pe google.de, google.es sau google.co.uk, pana si pe google.hr. :)Probabil prea putini români sunt interesati de cum sunt vazuti de catre croati, curiozitatea mea este perfect explicabila avand in vedere ca traiesc in mijlocul acestor oameni de ceva vreme. Concluzionand, un lucru imi este clar- cea mai dezastruoasa imagine o avem in ochii italienilor. Legat de experimentul in sine, clar, nu poti avea pretentia ca ai descoperit astfel adevaruri general valabile despre felul in care se prezinta România in lume. E pueril sa crezi asa ceva si ar fi multe de spus, multe de comentat in privinta asta. Despre intentiile deloc ortodoxe cu care pleaca unii conationali in Italia sau in alte parti de lume, dar, pe de alta parte, si despre contributia clara pe care propaganda italiana si-a adus-o in privinta asta. Intentia mea nu e nici pe departe sa dezbat un subiect oricum foarte bine cunoscut de catre multi dintre noi, despre cum oameni plecati sa munceasca cinstit au de suferit din pricina unor generalizari de-a dreptul absurde. Doar v-as recomanda  un articol extraordinar de bine documentat, ,,Io, schiavo in Puglia”, cu care ziaristul italian  Fabrizio Gatti castiga in 2006 premiul Uniunii Europene  si acest interviu acordat  de acelasi Fabrizio Gatti, un an mai tarziu,  pentru Hotnews.ro.

Mi se intampla uneori  sa fiu intrebata despre cum sunt priviti românii de catre croati. Am citit destule despre imaginea Romaniei in afara si cunosc destui români stabiliti prin diverse locuri din lumea asta mare carora le este jena sa-si recunoasca  tara de origine. Nu comentez o asemenea atitudine pentru simplul fapt ca nu am trecut eu prin experientele acestor oameni si nu am eu dreptul sa judec pe nimeni. Personal, nici nu imi este rusine sa recunosc de unde vin(de ce mi-ar fi?), nici nu o spun debordand de mandrie nationala. O spun pur si simplu. De ce as face acum parada de fals patriotism cand nu e cazul meu?

Despre cum este privita România de catre croati… Nu-mi place sa generalizez, prin urmare vorbesc doar despre cei  pe care i-am cunoscut eu. Ei bine, oamenii acestia nu se grabesc deloc sa puna etichete bazandu-se pe ceea ce au citit sau auzit de la altii. In fata lor esti tu, un om venit in tara lor, un om venit din România, ai motivele tale pentru care ai venit aici si considera ca nu e treaba lor ca sa iti puna intrebari legat de aspectul acesta. Esti cinstit, corect, iti vezi de ale tale, oamenii de aici iti raspund cu aceeasi moneda. Fara idei preconcepute, fara pareri imprumutate de la altii. Sincer, nu stiu cum e sa te afli la antipod pentru ca nu am experimentat asta si nici o voi face vreodata, clar.

Eu inclin sa cred ca oamenii, indiferent de locul din care vii, ajung sa te priveasca asa cum le permiti tu sa o faca. E adevarat, lucrurile nu stau tocmai simplu inca de la bun inceput. Uneori este nevoie de ceva mai mult timp la mijloc, de multa rabdare, dar, intr-un final, mai devreme sau mai tarziu, ajung sa se convinga singuri despre cum esti cu adevarat. Dar, repet, e vorba strict de propriile experiente. Se prea poate ca in eventualitatea in care soarta m-ar fi pus in cu totul alta situatie decat cea de acum si as fi fost, sa zicem,  menajera, bona, ingrijitoare de batrani, de bolnavi, in Italia sau in oricare alta tara, situatia  sa fi stat cu totul altfel si cu totul alta sa fie opinia mea de acum. Probabil ca as fi acumulat si eu destule frustrari, jigniri, probabil mi-ar fi fost si mie jena sa recunosc de unde vin. Eu prin asemenea experiente nu am trecut, dar intamplarea face sa cunosc destule persoane care asta traiesc acum, care isi intretin de ani buni, muncind din greu, muncind cinstit, familiile ramase in tara. Povestile lor nu au cum sa te lase indiferent. Cunosc femei care au fost batute de cei care se cred stapanii lor pentru simplul fapt ca le platesc o suma de bani pentru efortul prestat, femei jignite sistematic, femei tratate ca niste sclave si care simt ca au ajuns la capatul puterilor, dar merg mai departe. Pentru ca sunt constiente de faptul ca renuntarea  ar insemna o grea lovitura adusa celor dependenti de efortul lor. Pe de alta parte, cunosc si persoane care nu se confrunta nici pe departe cu asemenea probleme, sunt tratate cu respect, ca fiind de-ai casei, ca fiind prieteni. In fine, aici e vorba de capacitatea fiecaruia de a sti sa ramana om, de a intelege ca nimeni si nimic pe lumea asta nu-ti da dreptul sa tratezi un om ca fiind sclavul tau.

Eu am cunoscut Italia (si nu numai )doar din ipostaza de turist. As minti daca as spune ca m-am simtit jignita, umilita, frustrata. Ar fi fost chiar culmea sa ma trezesc cu asemenea  probleme din partea celor care lucrau la hotelul, pensiunea, magazinul sau restaurantul pentru ale caror servicii  eu plateam niste bani. Multi, putini, chiar nu conteaza. Eram clientul lor si aveau datoria sa ma respecte indiferent de propriile convingeri legate de tara careia ii apartineam. Si oamenii au respectat asta. Daca nu ar fi facut-o, aproape sigur ca nu am fi lasat lucrurile asa. Pentru ca existe limite ale bunului simt peste care demnitatea mea de om nu  permita altora sa treaca, indiferent de locul din care vin, indiferent de imaginea pe care unii oameni au creat-o tarii mele. Intr-o asemenea situatie e vorba de omul corect care esti tu si atat.

