Întâmplări din şcoala finlandeză. Partea întâi.

Despre sistemul de învăţământ finlandez am aflat cu nişte ani buni în urmă şi apoi am tot citit de-a lungul timpului despre subiectul acesta.

Ca profesor, ca părinte, mi s-a părut de-a dreptul extraordinar. Ce părinte nu şi-ar dori pentru copilul lui o şcoală în care dezvoltarea personalităţii să primeze, un sistem de învăţământ în care să fie încurajate independenţa, creativitatea, libertatea de a-şi exprima propriile opinii? Mi-am dorit mult ca Mara să înveţe într-o asemenea şcoală şi, cumva, uite că astrele s-au aliniat în aşa fel încât să-mi văd dorinţa îndeplinită.🙂

La Şcoala Internaţională Finlandeză din Qatar, copiii intră în primul an de studiu la vârsta de 5 ani. Ştiu că Finlanda este una dintre puţinele ţări din Europa în care copiii merg la şcoală doar după ce împlinesc 7 ani. Probabil că s-a considerat vârsta de 5 ani ca fiind cea mai potrivită în cazul de faţă dat fiind că mulţi dintre copiii de expaţi ce ajung aici, în Qatar, vin din sistemul britanic în care înscrierea la şcoală se face la o vârstă atât de mică.

Copilul meu a intrat în clasa I cand deja implinise 7 ani. Pe atunci ne aflam în Croaţia, ţară în care părinţii hotărăsc vârsta la care copilul începe şcoala, la 6 sau la 7 ani. Din motive asupra cărora nu vreau să mai insist aici, am fost şi sunt de părere că 7 ani este vârsta potrivită şi am procedat ca atare. Aşa se explică mirarea domnului Juha, directorul şcolii, un finlandez tare simpatic, în momentul în care a aflat că Mara are 9 ani şi este în clasa a III-a. Cred că asta se întâmpla prin aprilie, anul acesta, înainte ca eu şi copilul să plecăm din România, iar soţul meu se afla deja în Qatar unde a vizitat mai multe şcoli, a stat de vorbă cu diverse persoane din conducerea lor tocmai pentru a găsi cea mai bună alternativă pentru copilul nostru. Aşa că, din start, un lucru a fost clar ca bună ziua. Pentru a fi primită la şcoala finlandeză, Mara urma să susţină, la sfârşitul lui august, un examen care să-i permită trecerea peste un an de studiu. Concret, reuşita la acel examen însemna trecerea din clasa a III-a… direct în anul 5 de studiu. Altfel nu era posibil. Zis şi făcut. La două-trei zile după ce avionul nostru a aterizat în Qatar, la ora stabilită am fost prezenţi la Finland Internaţional School. După prezentările de rigoare, copilul a fost condus intr-una din sălile de clasă de unde a revenit după vreo două ore. Ce s-a întâmplat în aceste două ore? Mai multe… În primul rând, au dorit să vadă cât de bine stăpâneşte copilul limba engleză – discuţie liberă, verificarea cunoştinţelor de gramatică, inventarea unei poveşti pornind de la câteva ilustraţii pentru a verifica astfel imaginaţia copilului, o dictare. Apoi un set de exerciţii şi probleme de matematică, cunoştinţe de cultură generală, abilităţi practice şi chiar testare psihologică.

Am adus în discuţie subiectul testării pentru că destulă lume este convinsă că examenul de admitere la o şcoală privată e doar o simplă formalitate. Chiar pe pagina de facebook a şcolii există comentariile unor părinţi nemulţumiţi de faptul că nu le-au fost admişi copiii la această scoală după susţinerea respectivei examinări. De vină cred eu că este o anumită concepţie pe care o au unii oameni atunci când vine vorba de şcolile private. Şi anume că fiecare elev înscris înseamnă o sumă considerabilă de bani care trece din buzunarele părinţilor direct în bugetul respectivei instituţii şi atunci cum să nu fie acceptat fiecare doritor? O fi prin alte locuri, nu zic ba, dar aici nu stau deloc lucrurile aşa.

