Plomin, campanule si istorii de demult…

Desi obisnuiesc sa-mi planific aproape orice calatorie cu multa minutiozitate, am invatat din propria experienta ca  unele dintre cele mai frumoase amintiri le poti avea tocmai multumita factorului surpriza. Asa se face ca dupa ce tot rascolesc internetul si ghidurile turistice avute prin casa, dupa ce am clar in minte planul de calatorie, se intampla sa dam peste locuri de a caror existenta habar nu aveam. Si  nu ne putem dezlipi de ele si ne abatem  din drum pentru o ora, doua , trei…si uite asa se duce pe apa sambetei tot ce pusesem la cale anterior. Dar nu-i absolut niciun bai! Dimpotriva chiar. Amintirile despre ruinele vreunui castel aparut parca de nicaieri pe un varf de munte sau pe coama unui deal, un colt de natura de o frumusete aproape ireala, locuri uitate de timp si de oameni, ei bine, sunt de nepretuit.

Un astfel de loc ramane pentru mine Plominul, micul sat medieval de pe coasta de sud-est a Peninsulei Istria, aproape parasit astazi, acolo,  pe creasta impadurita aflata deasupra golfului cu acelasi nume.

Nu mai stiu exact cum am ajuns sa trecem dincolo de zidurile care inconjoara Plominul- ziduri vechi de cateva secole- cred ca tocmai plecasem din Rijeka si aveam drept destinatie Labinul, cel mai intins oras de pe coasta estica a Istriei.

Sansele sa gasiti turisti ratacind pe ingustele stradute din Plomin sunt aproape egale cu zero. Noi nu am intalnit pe nimeni, asa ca mare ne-a fost uimirea sa dam peste un magazinas cu suveniruri, plin ochi cu tot felul de produse handmade. Inca imi amintesc aroma puternica de lavanda, mirosul atat de caracteristic  gift-shop-urilor istriene.

Dar cea mai vie amintire legata de Plomin ramane, de departe, imaginea campanulelor- zvončić(zvoncici), clopotei, asa le spun croatii- pete violet-albastre care invadasera tot locul acela, atunci, la sfarsitul lunii mai. Un camp nesfarsit de asemenea flori sa fi gasit si, cu siguranta, efectul nu ar fi fost nici pe departe acelasi. Contrastul este unul extraordinar si greu de uitat. Ziduri cenusii, innegrite pe alocuri de vreme, casele vechi de sute si sute de ani, multe construite pe ruine ale locuintelor datand din Perioada Romana , ingustele stradute pietruite, totul napadit de pete albastre- specia endemica Campanula Istriaca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Peste Plomin au trecut mai bine de 3000 de ani de istorie. Pe vremea romanilor se numea Flanona si pe atunci locul acesta era unul dintre cele mai vestite porturi din  zona. Atacati in nenumarate randuri  de catre hunii lui Attila si mai apoi de hoardele de uskoci, oamenii de aici nu au avut tocmai o viata usoara. O  legenda de demult spune ca vechiul nume al Plominului, Flanona- italienii il numesc si astazi Fianona- isi are originea intr-unul din momentele tragice din istoria locului. Pe la 1600, piratii uskoci ataca orasul si ii ucid pe toti cei gasiti intre zidurile sale. Doar o bunica(in italiana, nona) reuseste sa-si salveze nepoata…ascunzand-o in hornul casei. Asta spune legenda, nu se stie cu exactitate cat adevar se ascunde aici. Cert este ca Flanona,adica  Plominul de mai tarziu, a fost intens disputat de catre marile puteri. A fost parte a Imperiului Roman, apoi a celui Bizantin, mai tarziu s-a aflat sub stapanirea Republicii Venetiene, apoi a Imperiului Austriac. Dupa Primul Razboi Mondial, devine parte a Italiei, iar sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial il arunca in bratele fostei Iugoslavii. Locuit intr-o proportie covarsitoare de italieni, acestia decid atunci sa paraseasca Plominul in favoarea Italiei. Din 1991, Plominul apartine Croatiei, dar problemele nu aveau sa se stinga nici acum.  Colmatarea cu mal a vechiului port de vase pescaresti i-a facut si pe putinii localnici ramasi aici sa paraseasca locul.

Desi acum lipsit complet de vacarmul care il anima altadata, Plominul adaposteste intre zidurile sale cateva comori de mare pret. Bunaoara, inca de la intrarea in vechiul oras, atentia iti este atrasa inevitabil de batranul Palat Municipal avand o superba loggie ce dateaza din secolul XVII. In imediata apropiere se afla Biserica Sfantul Gheorghe cel Tanar construita in stilul gotic tarziu de la sfarsitul sec. XV si adapostind mai multe valoroase opere de arta. Cea de-a doua biserica din Plomin, Sfantul Gheorghe cel Batran, a fost ridicata in sec. XI si ce mi se pare foarte interesant este faptul ca aici se afla una dintre cele mai vechi inscriptii glagolitice din Istria datand din acelasi secol XI.

Odata ajunsi in partea opusa a Plominului, panorama oferita de sus, de pe zidurile cetatii, este minunata- apele verzi-albastre ale golfului Kvarner, orasul medieval Labin, insulele Cres, Krk si ,in departare, Mali Losinj, dar si  culmile muntilor Učka.

Admiram minunatie de peisaj si facem apoi cale intoarsa pe ulitele inguste, printre ziduri purtand urmele secolelor trecute, printre tufele violet-albastre de Campanula Istriaca, printre smochinii rasariti intre peretii caselor din care se vede cerul…In urma ramane tristetea minunatelor locuri parasite candva, cu multa vreme in urma…