Casa de pe Drina

National Geographic
http://photography.nationalgeographic.com/photography/photo-of-the-day/house-river-serbia/

Mereu în fugă, mereu spre o altă destinaţie, Serbia s-a întâmplat să fie doar locul în care ne opream pentru o noapte, popas necesar pe un drum destul de lung şi obositor între două ţări. Aşa am avut ocazia să rătăcesc ore bune pe străzile Belgradului(de vreo 4-5 ori chiar, doar seara şi noaptea târziu), iar într-o dimineaţă de aprilie încărcat de soare, înainte de a porni din nou la drum, ne-am bucurat de calmul şi atmosfera boemă de pe Obrenoviceva, vestita stradă ce străbate oraşul Nis.

Nis 2

În iarna asta, la fel… În drum spre Bosnia&Herzegovina ne-am oprit pentru o noapte la Belgrad, iar a doua zi ne-am trezit copila cu noaptea în cap(spre ,,marea ei încântare”, desigur) cu intenţia clară de a ne opri în câteva locuri vestite pe harta turistică a Serbiei- căsuţa de pe Drina, satul construit de unul dintre regizorii mei de suflet, Emir Kusturica, podul Mehmed Paša Sokolović şi, la doar câţiva paşi de acesta, Andrićgradul, oraşul construit în memoria scriitorului Ivo Andrić.

drina

Podul Mehmed Paša Sokolović construit pe Drina in sec. XVI(sursa)

Din Belgrad până în Bajina Bašta, oraşul de pe valea râului Drina, aflat în extremitatea estică a Parcului Naţional Tara, ai de parcurs cam 160 de km. La capătul călătoriei, ajuns la graniţa cu B&H, e aproape imposibil să nu fii convins de un lucru- frumoşi sunt Alpii Dinarici şi în partea asta a Balcanilor! Neobişnuit de caldă şi însorită a fost dimineaţa aceea de la sfârşitul lui decembrie, cu o ceaţă uşoară, strălucitoare care plutea deasupra crestelor, izbutind să dea  cumva o senzatie de ireal peisajului. Ici şi colo, câte o casă parcă rătăcită în acel tablou, pitoresti căpiţe de fân, pe alocuri câteva petice de zăpadă, prima zăpadă pe care am văzut-o în iarna asta până să ajungem în Jahorina, totul mi-a rămas viu în minte şi mi-a trezit dorinţa de a mă reîntoarce, cândva, doar pentru locurile acestea.

Pe Drina, râul care face graniţă naturală între B&H şi Serbia, cu câţiva kilometri înainte de intrarea în oraşul Bajina Bašta, se află o casă. Mă rog, e cam mult spus o casă, mai degrabă o căsuţă cu o singură cameră. Stă acolo, în mijlocul râului verde, pe o stâncă, deşi pretenţios mi se pare şi cuvântul acesta în situaţia de faţă, mai degrabă un bolovan urias.

Interesantă este istoria căsuţei devenită simbolul oraşului Bajina Bašta, a întregii regiuni sârbeşti Podrinje, ba chiar una dintre atracţiile turistice renumite ale Serbiei. Asta mai ales din vara lui 2012 când o fotografie a casei  a apărut în National Geographic Magazine, ocazie cu care multă lume i-a aflat povestea. Pe scurt, prin 1968, câţiva adolescenţi de prin partea locului au hotărât să-şi amenajeze un spaţiu unde să se poată odihni după zbenguiala în apele Drinei. Au pus ochii pe ditamai bolovanul din mijlocul râului, dar cum suprafaţa zgrunţuroasă nu era tocmai plăcută la atingerea cu pielea, le-a venit ideea să fixeze pe el nişte scânduri aduse de la un şopron în paragină aflat prin preajmă. Apoi băieţii şi-au zis că nu le-ar strica şi un acoperiş care să-i ferească de soarele torid al amiezii, iar dacă tot au ajuns la concluzia asta, atunci… hai să construiască şi nişte pereţi pentru a-l susţine. Materialele necesare au fost cărate cu o barcă, iar bucăţile de lemn prea mari, imposibil să fie duse astfel, pur şi simplu au fost lăsate să plutească în aval spre locul cu pricina unde erau ,,pescuite” şi puse apoi acolo unde le-a fost stabilită destinaţia, adică în construcţia căsuţei.

Şi uite -aşa… muuultă apă s-a scurs pe verdele râu Drina din vara în care băieţii aceia sârbi şi-au ridicat propria casă de vacanţă. Aproape o jumătate de secol, răstimp în care râul acesta care străbate mai bine de 350 de km prin Serbia şi apoi prin ţara vecină, B&H, prin urmare nu tocmai un râuleţ inofensiv, s-a întâmplat să vină foarte mânios şi aproape să măture complet casa din mijlocul apelor sale. Cam de vreo 9-10 ori până acum. Dar se vede treaba că a fost construită cu simţ de răspundere pentru că Drina nu a reuşit vreodată s-o distrugă în totalitate. E adevărat, a fost nevoie de tot felul de îmbunătăţiri, de fiecare dată cei implicaţi în reconstrucţie încercând să-i adauge un strop de culoare, un ceva care s-o facă mai atrăgătoare, mai deosebită pentru cei veniţi din toată lumea ca s-o vadă.

