Spania

Rasarit  in Cala dels Vienesos

Ce face omul când vremea mizerabilă îl îndeamnă să rămână în casă? Mă rog, se cuvine aici o mică paranteză. Chiar numai în casă nu am stat eu până acum, la ora prânzului. Am ajuns în Rotterdam foarte aproape de ora 8, iar la reîntoarcerea acasă, adică în cel mult 30 de minute, nu m-a lăsat inima să nu o scot pe Luna la plimbare. Cum s-ar spune, vorba aceea cu ,,să nu scoți un câine afară din casă” nu prea se aplică în cazul unui bichon pus pe joacă și zburdat indiferent de capriciile vremii olandeze. Și-a dat asta mică seama că eu nu lipsesc prea mult de acasă în orele dimineții, așa că mă asteaptă cuminte în spatele ușii . La o adică, ar putea să exploreze liniștită tot parterul casei, dar nu, de câteva zile bune, încăpățânată cum e ea, nici că se lasă dusă. Lipită stă acolo până ajung să descui și să vezi atunci veselie pe capul ei de bichon frise de doar jumătate de an. Atâta energie… Încă nu m-am lămurit pe deplin dacă veselia asta este din dragoste pentru mine sau e doar perspectiva ieșirii împreună la plimbare, dar ce mai contează. Nu pot să-i rezist și pace! Apropo, dacă nimeni și nimic nu vă îndeamnă să ieșiți la o porție de alergat dis-de-dimineață, luați-vă un câine. Din proprie experiență vorbesc acum. În fine, aceasta chiar nu este o postare despre Luna, poate cu o altă ocazie…

Pornisem de la o întrebare înainte să fac paranteză asta lungă cât o zi de post. Nu știu ce fac alții când e frig, cenușiu și tare urât, dar pe mine mă apucă nostalgiile după zile calde, cu cer albastru și soare cât cuprinde, adică exact ce nu am acum și de câteva zile bune pe aici. Nu, nu am dat iama prin folderele cu mii de poze făcute în anul petrecut în Qatar, nici măcar nu l-am deschis pe cel care îmi aduce aminte de raiul pe pământ numit Seychelles. Nu, azi am preferat să mă gândesc la un loc însorit numit Spania… Ce-i drept, amintirile sunt și de dată foarte recentă pentru că tocmai ce ne-am întors de acolo. Atât de curând că încă nu ni s-au sfârșit proviziile de sangria aduse. 🙂  Din păcate, nu același lucru se poate spune și despre ciocolata mea preferată, albă și cu gust intens de ienupăr, căreia nu i-am rezistat mai mult de o săptămână sau despre portocalele atât de aromate, abia culese și imediat duse la vânzare în micul magazin aflat chiar lângă livada încărcată de rod, la începutul lui ianuarie, pe Costa Daurada. E drept, nu la fel de dulci precum portocalele din Santorini, dar incomparabil mai gustoase decât cele găsite pe piață olandeză. Eh, divaghez iarăși…

Și, da, am vrut să scriu despre unul dintre locurile care mi-au intrat în suflet și unde mi-aș dori să mă reîntorc, dar uite că mi-e tare greu să mă hotărăsc și prin minte îmi vin acum tare multe nume- Barcelona, Calella de Palafrugell, Cadaqués, Girona, Tossa de Mar, Lloret de Mar, Peratallada, Pals, Tarragona, Miravet, Siurana… Am umblat iarăși ca nebunii- doi adulți, un copil și un zăpăcit de bichon- și am încercat să nu ne scape mai nimic din tot ce ne-am dorit să vedem pe Costa Brava și Costa Daurada. Bineînțeles că ne-ar fi trebuit cel puțin o lună pentru a nu tăia ceva de pe o listă foarte lungă, dar asta e… La urma urmelor, Spania nu e chiar un capăt de lume și om mai ajunge cândva prin acele locuri, sper…

