Bosnia&Herţegovina. Despre bucuria lucrurilor simple.

UNA

Ţara asta- e adevărat, nu tocmai o destinaţie turistică râvnită de multă lume- m-a atras ca un magnet. Într-un fel, simţeam că voi găsi aici ,,un ceva” anume, altceva decât în multe dintre locurile prin care umblasem până atunci. Cu toate acestea, mi-a luat ceva vreme până să fac bagajele pentru Bosnia si Herţegovina.

Se stie, B&H nu figurează nici pe departe într-un top 10 al celor mai periculoase ţări din lume, dar atunci când vine vorba de o călătorie în care îmi iau copilul, cuvinte precum pericol, risc şi alte asemenea capătă în mintea mea proporţii de neimaginat. Sunt absolut irecuperabilă in privinţa asta, ştiu.

Dincolo de fobiile şi obsesiile subsemnatei, trebuie să recunoaşteţi că nu este tocmai liniştitor atunci când culegi informaţii de pe diverse site-uri şi afli legat de ţara în cauza că:

-,,Standardele igienico-medico-sanitare sunt încă foarte scăzute.”

-,,Nu este necesar un vaccin anume, dar se recomandă extremă prudenţă în procurarea şi consumul alimentelor”

-,,În Bosnia şi Herţegovina se menţin riscurile unor conflicte etnice locale. Cetăţenii străini care călătoresc în Bosnia şi Herţegovina trebuie să evite implicarea în dispute cu localnicii.”

-,,Cel mai important aspect privind siguranţa persoanelor care călătoresc în această ţară îl reprezintă existenţa zonelor minate rămase din timpul conflictului armat din prima jumătate a anilor 1990. Recomandăm turistilor care călătoresc în Bosnia şi Herţegovina să nu se abată de la drumurile principale.”

Recunosc, asta cu minele neexplodate mi-a dat serios de gândit. În mintea mea, o maestră desăvârşită în regizarea a tot felul de scenarii prăpăstioase, deja vedeam o pădure de mine neexplodate, împrăştiate în tot locul. Oribil şi dătător de fiori peisaj!

Legat de conflictele interetnice, sincer, a fost ultimul lucru la care să mă gândesc( oricum mă preocupau destule alte aspecte). La urma urmelor, nu mergeam în B&H cu scopul de a face pace între băştinaşi. Treaba lor!

Cât despre ,,extrema prudenţă” în cumpărarea şi consumul alimentelor, fireşte că aceeaşi minte neobosită m-a dus automat spre imaginea destul de neplăcută a unor eventuale toxiinfectii alimentare, enterocolite şi alte asemenea grozăvii. Au reuşit să mă liniştească recomandările aceluiaşi site italian în cazul unei vizite în România (o simplă curiozitate de-a mea comparaţia asta). Sună mult mai scary, credeţi-mă: ,,În România, standardele igienico-medico-sanitare nu ajung la nivelul standardelor minime europene. Nu se cere un vaccin special, dar este recomandat să vă  vaccinaţi împotriva hepatitei. Au fost înregistrate cazuri de meningită virală în anumite perioade ale anului, iar cazurile de hepatită şi infecţii gastrointestinale sunt des întâlnite. Condiţiile sanitare sunt de multe ori critice: beţi doar apă îmbuteliată, dezinfectaţi fructele şi legumele”.

Ei, atunci am avut revelaţia faptului că deja exagerez peste măsură şi că trebuie să mă apuc de împachetat. Când ai trăit atâta amar de vreme în România noastră şi îţi faci probleme pentru ce ţi s-ar putea întâmpla în cele 2-3 zile petrecute pe meleaguri bosniaco-hertegovine, deja ceva nu e în regulă şi trebuie luate măsuri. Suntem oameni căliţi, ce naiba! 🙂