Şi în mijlocul potopului…

Eu una am tot pozat-o minute în şir, din diverse poziţii, m-am chinuit să cobor printre nişte tufe de mărăcini pe un teren nu doar în pantă, dar şi mocirlos, convinsă fiind că merită toată osteneala. Vremea nu prea a ţinut cu mine. După o dimineaţă care s-a anunţat mai mult decât promiţătoare, s-a întâmplat ca la amiază, atunci când am ajuns acolo, să coboare o ceaţă gri, urâtă, rece… Am văzut casa asta surprinsă în fel şi fel de cadre, în diverse momente ale zilei, în zori, în plin soare, în amurgul zilei, învăluită în neguri, în toate cele 4 anotimpuri şi, fără doar şi poate, are un farmec doar al ei, deşi, la urma urmelor, nu este decât o căsuţă ridicată pe un pietroi uriaş în mijlocul râului. Dar are acel ceva care te face s-o cauţi, să-ţi propui să ajungi în preajma ei… Mi-aş dori să mă reîntorc aici toamna, atunci când lumina aceea de culoarea mierii îmbracă totul în jur… şi casă, şi râu, şi malurile Drinei… Cred că mi-ar ieşi nişte poze destul de faine. Sper…

house 1

sursa

house 2

sursa

River house

sursa

Imagini din interiorul neobişnuitei case, povestea ei spusă de cel care a venit cu ideea construirii ei, vedeţi şi ascultaţi în clipul de mai jos.

Elveţia. Amintiri dintr-o iarnă însorită.(II) Locarno.Cardada.Cimetta

DSC_0159

Mai puţin de 10 km despart Intragna de Locarno, oraşul aflat la poalele Alpilor, pe malul nordic al unui lac de poveste, vestitul Maggiore. Aproape nu există prezentare turistică a zonei care să nu-ţi spună din start că Locarno este cel mai însorit oraş elveţian. Aşa că nu e de mirare văzând în tot locul palmieri, lămâi,chiparoşi, oleandri, hortensii, magnolii, camelii… Uite, dacă întâmplarea va face să revin primăvara în Locarno, atunci sigur nu aş rata o plimbare prin Parcul Cameliilor. În jur de 900 de varietăţi de camelii sunt de găsit de-a lungul unui traseu labirintic pe malul lacului. Mai mult de atât, de ani buni, la mijlocul lunii martie, aici se organizează Festivalul Cameliilor, din câte ştiu eu, unicul de acest fel din Europa.

camelii

sursa foto si site-ul parcului

Clima blândă, mediteraneană a făcut ca Locarno să fie renumit şi datorită grădinilor şi parcurilor încărcate de Boungaivillea, cea pe care popular o numim ,,floare de hârtie”.

bougainvilleas

Dar adevăratul renume şi l-a dobândit Locarno datorită Festivalului Internaţional de Film care an de an, în luna august, aduce în micul oraş elveţian actori, regizori, cinefili din lumea întreagă, iar asta se întâmplă încă din 1946, atunci când a avut loc prima ediţie.

Orăşelul de la poalele Alpilor se poate lăuda şi cu unul dintre cele mai vechi castele din Elveţia, castelul Visconti, construit undeva prin secolul 12 şi apoi transformat într-o adevărată fortăreaţă în care cu greu se putea pătrunde.

Visconti

sursa

Îmi aduc aminte că în prima seară în care am ajuns aici, tot hoinărind la întâmplare pe străzile oraşului, am ajuns la patinoar- Locarno on Ice. Acolo şi-a pus fiica-mea pentru prima dată patinele şi, previzibil, la insistenţele fetei mele, aproape seară de seară, inclusiv în noaptea de Revelion, am fost nevoiţi să venim din nou şi din nou. A nu se înţelege că a fost o adevărată corvoadă după zilele extrem de încărcate de la primele ore ale dimineţii până seara târziu. Copilul a învăţat să patineze, noi ne-am bucurat de o atmosferă extraordinară. V-am spus ce minunat arată oraşele eleveţiene în decembrie? Superbe, ca-ntr-un basm frumos de iarnă…

DSC_0383

Părăsind Locarno, ca să ajungi la Orselina ai mai multe variante: pe jos, aproape 2 km pe Via del Sole, cu maşina personală sau cu bătrânul şi pitorescul funicular care face acest traseu tocmai din 1906.

Funicular

sursa foto aici

Dacă nu ştii cu adevărat cum stau lucrurile, tinzi să crezi că Orselina nu este altceva decât unul dintre cartierele de la marginea oraşului Locarn şi nu este deloc aşa.  Având puţin peste 700 de locuitori, Orselina este un orăşel în care atmosfera de nesfârşită vacanţă pare să fie la ea acasă. I se mai spune şi ,,oraşul terasă”, panorama lacului Maggiore fiind lesne de remarcat aproape din orice punct te-ai afla.