Oricum, dincolo de pitorescul satelor și orașelor spaniole prin care am trecut, vacanța asta de iarnă mi-a adus și bucuria unor răsărituri și apusuri de vis pe țărmul Mediteranei. Cred că nu a trecut nici măcar o singură dimineață fără ca eu să nu fiu acolo, cu aparatul meu foto, fie pe terasa apartamentului de la etajul 8, în Blanes, sau pe nisipul plajei din golful Vienesos, așteptând ca soarele să apară din mare. Chiar și în prima zi a noului an care mi-a dăruit unul dintre cele mai minunate răsărituri pe o plajă absolut pustie. Sau serile petrecute în Cambrills, Calella de Palafrugell sau L’ Hospitalet de l’ Infant, Cala dels Vienesos cu niște apusuri de toată frumusețea pe care nu aș vrea să le descriu acum abuzând de tot felul de figuri de stil. Las aici câteva dintre fotografiile făcute acolo pentru că, se știe, uneori, nici măcar o mie de vorbe nu valorează cât o singură imagine. Cu bine!

Cala dels Vienesos

Cala dels Vienesos, apus

Blanes, Pierre Residence

50943361_2133742643382950_2346752890535673856_o

51007095_2133737546716793_854727723451416576_o

Blanes in zori

Calella de Palafrugell pe inserat

Calella de Palafrugell

apus in L' Hospitalet de l' Infant

apus in L' Hospitalet de l' Infant

Cambrills

apus in L' Hospitalet de l' Infant

Calella de Palafrugell

Cambrills, apus

L' Hospitalet de l' Infant

Advertisements

I se mai spune și Bloemen Route, adică Drumul Florilor…

Narcise

Uite că trecu și primăvara asta fără ca eu să am răgazul de a povesti câte ceva despre câmpurile aproape nesfârșite de flori din țara în care mă aflu de ceva vreme… Și nici nu știu dacă aș fi reușit să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru a le descrie. Și probabil că unora le-aș fi părut mai mult sau mai puțin patetică pomenind despre nodul acela care mi s-a pus brusc în gât, acolo, la marginea unui lan înflorit, în aerul aproape vibrând de culoare și parfum delicat de lalele, într-o seară de aprilie. Și despre cum am simțit că nu mai văd clar toată bogăția aceea de culori strălucitoare fiindu-mi limpede că atunci nu a fost de vină ușoara mea alergie la polen. Uneori, prea multă frumusețe și prea-plinul sufletesc îmi dau asemenea stări și nu pot să fiu decât recunoscătoare pentru că mi se întâmplă. Și atât.

Și nici nu am reușit să ajung la Keukenhof despre care se spune că ar fi raiul pe pământ atunci când vine vorba de bogăția de flori și aranjamente florale de tot felul. Mi-am propus de mai multe ori, se află la o distanță mică de orașul în care locuim, mai puțin de oră de mers cu mașina, dar uite că nu am simțit că ar fi vreo mare pierdere. Asta pentru că am avut ocazia, și nu doar o singură dată, de a străbate Bloemen Route (Drumul Florilor), vreo 40 și ceva de kilometri parcurși cum dorește și cum poate fiecare – cu mașina, bicicleta, propriile picioare… Poți alege să faci întregul traseu Haarlem- Naaldwijk (44km) sau te orientezi spre un drum ceva mai scurt, Leiden-Naaldwijk (33km). Aproape două ore de biciclit, probabil că te vei alege cu ceva febra musculară in cazul in care nu te urci zilnic pe bicicletă, dar te asigur că merită tot efortul.

Ok, am zis că de data asta chiar nu vreau să mă întind cu vorba, las aici o parte din pozele făcute de mine pe Bloemen Route și hotărâți voi dacă merită sau nu să ajungeți pe aici primăvara viitoare sau într-o altă primăvară, cândva… Cu bine!

