De primavara…astronomica

magnolii

Ne strecuram cu pasi grabiti prin multimea de lume ce umple centrul orasului la orele amiezii. E o viermuiala de nedescris, iar in capul meu acelasi gand rautacios zumzaie,,-Oamenii astia chiar nu au ce face decat sa umple Korzo la ora asta? La o adica, ar fi putut si ei sa-si gaseasca ceva mai bun de facut in timpul acesta. ” Si ma streseaza gandul  ca nu o sa putem ajunge la timp, ca iar or sa fie probleme in a gasi ceva care sa ne duca rapid la destinatie. Si Mara, ca de obicei, si-a luat atatea carti si caiete de care nici macar nu are nevoie. Pai da, ca doar nu le cara ea. Asa mama…asa fiica. Oricand  as putea castiga detasat un concurs cu tema ,,cine are un milion de lucruri in poseta.”Si umarul ma doare de parca as cara pietre de moara. Si cum de a reusit sa se murdareasca in halul asta? Dimineata arata ca un ghiocel. Imbracata in alb, totul impecabil, iar acum zici ca nu am mai schimbat-o de cel putin 5 zile. Mda, explicabil, a fost cu colegii in parc…Ca de obicei, s-a catarat in toti copacii de acolo, ca de obicei…iar s-a jucat fotbal cu baietii. Fotbal cu baietii… imbracata in rochita, dres fin si in pantofi albi cumparati cu o seara inainte si care, intre timp, vad ca au devenit deja gri. Tipic pentru Mara. In secunda imediat urmatoare parca mi-e ciuda pe mine. In definitiv, ce am cu copilul asta? Este felul ei de-a fi, mereu argint viu, mereu o explozie nestapanita de energie. Aproape intru intr-o stare vecina cu panica in foarte rarele momente cand o vad mai potolita , ma tem ca ar putea fi ceva in neregula cu ea. Ii pun mana pe frunte ca sa ma conving ca nu are febra. Chiar nu glumesc.

Mara e toata numai un zambet. Pentru ea nu exista probleme de genul ,,prea multa lume”, ,,prea agasant”, ,,prea obositor”,  ,,repede, sa nu cumva sa intarziem”.Si vorbeste, vorbeste, vorbeste. Sigur, ar putea sa taca si ea macar pentru cateva secunde, ca simt ca nu-mi mai aud nici gandurile. Dar ti-ai gasit… sa taca Mara macar o secunda… Si cum naiba e atat de cald in mijloc de martie? Ieri ma plangeam ca e prea frig, ca am pierdut numarul zilelor de cand ploua si tot ploua, iar astazi zici ca am nimerit undeva in mijlocul verii.

,,- Hei, mi-e cald de nu mai pot!” imi intrerupe Mara sirul gandurilor. Ma priveste ghidus si adauga cu un zambet cat toata fata: ,,-Zic sa scap de hainele astea, prea multe haine pentru vremea asta. Sa raman cam asa cum stau la plaja.” ,,-Ti se pare cumva ca suntem la plaja? Suntem pe strada si nu cred ca e cea mai buna idee sa faci asta. Sper ca glumesti, nu?” Ma priveste jumatate amuzata, jumatate serioasa si replica ei nu intarzie sa apara:  ,,-Mami, sunt doar un copil caruia ii este grozav de cald. Crezi tu ca toata lumea asta nu are altceva mai bun de facut decat sa se simta ofensata pentru ca vreau si eu sa ma simt mai lejer?”  Intr-un fel are si ea dreptate, dar chiar asa, ca la plaja?🙂 Intre timp deja a uitat de caldura si a inceput sa exerseze in plina strada ultimii pasi de dans invatati la ora de ,,ritmica folclore”. Ma invita insistent sa incerc si eu. Nu zau, cum mi-ar sta mie dansand, aici, in puhoiul asta de lume?Nici gand, Mara!

Se opreste la mijlocul unei piruete pentru ca tocmai si-a adus aminte ,,ceva extrem-extrem de important”.,,-Hei, mami, tu stii ca in seara asta vine primavara? Exact in seara asta!”. ,,-Zau, ti se pare ca suntem in plina iarna? Cum e cu caldura sufocanta? Dupa mintea mea, socoteam ca a cam venit deja de cateva zile primavara.” De fapt, stiam prea bine la ce se refera, 20 martie… solstitiul de primavara. Sigur le-a vorbit maestra Laura despre asta. Eu nu apucasem sa-i spun ceva, dar voiam doar sa-i aud argumentele care, bineinteles, nu s-au lasat mult timp asteptate. Niciodata nu se intampla altfel. ,,-Mami, daca eu iti spun ca in seara asta vine primavara, crede-ma, asa este. Ne-a spus maestra Laura si Laura nu ne minte. In seara asta vine primavara, fix la ora 17 si 57 de min. Ah, si inca ceva. Nu cumva sa uiti sa ma anunti cand este exact ora asta.” ,,-Pai, de ce ? Se intampla ceva anume?” o intreb cu nedisimulata mirare. ,,-E important. Fix la ora asta vreau sa iau o gura mare de aer, aer proaspat de primavara. Si ar fi bine sa faci si tu asta. Ne-a zis Laura ca e important sa ne umplem plamanii cu aerul proaspat din prima zi  primavara. ”

