Kanun

kulla-theth1
sursa foto aici

Acolo, în munţii sălbatici din nordul Albaniei, există o lume altfel, o lume  guvernată de tot felul de cutume care nouă, celor străini de ea, ne par cel puţin absurde, mai ales atunci când victime se întâmplă să fie oameni absolut nevinovaţi. Dar albanezii, oameni tare aprigi la mânie, conduşi de dorinţa răzbunării, nu gândesc deloc aşa. Ei ştiu una şi bună: ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Iar când principalul vinovat de uciderea cuiva are grijă să ajungă de negăsit, ei bine, victime aproape sigure vor deveni cei din familia sa- copiii, fraţii, tatăl.

Potrivit Kanun-ului- setul de legi definitivat prin sec. XV de către prinţul Lekë Dukagjini – sângele vărsat cere tot sânge. Familiei victimei îi revine ,,onoarea” de a răzbuna cu orice preţ pe cel ucis. Numai că o moarte provoacă automat un alt act de răzbunare urmat de o altă moarte şi tot aşa… Un şir nesfârşit de morţi ce reuşeşte absurd să se întindă de-a lungul multor generaţii. În varianta iniţială, legea vendetei (albanezii îi spun gjakmarrja) era clară: ţintele răzbunării nu puteau fi decât bărbaţii. Nu femeile şi nicidecum copiii. Doar bărbaţii care au împlinit deja vârsta de 16 ani. De parcă ar putea fi considerat bărbat un copil de 16 ani.  Însă, în ultimii treizeci de ani, mai precis după căderea regimului comunist condus de Enver Hoxha, temutul dictator care a încercat din răsputeri să împiedice respectarea legilor impuse de Kanun, se pare că lucrurile au luat-o razna de tot. Poate că nu mai sunt atât de numeroase vendetele acestea, poate că nu se mai întâmplă chiar aşa, în văzul lumii, dar, din păcate, unii au ajuns să creadă că pot face absolut orice doresc în numele ,,apărării onoarei familiei”. Aşa s-a întâmplat in 2012 cand a fost ucisă  o fată de 17 ani şi chiar a existat o tentativă de ucidere a unui copil de doar 3 ani. Cumplit! S-au creat astfel precedente şi oamenii prinşi în jocul aberant al răzbunării ajung să ducă o viaţă de coşmar.

kulla-theth Una din cele peste 1200 de legi înscrise în Kanun spune că singurul loc în care cel urmărit nu poate fi ucis este kulla, un soi de locuinţă având aspectul unui turn de dimensiuni mai mult decât modeste, oferind condiţiile unui trai complet auster. În satele din nordul Albaniei, dar şi în zona Kosovo, mai pot fi văzute şi astăzi aceste turnuri în care se autoexilau cei aflaţi în pericol de moarte la modul propriu. Cunoscându-le povestea, mi s-a părut atât de sumbră şi de stranie atmosfera din interior atunci când am avut ocazia de a intra într-un asemenea loc.

kulla

În zilele noastre, albanezii hăituiţi de rudele celui ucis (de cele mai multe ori dintr-un motiv absolut stupid) nu mai sunt nevoiţi să trăiască într-un asemenea turn, doar că, în continuare, se văd obligaţi să se ascundă în casele lor. Nu doar un an, doi, trei… Există cazuri în care oamenii au rămas aşa mai bine de 10-15 ani. Propria casă le-a devenit temniţa în care zilele sunt toate la fel. Fără perspective, fără speranţe… Doar nesiguranţă şi frică terifiantă pentru viaţa lor, pentru soarta celor din familie. Şi lucrurile sunt cu atât mai triste, mai dramatice, cu cât se întâmplă să fie condamnaţi la izolare nişte copii. Ei nu mai pot merge la şcoală, nu-şi mai pot întâlni prietenii aflaţi ,,afară”, nici măcar nu li se mai dă voie să iasă în curtea din jurul casei.  E de înţeles că oamenilor le este teamă atât timp cât s-a creat precedentul tentativei de ucidere a unui prunc de doar 3 ani. Trist, revoltător şi de neconceput pentru noi.