Apropo de partea financiară, citeam undeva că educaţia unui singur copil costă statul finlandez cam 200 000 euro, bani alocaţi din momentul în care copilul intră pe porţile grădiniţei până la finalizarea studiilor universitare. Asta se întâmplă în şcolile de stat din Finlanda. Într-o şcoală privată organizată pe principiile sistemului considerat a fi cel mai performant din lume, situaţia se schimbă oarecum atunci când se pune problema banilor. Pentru un singur copil, suma de 200 000 euro ar ajunge cam pentru 10, poate 11 ani, asta la o socoteală rapidă făcută de mine acum. Asta cu condiţia ca taxele actuale să nu mai crească. Nu intră în discuţie în suma amintită banii pentru cursurile opţionale. Nu mi-a plăcut niciodată să aduc în discuţie banii, dar m-am gândit că e posibil să ajungă pe blogul meu oameni interesaţi direct de subiectul acesta şi asta ar fi o informaţie pe care ei şi-ar dori s-o aibă.

Revenind strict la povestea noastră, când ne-am revăzut copilul după două ore care mi s-au părut interminabile, doamna profesoară s-a declarat foarte încântată. Dintr-un total de 100 puncte, Mara a obţinut 99,90.🙂 ,,- Cred că nu am obţinut punctajul maxim din cauza dictării. Probabil că am greşit vreun cuvânt pe acolo. Pentru mine, prea este british accentul doamnei profesoare. Eh, mă obişnuiesc eu şi cu asta”, a spus fata mea.🙂

A trecut deja o lună de când Mara învaţă în Şcoala Internaţională Finlandeză din Doha, capitala Qatarului. Nici nu ştiu despre ce să vorbesc mai întâi atunci când vine vorba de elementele de noutate comparativ cu şcolile prin care ea a trecut în anii din urmă. Şi aici nu e vorba doar de şcoala românească, noi avem şi experienţa şcolii de stat din Croaţia şi apoi, în anul următor de studiu, a sistemului britanic Cambridge. Nici pe departe nu vreau să mă hazardez în a face clasificări de genul ,, greşit întocmit- minunat”, ,,extenuant- fantastic de relaxant”, ,,îmbâcsit-performant”. Sunt exagerări care nu îşi au locul aici. Şi nicidecum nu am să arunc acum cu noroi în sistemele anterioare de învăţământ. Ar fi nedrept şi incorect. Copilul meu a învăţat să vorbească fluent câteva limbi străine în asemenea şcoli, a învăţat matematică, şi-a îmbogăţit mult cultura generală, şi-a făcut prieteni, iar pe unii dintre foştii ei dascăli din Croaţia şi din România pur şi simplu îi iubeşte şi aminteşte mereu cu drag de ei. Pentru oamenii aceştia eu am un deosebit respect şi am să le  recunosc intotdeauna meritele pentru tot ce au sădit acolo, în mintea şi în sufletul copilului meu.

Ce vreau eu să spun legat de şcoala finlandeză este că acum, când nu o mai cunosc doar din articolele citite pe internet, mă uimeşte aproape zilnic cu câte ceva. Abia aştept să vină fata mea de la şcoală şi să-mi povestească despre ce s-a mai întâmplat în ziua respectivă. Diferenţele sunt multe. Aproape totul diferă, până şi modul în care sunt structurate orele de curs şi pauzele. Ora de curs durează 45 de minute. Programul începe la ora 7:30, dar între primele două ore de curs nu există pauză. La sfârşitul primelor 90 de minute de curs urmează o pauză de o jumătate de oră. După alte 90 de minute de curs, copiii se bucură timp de o oră de pauza mare; intre 11:00 si 11:30, relaxare în spaţiile de joacă din interior sau în curtea şcolii, iar în intervalul imediat urmator, 11:30-12:00, se serveşte masa.

loc-de-joaca-1

Unul dintre locurile in care copiii se pot juca. Fata mea preferă locul in care se joacă kickboxingul.🙂

curte

Aşa arată terenul de sport al şcolii. Şi este vorba despre o şcoală dintr-o ţară aflată în deşert.