Ok, daca asa a zis Laura, asa trebuie sa fie…

Am uitat sa o anunt… Am uitat cu desavarsire sa-i spun cand tocmai s-a facut 17 si 57 de minute…

Pe seara, am iesit impreuna de la orele de croata si, ca de obicei, eram cu capul plin de ganduri. Sa nu intarziem la ora de balet… sa gasim cat mai repede ceva care sa ne duca acolo… In partea asta de oras nu gasesti taxiuri la orice pas si eu, iarasi, am uitat sa-mi notez un numar de telefon care mi-ar prinde bine acum. Si ma gandeam ca iar este una din acele nenumarate zile extrem de incarcate, ca iar ajungem acasa tarziu, ca iar  sunt atatea teme de facut, ca iar o sa se culce aproape de miezul noptii pentru ca sunt multe de scris, multe de repetat,colorat… Si incercam sa-mi aduc aminte  daca macar i-am lasat ceva mai multa mancare lui Quicky, porcusorul nostru de Guineea.  Saracu’, o sa i se lungeasca urechile de foame si numai din cauza mea. Daca am uitat…Oare chiar am uitat? Chiar nu pot sa-mi amintesc. Haruki Murakami e vinovat.:)  M-am adancit in lectura unei carti scrise de japonezul meu preferat si habar n-am cum au trecut cateva ore bune dintr-o dimineata oricum destul de plina. Sa nu uit sa-mi fac o lista cu cartile pe care vreau sa le cumpar din Romania ca, uite, se apropie data la care trebuie sa plecam acasa. Si mai am atat de multe lucruri de pus la punct pana sa plecam acasa. Acasa…am ajuns sa numesc atat de multe locuri ,,acasa”…Si apropo de asta…nici macar n-am avut ragazul necesar ca sa iau acasa masa de pranz. Am alergat intr-un suflet  sa iau copilul de la scoala, apoi sa o duc pentru cateva minute in parc pentru ca ii promisesem si nu se face sa-mi incalc promisiunea in fata copilului. Nici macar nu a avut timp sa se joace pentru cateva minute aici.  Pentru ca m-am tinut de capul ei ca sa repete denumirile lunilor in limba croata. Apoi a trebuit sa alergam la o alta scoala unde impreuna cu alti copii asemeni ei, de alte nationalitati decat cea croata,  studiaza doar limba tarii acesteia. Uneori ma gandesc ca totusi ii cer prea mult. Ii cerem noi, pe multe le face pentru ca ea si le-a dorit, ar dori sa mai faca multe alte lucruri pentru care pur si simplu nu mai exista timp. Atat de multe lucruri de facut intr-o zi, iar ea nu este decat un copil in clasa I.

Urcam rapid intr-un autobuz si abia dupa ce  gasesc un scaun liber pentru Mara imi dau seama ca nu am mai circulat vreodata cu respectivul autobuz. Nu mai cobor, oricum deja a pornit, poate totusi are vreo statie in zona in care trebuie sa ajungem noi. Deocamdata traseul mi-e cunoscut. Uite parcul plin cu magnolii, ma tin de ceva vreme sa vin aici si sa fac poze, dar magnoliile nu ma asteapta pe mine, deja multe dintre ele s-au scuturat. Asa o sa patesc si cu freziile mele de acasa. Or sa se ofileasca in curand si nici macar nu mi-am gasit ragazul sa le miros, daramite sa le mai si fotografiez. Freziile violet plantate de sotul meu special pentru mine pentru ca stie cat de mult imi plac florile astea…E drept, arata oarecum ciudat printre straturile cu  patrunjel, rucola, marar si ce-o  mai fi pe acolo, dar tot minunate sunt…Mirosul de frezii…mi-a inmiresmat o vara intreaga in urma cu cativa ani. Primisem cadou Summer by Kenzo si m-am indragostit instantaneu de mirosul acela…Freziile erau oricum o dragoste mai veche de a mea. Din pacate, de atunci nu l-am mai gasit. Eu sunt consecventa oricum, tot il caut, desi mi-au spus mie niste doamne dragute din mai multe duty-free-uri ca il caut degeaba, cei de la Kenzo au renuntat sa-l mai fabrice. Pacat…,,- I’m sorry, I don’t understand. I can’t speak Croatian” ii spun unei batrane ce tocmai m-a intreabat ceva, habar n-am ce. Probabil ceva legat de Mara pentru ca in timp ce-mi vorbea  o privea cu un zambet  atat  de   cald. Si mi-e ciuda pe mine ca, uite, nu ma apuc si eu serios sa invat limba asta. Batranei asteia cu zambet asa de blajin mi-as fi dorit sa-i pot raspunde in limba ei. Si eu…I dont’ understand…O fi inteles femeia? Macar atat puteam sa spun si eu in limba ei- ,,-Oprostite! Ne razumijem” ca doar stiu, dar probabil ca mi-a intrat in reflex sa tot raspund in engleza…I can’t speak  Croatian…Oare o sa o pot vorbi vreodata?