copii Albania
Sursa foto si povestea celor trei frati le aflati aici:

Zefi(12 ani), Marsela(9 ani) şi Marsel(7 ani) sunt trei fraţi pentru care copilăria înseamnă doar un şir nesfârşit de zile sumbre petrecute  între pereţii unei case sărăcăcioase dintr-un sat aflat nu departe de Tirana. Spre deosebire de mulţi alţi copii obligaţi de teama părăsirii casei să înceteze orice contact cu şcoala, ei se bucură totuşi de prezenţa unei profesoare care le predă câteva ore pe săptămână, acolo, în propria lor locuinţă, multumită unei iniţiative a Ministerului Învăţământului din Albania. Din păcate, nu peste tot este posibil. Există zone în care şcolile se află la mare depărtare de locurile în care copiii sunt închişi în case sau, pur şi simplu, oamenii- profesori, vecini,rude, prietenii de altădată ai familiei- refuză să le mai calce pragul din teama de a nu fi implicaţi astfel în actul de răzbunare. copii-albanezi2

Conform unei statistici realizate în urmă cu 3 ani, la vremea aceea, pe teritoriul Albaniei, 900 de copii erau nevoiţi să trăiască doar în spaţiul locuinţei personale.
Gjakmarrja, legea sângelui, este unul dintre motivele principale pentru care cererea Albaniei de aderare la Uniunea Europeană este respinsă de fiecare dată. Autorităţile albaneze sunt complet depăşite de situaţie. A crescut numărul anilor pentru care este condamnat un ucigaş, s-au înfiinţat aşa-numitele comitere de reconciliere care încearcă să facă pace între cei aflaţi în conflict, dar destule familii continuă să trăiască într-o izolare inumană, încă destui morţi înregistrează statisticile în fiecare an. Din 1991, anul căderii regimului comunist,  în jur de 9500 de albanezi au fost ucişi de gjakmarrja.
Fără ca să pot găsi vreodată raţiunea unor asemenea acte crude de răzbunare, pot să spun că am desluşit oarecum mecanismul după care funcţionează sufletul albanez citind  ,,Aprilie spulberat’‘. Dacă subiectul vă interesează, vă recomand  nuvela scrisă de cel mai cunoscut autor albanez, Ismail Kadare. Genială mi s-a părut ideea lui Kadare de a înfăţişa nu doar zbuciumul sufletesc al celui urmărit de moarte, ci şi psihologia omului obligat de cutumă să ucidă, deşi nu-şi doreşte deloc asta. La urma urmelor, oricât de mult ar conta legile Kanun-ului în partea aceea de lume, nu-i tocmai la îndemâna oricui să ia viaţa unui om, mai ales atunci când conştientizează faptul că respectivul nu are vreo vină. Dar ,,tradita”(tradiţie în albaneză) îşi cere drepturile, iar cel ce refuză să o respecte este imediat ostracizat de comunitatea în mijlocul căreia a trăit până atunci. Chiar şi pentru  familia sa, el devine ,,un viu mort” care nu-şi va recăpăta viaţa de dinainte decât în momentul în care va duce la bun sfârşit BESA, adică jurământul făcut. ,,-Cum o fi viaţa pentru cei care nu au nimic de răzbunat, cum se trezesc, cum se culcă?” este întrebarea tulburătoare pe care şi-o tot pune Gjorgu, omul forţat de gjakmarrja să ucidă. El ştie că astfel întreaga lui viaţă se va schimba în mod absurd si dramatic. Va fi nevoit să trăiască având pe conştiinţă o crimă, iar din călău va deveni victima hăituită fără încetare.

