Museum of Broken Relationships

museum

Când se întâmplă să ieşim cu sufletul făcut arşice dintr-o relaţie de dragoste pe care,desigur, într-o sfântă şi înduioşătoare naivitate, o credeam fără de sfârşit (cum altfel?), ne grăbim să credem că suferinţa noastră este unică, este in-co-men-su-ra-bi-lă chiar. Şi, pradă aceleiaşi sfinte naivităţi, suntem convinşi că never ever nu vom reuşi să ne oblojim sufleţelul făcut acum ţăndări. Dar nu e aşa. Nici pe departe chiar. Îţi trebuie doar ceva timp ca să poţi privi lucid în urmă. Cu detaşare, cu umor (şi nu neapărat unul amar), ba chiar, uneori, cu un oftat de uşurare: ,,-O, Doamne, uite ce-aş fi ratat eu dacă X nu mi-ar fi dat papucii!”🙂

Ei, da, cam asta mi se pare a fi ideea de bază care îşi face loc în mintea celui aflat la sfârşitul perindării prin cele 8 încăperi ale unui original şi destul de interesant muzeu, Museum of Broken Relationships.

Muzeu exterior
sursa http://www.trufflepig.com/museum-of-broken-relationships/
muzeu
sursa foto http://www.nytimes.com/2010/02/15/arts/design/15broken.html?_r=0

Dacă se întâmplă să ajungi în Zagreb, nu-l ocoli. Indiferent de starea în care te afli, fericit, nepăsător, rănit în dragoste, părerea mea este că locul acesta nu are cum să-ţi inducă o stare negativă. În orice caz, mi se pare a fi departe de acele poveşti, melodii, filme lacrimogene despre iubiri extraordinare, dar, vai, ce ghinion, acum duse pe copcă. Chiar aşa, de unde masochismul celor răniţi în dragoste de a se complace într-o asemenea stare? De parcă ar ajuta la ceva. Dimpotrivă chiar. Nu-i mai bună vizionarea unei comedii spumoase sau o ieşire cu prietenii? Zic şi eu…De fapt, ca să fiu sinceră, o zic acum, în urmă cu 20 de ani nu prea îmi aduc aminte să fi gândit aşa. :)

11001881_836542926405559_1634202467726769049_n

sursa foto aici

Lăsăm deoparte dilemele mele şi revenim la ineditul muzeu de pe strada Ćirilometodska 2. În urmă cu vreo 10 ani, Olinka Vištică şi Dražen Grubišić, doi artişti croaţi, s-au hotărât să pună capăt relaţiei lor de 4 ani. Probabil că au avut lungi şi aprige discuţii în privinţa lucrurilor acumulate în anii petrecuţi împreună şi, într-un final, au hotărât: nici la mine, nici la tine. Nu le ia nimeni acasă, le depozităm pe toate într-un loc anume. Zis şi făcut. Mai mult de atât, ei şi-au îndemnat şi prietenii să facă acelaşi lucru. Cum grămezile de variate obiecte creşteau mai rapid decât Făt-Frumos din poveste, cei doi s-au gândit că ar putea să iasă ceva bun din treaba asta, bunăoară…un muzeu. Aşa se face că, în prezent, după aproape un deceniu, s-au strâns peste o mie de obiecte aduse personal sau trimise în colet din întreaga lume. Fireşte, datorită numărului imens, nu toate pot fi expuse. În urma selecţiei, sunt expuse doar acele lucruri care au poveşti oarecum inedite, poveşti capabile să atragă atenţia vizitatorului. Pentru că simpla vedere a unui obiect este aproape egală cu zero în lipsa istoriei povestite de cel/cea care l-a donat. Exponatele sunt schimbate o dată la 2 ani şi există chiar şi o componentă mobilă a muzeului. În anii din urmă, expoziţiile purtând marca Museum of Broken Relationships au fost prezentate în peste 20 de oraşe din lumea întreagă.

