Sub soarele Siciliei. Scala dei Turchi

Scala dei Turchi-1

Italia îmi este dragă oricum, are ceva anume, ceva doar al ei care te cheamă iar şi iar. Oricât aş încerca să găsesc un loc, un sat, un oraş, ceva care să mă fi dezamăgit şi să fi încercat regretul că mă aflu acolo, când aş fi putut foarte bine să fiu în altă parte, nu găsesc nicicum. Poate că am avut eu norocul să ajung doar în locuri ce mi-au lăsat amintiri dintre cele mai plăcute. Posibil să fie şi aşa, cine ştie…

Uite, mi-aş dori să mă pot reîntoarce cândva în Sicilia. În urmă cu doi ani, am petrecut acolo vreo două săptămâni şi pot să spun cu certitudine că mi-a intrat în suflet insula aceea scăldată în soare fierbinte, cu apele verzi-albastre ale Mediteranei, cu plaje parcă ascunse la adăpostul stâncilor înalte, cu ruine antice conservate surprinzător, cu o istorie mustind de legende, mituri, dar si poveşti mai mult sau mai putin inchipuite despre renumiţii ei mafioţi, certo…🙂

Îmi aduc aminte că am umblat foarte mult în acele zile. Sicilia mi se dezvăluia minunată, plină de surprize, aveam o lungă lista cu locurile în care îmi doream să ajung. Dar, la urma urmelor, în două săptămâni, oricât te-ai strădui, este imposibil să străbaţi de la un capăt la altul insula despre care se ştie că este cea mai întinsă de pe cuprinsul Mării Mediterane.

sicilia

Aşa că, dacă ar fi să scriu despre toate locurile prin care am colindat în vara aceea, fără îndoială că, o vreme, ar trebui să scriu mult şi bine doar despre Sicilia. Şi sper să am răgazul să o pot face până la urmă. Astăzi, gândurile m-au purtat spre o plajă unică în Sicilia şi, destul de probabil, unică şi în Italia, Scala dei Turchi, un loc intrat în patrimoniul UNESCO în urmă cu aproape 10 ani. Şi pe bună dreptate pentru că arată deosebit, diferit de ceea ce ne-am aştepta atunci când vine vorba de o plajă. Seamănă oarecum cu vestitul Pamukkale, însă fără a avea acele bazine sculptate în calcar, pline cu apă caldă venită din izvoarele termale, în care turiştii se bălăcesc aproape jumătate din an. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, ar exista ceva şi aici, însă e mult prea pretenţioasă denumirea de ,,bazin”. Mai degrabă nişte scobituri,nu foarte multe, destul de mari pe alocuri, încât să încapă un singur om, în care se adună apă atunci când plouă. Se spune că ar fi chiar foarte benefică pentru sănătate o asemenea baie urmată de expunerea la soare pe marna aproape fierbinte. La Scala dei Turchi, cine doreşte bălăceală pe cinste poate coborî de pe stâncile din marnă albă direct în apele Mediteranei.

dsc_0106

De pe faleza înaltă, cei care aleg să ajungă la Scala dei Turchi coboară un şir lung de trepte şerpuind printre terasele înverzite, urmează apoi drumul prin nisipul de la malul mării pentru ca după cel mult 10 minute să aibă în faăţ minunata privelişte a ,,Scării Turcilor”. Şi începi urcuşul…🙂

dsc_0130
Cei mai comozi rămân aici, la baza stâncii. Nici nu ştiu ce pierd!
dsc_0140
Noi urcăm cât de sus e posibil Cum altfel?

SCALA 2

dsc_0122
Şi drumul urcă şi coboară…şi din nou urcă şi coboară…şi tot aşa până ajungem în locul în care ne dorim. Noi nu renunţăm atât de uşor.🙂

SCALA 3

Scala 4

dsc_0222

dsc_0434

Modelate secole de-a rândul de valurile mării, de vântul puternic venit din larg, de ploile vijelioase, stâncile acestea de un alb orbitor pe alocuri se întind de-a lungul coastei Realmonte, între două plaje înguste, cu nisip fin, auriu, la doar 15, cel mult 20 de minute, venind cu maşina dinspre Agrigento, ,,oraşul celor nouă temple”.