Ca să nu mai lungesc vorba, am plecat spre B&H cu convingerea fermă că niciun incident nu ne va strica mini-vacanţa şi presimţirea mea s-a adeverit. Chiar mai mult de atât. La distanţă de nici măcar un an, ne-am reîntors aici. Şi m-aş reîntoarce oricând din multe motive. Un lucru îmi este clar acum: B&H face parte din categoria acelor ţări încă destul de marginalizate la capitolul ,, turism” din motive nu tocmai întemeiate. Ca şi mine, înainte să văd cu propriii ochi aşa cum stau cu adevărat lucrurile, încă multă lume are serioase dubii atunci când vine vorba de propria siguranţă, de servicii, de atitudinea oamenilor de aici. E adevărat, dacă eşti genul de persoană interesată doar de servicii de calitate superioară, comparabile cu cele existente în cazul destinaţiile turistice de top, s-ar putea să fii dezamăgit. Desigur, în Sarajevo, capitală ţării, şi nu numai, vei găsi destule locuri unde clienţii străini nu pot fi decât foarte mulţumiţi. E adevărat, luxul costă şi aici( ca peste tot),dar , zic eu, departe de sumele uneori aberante practicate în multe alte locuri din Europa.

bosnia-herzegovina-map-957x1024 2
http://www.balkanscountries.info/bosnia-and-herzegovina/bosnia-and-herzegovina-map/

Încă nu m-am lămurit dacă a fost vorba doar de o coincidenţă sau lucrurile stau aşa de regulă, dar, de fiecare dată, când ne-am aflat la punctul de trecere a frontierei spre şi dinspre B&H, am fost nevoiţi să pierdem destul timp aşezaţi la o coadă interminabilă. Situaţie aproape inexistentă când vine vorba de Croaţia, Serbia, Italia, Austria, Turcia, Elveţia, Slovenia, Grecia şi alte ţări prin care am călătorit cu maşina din dotare. Mai puţin în inima sezonului estival în Croaţia, dar nu era cazul în Bosnia. Mai suspicioşi din fire, bosniecii obişnuiesc să scotocească temeinic prin bagajele din maşinile călătorilor şi aşa eşti nevoit să aştepţi mult şi bine până ce, în sfârşit, poţi să-ţi vezi linistit de drum. Sau nu.  Nouă nu ni s-a întâmplat vreodată să ne ceară bagajele la control, probabil pentru că avem ,,feţe nesuspicioase” cum spune fiica-mea.

Când vine vorba de B&H, într-un top al celor mai vizitate locuri, fără îndoială, pe primele locuri se află, de departe, minunata panorama a vestitului pod din Mostar, Sarajevo, capitala cu un aer complet aparte (doar nu degeaba i se spune Ierusalimul Europei) şi Međugorje, oraşul dintre munţi, devenit loc de pelerinaj din 1981, când şase copii au povestit despre viziunile lor cu Fecioara Maria în acest loc.

Am lăsat pentru altădată principalele obiective turistice tocmai înşirate şi alegerea făcută nu ne-a dezamăgit deloc. Dimpotrivă. Bosanska Krajina, zona aflată în NV Bosniei şi Herţegovinei, la graniţa cu Croaţia, este locul invadat de verde, extraordinar de mult verde, o natură sălbatică în foarte puţine locuri ,,disciplinată” de mâna omului, doar acolo unde intervenţia lui a fost absolut necesară.

