Elveţia. Amintiri dintr-o iarnă însorită.(I)

ticino
http://www.ascona-locarno.com/Esplora/Vallemaggia.html

De zile bune, cei mai mulţi dintre vizitatorii care ajung pe blogul meu sunt interesaţi de postările în care am povestit despre diversele târguri de Crăciun din Europa sau despre staţiuni montane luate cu asalt în anotimpul alb. Târguri de Crăciun, Decembrie în Viena, Sărbători de iarnă în Cracovia, Zakopane-Poland’s winter capital, Farmecul discret al Bratislavei deţin recordul de vizualizări pe blogul subsemnatei incă de prin luna octombrie. Eu nu prea obişnuiesc să-mi fac planuri de vacanţă cu multă vreme înainte de data plecării şi, în general, am un fel mai ciudat de a-mi alege destinaţiile… Bunăoară, în urmă cu trei ierni, am ales să-mi petrec vacanţa în sudul Elveţiei pentru că m-a fascinat o fotografie văzută întâmplător pe net- imaginea unui pod roman aflat în zona Intragna. Fireşte că nu am stat o săptămâna întreagă doar extaziindu-mă la vederea respectivului pod. Ca de obicei, am hoinărit de dimineaţă până târziu în noapte, dar, din păcate, s-a dovedit că o săptămână este mult prea puţin pentru a explora toate locurile incredibile aflate în cantonul Ticino, zona aflată pe versanţii sudici ai Alpilor. Mi-ar lua destul timp ca să intru în detalii pentru că am multe poveşti de spus legat de fiecare loc în parte, iar acum intenţionez doar să înşir, pe repede înainte, câteva dintre locurile în care am fost în ultimii ani şi care mi s-au părut niste destinaţii foarte ok pentru vacanţa de iarnă.

Dacă în decembrie, anul trecut, am văzut cum e să ,,înoţi” prin nămeţi la minus 15 grade C (asta se întâmpla în Žabljak, un soi de Predeal al muntenegrenilor, aflat în inima munţilor Durmitor), amintirile mele legate de iarna în Elveţia sunt scăldate în mult soare. Un melanj inedit, palmieri la tot pasul, clădiri frumoase respectând elegantul stil mediteranean, culmile munţilor încărcate de zăpadă, nici vorbă de frig pătrunzător, dimpotrivă, ai impresia că te afli în plină primăvară. De altfel, exceptând staţiunile montane aflate la peste 1000 m altitudine, nu cred că în tot timpul şederii noastre acolo maximele zilei au scăzut sub 12-13 grade.

me

V-am spus că am ajuns în sudul Elveţiei îndemnată fiind de dorinţa de a vedea… un pod. Nu orice fel de pod. A fost construit de romani, deci cu multe sute de ani la activ. După un drum un pic anevoios prin pădure, l-am găsit în locul acela oarecum straniu, cel puţin aşa l-am simţit eu. Probabil ,,de vină” a fost şi liniştea deplină din jur, senzaţia că eşti rupt total de lume.Nici ţipenie de om în tot timpul în care am rămas acolo, ceaţa groasă care plutea deasupra muntelui în dimineaţa aceea, apa de un verde incredibil a râului Melezza încremenit şi el…Minunat!

pod roman 1

DSC07124Pod roman 3

DSC07138

DSC_0064

DSC07182

Nu mai ştiu care au fost exact motivele care ne-au îndemnat să alegem ca loc de cazare una dintre casele din Intragna, important este că s-a dovedit a fi o alegere chiar inspirată. Luigi Loft este locul de cazare cotat pe booking.com cu calificativul ,,superb”, (media 9,10). Proprietarul, ca orice elveţian care se respectă, a avut grijă ca să nu ne lipsească nimic din casa care, iniţial, mi-a dat fiori reci văzându-i zidurile exterioare, masive, din piatră, o proprietate construită cu mulţi ani în urmă, acum restaurată cu tot dichisul, dar având totusi grijă să nu-i răpească din farmecul dat de patina timpului. Din momentul în care am păşit înăuntru, mi-am dat seama că mi-am făcut griji inutil. Pe cât de rece (şi la propriu, şi la figurat) părea privită din stradă, pe atât de caldă şi primitoare se dovedea a fi trecându-i pragul. Pe Luigi, proprietarul, l-am văzut în seara în care ne-a înmânat cheile pentru ca apoi să-l mai revăd în dimineaţa plecării spre casă când ne-am dat întâlnire pentru a-i preda aceleasi chei. Fireşte, la prima întâlnire, a insistat să-l căutăm la telefon ori de câte ori avem nevoie de el şi astfel ne-am ales şi cu un ghid personal. Legat de casa asta, mi-a rămas în minte minunata panoramă spre turnul unei biserici vechi, cu dangătul clopotului care se înalta în liniştea fiecărei dimineţi petrecute în bătrânul oraş cu parfum medieval.