Legat de Italia, a fost o singura situatie in care m-am gandit ca nationalitatea noastra ar avea un cuvant de spus. In urma cu cateva saptamani, venind din San Marino, ne-am oprit pentru cateva ore in Rimini.Pe una dintre stradutele aflate foarte aproape de centrul orasului,  am oprit masina doar pentru cateva minute necesare pentru a cauta o anumita destinatie pe GPS. Imediat ne-am trezit cu doi politisti italieni langa noi, sotul meu a fost invitat sa coboare, i s-au cerut toate actele posibile, permis de conducere, actele masinii, pasapoartele noastre, tot felul de intrebari, de unde venim, unde ne ducem, eu si copilul studiati cu atentie prin geamul masinii pret de cateva secunde. Au verificat totul cu maxima atentie, nu imi mai amintesc bine, dar parca ne-au cerut sa deschidem si portbagajul masinii. Se poate sa ma insel aici. Cert este ca unul dintre ei era hotarat rau sa ne gaseasca cu ceva in neregula. Fireste, nu a gasit nimic. Sa amendezi un om pentru faptul ca l-ai gasit in masina personala, butonand GPS-ul pentru a gasi o parcare(nici macar motorul masinii nu era oprit), e de-a dreptul aberant. In cele din urma, au renuntat sa ne tot caute nod in papura, mai mult, celalalt politist ne-a explicat unde gasim cea mai apropiata parcare si parca a pomenit ceva despre faptul ca este carnaval in Rimini si din aceasta cauza era interzis parcatul pe strada respectiva. A fost singurul incident cu care ne-am confruntat in Italia, tara in care am fost de nenumarate ori. In alte tari, nici atat.

Mai mult de atat, tara in care de fiecare data ni se cer actele masinii de catre ofiterul de la punctul de trecere a frontierei este…România. Si s-a mai  intamplat o singura data in Bosnia. In rest, prin aproape 20 de tari prin care am tot trecut, nu s-a intamplat niciodata sa ni se ceara asa ceva, nu s-a intamplat sa ne fie verificate bagajele. Cel mult sa fim intrebati daca nu avem ceva de declarat, dar asta rareori. Ofiterul român ne-a explicat ca face parte din procedura de rigoare pentru ca se intampla adeseori sa fie probleme legat de masinile furate. O fi stiind omul ce spune…

Si pentru ca tot am adus vorba anterior despre francezi, inchei postarea asta cu o intamplare petrecuta in urma cu mai putin de doi ani. Foarte amabil, tanarul de la receptia hotelului unde ne cazasem, a tinut sa ne dea  ,, very important information”. Anume- odata iesiti pe strazile Parisului, sa avem mare grija la copiii români care sunt un adevarat pericol pentru buzunarele si gentile turistilor. Omul nu se uitase cu atentie in pasapoartele noastre ca sa ne vada si nationalitatea. I-am dezvaluit-o noi. S-a fastacit grozav, si-a cerut mii de scuze. Noi nu i-am reprosat nimic in privinta gafei facute, nu ne-am suparat, eram in vacanta, chiar nu merita sa ne stricam ziua cu asa ceva. Si apoi…stiam foarte bine ca avea dreptatea lui. Mai greu a fost cu Mara. A inceput sa planga. Pentru ca in mintea ei de copil se nascuse o intrebare chinuitoare:,,-Domnul acesta spune ca mami si tati, in Paris, trebuie sa se fereasca de copiii români, prin urmare si de mine. De ce trebuie sa se fereasca parintii mei de mine???”.

Nu mai stiu ce am inventat atunci. Cu siguranta nu i-am spus nimic despre imaginea pe care tara din care venim o are in ochii unora, despre confuzii si etichete nedrepte care se tot pun. Cum poti sa-i explici unui copil ce abia implinise 6 ani cum e cu lucrurile acestea?

La distanta de nici o ora dupa intamplarea asta, aveam sa ne convingem cu propriii ochi despre cum stau lucrurile. In imediata vecinatate a Turnului Eiffel, cine imbia turistii cu alba-neagra? Ati ghicit cu siguranta. Ditamai gașca…Cateva ore mai tarziu, chiar in fata Catedralei  Notre Dame de Paris, cateva domnisoare mai creole tot au incercat sa ne convinga, in franceza vorbind, despre cat de importanta ar fi o suma de bani din partea noastra pentru ,,les pauvres enfants” dintr-un anumit orfelinat. Am ghicit din start cum stau lucrurile, asa ca nu au vazut nimic de la noi. Ca nu ne-am inselat ne-am convins cateva minute mai tarziu cand le-am auzit discutand (in limba româna de data asta)despre cati fraieri reusisera sa gaseasca in ziua respectiva…

2 thoughts on “Despre o anumita imagine…

  1. danielaracovita March 23, 2014 / 10:42 pm

    Mda, neplacut rau…Eu, cu exceptia incidentului cu cei doi politisti italieni(care, cine stie, e posibil doar sa fi dat dovada de un oaresce exces de zel in meseria lor, posibil) chiar nu am avut experiente din acestea. Sper nici sa nu fie cazul vreodata.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s