Între ultimele două ore de curs (probabil pentru că deja copiii sunt ceva mai obosiţi), există o pauză de 15 minute. Programul se sfârşeşte la 13:45. Incepand cu ora 14:00, in program au fost incluse cluburile care sunt optionale: balet, scuba diving, lego, kickboxing, parkour si altele.
Teme nu au zilnic(în medie, cam de două ori pe săptămană) şi atunci când au necesită foarte puţin timp rezolvarea lor. Cum drumul de la şcoală până acasă durează aproape o oră, Mara le rezolvă în microbuzul şcolar. Aşa, ca să ştie ea că nu mai are teme de făcut acasă.🙂 Pe undeva, mai în glumă, mai în serios, cred că a rămas marcată de anii în care timpul petrecut la after school era insuficient pentru a rezolva noianul de teme din ziua respectivă. Venea copilul de la şcoală undeva în jur de ora 17 (chiar 19 cand avea ore de balet) şi constatam cu stupoare că mai are destule teme de făcut pentru a doua zi. Nu de puţine ori s-a întâmplat să ne prindă miezul nopţii cu ea aproape dormind la masa de lucru. Se întâmpla în clasa I, s-a întâmplat şi în clasa a II-a…

Profesorii sunt finlandezi, toţi sunt absolvenţi de master în psihopedagogie, altfel nu poţi deveni profesor în Finlanda. Am citit că doar o mică parte din cei care încep studiile în domeniu reuşesc să ajungă profesori tocmai pentru că au de trecut examene foarte dificile. Bineînţeles că profesorii de arabă nu sunt finlandezi. Copiii (chiar nefiind qatarezi) trebuie să studieze şi limba ţării în care se află. Nu este ceva neobişnuit. În Croaţia, Mara a studiat într-o clasă în care limba de predare era italiana, dar în orarul şcolar figurau şi 4 ore de croată pe săptămână. Acelaşi număr de patru ore săptămânal, destinate învăţării scrisului şi vorbitului în limba arabă, există şi în actuala programă şcolară.

laborator

ora-de-muzica-1La ora de muzică

ora-de-muzica-2

Manualele sunt cele după care se studiază în Finlanda, desigur traduse în engleză. Folosesc mult internetul în timpul orelor de curs. La începutul şcolii, fiecare copil a primit propria tabletă pe care o foloseşte doar la cursuri. Responsabilitatea folosirii şi păstrării în bune condiţii îi aparţine. Spre deosebire de elevii din ,,Ţara soarelui de la miezul nopţii”, copiii de la Şcoala Internaţională Finlandeză din Qatar primesc note(sau calificative) la obiectele studiate. S-a luat decizia asta încă de la bun început şi zic eu că e foarte bine că se procedează aşa Altfel chiar nu ştiu dacă ne-am fi hazardat să ne înscriem copilul aici. Motivul este lesne de înţeles. Copiii aceştia vin din toată lumea aici. Din câte mi-a povestit Mara, colegii ei din cele două grupe ale anului 5 provin din aproape 30 de ţări. Cred că sunt doar doi băieţi care vin din aceeaşi ţară, Spania, în rest… copilul şi ţara- Japonia, Brazilia, Ungaria, Finlanda, America, Italia, Grecia, Islanda, Rusia,India şi gata, mă opresc aici, nu am de gând să enumăr peste 30 de ţări.🙂 Ca să nu mai spun de faptul că mulţi dintre ei vin din familii mixte. Sunt copii de expaţi care oricând pot pleca în ţara natală sau în oricare altă ţară şi atunci intervine problema echivalării studiilor. Nefiind note sau calificative, procedura de echivalare bănuiesc eu că ar deveni destul de complicată. Din fericire, aici s-a rezolvat problema asta prin decizia acordării de note.