Spre pensiuneUsa casei

Straduta care duce spre casa Luigi Loft si usa principala. N-ar trebui sa-ti fie teama de hoti pe aici.🙂

Nu totul a fost tocmai perfect, existau atunci două probleme, mai mari sau mai mici, depinde acum de fiecare în parte. Proprietatea nu avea acces la internet, sincer, nu mai ştiu ce explicaţii ne-a dat proprietarul legat de asta. Posibil să se fi schimbat situaţia între timp, chiar nu ştiu. Cu ocazia asta am aflat că există viaţă şi fără internet. Şi nici nu-i chiar aşa de nesuportat viaţă asta.:)  Al doilea neajuns ar fi legat de lipsa parcării proprii. Străduţele sunt atât de înguste încât este imposibil să parchezi o maşină în faţa casei. Destul de aproape, la câteva sute de metri, se află o parcare publică cu plată şi asta ne-a rezolvat problema. Oricum, de apreciat este că în prezentarea proprietăţii erau menţionate lucrurile acestea, iar noi am făcut alegerea în deplină cunoştinţă de cauză.
living- Luigi Loft

Livingul casei. Şemineul pe lemne a fost unul dintre motivele de bază care ne-au făcut să alegem casa asta.🙂 Mai multe poze din interior găsiţi aici

San Gottardo

Intragna este un loc ideal în cazul în care vrei să stai departe de agitaţie, de vacarmul lumii moderne. Prima senzaţie în seara în care am ajuns acolo a fost că am nimerit într-un oraş uitat de vreme, cu localnicii plecaţi în grabă cine ştie pe unde. Străzi înguste pe care abia te strecori, de-a lungul lor inşirându-se case vechi din piatră, sumbre, cu obloane grele din lemn, balcoane minuscule, cu munţii din jur ce par să ascundă de lume mica aşezare răsfirată la poalele lor. Şi peste toate, domină imaginea bătrânului turn al bisericii San Gottardo, înălţată undeva prin secolul 14.

Aşa ne-a primit Intragna în prima seară a venirii noastre aici, o seară rece, încărcată de ceţurile coborâte de pe munte. A doua zi, dimineaţa însorită a făcut să-mi pară acelaşi loc de-a dreptul prietenos. Rareori am zărit câte un localnic străbătându-i străzile(turişti nici atât), deşi ultima statistică spune că ar exista în jur de 1000 de locuitori. Ah, da, cei mai mulţi băştinaşi i-am văzut strânşi la un loc în prima seară în care am ajuns aici, într-unul dintre restaurantele aflate în mica piaţă centrală, posibil să fi fost şi singurul din zona respectivă. Cam 6-7, cu tot cu personalul care servea, un cuplu de bătrâni simpatici, probabil patronii localului şi încă cineva care îi ajuta. Mâncare excelentă şi preţuri… elveţiene. Aha, deci nu ne aflam deloc într-un oraş rupt de realitatea prezentă în Ţara Cantoanelor.🙂

IntragnaIntragna 2

street in Intragnafereastra

balconystreet in Intragna 2

INTRAGNA2

INTRAGNA1DSC_0439

Nu-ţi trebuie mult timp ca să-ţi dai seama că orăşelul acesta oferă o imagine complet diferită de cea solară, mediteraneană a mult mai cunoscutelor oraşe ticineze Lugano, Ascona, Locarno sau minunata Bellinzona, vestită pentru cele trei castele de aici care au înscris-o în patrimoniul UNESCO. Mi-au rămase în minte dimineţile devreme şi serile târzii petrecute aici, friguroase şi încărcate de ceţuri gri în totală discordanţă cu zilele pline de lumină şi aproape nefiresc de calde pentru vremea aceea; şi asta la doar câţiva kilometri distanţă de Intragna. Cu toate acestea, Intragna mi-a fost dragă, are ceva doar al ei, ceva care te îndeamnă să revii acolo chiar şi numai pentru un ceas-două. Nici nu ai nevoie de mai mult ca s-o străbaţi de la un capăt la altul.

centrul Intragna

Aşa se vede din turnul bisericii San Gottardo mica piaţă centrală. Înalt de 65 m, acesta este menţionat în toate prezentările turistice ca fiind cel mai înalt turn de biserică din cantonul Ticino.