De ce un asemenea loc din Italia poartă un aşa nume, Scala dei Turchi, adică Scara Turcilor, m-am întrebat şi eu. M-am gândit că poate e vorba despre o aluzie legată de asemănarea cu Pamukkale, dar nici vorbă. Se pare că bieţii turci chiar nu au vreo legătură cu insolitul loc de pe ţărmul sicilian, la mijloc fiind doar o confuzie pe care locuitorii din vechime au făcut-o şi aşa a rămas. În dialectul sicilian vorbit în urmă cu câteva secole, cuvântul ,,turc” era un nume generic folosit pentru toţi cei care erau de religie islamică. De fapt, nu turcii erau cei care veneau din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, acostau chiar lângă stâncile albe de pe coasta Realmonte, după care îşi începeau jafurile în partea asta a regiunii siciliene. Erau temuţii piraţi sarazini care au îngrozit secole de-a rândul Europa. Din câte am mai citit eu, se pare că nu există tocmai un consens în privinţa acestei interpretări, unii lingvişti având o altă părere. Cuvântul ,,scala”, spun ei, nu ar avea vreo legătură cu noţiunea de scară, ci ar deriva din cuvântul arab ,,kalla” care s-ar traduce ,,loc la adăpost de vânturi, port”. Altfel spus, piraţii sarazini( numiţi generic turci de către vechii sicilieni) şi-au găsit acolo terenul perfect pentru a-şi ancora vasele cât timp erau plecaţi să jefuiască satele şi oraşele din zonă.

dsc_0149

dsc_0170

Scala 12

dsc_0377

Nu cred că vom reuşi să ajungem în vârf şi de acolo să coborâm pe una dintre micuţele plaje adăpostite la baza stâncilor. Aşa mi-am zis atunci când le-am văzut atât de masive, impunătoare, abrupte pe alocuri, intimidante oarecum, cu atât mai mult cu cât marna albă, lucind în soare, îmi părea extrem de alunecoasă. Din loc în loc, drumul se îngusta mult, doar  atât cât să încapă o singură persoană şi aproape mă lua ameţeala privind la valurile mării aflate la ceva distanţă sub picioarele noastre. Şi ca tacâmul să fie complet, bineînţeles că o aveam cu noi pe Mara căreia, fireşte, tot drumul acesta i s-a părut o aventură extrem de amuzantă.

dsc_0226

Scala 6

dsc_0146

Scala

Scala 5

dsc_0257

Până la urmă, temerile mele au fost absolut neîntemeiate. Din fericire. Făcând o comparaţie, să zicem că stâncile acestea, după ce ajungi să parcurgi o parte din drum, se dovedesc a fi asemenea unei persoane care te intimidează rău, dar doar la prima vedere. Asta pentru că faci greşeală de a te lăsa pradă primei impresii. Apoi ajungi să-ţi dai seama, pe măsură ce o cunoşti mai bine, că e chiar o reală plăcere să fii în preajma ei, că este prietenoasă şi nu îţi va face vreun rău. Bineînţeles că un strop de precauţie, puţină vigilenţă nu a stricat nimănui vreodată.🙂

Şi dacă se întâmplă să aluneci şi să cazi, ei bine, nu ai cum să te loveşti prea rău pentru că marna, probabil ştiţi şi voi, nu este genul de rocă dură, dimpotrivă chiar. Amestecul de calcar şi argilă îţi dă impresia că te deplasezi pe un bloc din cretă sculptat în forme domoale. Unii chiar, destul de mulţi din păcate, văzând cât de uşor este să scrijeleşti în roca asta moale, au lăsat fel şi fel de ,,mărturii” ale trecerii lor prin locul acesta. Ba chiar  alţii  ajung până acolo încât îşi iau în bagaje bucăţi din stânca asta. Apropo, în urmă cu aproape un an, autorităţile din zonă, alarmate de fenomenul acesta, au venit cu o măsură destul de usturătoare pentru amatorii de un asemenea suvenir, 500 euro amendă pentru fiecare turist prins că are asupra sa o bucată luată din stâncile care formează Scala dei Turchi. Foarte bine! S-or fi temut oamenii că, la un moment dat, vor rămâne fără frumuseţe de atracţie turistică acolo, în apropierea oraşului Porto Empedocle.