DSC_0565

Fiică-mea…,,-Bleah, ce prostie să fii îndrăgostit!” Bine, mai vorbim noi peste ceva ani…

Ok, ce vedem noi aici, în cele 8 încăperi de la parterul Palatului Kulmer? Păi, vedem aşa: un topor, o rochie de mireasă, un pitic de grădină ce pare că a trecut printr-un adevărat război, o pereche de cătuşe cu puf roz, jucării din pluş, sutiene, portjartiere, o pereche de sâni din carton, o verighetă, o proteză pentru picior, o pereche de pantofi roşii, un router Wi-Fi, o oglindă retrovizoare spartă, casete, scrisori, cărţi, fotografii…şi lista este una foarte-foarte lungă. Ce mi-a plăcut mie cel mai mult în toată povestea asta, povestea obiectelor adunate aici, a fost (auto)ironia, umorul, detaşarea cu care unii oameni, răniţi cândva profund, au privit apoi la răposata poveste de iubire. E drept, atitudinea aceasta nu este prezentă în toate cazurile expuse. Din varii motive, persoane excesiv de sensibile, poate prea puţinul timp trecut la mijloc, în fine, diverse cauze. Acestea din urmă, sincer, mi-au atras atenţia mai puţin şi nu despre ele vreau să povestesc aici. Mi s-au părut mult mai captivante cele care, chiar şi în ciuda unui oarecare dramatism, stârnesc zâmbete largi şi chiar hohote de râs. Am tradus câteva dintre ele pentru a le scrie aici şi cel mai greu lucru mi s-a părut a fi selecţia lor. Sunt multe rău. Absolut aleatoriu, încep cu povestea deznodământului relaţiei dintre o ea şi…tot o ea, Berlin, 1995.

topor

,,Ea a fost prima femeie pe care am invitat-o să locuiască împreună cu mine. La câteva luni după mutare, am primit propunerea de a călători în America. Ei i-a fost imposibil să mă însoţească. La aeroport, ne-am luat rămas bun cu lacrimile în ochi. Ea mi-a spus că nu va putea supravieţui 3 săptămâni fără mine.

M-am reîntors după 3 săptămâni, iar ea mi-a spus aşa: -M-am îndrăgostit de altcineva. Am cunoscut-o în urmă cu doar 4 zile, dar deja am certitudinea că ea îmi poate oferi tot ceea ce tu nu-mi poţi da.

Cu o privire perplexă, am întrebat-o cum rămâne cu planurile legate de viaţă noastră împreună. Cum a doua zi încă nu avea un răspuns, am dat-o afară din casa mea. La foarte scurtă vreme după asta, a plecat într-o călătorie cu noua iubită, dar mobila ei a rămas la mine. Neştiind cum să-mi potolesc furia, am cumpărat acest topor de la Karstadt. Asta ca să-mi vărs nervii şi ca să-i ofer ei o ultimă imagine a pierderii, deşi cred că ea nu suferea deloc după despărţirea noastră.

În fiecare zi din cele 14 petrecute de ea în vacanţă, am făcut bucăţi câte un obiect de mobilier. Am păstrat resturile, aşa , ca o imagine a stării mele sufleteşti. Cu cât camera  se umplea de mobilă făcută praf, adică exact aşa cum era sufletul meu atunci, cu atât mă simţeam eu mai bine. După două săptămâni, s-a întors pentru a-şi lua mobilă. Era toată strânsă ordonat în grămezi de aşchii micuţe. Şi-a luat tot gunoiul şi m-a părăsit pentru totdeauna. Şi aşa toporul a devenit instrumentul meu vindecător.’

Şi o istorie despre un nevinovat pitic de grădină ajuns victimă colaterală…

pitic 2,,El a venit în maşina cea nouă. Arogant şi rece. Piticul era folosit pentru a închide poarta pe care tot el o rupsese cu ceva vreme în urmă. În acel moment, piticul a aterizat pe parbrizul maşinii lui nou-nouţe şi apoi a ricoşat aterizând pe asfalt. În zborul lui, piticul a descris o buclă în aer asemenea unui arc. Ca un arc peste timp, simbol al sfârşitului dragostei noastre.’

,,Love is a violent recreational sport. Proceed at your own risk. ” Nu mai ştiu cine spunea asta, dar se pare că în unele cazuri chiar aşa şi este. Dar cu bietul piticul ce-aţi avut?

 

saniEi, şi dacă s-a întâmplat vreodată să te plângi că ai primit un cadou absolut neinspirat…ce să mai spună doamna din Serbia căreia soţul i-a dăruit …o pereche de sâni falşi. Sâni confecţionaţi dintr-un carton ordinar (nu că ar mai conta materialul în situaţia dată) pe care săraca femeie ar fi trebuit să-i poarte, la dorinţa expresă a soţului, în momentele lor intime. Aşa ceva…Unii sunt complet, da’ complet lipsiţi de orice fărâmă de tact. Urmarea? Femeia a divorţat imediat. Probabil a fost atât de şocată de hidoşenia primită că a uitat să i-o facă guler.

tanga,,Acesta(o pereche de chiloţi tanga comestibili) a fost unul dintre cele mai romantice cadouri pe care mi le-a făcut. Aşa credea el. Eu am râs, dar niciodată nu l-am scos din pachet. El nu mi-a adus niciodată flori, spunea că sunt pentru persoanele plictisitoare. În schimb, îmi aducea cârnaţi şi piese pentru bicicleta mea. Nu îmi pasă atunci, îl iubeam. După 4 ani de relaţie, s-a dovedit a fi la fel de ieftin si meschin precum aşa-zisele lui cadouri. M-a înşelat cu o colegă de birou şi m-a anunţat printr-un e-mail că mă părăseşte .”