Primavara new 1

primavara new 2

Kinderdijk

Kinderdijk 1

M-am trezit în duminica abia trecută că mă aflu cam în aceeași dilemă precum fata săracului cea isteață dintr-o poveste auzită cu vreo sută de ani în urmă. Adică ,,nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe lângă drum…” Parcă așa se spunea în basmul respectiv, sincer, nu prea am chef acum să caut pe google pentru a reda citatul exact. Bref, NEHOTĂRÂRE ar fi trebuit să fie numele meu. Nici nu m-aș fi mulțumit cu o plimbare prin oraș într-o zi atât de caldă și de însorită( las’ că pot să-l văd oricând, și pe ploaie, frig si vânt, fenomene meteo atât de specifice Olandei), dar nici nu aș fi mers cale de aproape 400 de km, dus-întors, ca să ne plimbam cu barca pe canalele minunatului Giethoorn, așa cum îmi propusese bărbatul meu. La Giethoorn am mai fost, dar am nimerit o zi în care a plouat infernal de la primul până la ultimul minut petrecut acolo, cam vreo 5-6 ore, că numai chef de plimbări romantice cu barca nu am avut atunci. Așa că ne propusesem să ne reîntoarcem într-o zi în care să pot face și eu niște fotografii fără teama că aparatul meu își va da obștescul sfârșit înecat în apa pluvială. Da, mi-aș fi dorit asta, dar nu în respectiva zi…

În fine, ca să nu o mai lungesc mult, după ce m-am gândit și răzgândit de nu știu câte ori de parcă ar fi fost vorba de unica vacanță din viața mea și nu de o simplă ieșire dintr-o duminică oarecare, am zis eu să fie Kinderdijk, un fel de patrie a morilor de vânt în Olanda, un must-see pentru turiștii amatori de priveliști autentic olandeze. Noi nu mai intrăm de ceva vreme în categoria asta când vine vorba de țara asta și, mai mult de atât, locuim la o distanță atât de mică de Kinderdijk că l-am putea vizita aproape oricând, un motiv foarte bine întemeiat pentru care am tot amânat de fiecare dată. 🙂 Am fi putut ajunge și cu bicicletele , aproape o oră de pedalat lejer până acolo, dar asta numai în cazul în care n-am fi avut ghinionul ca hoțul care a intrat în parcarea subterană (și cu acces securizat) a blocului nostru să pună ochii tocmai pe bicicleta abia cumpărată a capului familiei. A pus bine ochii(și mâinile, mai ales) și ia-l de unde nu-i… Așa că tot mașina personală a trebuit să-și facă datoria și pentru deplasarea asta.

K 2

Kinderdijk… bucata asta de pământ aflată la confluența râurilor Merwede și Lek, în regiunea Alblasserdam, este  un loc al naibii de fotogenic si spun ,,al naibii” în sensul cel mai bun al cuvântului. Să zicem că imaginile idilice cu tot felul de mori de vânt aliniate de-a lungul canalelor, cu verdele crud al polderelor ce par nesfârșite îmi sunt oarecum familiare de ceva vreme și mă entuziasmez mai greu într-un asemenea decor. Dar Kinderdijk mi-am dat seama că înseamnă și altceva dacă ar fi să-l compar cu locuri oarecum similare, bunăoară Zaanse Schaas. La fel de intens vizitat de turiști- e o iluzie să crezi că vei găsi un loc de basm în Olanda fără  să fie invadat de prezența umană sau poate că încă nu l-am descoperit eu-,  dar, paradoxal, Kinderdijk reușește să insufle o stare aparte de calm, de liniște… Sigur are ceva doar al lui dincolo de tot ce este specific unui spațiu invadat de turiști indiferent de anotimp. Poate că un cuvânt de spus în asta îl are și faptul că aici a fost evitat aspectul comercial atât de întâlnit în zonele turistice consacrate. Revenind la comparația cu Zaanse Schaas, unde peisajul este minunat, fără indoaială, dar oarecum  încărcat de tot felul de  magazine cu suveniruri, obiecte vintage, produse alimentare, vreo două duzini de muzee, la Kinderdijk nu am văzut așa ceva. Excepție fac un mic magazin  cu suveniruri aflat chiar la intrare și vreo două tarabe cu înghețată și alte câteva produse de patiserie, cred.