hol-scoala

Câte ceva despre orele de curs… Cele mai multe sunt o combinaţie inteligentă între tot felul de activităţi care să le transmită, în acelaşi timp, cunoştinţe legate de matematică, engleză,geografie, istorie, societate şi, mai ales, multe activităţi practice, multe experimente. Concret, un capitol despre animalele pe cale de dispariţie a condus la tot felul de discuţii pe marginea unui text din manualul de limbă engleză (cuvinte şi expresii noi, studiu de caz, punerea în scenă a unui proces în sala de judecată cu tot ce implică aşa ceva, judecător, inculpaţi, avocaţi, etc). Apoi probleme şi exerciţii la matematică pornind tot de la subiectul dezbătut în săptămâna respectivă şi rezolvate astfel încât copiii să simtă că, de fapt, nu fac altceva decât să se joace unii cu alţii. Pentru că asta se caută de fiecare dată atunci când este posibil- transmiterea cunoştinţelor să fie făcută sub forma unui joc. Copiii se joacă şi învaţă astfel. Pe lângă toate cele enumerate, zilnic, copiii au lipit, creionat, colorat, pirogravat, pilit, tăiat, cusut pentru ca la sfârşitul săptămânii respective fiecare să aibă gata un puzzle care să înfăţişeze animalul pe cale de dispariţie, ales încă de la prima lecţie.

proiect-1

Se încurajează foarte mult munca în echipă. Se lucreză de cele mai multe ori în grupuri de patru copii, dar nu numai. Zilnic, există 2-3 ore în care sunt aduşi împreună copiii din acelaşi an de studiu, dar clase diferite, A şi B. Atunci se strâng în jur de 30 de copii, organizaţi pe echipe, fiecare având sarcini bine definite şi totul se desfăşoară sub supravegherea a doi profesori, de regulă a profesorilor principali, un fel de echivalent al dirigintelui din şcoala românească.

proiect-2

Legat de activităţile practice… Of, Doamne!  :)Eu recunosc, devin îngrozitoare atunci când consider  că siguranţa copilului meu ar putea fi pusă, fie şi numai pentru o fracţiune de secundă, în pericol. Să fim înţeleşi, eu ştiu clar că exagerez mult de tot cu temerile mele şi mi-e ciudă pe mine că sunt aşa. Pentru că dincolo de toate obsesiile astea, ştiu bine un lucru. Din mult prea multă grijă pentru cineva drag îi poţi frânge aripile, îi poţi strecura temerile tale în suflet şi nu e bine deloc. Asta cu atât mai mult atunci când este vorba de un copil. Eu încerc din răsputeri să mă schimb, să îmi intre bine în cap că Mara nu mai este tocmai un copil mic şi complet neştiutor, neajutorat. Dimpotrivă chiar. Numai că nu-mi iese aşa cum mi-aş dori de fiecare dată. Încă mai sunt terorizată de un milion de griji atunci când vine vorba de copilul meu şi nu-mi fac prea multe speranţe că am să mă schimb fundamental vreodată în privinţa asta. Dar uite că s-a întâmplat să vină peste mine tot noianul acesta de lucruri noi, de tot felul de situaţii inedite pentru mine odată cu mutarea în Qatar, cu tot ce implică noua şcoală a fetei mele. Şi, într-un fel, toate astea mă silesc să mă schimb cumva, să adopt o altă atitudine. Nu e tocmai simplu pentru mine, dar e foarte bine că se întâmplă aşa. Pentru că eu sunt conştientă de faptul că era necesar să vină şi asemenea schimbări, că aveam nevoie de un brânci, cum se spune. Şi a venit…