Este povestea unei elveţience părăsită de iubitul ei zgârcit şi extrem de pragmatic. Cum sună asta? Iubito, am ceva pentru tine! Nişte cârnaţi. Îi mâncăm împreună, ce zici?

shampoo,, Atunci când m-a părăsit- povesteşte o tânără croată– iubitul meu a avut grijă să-şi strângă toate lucrurile. Mai puţin gelul pentru igiena intimă. Mama mea l-a folosit apoi pentru a lustrui geamurile cu el. Mama spune că este fantastic de bun pentru aşa ceva.”

Cineva chiar a ieşit în câştig din povestea asta.

O poveste de dragoste din Ljubljana, un bol şi o femeie cu mult umor. Ea spune aşa:

200803030652110.Mira_Furlan_zdjela,,Ai dorit să-ţi coc pâine. Pentru că femeile care frământă aluatul sunt atât de sexi. Într-o zi de vară, purtăm doar un şorţ de bucătărie. Doar pentru tine şi pentru bol. În trei ani am făcut pâine de cinci ori în acest bol. Niciodată nu a fost ceva bun, întotdeauna tare ca piatra. Poate pentru că vasul era prea mic, poate pentru că am uitat să pun drojdie. Cumva se pun ouă în pâine? Tu m-ai privit întotdeauna cu neîncredere atunci când treceam la treabă.Tu ai vrut să fiu asemenea Mirei Furlan în filmul Beauty of Vice. Dar eu nu sunt Mira Furlan. Acum ştiu, pâinea nu a fost bună pentru că îmi era frică de tine. Eram terorizată de gândul că s-ar fi putut întâmpla ca în film- să-mi spargi capul cu pâinea tare ca bolovanul dacă vreun băiat s-ar fi uitat un pic mai insistent la mine. După toate acestea, mult timp, am mâncat doar salată din acel bol. Am slăbit 21 de kilograme. Şi nici Mira Furlan nu mai este acum chiar o tinerică.

haina

 

Haina din imagine a fost donată muzeului de către o iordaniancă. Femeia a venit într-o excursie în Italia unde s-a îndrăgostit lulea de un băştinaş. Băştinaş care purta o asemenea monstruozitate de haină. Italianul şi-a luat destul de repede tălpăşiţa din braţele iordaniencei, lăsându-i (nu se ştie dacă intenţionat sau nu) şi haina de blană. Probabil venise primăvara între timp. Femeia incearcă prin epistola care însoţeşte obiectul vestimentar în cauză să ne convingă de faptul că nu este ,,a paid bitch” pentru că i s-a lăsat şi pentru că a acceptat un asemenea cadou. Nu, doamnă. Doar cu gusturi tare îndoielnice în privinţa bărbaţilor. Cum să te îndrăgosteşti de un cocălar care poartă aşa ceva? Şi mai este şi extrem de jegoasă, pe deasupra. Mă gândesc eu că trebuie să fi fost îndrăgostită rău dacă a purtat aşa ceva în bagaje, din Italia în Iordania, din Iordania în Croaţia şi cine ştie prin ce alte părţi de lume…

 

In istorisirea asta, ,,eroul principal” este…un tort. Dar cum acesta nu mai există de multă vreme, femeia din poză s-a gândit să aducă printre exponate această cutie făcută de fostul soţ din beţe de chibrit.

tumblr_m52hzmlFqY1rvp7v3o1_r1_500,,Vlado a făcut această cutie după nunta noastră, pe când era în armată. După 18 ani de căsnicie, m-a părăsit pentru altă femeie. Oficial, noi am divorţat după cea de-a 25-a aniversare a mariajului nostru. Atunci m-am hotărât să-i fac o surpriză. Am comandat un tort având scris numărul 25. L-am tăiat apoi în două.Una pentru mine, cealaltă i-am trimis-o lui. Cei doi fii ai noştri au sărbătorit aniversarea noastră întâi cu mine şi apoi cu tatăl lor. El şi iubita lui au fost de-a dreptul şocaţi, dar tortul tot l-au mâncat.”

potion

Aceasta este una dintre preferatele mele.