K 3

K11

Cuvântul de ordine aici este re-la-xa-re. Da, știu, multă lume a cam uitat cu ce se mănâncă asta și ceva ni se pare nefiresc odată ajunși într-o asemenea oază. Știu cum este să fii turist aflat pentru prima și poate pentru ultima dată undeva anume și atunci te cuprinde parcă disperarea de a bifa cât mai multe experiențe specifice locului respectiv, aproape teama de a nu pierde ceva din tot ce îți poate oferi spațiul acela. Nimic să nu ratăm, nimic să nu ne scape! Cunoaștem…. 🙂 Ei, da, la Kinderdijk e cazul să iei o pauză de la toate acestea și să te mulțumești cu plimbatul agale pe un polder care nu și-a schimbat prea mult înfățișarea față de acum câteva secole în urmă. Iți poți alege ce ți se pare mai tentant- o plimbare cu barca sau cu unul dintre vaporașe, cu bicicleta pe care o poți închiria din sat sau per pedes. Ultima variantă am ales-o și noi oarecum obligați de circumstanțe. Copilul nostru- care se dovește a fi uneori un veritabil ,,Cănuță, om sucit”- a simțit cum brusc îl cuprind senzațiile specifice răului de mașină, dar nu în timpul călătoriei cu mașină, nu, ci imediat cum am coborât din mașină după un drum de nici 20 de minute. Așa că nu am mai luat in calcul varianta vreunui tur cu barca, iar mersul pe bicicletă îl puteam lăsa și pe altădată căci, la drept vorbind, biciclitul numai experiență inedită nu ar putea fi considerat in cazul nostru de când locuim in Olanda.

K7

K6

K5 (2)

K5

Indiscutabil, oamenii vin la Kenderdijk atrași de mulțimea morilor de vânt de aici, 19 la număr, practic, cea mai mare concentrare de asemenea construcții pe tărâm olandez, altfel spus, un soi de rai al morilor de vânt din Țara Morilor de Vânt. 🙂 Cinstit vorbind, or fi ele actorii principali în toată povestea asta, dar farmecul peisajului este dat într-o bună măsură și de darurile pe care natura, deloc zgârcită, le-a lăsat pe bucata asta de pământ brăzdat de ape.

Dacă nu știai, Olanda are și o zi națională dedicată morilor de vânt, Nationale Molendag, pe limba lor spus; de fapt, nu doar o singură zi, ci un weekend întreg, al doilea din luna mai. În acele zile, nu există moară în vârful căreia să nu fluture drapelul olandez, se organizează tot felul de târguri, expoziții, întreceri, în special pentru copii. Eu am preferat să merg la Kinderdijk în primul weekend din luna mai tocmai pentru a evita vacarmul și aglomerația care însoțesc Nationale Molendag și cred că am fost bine inspirată în privința asta. Oricum, toate cele 19 mori de vânt aveau drapelele arborate și aerul de sărbătoare părea să plutească deja în aerul de la Kinderdijk, o atmosfera mai potolită, așa cum îmi este dragă mie. Cu bine!

K8

K10

K12

K10 (2)

K13

K14

K9

 