mr-juha-1Mr. Juha

Să explic… În urmă cu 2-3 săptămâni, am mers la şedinţa cu părinţii. Şi simpaticul domn finlandez Juha, directorul şcolii, ne-a spus nouă, celor peste o sută de părinţi adunaţi acolo, în sala de sport: ,,-Voi, în special mamele, sunteţi extrem de temătoare. Nu te căţăra! Nu pune mâna! Încetează! O s-o păţeşti!!!  Aşa faceţi cele mai multe dintre voi. Dar noi, cei din şcoală finlandeză, nu vrem să procedăm deloc aşa cu copiii voştri. Pentru că noi vrem să-i lăsăm să experimenteze, vrem să-i facem responsabili. Nu veţi fi o viaţă lângă ei pentru a-i păzi. Noi le spunem aşa: -Poftim, acesta este un cuţit. Un cuţit poate fi periculos dacă nu îl foloseşti aşa cum trebuie. Uite, eu îţi arăt cum să-l foloseşti. Tu trebuie să fii atent pentru că e foarte important. Dacă nu-l foloseşti cu atenţie, nu-ţi ascund că te poţi răni, uneori chiar foarte rău. Uite, procedăm aşa. Acum foloseşte-l tu aşa cum te-am învăţat.”

mr-juha-2Tot Mr. Juha…

Buuun, şi uite aşa se face că acum, aproape zilnic, am surprize de genul:

Mara… pur si simplu radiind de incântare: ,,-Mami, azi am lucrat cu lemnul şi am găurit cu bormaşina. Ce tare a fost!!!”

Eu… pierită, sperând că este o glumă: ,,- Nu era o bormaşină adevărată, nu? Era de jucărie presupun…”

Mara, debordând de entuziasm: ,,-Ei, aş! Cum să fie de jucărie? Era adevărată. Scria B-O-S-C-H pe ea. Era conectată la curent şi aşa ce mă zgâlţâia când o foloseam… Frate, ce taaaare a fost! Ziceai că-mi zboară din mâini dacă n-o ţin bine, dar eu o ţineam cât puteam de strâns şi mi-a reuşit tot ce am vrut să fac.

In altă zi…

Mara, bineînţeles, tot pe culmile entuziasmului: ,,-Azi am lucrat cu fierăstrăul electric. Maaamă, ştii cum intra în bucata de lemn? Ca în brânză, frate! Abia aştept să încerc din nou. Şi cu pila electrică am lucrat. Dar tot mai mult îmi place cu fierăstrăul electric. Brrrr, brrrr, brrrr, uite aşa făcea în timp ce tăiam lemnul… Îmi imaginam că sunt într-un film de acţiune.Super!!!

Eu… fără cuvinte…

Mai nou, o suspectez pe fiică-mea că acum îşi ia revanşa pentru lucrurile nebuneşti pe care a vrut să le facă de-a lungul anilor şi pe care încă mai vrea să le facă. Mă rog, nebuneşti mi s-au părut mie atunci si unele mi se par la fel şi acum. Probabil că nu au fost şi nu sunt chiar aşa, dar eu, din aceeaşi grijă exagerată pentru siguranţa ei, am spus hotărât NU. Zic asta pentru că mi se pare că sesizez în vorbele ei nişte nuanţe oarecum insinuante. Mai mult sau mai puţin. Uite, chiar ieri seară, mi-a mai zis una: ,,- Ah, am uitat să-ţi spun. Am lucrat cu o chestie, nu ştiu cum se spune în limba română… Că mie nu mi-a arătat nimeni aşa ceva până la şcoala asta, deşi ar fi fost frumos să ştiu şi eu că există aşa ceva. În fine, burning pen i se spune în engleză. Ştii, e ca un stilou care are un fir înroşit cu care desenăm pe lemn. Firul asta arde lemnul. Ştii ce temperatura are firul ăsta? 600 de grade! Ţi-am spus… aşa… ca să ştii. Pfoaaai, îţi dai seama? 600 de grade, frate! Mâine am să-l rog pe Mr. Kimmo să mă lase să lucrez mai mult cu aparatul ăsta. Mâine ar trebui să fiu în echipa care lucrează la maşinile de cusut, dar e cam plictisitoare munca asta cu acul şi aţa. Daaa, mâine voi desena cu burning pen. Tu sigur nu ai fi de acord să-mi cumpăraţi aşa ceva, nu? Lasă că recuperez eu la şcoală.”

