Dintr-o vară indiană…

toamna olandeza (22)

Au olandezii o vorbă: ,,-Dacă nu îți place vremea, ai răbdare câteva minute și sigur se va schimba.” Practic, asta e consolarea numărul 1 atunci când nu îți vine să scoți un câine afară, darămite să ieși tu din casă. E adevărat, la fel de rapidă este și trecerea inversă, de la cald și bine la ploaie exasperantă ,,condimentată”, eventual, cu vânt puternic sau/și frig nesuferit, dar ce mai contează? Las’ că trece și asta, doar așteaptă câteva minute și sigur va fi bine din nou, vorba acelorași olandezi. Și tot așa… Într-un fel, e chiar distractiv uneori.

Dar uite că vara lui 2018 a contrazis absolut toate așteptările legate de vremea olandeză. Ce treceri fulgerătoare de la soare la ploaie(sau invers)? Nici gând, sau cum ar spune tot ei, olandezii: ZEKER  NIET! Ploaia a lipsit din peisaj săptămâni în șir, iar canicula a găsit de cuviință să rămână mult si bine în Țara Morilor de Vânt. Bref, 2018 ne-a cadorisit cu cea mai caldă și secetoasă vară din istoria Olandei. Sincer, nu prea i-am simțit efectele pe motiv că am profitat de vacanța fiică-mii și mare parte din timpul acesta am lipsit de pe aici. Așa că m-am ,,delectat” cu… nu, nu cu răcoare, ci tot cu caniculă, dar din aceea pe care a stat scris mare și apăsat ,,made în Romania”, dar asta e deja o altă poveste.

Să ne întoarcem la Olanda, zic, mai nou… Țara Surprizelor în materie de vreme. Nu-i cu supărare, dimpotrivă chiar. Măi, atât de caldă și atât de frumoasă a fost toamna asta de ziceai că tocmai a coborât direct din picturile lui Thomas Kinkade. Așa o bogăție de culori și lumină blândă parcă filtrata prin miere… Să ne înțelegem, ne-a fost toamna precum cele pictate de Kinkade minus, desigur, kitsch-ul care se mai ițește pe ici-colo în creația prolificului si controversatului artist american.

Și ploile au găsit de cuviință că ar fi cazul să-și găsească de lucru prin alte locuri și așa  s-au scurs aproape trei luni în care aș putea să le socotesc pe degetele de la o mână. Hai, fie și de la amandouă, dacă e să le iau în seamă și pe cele care și-au făcut de cap preț de câteva minute după care au încetat ca și cum nici nu ar fi trecut  pe acolo. Ce să mai, a fost de vis, o adevărată vară indiană… Iar eu am profitat din plin pentru că am chiar mare nevoie de o rezervă considerabilă de vitamina D. Aș putea să mi-o iau și din cutiuță, dar, na, nu se compară cu cea asimilată în mod natural, plus ceva  mișcare în speranța că se vor topi niște kilograme în timp ce eu zburd kilometri în șir pe drumurile Olandei. Ghinion, chiar niște kilograme nu s-au dus, poate doar niște sute de grame că, deh,  foamea e grozavă după atâta biciclit, ciocolata belgiană este divină, iar eu am nevoie de energie ca s-o pot lua a doua zi de la capăt. Păi, nu? Că mă miram și eu de unde atâta voință pe capul meu de am ajuns să pedalez până la epuizare. Și când îmi spuneam că nu mai pot, că mă rup durerile de genunchi și de spate, tot mai găseam ceva resurse pentru măcar o oră-două de biciclit continuu.

toamna olandeza 3

toamna olandeza

Am locuit aproape un an întreg în Rotterdam, este un oraș senzațional din multe puncte de vedere, dar niciodată nu am simțit o plăcere cât de mică în a-l străbate pe două roți, deși oraș atât de împânzit cu piste pentru bicicliști n-ai să vezi în întreaga Olandă, iar țara asta, se știe, oricum e cea mai cea  în privința asta. Raiul bicicliștilor și nimic altceva! Pentru mine nu a contat. Nu îmi place și pace mersul cu bicicleta în nebunia dintr-un mare oraș. Tot vacarmul acela mă zăpăcește, mă termină nervos și neuronii mei strigă înnebuniți de panică: ,,-Hai mai repede acasă! Haaaai acasă!!!!”.  Serios! Atenție la semafoarele pentru biciclete, atenție la bicicliștii și motocicliștii(de ăștia din urmă îmi e cel mai frică) cu care împarți pista, tramvaiele cu care mergi în paralel, uneori la distanță de nici un metru, intersecțiile complicate în care habar n-am care e direcția în care ar trebui s-o apuc… pfff…