Si Mara vorbeste, vorbeste , vorbeste…Gandurile mele si vorbele ei mi-au distras complet atentia si ma trezesc ca am ajuns intr-o parte a orasului complet necunoscuta mie. O, nu, asta imi lipsea! Coboram rapid si Mara incearca sa ma linisteasca. ,,-Mami, sa stii ca eu cunosc locul acesta. Mergi pe mana mea!” O privesc mirata, de unde sa stie ea? ,,-Nu stiu, poate am visat candva, incerc sa-mi amintesc visul acela, daca a fost un vis…”. Perfect! Suntem in intarziere, habar n-am unde ne aflam, iar copilul meu crede ca stie locul pentru ca e posibil sa-l fi visat. Minunat!

Bineinteles ca Mara nu a reusit sa ma duca pe drumul bun. Dupa ce m-a tot invartit vreo 10 minute prin jur, mi-a zis calma :,,-Ei, mi se intampla si mie sa ma insel. Nu cred ca am mai fost pe aici. Mami, acum merg pe mana ta!”. Era previzibil. Ne-am descurcat in cele din urma. Si nici macar n-am intarziat.,,-Vezi,mami, asa esti tu. Te tot stresezi inutil. Mereu spui ca intarziem, dar mereu ajungem la timp. Ba chiar avem de asteptat apoi.” Nu o contrazic. Are dreptate. Eu si obsesia mea de a fi un om extrem de punctual, eu si capul meu plin de un milion de ganduri in acelasi timp.

Uite, chiar astazi stateam si ma gandeam ca ar fi cazul sa o las mai moale. Ca am atatea motive pentru care ar merita sa ma relaxez, sa ma bucur. Ca sunt atatea lucruri minunate pe care as putea sa le fac si  pe care le tot aman pentru ca eu, de prea multe ori, imi ocup timpul si mintea cu lucruri care nu merita. Eu si atata lume…Ca as putea sa iau exemplu de la copilul meu plin de viata care spune atat de firesc si de atat de multe ori:,,-Sunt fericita, mami!”

Iar eu, abia astazi, mi-am adus aminte de rugamintea ei. Am uitat cu desavarsire. Cu capul plin de atatea ganduri, cine sa se mai gandeasca, macar pentru o clipa, ca, intr-o seara de 20 martie, a venit primavara. Fix la ora 17 si 57 de minute.

mara

3 thoughts on “De primavara…astronomica

  1. ileanaxperta March 27, 2014 / 2:47 pm

    Nu pot scrie decat atat: m-au emotionat teribil randurile tale…
    Asa e, copiii isi traiesc copilaria parca intr-un univers paralel cu al nostru, adultii. Si noi am trait la fel, apoi viata ne-a aruncat pe “centrul terenului”, sa ne descurcam. Ei stiu din instinct, sa fie fericiti, atunci cand parintii le creaza mediul adecvat pt. a se dezvolta. Iar iubirea fata de ei si invers, a lor fata de noi?!…Ei, aici deja este prea mult de scris…🙂

  2. danielaracovita March 27, 2014 / 7:55 pm

    Ileana, multumesc tare mult din nou! Au fost doar niste ganduri insirate rapid de mine intr-o dimineata cand am simtit cum ma supar pe mine. Motivele sunt insirate in text. Uite, initial, atunci cand m-am hotarat sa am blog, eram ferm convinsa ca voi scrie strict legat despre calatoriile mele si atat. Acum, dupa ce a mai trecut ceva vreme, constat ca tot ,,recidivez” si ma indepartez de scopul initial al unui blog care s-a vrut de travel si atata tot. Eh, nu se supara nimeni oricum …:)

    • ileanaxperta March 27, 2014 / 8:40 pm

      Nu are importanta care este “scopul” unui blog, ci ceea ce scriem in paginile lui virtuale. Daca gandurile, trairile si emotiile noastre sunt sincere, ajung la cititor si el ramane cu ceva bun din ce a citit,…eu cred ca blogul si-a atins scopul!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s