Trailer-ul filmului ,,Aprilie spulberat”(2001), coproducţie franco-elveţiano-braziliană

Uneori, se întâmplă ca în familiile implicate într-un asemenea conflict de moarte să nu se mai nască băieţi şi astfel o generaţie sau chiar mai multe la rând să fie lipsite de bărbaţi. Una dintre legile Kanun-ului spune clar că, într-o asemenea situaţie, se renunţă la dorinţa de a răzbuna pe cel ucis cândva. Dar lucrurile nu stau deloc aşa în realitate. În ultimii 20-30 de ani, atunci când în familie nu a mai existat un bărbat căruia să-i revină rolul de răzbunător, au fost destule cazurile în care respectiva familie a plătit pe cineva care să ucidă. Iar printre legile aceluiaşi Kanun nici vorbă să existe o asemenea ,,soluţie”. O altă situaţie posibilă este ca în familia hăituită să nu mai existe vreun bărbat. Ei bine, aflaţi că gjakmarrja e răbdătoare. Uneori aşteaptă câteva generaţii până se naşte un băiat care urmează să plătească cu viaţa vina unui strămoş.

https://aeon.co/videos/blood-feuds-are-law-in-albania-turning-homes-into-prisons-for-guilty-families.

Cele 30 de minute (atât durează filmul de mai sus) aş spune că reuşesc să exprime extraordinar de puternic sentimentul unei vieţi trăite sub semnul absurdului şi, mai ales, a unei frici terifiante prezentă în fiecare clipă. În orice caz, cu mult mai emoţionant şi mai relevant decât ar fi putut s-o facă zeci, poate sute de tot felul de articole sau dezbateri pe tema gjakmarrjiei. Este un scurt film in care nu apar actori sau simpli figuranţi, ci oameni care sunt prizonieri în propriile case, unii de ani buni chiar, pentru că o persoană din familie a ucis şi astfel ei- părinţi bătrâni, copii, absolut nevinovaţi şi unii şi alţii- au devenit sărmane victime hăituite probabil pentru tot restul vieţii lor.

Despre kulla aflată de câteva sute bune de ani în Theth şi, mai ales, despre nişte copii albanezi minunaţi pe care i-am întâlnit în sătucul din munţii Shala vă povestesc în următoarea postare.

Advertisements

3 thoughts on “Kanun

  1. Brrrr! M-am tot infiorat citind articolul tau cu totul diferit de celelalte dar de altfel foarte interesant. Am aflat multe chestii despre viata si obiceiurile deloc umane ale albanezilor. Ma bucur ca nu m-am nascut intr-o tara in care “vendeta” sau cum numesc ei razbunarea “gjakmarrja” este un mod al lor de viata, facand multe ravagii si victime generatii de generatii. Retoric mai intreb: oare omenirea intreaga va ajunge vreodata la un asemenea grad de civilizatie si dezvoltare, astfel incat sa traiasca in pace si armonie? Sincer, ma indoiesc !
    Numai bine si drumuri line! 🙂

  2. Albanezii au o istorie tare interesanta, multe aspecte pe care nu le-am intalnit la vreun alt popor. Daca fenomenul acesta al vendetei este de regasit si in alte parti de lume- sicilieni, corsicani, grecii manioti, georgieni, prin unele parti din Africa- (si cred ca dintre toti, sper sa nu ma insel eu, albanezii sunt cei mai inversunati sustinatori ai ei si astazi), ceva asemanator cu femeile burrnesha nu stiu sa mai fi existat. Posibil sa fi fost si inca nu am aflat eu. Ma rog, sa zicem ca ar exista o oarecare asemanare cu amazoanele, dar existenta lor in istoria omenirii e un aspect controversat, in timp ce cateva femei burrnesha inca mai traiesc astazi in Albania. Cat despre gjakmarrja, nu stiu daca ai avut ragaz sa intri pe link-ul dat in postarea despre Kanun- un film documentar, subtitrat in engleza, cu marturii ale celor implicati- pur si simplu ai impresia urmarindu-l ca e imposibil ca acei oameni sa ne fie contemporani. Totul pare desprins dintr-o fila veche de istorie, trista si de neinteles. Multumesc frumos pentru urare, Ileana! Asemenea iti doresc si eu. Cu drag!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s