Dar uite că în minunea asta de toamnă nu a mai existat ceva care să tulbure în vreun fel plăcerea plimbărilor tihnite. Nu, nu s-a întâmplat vreo minune cu mine și m-am relaxat așa, ca din senin.  Motivul principal este că, mai nou,  biciclesc eu cu drag și spor prin cu totul alte locuri decât cele din interiorul Rotterdamului pentru că, în sfârșit, ne-am găsit căsuța la care visam. Așa că, pe la sfârșitul lui mai, ne-am pus pe împachetat(cu mine în rolul principal, așa cum s-a întâmplat la fiecare dintre cele n mutări din viața noastră de foști expați) și pe cărat(doar bărbatul meu, clar). În fine, ca să nu o mai lungesc atât, am hotărât să părăsim  orașul(în care, oricum, ajung aproape zilnic, prin urmare nu prea am cum să-i simt lipsa) pentru un orășel tipic olandez  în care  liniștea e ca la ea acasă. Nu vreau să intru în amănunte acum, poate cu o altă ocazie voi povesti despre viața într-un asemenea loc. Bine, fie, doar câteva poze de la fața locului până îmi găsesc răgazul de a spune mai multe. 🙂

toamna olandeza (25)

43536242_1968118609945355_5398631100589277184_o

toamna olandeza (17)

toamna olandeza (3)

Acum imi place la nebunie sa pedalez cu mintea golită de gânduri fără ca atenția mea distributivă să fie pusă cumva la treabă. Pentru ce ar fi? O las în pace, oricum nu îmi amintesc să fi fost vreodată în topul aptitudinilor subsemnatei. Nimic din tot ce mă stresează în traficul din peisajul unui mare oraș nu are ce căuta prin locurile în care biciclesc acum. Câteodată, mi se întâmplă chiar să nu întâlnesc pe nimeni cale de câțiva kilometri buni, mai ales atunci când aleg să umblu de-a lungul canalelor ce străbat polderele orbitor de verzi, insule smulse mării cine știe cu câtă vreme în urmă. De fapt, ar fi oarecum greșit să spun că nu întâlnesc picior de vietate. Olandezii au avut grijă să nu lase vreun canal, fie el cât de pricăjit, fără a fi populat de pești și păsăret de tot felul- lebede, gâște, cârduri întregi de rațe, cormorani și alte specii ale căror nume mi-e teamă că nu le știu nici în limba română, în olandeză…nici atât. Apropo de asta, povesteam eu cândva despre cât de relaxați îmi par oamenii pe aici. Măi, se pare că s-au molipsit și păsările de la ei, așa ceva… Vin și îți mănâncă din palmă fără urmă de sfială, ba mi se pare că te privesc chiar mustrator atunci când încerci să le mângâi fără să le fi adus ceva de mâncare. Asta cu reproșul din privire e posibil să mi se fi năzărit doar mie, nu bag mâna în foc pentru asta. Oricum, cel mai haios mi s-a părut atunci când am văzut un cârd de gâște și rațe traversând tacticoase una dintre intersecțiile aglomerate din zona centrală a Rotterdamului. Au avut ele chef să părăsească Heemraadspark pentru un alt parc aflat de cealaltă parte a străzii, așa că toți șoferii au oprit și au așteptat cât a fost nevoie ca să treacă ele în siguranță. Poți să te superi când se întâmplă așa ceva?

toamna olandeza (7)

lebada

rate

toamna Olanda

Uneori, am grijă să-mi stabilesc traseul înainte de a pleca de acasă. Știu din start unde trebuie să ajung, unde ar putea fi cele mai interesante locuri pentru făcut fotografii, cam câți kilometri am chef să pedalez în ziua respectivă…  Firește că nu respect întotdeauna tot ce mi-am propus pentru că, aproape fără excepție,  trebuie să se ivească vreo potecă îmbietoare despre care habar nu aveam,  vreun petec de pădure încărcat de umbre grele și miros de pământ reavăn, o moară de vânt care abia se profilează la orizont, ochiul unui lac peste care plutește o ceață ca un abur fin, tot felul de imagini tentante care mă fac să le dau naibii de planuri. Și e foarte bine așa… La urma urmelor, mă pot reîntoarce oricând și să reiau drumul de unde l-am lăsat baltă. Mă rog, aproximativ… Îmi amintesc eu că, într-una din zile, tot trecând precum o căprioară de pe o potecă a pădurii pe alta- eu eram căprioara pe bicicletă într-o pădure străbătută de piste pentru bicicliști, nu așa, oricum- găsesc o poieniță în care era amenajat un loc cu tot felul de  parapeți pe care să îți exersezi talentul în materie de cățărat, ce mai, perfect pentru fiică-mea. Asta se întâmpla pe la începutul lui septembrie… Si așa memorie ,,grozavă” am că mi-au trebuit mai bine de 2 luni ca să  găsesc din nou locul acela aflat la vreo 6-7 km distanță de casa noastră.