Orselina noaptea

 Orselina by night…Poză de mai sus nu-mi aparţine, dar atât ce mi-a plăcut că mi-am dorit s-o vedeţi şi voi. Sursa aici

Înclin să cred că aproape nu există turist care să vină în Locarno şi să nu-şi facă timp pentru a urca drumul spre mica localitate Orselina. Din două motive importante, ordinea este absolut aleatorie. Primul ar fi dorinţa sau măcar curiozitatea de a pătrunde pe porţile mănăstirii Madonna del Sasso. Ridicată pe un promontoriu stâncos, locul în care se spune că s-ar fi ivit Fecioara Maria în vara lui 1480, în ajunul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, Madonna del Sasso este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai vestite locaşuri de cult elveţiene, loc de pelerinaj încă de la sfârşitul secolului 17.

DSC075011

În al doilea rând, e mai complicat să ocoleşti Orselina atât timp cât îţi doreşti să ajungi pe pârtiile de schi din Cardada şi/sau Cimetta. Spun asta pentru că de aici, din Orselina, te poţi urca în telefericul care în doar 5 minute te duce la Cardada, staţiunea montană aflată la 1340 m altitudine. Pentru că traseul parcurs oferă panorame senzaţionale- oraşul Locarno, Alpii Elveţieni, Lacul Maggiore, în depărtare insulele Brissago- telefericul, o structură elegantă din oţel şi sticlă, a fost astfel proiectat încât privirea să se plimbe nestingherită pe deasupra atâtor frumuseţi naturale.

teleferic 1

Teleferic 2

Pârtiile de schi din Cardada sunt ideale pentru începători, pentru cei care doresc să se bucure în tihnă de frumuseţea peisajului fără să fie interesaţi de curse lungi, spectaculoase pe pante abrupte.

partie Cardada 2

cardada derdelus

Ce-ar mai fi de făcut în Cardada? Păi, cred că nimeni nu ratează plimbarea pe promontoriu, o platformă solidă din oţel şi titan, suspendată deasupra brazilor uriaşi. Este locul de unde se poate admira în tihnă lacul Maggiore, Valea Centovalli, o parte din Valle di Maggia.

Cimetta

DSC_0179

DSC_0188Apoi Cardada este locul ideal pentru familii. Pe lângă pârtiile perfecte pentru cei mici, tot pentru distracţia lor a fost construit parcul de aventuri în care jocurile propuse stau sub semnul ,,Descoperă şi amuză-te!”. În acelaşi spaţiu este de găsit şi micul sat indian. Câteva corturi viu colorate, câteva totemuri sculptate în lemn, copia unui vechi fort, toate încearcă să reînvie atmosfera specifică unui asemenea loc.

Descopera si amuza-te!

parc

totem 1totem 2

DSC_0209

satul indian 2

DSC_0217

Vrei mai sus de atât? Se rezolvă. Din Cardada, te poţi urca în telescaun şi în câteva minute ajungi la Cimetta, mica staţiune montană aflată la 1670 m altitudine. Fireşte, mai sus fiind, panorama este absolut spectaculoasă. Legat de pârtiile de schi, aş spune că este locul perfect pentru începători, pentru cei care preferă să lase pe mai târziu cursele dificile, încărcate de adrenalină. Şcoala de aici organizează în fiecare an cursuri de schi şi snowboarding pentru copii şi adulţi. Îmi aduc aminte că am fost destul de uimită să văd o mare de copii, majoritatea nu aveau mai mult de 3-4 ani, schiind cu lejeritate din punctul cel mai înalt al pârtiei care mi se părea nesfârşită pentru vârsta lor. ,,-Să ştii că ăştia s-au născut pe schiuri”, mi-am spus atunci amuzată şi un pic invidioasă pe părinţii care nu păreau să fie câtuşi de puţin stresaţi. Tare mi-aş dori să fiu şi eu la fel de relaxată atunci când fiica-mea ia singură ski-pass-ul către vârful pârtiei până când îmi dispare de tot din raza vizuală. Eu încerc, dar …

partie Cardada

DSC07415

Cimetta

tot Cimetta

cimetta2

cimetta 10

Iar dacă pârtiile line nu satisfac nici pe departe nevoia de adrenalină a celor mai curajoşi…există ceva potrivit şi pentru ei- zborul cu parapanta pe deasupra lacului Maggiore.

cimetta 6

Din nou spre Cardada

spre Cardada

us

Fără doar şi poate, Cardada şi Cimetta sunt foarte departe de faima pe care şi-au dobândit-o Saint Moritz, Zermatt, Klosters, Adelboden, Zeel am See, Verbier şi destule alte staţiuni montane cu uluitoare pârtii de schi din Elveţia. Dar, la urma urmelor, diversitatea este cea care contează. Scăldate în soare aproape întreaga iarnă, fără grija gerului aspru, cu panorame minunate, Cardada şi Cimetta sunt perfecte pentru turistul dornic de zile tihnite aici, pe pantele sudice ale Alpilor Lepontini.