DSC05846DSC05840

DSC05832

B&H

DSC_0713

DSC05676

DSC_0239

Am ajuns aproape de miezul nopţii la Kulen Vakuf, satul în care ne alesesem, inainte de a pleca la drum, ca loc de cazare,  Saraj Guest House, o pensiune cotată foarte aproape de nota maximă pe booking.com , adică tot ce-am găsit mai bun în zona respectivă. E drept, satul fiind destul de mic, nu cred că existau mai mult de 3-4 pensiuni . Îmi amintesc uimirea mea de atunci. La faţa locului, la ora aceea târzie din noapte, chiar nu am reuşit să pricep ce-au găsit atât de extraordinar foştii chiriaşi de au scris atât de laudativ la adresa ei pe binecunoscutul site. Camere mai mult decât modeste, un minim de mobilier necesar. Măcar la capitolul curăţenie nu am avut ce să obiectez. Dimineaţă însă…o cu totul altă poveste. Nu mi-a venit să cred ochilor ce privelişte minunată am în faţa ochilor. Ei bine, din balconul camerei noastre, puteam să admir un peisaj in care dominanta cromatică era un verde stralucitor: o grădină imensă, toată la dispozitia noastră, covor de iarbă în tot locul, pomi fructiferi, o piscină( e drept, doar una gonflabilă), un râu repede care trecea tocmai prin minunata grădină, coamele munţilor nu tocmai în depărtare şi…cireaşa de pe tort- un castel cocoţat pe vârf de munte. Şi totul inundat de soare, atât de mult soare în dimineaţa aceea de august. De poveste!

Saraj 2

DSC_0009

DSC05830

DSC05828

Castel Kulen Vakuf

Ce să mai! Toată lumea s-a declarat mai mult decât mulţumită, mai ales Mara care şi-a găsit tovarăsi de joacă, doi băieţi bosniaci simpatici foc, iar Quicky, în sfârşit, a întâlnit paradisul din visele lui de porcuşor de Guineea, o mare nesfârşită de iarbă fragedă, numai bună de păscut. Pas de-i mai smulge de acolo!

Şi, legat de gazdele noastre, îmi mai amintesc cu drag de ospitalitatea lor, de grija avută în a ne face şederea cât mai plăcută, de micul dejun servit în atmosfera aceea calmă, plăcută din grădina, de aroma cafelei bosniece (e absolut deosebită), de tufahije, prăjitura traditională cu mere, de somunul aburind (pita bosniaca) şi alte minunăţii culinare…Apropo, e aproape o jignire să-i întrebi pe bosniecii care îţi servesc masa dacă produsele sunt eco. Păi, cum altfel?

cafea

Aşa se face că, încă de la primele ore ale primei dimineţi petrecute la Saraj, am înţeles foarte bine motivele pentru care toţi cei care au trecut pragul acestei pensiuni au fost mai mult decât încântaţi de ceea ce au găsit aici. In definitiv, cine vine în zona asta pentru a-şi petrece timpul între patru pereţi?

Prima zi în Bosnia&Hertegovina a fost, din câte îmi mai aduc eu aminte, una extrem de încărcată. Ştiu că principalul motiv pentru care am ales regiunea  Bihać a fost Parcul Naţional Una, un loc de o frumuseţe aparte, cu o natură încă sălbatică, nealterată de mâna omului. În încercarea de a păstra întocmai minunăţia asta, în 2008, bosniecii au declarat zona străbătută de râurile Una şi Unac drept Parc Naţional. Nu este nici pe departe singurul loc interesant din Bihać. Tot căutând informaţii despre partea asta de ţară, am avut surpriza să descopăr neaşteptat de multe locuri în care am ţinut cu tot dinadinsul să ajung. Nu am reuşit întru totul dat fiind timpul prea scurt, sper să mă reîntorc aici cândva.

Mai puţin de 3 km despart satul Kulen Vakuf de  Ostrovica, castelul ridicat prin secolul XV pe ruinele unei vechi fortăreţe datând din vremea romanilor. O veche legendă spune că eforturile meşterilor chemaţi să înalţe castelul s-au dovedit a fi absolut zadarnice. Tot ce reuşeau să construiască în timpul zilei…noaptea se surpa. Asta până când unul dintre lucrători are un vis. Una dintre zeităţile locului îi mărturiseşte omului că singura soluţie este zidirea de vie a unei tinere femei. Asemănările cu a noastră legendă ,,Monastirea Argeşului” sunt mai mult decât evidente pana aici. Doar că, spre deosebire de meşterul Manole, nimeni nu-şi sacrifică in povestea bosniacă propria nevastă. Din satul din vale este răpită o femeie, nu cu prunc în pântece asemenea Anei, dar cu copil de alăptat acasă. Aceeaşi legendă spune ca dârele albe pietrificate care coboară de sub zidurile castelului până tocmai în Kulen Vakuf nu sunt alceva decat  laptele matern ţâşnit fără putinţa de a fi oprit. Multă vreme, femeile care nu reuşeau să aibă copii au venit aici pentru a-şi lua din pulberea alb-gri din care vraciul satului pregătea poţiunea în stare să trateze infertilitatea. Aşa credeau oamenii simpli din acele vremuri, de fapt, la mijloc nu este decât un fenomen carstic perfect explicabil, lapte de munte i se mai spune, nimic altceva decât precipitat de calcar.