A fost adusă la muzeu de cineva venit tocmai din Bloomington. Este o cutie învechită pe al cărei ambalaj stă scris ,,love potion”.

Cel care a donat-o a lăsat o notiţă foarte scurtă şi concisă lângă recipientul cu pricina: ,,DOESN’T WORK.”

A-Linksys-router-Museum-of-Broken-Relationships

Şi tot din seria ,,enunţuri laconice” fac parte şi cele câteva cuvinte care însoţesc routerul Wi-Fi din imagine: ,,WE TRIED. NOT COMPATIBLE.

 

Oameni cu simţul umorului bine dezvoltat… Sub o pereche de chiloţi bărbăteşti stă scris: ,,A size too small…but I didn’t mind at all”, iar donatoarea unui portjartier se confesează: ,,Nu l-am purtat niciodată. Probabil că relaţia ar fi durat mai mult dacă aş fi făcut-o’‘.

În aceeaşi notă sunt şi produsele care pot fi cumpărate din micul shop aflat în interiorul muzeului. Tricouri inscripţionate precum cele de mai jos, radiere ,,capabile” să şteargă amintirile urâte, creioane cu mesajul ,,dacă eşti nervos, rupe aici!”

grey_front_1dark_grey_green2

Anti-stress_PencilBad_Memories_Erasers

razglednice_pressnaslovna_lon_i_i

ob_eb8b318475f0234066cafb06a54934b7_blog-zagreb-museum.png

sursa imaginilor aici

Să fiţi iubiţi! ;)

4 thoughts on “Museum of Broken Relationships

  1. ileanaxperta February 28, 2015 / 7:05 pm

    Excelent! Un muzeu chiar inedit, nu am auzit de asa ceva. Am inceput citirea articolului cuprinsa de o stare “conflictuala” (din motive pur personale!) dar cu fiecare rand parcurs mi s-a lungit gura intr-un zambet tot mai larg.🙂 Am fost la Zagreb, bine, intr-o vizita prea scurta pt. cate sunt acolo de vizitat dar ghidul nu ne-a zis nimic despre acest muzeu. Rusinica lui! Acum, prin intermediul articolului tau scris in maniera deja binecunoscuta, m-am delectat cu o lectura de seara minunata. Oseara linistita iti doresc, inmiresmata de aromele parfumate ale primaverii ce vine!🙂

  2. danielaracovita February 28, 2015 / 7:36 pm

    Ileana, chiar ma bucur mult ca ti-am adus un zambet larg pe fata, cu atat mai mult cu cat spuneai ca ai inceput sa citesti cuprinsa de acea stare. Cineva, pe un blog, fara sa stie exact despre ce este vorba, spunea ca nu doreste sa mearga acolo pentru ca se teme ca va iesi plangand. Chiar nu e cazul. Pacat ca ghidul nu v-a spus nimic despre muzeul acesta. Sunt aproape convinsa ca ati trecut pe langa el sau, in cel mai rau caz, v-ati aflat foarte aproape. Spun asta pentru ca se afla in zona istorica a orasului cunoscuta si sub numele de Orasul de Sus, practic zona cea mai frumoasa si cu cele mai multe obiective turistice ale Zagrebului si orice ghid -presupun eu – isi duce turistii mai intai in partea asta a orasului.
    Multumesc frumos pentru urari, Ileana! O primavara minunata sa ai!

    • ileanaxperta February 28, 2015 / 7:46 pm

      Da, normal ca am vizitat Orasul de Sus din Zagreb, am scris si impresii pe blog. Mi-a placut orasul, chiar daca la vizita noastra de atunci am fost udati de ploaie. Stii cum se zice:ploaia aduce bunastare. Mie chiar mi-a dat o buna stare🙂 si m-a binedispus. Noapte instelata sa ai!😉

  3. danielaracovita February 28, 2015 / 7:54 pm

    🙂 De doua ori am fost la Zagreb si…in ambele dati a plouat. Intre Rijeka si Zagreb sunt cam 150 km, deci cam 2 ore de mers cu masina. Plecam din Rijeka unde era soare, cald, cer senin…ajungeam in Zagreb si se pornea ploaia. Dar, vorba ta, ploaia nu a reusit sa strice farmecul orasului. Dimpotriva chiar.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s