Intragna, panorama

Şi totuşi… ai putea să mai faci ceva înainte de a părăsi Intragna. Dacă ai condiţie fizică bună, te poţi încumeta la o plimbare pe munte. Odată aflat în centrul oraşului, chiar lângă Osteria Centrale, nu e greu să găseşti indicatorul care te îndrumă spre Nucleo di Intragna, drumul care şerpuieşte pe munte şi te poartă cale de aproape un kilometru până la o răscruce. De aici, ai de ales: pe Costa (care, sincer, atunci, habar nu aveam unde ar putea duce) sau cărăruia spre Pila, un sătuc ce adăposteşte un pâlc de case, vechi de câteva sute de ani, acum renovate în aşa fel încât să nu le strice cumva aspectul rustic, dar şi să poată fi locuite de turiştii îndrăgostiţi de locuri rupte de lume. Drumuri înguste, labirintice, pavate cu piatră se strecoară printre casele coborâte parcă din atmosfera secolelor trecute, până departe pe terasele însorite ale fostelor podgorii sau, şi mai departe, spre culmile muntelui Comino.

spre Pila 1

spre Pila 2

Nucleo di Intragna

DSC07595DSC07624

Greu la deal…

Există şi varianta cu telecabina(doar 4 locuri). Prima staţie se află chiar în Intragna, următoarea la Pila, iar de aici la Costa, ultima staţie de pe traseu. Cei care au ajuns acolo spun că panorama este de vis: Pedemonte, Vallemaggia, lacul Maggiore… Din păcate, noi nu am reuşit să ajungem. În miezul iernii, telecabina nu are program de funcţionare, iar drumul per pedes este mult prea lung şi anevoios, mai ales atunci când eşti cu copilul din dotare. Deşi, sinceră să fiu, cred că eu am fost prima care a spus:,,Gata, nu mai pot, ne întoarcem!”.

Casa_eliska

Una dintre casele destinate închirierii în Pila

Până să facem cale întoarsă, am mers o vreme pe Costa şi nu mică mi-a fost mirarea să găsesc acolo, cocoţată pe o terasă însorită, o casă despre care am fost absolut convinsă că e părăsită de multă vreme. Dacă nu aş fi avut siguranţa asta sau dacă aş fi văzut vreo avertizare ,,private property”, fireşte că nu mi-aş fi permis să urc în aşa-zisul balcon (şi cu fiica-mea pe urmele mele, normal, nu ratează ea asemenea ocazii). Nu, în casă nu am intrat, am şi eu limitele mele. I-am făcut o sumedenie de poze pentru că felul în care arată, locul în care se află, atmosfera aceea cu liniştea adâncă din jur, peisajul de poveste , totul a fost: ,, -Wow, ia te uită peste ce am dat!”

DSC_0490

DSC07614DSC07617

DSC07619DSC07616

DSC_0442

Abia mai târziu, când plecasem deja de ceva vreme din Elveţia, întâmplarea a făcut să aflu că, de fapt, respectiva casă nu este deloc lăsată de izbelişte, că proprietarii o închiriază de ani buni turiştilor care vor să petreacă un timp în singurătatea de aici, iar recenziile pe care le-am citit pe site-ul de prezentare sunt chiar dintre cele mai bune. Oamenii sunt foarte încântaţi de ocazia asta de a trăi simplu, frumos, în mijlocul naturii, oarecum rupţi de civilizaţie, cu şopârle care se strecoară printre ziduri, cu vulpile care vin până-n uşa bucătăriei pentru a cerşi ceva de mâncare. Am văzut poze, chiar nu exagerez. Şi că tot veni vorba,dacă şi voi adoraţi asemenea locuri şi ajungeţi vreodată prin zona cantonului Ticino, vă recomand cu drag să luaţi drumul muntelui spre Corippo, sătucul parcă pierdut în inima Alpilor Elveţieni. Nu ştiam de existenţa lui, am ajuns acolo din întâmplare şi mi-a plăcut rău de tot.

113802l

Corippo

Ei, da, odată ce te-ai hotărât să părăseşti satul Corippo, ar fi păcat să nu mergi o vreme pe malul Verzascăi, râul despre care se spune c-ar fi cel mai limpede din lume- privirea poate pătrunde până la o adâncime de 10 m- şi, mai mult de atât, apele lui sunt de un turcoaz cum rar îţi este dat să vezi. Apropo de numele acesta, fata mea a fost foarte mirată auzind că ne îndreptăm spre râul Verzasca si spre valea care îi poartă numele: ,,- Cum? Deja ne întoarcem în România? Nu?! Păi, ăsta-i curat nume românesc, nicidecum elveţian.” Exact aceeaşi impresie am avut-o şi eu. :)

Verzasca-10Verzasca

Şi dacă eşti un împătimit al plimbărilor per pedes, atunci ai putea foarte bine să-ţi continui cătinel călătoria de pe malul Verzascăi pe cel al Vogornei, lacul format prin acumularea apelor aceluiaşi incredibil râu albastru-verzui. Până la barajul Verzasca nu cred să fie mai mult de 7-8 km. Oricum, în cazul în care alegi maşina, în 10 minute ajungi la un loc devenit celebru datorită lui… Bond, James Bond. Mai concret: GoldenEye, filmul lansat în ’95, începe cu un moment spectaculos de bunjee jumping de pe barajul Verzasca, săritură executată impecabil de Pierce Brosnan alias James Bond, agent 007, idolul atâtor femei. Mă rog, vorba vine ,,executată de P.Brosnan”… Cel care a dus tot greul a fost Wayne Michaels, englezul care deţine recordul a peste 60 de cascadorii în filme mai mult sau mai puţin celebre apărute între anii ’80 şi 2000.