Eu… bineînţeles că primul meu gand a fost să-i dau imediat două, trei, zece sfaturi despre cât de atentă trebuie să fie atunci când foloseşte aparatul de pirogravat, dar m-am oprit la timp. Copilul meu nu e singur acolo, există nişte oameni responsabili care nu îl scapă din ochi, care au grijă să-i dea sfaturile necesare. Au existat destui asemenea oameni şi în anii din urmă, nu doar acum şi aici. Doar că eu prea am fost obsedată de ideea că trebuie să deţin mereu controlul, că nimeni şi nimic nu poate să-mi protejeze copilul aşa cum ştiu eu s-o fac. Şi nu e tocmai ok să gândesc mereu aşa. Probabil că de aici porneşte totul. De la stropul acela de încredere pe care, la un moment dat, trebuie să ai puterea să-l acorzi. Cu toată inima, celorlalţi şi, fireşte, în primul rând copilului tău.

Ştiu, m-am întins destul cu vorba… Şcoala abia a început. La fel şi noua noastră viaţă în ţara asta cu obiceiuri şi mentalităţi atât de diferite de ale noastre, atât de plină de surprize si neprevăzut . Mai povestim şi altădată. Cu bine!

5 thoughts on “Întâmplări din şcoala finlandeză. Partea întâi.

  1. Mihaela October 5, 2016 / 5:15 pm

    Mi-o imaginez pe Aileen !!! Cred ca ii place si pentru ca e ceva inedit la care scoala romaneasca se gandea acum ani buni dar de la 12 in sus si doar pt baieti. Va imbratisez cu drag!

  2. danielaracovita October 5, 2016 / 5:58 pm

    Daaa, ii place foarte tare. Eu imi amintesc si acum vremurile in care aveam lucru manual la scoala. Dar mai mult de stradania de a coase cate ceva pe o bucata de etamina nu stiu sa fi facut. A, da, baietii aveau truse de traforaj.🙂 Va imbratisam si noi cu tot dragul, teacher!

  3. ileanaxperta October 5, 2016 / 8:44 pm

    Excelent! E primul cuvant care mi-a venit sa-l scriu. Bine, ar fi multe de scris.😉 Pe scurt: ma bucur enorm ca Mara are sansa de a se educa in acest mod cu totul altfel decat multi copii de varsta ei. Dupa mine este cel mai bun lucru care i se poate intampla. Educatia este baza formarii unui om cu adevarat adevarat. Intelegi, nu? Offf!!! Si pe tine te inteleg foarte bine, iti inteleg temerile dar…e si mai bine ca-ti dai seama ca poate exagerezi (deh,asa sunt mamele!😉 ) in temerile tale si de acum te poti autocontrola. Usor, usor, vei reusi sa-i oferi copilului tau toata increderea de care are nevoie din partea ta. Sa vezi atunci cum vei simti si schimbarea ei….chiar daca ea n-are nicio treaba de pe acum.😉 o data cu maturizarea ei iti vei da si tu seama cel mai bine cat a insemnat sa ai incredere in fortele ei. Imi place Mara foarte mult. Totusi, mai intreb: oare cu cine o semana?…😉 🙂

  4. danielaracovita October 6, 2016 / 4:19 am

    Oooo!:))) Cu taica-sau seamana atunci cand e vorba de indrazneala de a face tot felul de lucruri pentru care eu as prefera sa mai astepte un pic. Sotul meu e genul acela caruia daca ii spui ca in 5 minute trebuie sa aiba bagajul pregatit pentru a pleca in partea cealalta a lumii, el nu are nimic impotriva. In 5 minute a iesit deja pe usa .🙂 Eu…dimpotriva. Daca nu-mi bibilesc eu o saptamana bagajele ca sa fiu sigura ca nu o sa-mi lipseasca nimic, deja nu mai sunt eu. Sotul meu rade de fiecare data de mine si imi spune ca doar canapeaua nu o car cu mine pentru ca nu prea am cum, altfel as face-o si pe asta.🙂 El a facut tot felul de nebunii la varsta Marei, eu am fost un copil mai mult decat ascultator, exagerat de protejat in special de mama mea. Probabil de acolo mi se trage, o fi ceva genetic, cine stie… Dar, cum spuneam, incerc sa ma tratez.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s