Intr-o zi de 8 martie…

Mara . ganduri despre mamiIntr-o zi de 8 martie, asta se intampla in urma cu 7 ani, i-am intins copilului meu o zambila roz cu intentia de a o poza astfel. Era cadoul meu pentru femeile dragi din viata noastra. Mi s-a parut ca ar fi mult mai dragut asa decat o imagine culeasa, in graba, de pe internet. N-a fost simplu deloc.  Cum-necum, fiica-mea era ferm convinsa ca zambila primita este un fel nou de mancare( pe deasupra si roz, culoare foarte apetisanta pentru ea)  si a fost nevoie de minute bune pentru a o convinge ca nu este o idee tocmai buna. Asa a mai invatat fiica-mea o noua lectie, atunci la varsta de 1 an si jumatate: zambilele roz, chiar daca miros atat de bine, nu sunt de mancare. Nu c-ar fi cele de alte culori, dar fiecare lectie la timpul ei.

,,-Bun, cred eu ca si-a zis grasuna( asa ii spuneam pe atunci), daca nu se mananca…atunci inseamna ca trebuie distrusa.” Si a luat biata floare la jumulit. Exact ca in jocul acela- ,,ma iubeste, nu ma iubeste…” doar ca fara cuvinte. Alta munca de lamurire, cred ca si alte flori, biete victime in mainile copilului. Pe scurt, chiar nu a fost o munca usoara.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERAmara 2008

Exact un an mai tarziu, in 2009, eram in capitala Azerbaijanului la vremea aceea, am zis eu sa facem aceeasi surpriza frumoasa prietenelor noastre. Am ales un trandafir alb atunci. Intre timp, fiica-mea invatase ca nici trandafirii (indiferent de culoare) nu sunt tocmai o delicatesa. Cu o exceptie, cei pentru dulceata, dar nu era cazul.  Numai ca, tocmai in ziua respectiva, descoperise cat de distractiv poate fi mersul pe bicicleta. Nu oricum, ci prin casa. Normal, in atare situatie, era cu muuult mai distractiv sa pedaleze dintr-o camera in alta (inclusiv pe scari, spre marea mea disperare) decat sa pozeze artistic cu un suav trandafir alb in manuta roz si grasulie. Mi-a dat ferm de inteles: nu ma lasi pe bicicleta…prietenele tale vor primi fiecare cate o poza cu o fetita imbufnata rau de tot. Imbufnata si cu trandafirul plasat strategic in dreptul gurii. Sa fie ea sigura ca nici urma din ceea ce s-ar putea numi zambet nu se va iti de acolo. Mai bine! Finalmente, am ajuns la o intelelegere care sa fie acceptabila pentru ambele. Poza asta cu fetita vesela pe bicicleta e una dintre cele mai dragi mie.

mara 2009 mara 2009, bic

In 2010, 8 martie ne-a gasit in Romania. Stiti cum stau lucrurile pe la noi. Cand se apropie diverse ocazii (8 martie, Craciun, Paste, etc), se tot perinda pozarii, cu diverse oferte,  prin gradinite si scoli. In anul acela, doamnelor educatoare li s-a parut interesanta oferta unor bulgari care au venit incarcati cu tot felul de costume de epoca si accesoriile de rigoare, ma rog, tot tacamul. Si atat ce au placut-o pe fiica-mea (mi-au povestit apoi doamnele, eu nu eram prezenta), ca mi-au imbracat-o cu nu stiu cate costume din dotare. Din pacate, in laptopul meu actual, am mai gasit doar doua dintre pozele de atunci. Intamplarea face sa fie pozele de inceput. Copilul este vesel, ii place in noua postura. In ultimele, deja pe fata ei se citeste scris cu litere mari: ,, -Hei, jocul asta incepe sa devina cam obositor. Imi vreau hainele mele comode inapoi!” Trebuie neaparat sa gasesc fotografiile respective.

mara 2010 2mara 2010

Fiecare fotografie are povestea ei, nici n-as putea sa spun pe care o prefer, care imi este mai draga. Si nici nu mi s-ar parea firesc sa ma apuc si sa fac ierarhii cand vine vorba de amintiri atat de dragi sufletului meu. In primavara anului trecut, eram la Solin, in Croatia, un orasel aflat la cativa km distanta de Split. Zarisem un copacel incarcat de flori, o minune colorata in roz care se asorta perfect cu verdele din jur,cu linistea din locul acela, cu ziua aceea senina si calda de inceput de primavara. ,,-Iti place mult, nu-i asa? E tare frumos! Il vrei? Uite, ti-l daruiesc! La modul virtual, mami, ti-l daruiesc, fireste. Acum este copacul tau.” Si asa am primit eu un intreg copacel, intr-o zi de 8 martie, 2014. :)Si cum ,,la modul virtual, mami” se poate darui orice, tot in aceeasi primavara, cateva zile mai tarziu, copilul meu mi-a daruit si un sir intreg de magnolii divin infloriti pe una dintre stradutele din Izola.

Mara 2012 ghiocei
martie, 2012

mara 2011

 

mara solin 2013

mara izolaizola

mara 2014

Ei, da, copilul meu a crescut. Acum nu primesc doar flori( una singura, stranse in buchete, aranjamente Ikebana sau… copaci intregi), deja am un teanc impresionant de minunate declaratii de dragoste in romana, engleza, italiana, anul trecut mi-a scris chiar si in croata. E adevarat, spre rusinea mea, nu am stiut sa traduc singura decat ,,Mama, volim te puno!”(Mama, te iubesc mult!), dar, la urma urmelor, asta e cel mai important, nu? Deocamdata, fiica-mea inca nu a terminat de invatat intreg alfabetul in limba araba. La anul, ma astept sa primesc cateva randuri in limba asta pe langa care croata imi pare floare la ureche. Nu voi sti sa deslusesc nimic-nimicut, desigur. Pe masura ce trec anii, distanta asta intre fetita care, intr-o zi de 8 martie,  credea ca o zambila roz nu poate fi decat un deliciu culinar si copilul care ma intrece absolut in multe privinte ma copleseste nespus. Minunat si dificil de pus in cuvinte. De fiecare data.

S-aveti primavara pe care v-o doriti!

magnolii izola 2

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s