DSC_0043

DSC_0023

DSC_0013111

DSC05662

De sus, de pe culmea dealului pe care se află castelul Ostrovica, ai în faţa ochilor o privelişte minunată. Pâlcurile de case albe din vale,  râul care străbate satul Ostrovica, munţii care domină întreaga panoramă . Şi multă linişte. Mi-a rămas clar în minte liniştea deplină a locului în care nici ţipenie de om nu era în dimineaţa aceea senină de august.

DSC05653

me

Şi îmi mai aduc aminte cu drag de drumul îngust, şerpuind printre culmile domoale ale dealului, drum mărginit de tufele incărcate cu tot felul de fructe  şi rugii aplecându-se sub povara murelor negre. În maşină fiind, întinzi mâna şi te serveşti cu ce-ţi pofteşte inima- mure, coacăze, porumbe…Mai bio de atât nici că se poate. 🙂

DSC05642

DSC_0051

Despre alte minunăţii de neuitat, văzute şi auzite în Bosnia şi Herţegovina, am mai povestit si aici. Şi mai am încă destule de povestit . Mai lăsăm şi pe altădată. Cu bine!

 

 

Intr-o zi de 8 martie…

Mara . ganduri despre mamiIntr-o zi de 8 martie, asta se intampla in urma cu 7 ani, i-am intins copilului meu o zambila roz cu intentia de a o poza astfel. Era cadoul meu pentru femeile dragi din viata noastra. Mi s-a parut ca ar fi mult mai dragut asa decat o imagine culeasa, in graba, de pe internet. N-a fost simplu deloc.  Cum-necum, fiica-mea era ferm convinsa ca zambila primita este un fel nou de mancare( pe deasupra si roz, culoare foarte apetisanta pentru ea)  si a fost nevoie de minute bune pentru a o convinge ca nu este o idee tocmai buna. Asa a mai invatat fiica-mea o noua lectie, atunci la varsta de 1 an si jumatate: zambilele roz, chiar daca miros atat de bine, nu sunt de mancare. Nu c-ar fi cele de alte culori, dar fiecare lectie la timpul ei.

,,-Bun, cred eu ca si-a zis grasuna( asa ii spuneam pe atunci), daca nu se mananca…atunci inseamna ca trebuie distrusa.” Si a luat biata floare la jumulit. Exact ca in jocul acela- ,,ma iubeste, nu ma iubeste…” doar ca fara cuvinte. Alta munca de lamurire, cred ca si alte flori, biete victime in mainile copilului. Pe scurt, chiar nu a fost o munca usoara.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERAmara 2008

Exact un an mai tarziu, in 2009, eram in capitala Azerbaijanului la vremea aceea, am zis eu sa facem aceeasi surpriza frumoasa prietenelor noastre. Am ales un trandafir alb atunci. Intre timp, fiica-mea invatase ca nici trandafirii (indiferent de culoare) nu sunt tocmai o delicatesa. Cu o exceptie, cei pentru dulceata, dar nu era cazul.  Numai ca, tocmai in ziua respectiva, descoperise cat de distractiv poate fi mersul pe bicicleta. Nu oricum, ci prin casa. Normal, in atare situatie, era cu muuult mai distractiv sa pedaleze dintr-o camera in alta (inclusiv pe scari, spre marea mea disperare) decat sa pozeze artistic cu un suav trandafir alb in manuta roz si grasulie. Mi-a dat ferm de inteles: nu ma lasi pe bicicleta…prietenele tale vor primi fiecare cate o poza cu o fetita imbufnata rau de tot. Imbufnata si cu trandafirul plasat strategic in dreptul gurii. Sa fie ea sigura ca nici urma din ceea ce s-ar putea numi zambet nu se va iti de acolo. Mai bine! Finalmente, am ajuns la o intelelegere care sa fie acceptabila pentru ambele. Poza asta cu fetita vesela pe bicicleta e una dintre cele mai dragi mie.