43557752_1968127963277753_6390964920459984896_o

43654291_1968121539945062_3495560649696608256_o

43576819_1968123973278152_5774228232597405696_o

toamna olandeza (9)

46911402_2038025406288008_692825151657476096_o

Alteori, plec absolut la întâmplare, e chiar mai incitant așa… Bine, recunosc, eu nu mai concep viața mea de acum fără Google Maps, acest zeu atotștiutor în materie de drumuri, cel puțin atâta vreme cât nu îți uiți telefonul pe undeva. Sau nu ți se duce complet bateria, sau rămâi fără semnal, sau fără credit… Cred că le-am cam experimentat pe toate si nu a fost deloc plăcut. Să revenim, zic… Nu doar că am un talent incredibil în a pune atât de bine lucrurile încât să nu le mai găsesc în veci sau, în cel mai bun caz, după foarte mult timp când deja nu mai am nevoie de ele, dar sunt maestră în a mă pierde pe mine însămi în peisaj. Și nu la modul figurat, cu asta o scot eu cumva la capăt, cu modul propriu e problema. Eu am câteva certitudini pe lumea asta, iar una din ele este aceea că îmi lipsește cu desăvârșire simțul de orientare. Nici măcar nu pot spune că mi s-a atrofiat odată cu trecerea timpului pentru că, hotărât lucru, nu l-am avut vreodată. Așa că eu sunt dependentă de Google Maps și am răsuflat ușurată când am aflat că există funcția ,,share location”, nu de alta, dar să aibă bărbatul meu de unde mă recupera în caz că mă rătăcesc pe cine știe ce coclauri. Mă rog, la partea cu coclaurile, recunosc, exagerez un pic pentru că nu prea stă în firea olandezilor să-și lase de izbeliște măcar o bucățică din pământul lor, mai totul este bibilit, aranjat frumos, inclusiv frunzele aspirate până și de pe cea mai ascunsă și amărâtă alee dintr-un parc obscur. Că m-am și supărat într-una din zile. Găsisem eu o potecă frumoasă rău, cu crengile copacilor boltindu-se deasupra ei, acoperită cu un covor gros de frunze galbene-galbene, ce să zic, o poezie frumoasă de toamnă târzie! Și până să îmi instalez eu trepiedul, până să schimb obiectivul foto, să-mi fac setările potrivite, apare ca de nicăieri o mașină aspirator și, in câteva secunde, locul a fost curățat ca in palmă. S-a dus și poezia, s-a dus și fotografia mea frumoasă…

Eh, poze(mai mult sau mai puțin reușite) am reușit să strâng destule, nu de alta, dar ar fi fost chiar păcat să ratez o asemenea risipă minunată de culori. Las și aici câteva dintre ele. Numai bine!

toamna olandeza (23)

toamna olandeza (8)

toamna Olanda

toamna olandeza (5)

toamna olandeza (15)

43604371_1968127296611153_6136367793253122048_o

toamna olandeza (2)

toamna olandeza (18)

toamna olandeza (19)

toamna olandeza (6)

toamna olandeza (27)

toamna olandeza (14)

toamna olandeza (13)

toamna olandeza (4)

4 thoughts on “Dintr-o vară indiană…

  1. Doamne, ce articol frumos! Cred ca este printre cele mai reusite…parerea mea. Este atat de personal, atat de frumos si sincer scris…ca zau de nu mi-au dat lacrimile de emotie…Cred ca este cel mai personal articol al tau. Nu stiu, asa l-am simtit eu. ❤ Am lacrimat de emotia trairilor tale pe care ai reusit sa mi le transmiti si mie, de simplitatea stilului tau de a povesti si de frumusetea pozelor pe care ai reusit sa le faci. Ai surprins natura excelent. Felicitari! As fi putut sa scriu doar atat: SUPERB! Dar mi-a parut prea…simplist si chiar nedrept si de aceea am simtit nevoia sa dezvolt. 🙂
    Draga mea, iti doresc ca noul an 2019 sa iti aduca tie si frumoasei tale familii impliniri si reusite, multa sanatate, fericire si bucurii cate puteti duce. Si, bineinteles, calatorii de vis oriunde si oricand! LA MULTI ANI! 🙂
    PS Astept alte si alte povestiri olandeze sau de oriunde…le stii tu cel mai bine! 🙂

    1. Multumesc mult de tot pentru cuvintele frumoase, Ileana! Hoinaresc de vreo doua saptamani prin insorita Spanie, rastimp in care am neglijat sa-mi mai verific inboxul, din acest motiv iti raspund abia astazi cand am vazut mesajul de la tine. Aprecierea ta ma bucura mult si ma incurajeaza sa scriu mai des. Pentru noul an, si eu mi-am propus sa-mi astern mai des impresiile, aici, pe blogul meu, cam lasat de izbeliste luni in sir. Si o sa ma tin de cuvant. Multumesc mult si pentru urari, asemenea iti doresc din tot sufletul! S-avem un an cu sanatate, dorinte dragi implinite si, desigur, calatorii de neuitat… Te imbratisez!

Leave a Reply to danielaracovita Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s