Scala 10

Scala 9

dsc_0440

Cules de pe jos, studiat şi lăsat acolo. Spre deosebire de alţii, noi nu obişnuim să plecăm cu bucăţi de stâncă în bagaje.🙂

dsc_0383

dsc_0192

Şi că veni vorba de Porto Empedocle, trebuie să ştiţi că o bună parte din faima pe care şi-a dobândit-o Scala dei Turchi, pe lângă albul aproape nefiresc al stâncilor aliniate de-a lungul ţărmului, se datorează şi unui om foarte simpatizat de către compatrioţii săi italieni, scriitorul Andrea Camilleri, născut chiar în tocmai amintitul Porto Empedocle.

Andrea Camilleri e o figură absolut aparte în literatura italiană contemporană. Italienii îi spun cu simpatie ,,Bătrânul”. Îmi imaginez că au ales acest apelativ nu doar pentru că a împlinit de curând 91 de ani, dar şi pentru faptul că este printre foarte puţinii autori care a publicat foarte târziu primul său roman poliţist(genul care i-a adus din plin consacrarea), când deja împlinise 53 de ani, iar adevăratul succes avea să vină chiar peste vreo 15 ani, când Camilleri se apropia bine de vârsta de 80 de ani. Fără doar şi poate, personajul care i-a purtat noroc, aducându-l în atenţia fanilor genului poliţist din întreaga lume, este comisarul Salvo Montalbano, un soi de Sherlock Holmes în variantă italiană, ba poate chiar ceva mai simpatic dacă e să-mi dau eu cu părerea. Mucalit, cu o inteligenţă ascuţită, inspirând teamă şi respect în rândul celor certaţi cu legea, mulţi dintre ei mafioţi sicilieni de temut, iubit de femei, gurmand rafinat, comisarul Montalbano este întruchiparea vie a sicilianului deştept foc, îndrăgostit în egală măsură de marile, dar şi de micile delicii ale vieţii.

Andrea Camilleri, probabil dintr-un profund ataşament faţă de locul în care s-a născut şi a copilărit, a ales să-şi plaseze simpaticul personaj în oraşul Vigato, un nume fictiv ales de autor pentru Porto Empedocle si împrejurimile sale, ba chiar există secvenţe filmate în care Montalbano apare în mirificul peisaj de la Scala dei Turchi. Şi atât ce mare succes a avut seria asta şi Camilleri atât de inspirat s-a dovedit că în ultimii 20 de ani au apărut în jur de 40 de romane (multe dintre ele cunoscând ecranizări de succes, serialul ,,Il commissario Montalbano” a înregistrat recorduri de audienţă), avându-l în prim plan pe carismaticul comisar sicilian Montalbano. Asta în condiţiile în care autorul se cam apropie de suta de ani. Bravo, domnule Camilleri!

comisarul Montalbano
Un pic mai puţin obişnuit: statuia unui personaj de film, comisarul Montalbano, aflată pe una dintre străzile din Porto Empedocle.
Luca Zingaretti
Şi simpaticul comisar Montalbano, rol jucat ani de-a rândul de actorul Luca Zingaretti. (sursa foto aici)

Iar dacă întâmplarea va face să alegeţi că destinaţie de vacanţă Sicilia, eu spun că n-ar fi o idee rea să va opriţi pentru o zi de plajă la Scala dei Turchi. Încercaţi să rămâneţi acolo până când soarele apune. Stâncile orbitor de albe cât soarele este sus pe cer încep să capete culoarea untului pe măsură ce tot coboară spre asfinţit. Apoi nuanţele devin din ce în ce mai întunecate până când astrul zilei se ascunde complet vederii în spatele stâncilor… E un spectacol minunat, greu de uitat.

Călătorii de vis oriunde paşii voştri vă duc! Cu bine!

dsc_0141

dsc_0131

dsc_0166

dsc_0150

dsc_0151dsc_0449

dsc_0366

dsc_0445

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s