Spre Sillian

In curte la Barbara

Să poţi păstra un secret… hm, nu-i tocmai uşor şi la îndemâna oricui. Mai ales pentru o femeie, să spunem lucrurilor pe nume, zic. Iar atunci când nu eşti decât o fetiţă care abia a împlinit şase ani, deja devine o misiune taaare greu de dus la capăt.

Eu am văzut-o, câteva zile la rând, cum parcă încerca să-mi spună ceva pentru ca în momentul imediat următor să schimbe vorba sau să plece grăbită din preajma mea. Odată, chiar mi-a zis ceva de genul: ,,-Mami, cum să-ţi spun, ţi-ar plăcea să fie o surpriză petrecerea de ziua ta sau nu?” Chiar nu îmi amintesc deloc răspunsul meu, dar copilul s-a abţinut eroic să-mi divulge secretul. Doar cu o seară înainte de plecare, când deja aveam făcute bagajele, fără să am habar unde urma să plecăm în zorii zilei, a venit în fugă la mine (vezi bine că tocmai primise undă verde de la taică-său în privinţa dezvăluirii ,,marelui” secret) şi îmi spune radiind: ,,-Mami, tati mi-a dat voie să-ţi spun. De ziua ta, noi te ducem în… AUSTRALIA!!!”

Ei, nu mă înnebuni! Chiar aşa? Din Croaţia, ţara în care locuiam atunci, până în ţinutul cangurilor ar fi ceva drum. Drum pe care urma să-l facem cu maşina din dotare, asta o ştiam bine, prin urmare ceva nu ieşea deloc la socoteală. Da’ m-am lămurit imediat: Australia, cadoul de ziua mea, era, de fapt, AUSTRIA. Draga de ea! O diferenţa insignifiantă, doar o consoană şi o vocală în plus. Ce mai contează!

Aşa că am plecat spre Austria cu destinaţia finală Sillian. Sincer, nu ştiam nimic despre locul acela din Tirolul de Est, eu care obişnuiesc să-mi planific până în cele mai mici detalii călătoriile. Dar, deh, era o situaţie cu totul specială de data asta, so…surpriză să fie până la capăt!

Au trecut 4 ani de atunci şi de câte ori îmi amintesc de locul acela , pierdut printre culmile încărcate de ceţuri groase ale Dolomiţilor, atunci, la început de noiembrie, am în minte surprinzător de clară imaginea drumului până acolo. Pentru că fiecare drum are propria lui  poveste şi, nu de puţine ori, mi s-a întâmplat să simt că îmi este mai drag drumul în sine decât destinaţia. Nu că Sillianul şi împrejurimile sale m-ar fi dezamăgit în vreun fel. Nicidecum. E vorba de altceva aici…

Dintre toate emoţiile frumoase încercate repetitiv în copilărie, cu o intensitate şi o bucurie aproape imposibil de regăsit adult fiind, ceva foarte drag mi-a rămas, chiar dacă ani buni s-au scurs la mijloc, bucuria reîntâlnirii cu prima zăpadă din an. Şi nici măcar nu am pretenţia să înot prin cine ştie ce troiene cât casa. Câţiva fulgi, o pudră fină de zăpadă, cerul acoperit de nori grei, plini de promisiunea unei ninsori straşnice, chiar dacă, uneori, rămâne doar la stadiul de promisiune mult prea palid onorată, îmi sunt de ajuns. Cel puţin pentru început.

Dolomiti 2

Şi sigur ăsta a fost motivul pentru care drumul de atunci mi-a fost atât de drag. Veneam din Rijeka, oraşul însorit în care o toamnă caldă, târzie nu se lăsa deloc dusă, pentru ca, după câteva ore de drum, să văd cum peisajul se schimbă complet. Sunt atât de frumoşi Dolomiţii! Eu îi văd ca fiind printre cei mai frumoşi munţi pe care i-am întâlnit vreodată. Maiestuoşi, cu vârfurile masive pierzându-se departe în nori, sunt minunaţi indiferent de anotimp. Dar toamna, târziu, când deasupra lor plutesc neguri dese, intunecate, găsesc că sunt speciali, au o atmosfera anume, de mister, nici nu ştiu cum s-o definesc exact.

dolomiti-1

Mi-a fost drag să-i revăd aşa … Înainte de trece pe pământ austriac, îmi aduc aminte că rămăsesem mută de admiraţie în faţa incredibilelor peisaje din zona italiană Cortina d’ Ampezzo. N-aş putea să spun unde arată mai impresionant Dolomiţii, în Italia sau în Austria. Sunt de vis oricum. Ştiu doar că pe măsură ce ne apropiam de Sillian, ca să folosesc o exprimare de-a fetei mele, ,,parcă intram tot mai mult în iarnă”. De la încântarea adusă de prezenţa timidă a câtorva petice de zăpadă, pe măsură ce drumul urca pe serpentine tot mai strânse, pe alocuri scufundate in ceaţa groasă, alteori luminate de un soare timid, ne-am trezit în mijlocul unor adevărate troiene. Bucuria copilului meu, fără îndoială, unul dintre cele mai minunate cadouri primite atunci.

Maruca

Maruca 2
The Little Pumpkin, că tot fusese cu doar o zi înainte Halloween-ul. În drum spre Sillian,fata mea a găsit cuşma asta haioasă de vânzare la o benzinărie, cred,şi nici nu s-a mai dezlipit de ea până seara târziu.

Dolomiti 3

Sillian

dsc_0147
În curtea Barbarei, zăpadă… să ne ajungă…

Despre Barbara, un om debordând de energie şi entuziasm, priceput cum nu se poate mai bine într-ale turismului, despre Haus ober der Kirche, afacerea familiei Barbarei, locul în care ne-am simţit de minune în zilele petrecute acolo, în orăşelul înconjurat de Alpii Dolomiţi, despre pitorescul Sillian şi împrejurimile sale vă povestesc în următoarea postare. Cu bine!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s