Adevărul este că barajul ăsta îţi cam dă fiori reci numai privindu-l. Dacă totul nu funcţionează perfect conform planului, clar, nu ai ce speranţe să-ţi poţi face. E suficient să priveşti locul acela şi îţi este limpede lucrul acesta. Am ajuns acolo, dar nici vorbă să am atât de mult curaj încât să mă încumet la un salt cu coarda elastică de la înălţimea celor 220 metri. Şi apoi, vorba fiică-mii: ,,-Mamele responsabile nu îşi riscă viaţă făcând aşa ceva. Ele au lucruri mai importante de făcut.” Da, după isprava cu săritura din ,,GoldenEye” şi mai ales după ce un top făcut prin 2002 califica respectivul salt drept cea mai tare cascadorie din istoria filmului, elveţienilor le-a venit ideea să amenajeze aici un centru de bungee jumping. Nu unul oricare, cei 220 m înălţime ai barajului Verzasca l-au urcat pe primul loc în topul celor mai înalte locuri din Europa unde se practica sportul acesta si intre primele 3 din lume… În caz că va tentează o asemenea experienţă, găsiti informatii in detaliu aici.

bungee jump

BUNJEE JUMPING

Sursa a doua fotografie aici

Ştiu, am spus că mă limitez la a vorbi despre locuri pe care le consider destinaţii minunate de iarnă şi m-am apucat să divaghez cu poveştile despre Intragna, Verzasca, James Bond…  Vă povestesc altădată despre pârtiile din Cardada, Cimetta, despre Bellinzona, ţinutul castelelor, despre Ascona, Lugano, Locarno, despre arhitectura de-a dreptul neobişnuită a bisericii San Giuseppe Battista din Mongo, un sătuc ticinez aflat pe Valle di Maggia, despre minunăţiile întâlnite în fabrica şi apoi în Muzeul Ciocolatei ,,Alprose”, unul dintre cei mai cunoscuţi producători de ciocolată din Elveţia … Asta dacă este să mă refer doar la locurile de neuitat din însoritul canton Ticino. Timp să fie că poveşti am destule… Vacanţa de iarnă deja bate la uşă. Cu bine!

4 thoughts on “Elveţia. Amintiri dintr-o iarnă însorită.(I)

  1. ileanaxperta December 21, 2015 / 7:40 pm

    Mi-a placut tare mult atat locatia aleasa pt. cazare cat si locatia geografica. Zona de sud a Elvetiei pare rupta de acea realitate si civilizatie cu care suntem noi obisnuiti cand ne gandim la Elvetia, tara occidentala cu cel mai inalt nivel de trai. In aceste satucuri parca uitate de timp si lume, toate acestea palesc in favoarea ineditului, a linistii si a unui peisaj natural rupt dintr-o poveste frumoasa.
    De asemenea, pozele sunt de top. Bravo! Imi plac intotdeauna locurile mai speciale si de multe ori chiar necunoscute pe care le alegi pt. vacantele tale. Iti multumesc ca prin intermediul blogului tau le cunosc si eu…si, cu siguranta multi altii!
    Sarbatori fericite si un Craciun de poveste sa ai alaturi de familia ta cea frumoasa si de toti cei dragi!

  2. danielaracovita December 21, 2015 / 8:06 pm

    Ileana, in primul rand, multumesc mult pentru apreciere si urari! Ai perfecta dreptate legat de zona de sud a Elvetiei. Exact asa am perceput-o si eu. Este un amestec inedit de sobrietate tipic elvetiana si atmosfera calda, insufletita care imi aduce atat de bine aminte de Italia. Avand in vedere ca prin partile acelea localnicii vorbesc perfect italiana, de multe ori am avut puternica senzatie ca sunt in Italia, nicidecum in Elvetia. Multi spun ca elvetienii sunt foarte reci, nu ma indoiesc de faptul ca stiu ei ce stiu, dar acolo, in sud, sincer, nu am simtit asta. Foarte politicosi, corecti, da, insa departe de a fi deranjant de reci, scortosi. Zona cantonului Ticino este minunata si as mai avea multe de vazut pe acolo, cine stie, poate o sa revin candva…
    Te imbratisez, Ileana, iti doresc sarbatori pline de bucurie, cu sanatate si oameni dragi alaturi!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s