mara 2009 mara 2009, bic

In 2010, 8 martie ne-a gasit in Romania. Stiti cum stau lucrurile pe la noi. Cand se apropie diverse ocazii (8 martie, Craciun, Paste, etc), se tot perinda pozarii, cu diverse oferte,  prin gradinite si scoli. In anul acela, doamnelor educatoare li s-a parut interesanta oferta unor bulgari care au venit incarcati cu tot felul de costume de epoca si accesoriile de rigoare, ma rog, tot tacamul. Si atat ce au placut-o pe fiica-mea (mi-au povestit apoi doamnele, eu nu eram prezenta), ca mi-au imbracat-o cu nu stiu cate costume din dotare. Din pacate, in laptopul meu actual, am mai gasit doar doua dintre pozele de atunci. Intamplarea face sa fie pozele de inceput. Copilul este vesel, ii place in noua postura. In ultimele, deja pe fata ei se citeste scris cu litere mari: ,, -Hei, jocul asta incepe sa devina cam obositor. Imi vreau hainele mele comode inapoi!” Trebuie neaparat sa gasesc fotografiile respective.

mara 2010 2mara 2010

Fiecare fotografie are povestea ei, nici n-as putea sa spun pe care o prefer, care imi este mai draga. Si nici nu mi s-ar parea firesc sa ma apuc si sa fac ierarhii cand vine vorba de amintiri atat de dragi sufletului meu. In primavara anului trecut, eram la Solin, in Croatia, un orasel aflat la cativa km distanta de Split. Zarisem un copacel incarcat de flori, o minune colorata in roz care se asorta perfect cu verdele din jur,cu linistea din locul acela, cu ziua aceea senina si calda de inceput de primavara. ,,-Iti place mult, nu-i asa? E tare frumos! Il vrei? Uite, ti-l daruiesc! La modul virtual, mami, ti-l daruiesc, fireste. Acum este copacul tau.” Si asa am primit eu un intreg copacel, intr-o zi de 8 martie, 2014. :)Si cum ,,la modul virtual, mami” se poate darui orice, tot in aceeasi primavara, cateva zile mai tarziu, copilul meu mi-a daruit si un sir intreg de magnolii divin infloriti pe una dintre stradutele din Izola.

Mara 2012 ghiocei
martie, 2012

mara 2011

 

mara solin 2013

mara izolaizola

mara 2014

Ei, da, copilul meu a crescut. Acum nu primesc doar flori( una singura, stranse in buchete, aranjamente Ikebana sau… copaci intregi), deja am un teanc impresionant de minunate declaratii de dragoste in romana, engleza, italiana, anul trecut mi-a scris chiar si in croata. E adevarat, spre rusinea mea, nu am stiut sa traduc singura decat ,,Mama, volim te puno!”(Mama, te iubesc mult!), dar, la urma urmelor, asta e cel mai important, nu? Deocamdata, fiica-mea inca nu a terminat de invatat intreg alfabetul in limba araba. La anul, ma astept sa primesc cateva randuri in limba asta pe langa care croata imi pare floare la ureche. Nu voi sti sa deslusesc nimic-nimicut, desigur. Pe masura ce trec anii, distanta asta intre fetita care, intr-o zi de 8 martie,  credea ca o zambila roz nu poate fi decat un deliciu culinar si copilul care ma intrece absolut in multe privinte ma copleseste nespus. Minunat si dificil de pus in cuvinte. De fiecare data.

S-aveti primavara pe care v-o doriti!

magnolii izola 2