Zaanse Schans

Nici nu încape îndoială că Zaanse Schans este un loc foarte pitoresc, o picătură din Olanda autentică, de demult, când morile de vânt împânzeau țara asta și probabil că nu exista sătuc în care să nu găsești un meșter priceput în a-ți face perechea perfectă de saboți. Dar, dincolo de peisajul încântător, pe mine m-a izbit mirosul, o aromă tare, dulce, aspră oarecum. N-aș spune că mi-a plăcut teribil, de fapt, chiar mi s-a părut un pic nesuferit până am reușit să mă obișnuiesc. L-am simțit imediat de cum am coborât din mașină, încă din parcarea aflată la intrarea în satul muzeu, m-a intrigat în primele două-trei ore pentru că îmi părea extrem de cunoscut, dar fără să-mi pot da seama de unde vine…  Primul meu gând a fost că, pe undeva, se coc plăcinte cu brânză si că responsabilul de treaba asta a cam uitat de ele.  Dar m-am lămurit apoi că simțul meu olfactiv a luat-o razna de-a dreptul. Așa-zisul miros de de brânză rumenită era, de fapt, aromă intensă de cacao. Ei, da, îmi plac parfumurile la nebunie, cândva am strâns o colecție impresionantă, obișnuiam să cumpăr din aproape toate locurile foarte dragi mie câte un parfum care să-mi amintească de locul respectiv, un fel de ,,a la recherche du temps perdu” doar al meu. Dar dacă, într-o altă viață, s-o fi întâmplat să fiu parfumier- că tot veni vorba, una dintre cărțile care m-a fascinat de-a dreptul a fost ,,Parfumierul” lui Patrick Süskind- atunci, vai, probabil că am fost cel mai prost parfumier întâlnit vreodată. 🙂 Cum să confunzi mirosul de cacao, nu oricare, ci  Van Houten, cea mai cunoscută cacao olandeză, cu o tradiție de vreo două secole, cu nesuferitul miros de brânză prăjită excesiv? Shame on me! :))) Dincolo de glumă, probabil că aș fi reușit să ghicesc de la bun început dacă nu s-ar fi amestecat in povestea asta și mirosurile degajate in procesul de obținere a bomboanelor gelatinoase  liquorice, cel mai oribil (după părerea mea) desert olandez.

Cam un milion și jumătate de turiști vizitează anual Zaanse Schans, prin urmare nu te aștepta la cine știe ce plimbări romantice înconjurați de liniștea adâncă de pe malul drept al râului Zaan. Nu există așa ceva. Indiferent de anotimp, este imposibil  să găsești locul pustiu. Olandezii știu să valorifice din plin potențialul turistic al unei zone, iar Zaanse Schans, pe lângă avantajul de a se afla foarte aproape de Amsterdam, cam 20 km în direcția NV, chiar are foarte multe atracții de oferit. O zi rezervată doar pentru acest loc este mai mult decât suficient, poate chiar o jumătate de zi dacă nu ai de gând să bifezi chiar totul de pe lista punctelor de interes. Vor fi câteva ore pline în care nu se pune problema că te-ai putea plictisi pentru că sunt multe locuri interesante de vizitat, lucruri inedite de experimentat. Și apoi, dacă la un moment dat simți nevoia să te afli într-un loc mai puțin asaltat de turiști, atunci poți trece râul Zaan și ajungi astfel într-un loc absolut încântător, dar mai liniștit, cu o atmosferă mai calmă, satul Zaandijk.

Zaandijk
Zaandijk

Fără pretenția de a face un top al celor mai interesante locuri de văzut aici, chiar nu este de ratat o vizită la Kooijman Souvenirs & Clogs, un fel de 3 în 1, un vechi depozit în care se află un atelier unde se confecționează klomperii, vestiții saboți olandezi, un magazin de suveniruri și un muzeu al  încălțărilor din lemn, modele foarte interesante și cu o vechime considerabilă.

Întreaga afacere aparține familiei Kooijman, iar oamenii se află deja la a treia generație de când se ocupă cu așa ceva. Ei au reușit să adune una dintre cele mai impresionante colecții de saboți din lume și, mai mult de atât, nu știu să mai existe și alte locuri în Olanda în care să poți asista la o demonstrație live, klomperii fiind confecționați manual chiar sub ochii vizitatorilor. Citeam undeva că, în Olanda, se fabrică anual în jur de 6 milioane de perechi de klomperi, majoritatea zdrobitoare fiind cumpărată de… turiști, desigur. Personal, încă nu am văzut vreun olandez care să umble încălțat cu așa ceva.

Klomperi uriasi

Magazin Klomperi

Saboti cu lalelesaboti pentru patinat

Klomperi muzeu
Which do you prefer? :))

saboti roz

In Klomper

Catharina Hoeve, o fermă specializată în producția de brânzeturi, construită după modelul celor din secolul XVII,  este un alt loc vestit în Zaanse Schans. Poți asista la un întreg proces de obținere a brânzei, explicat pas cu pas de ghidul de serviciu sau te poți limita doar la degustarea a zeci de soiuri de brânză și cașcaval, unele chiar de-a dreptul neobișnuite în privința gustului și chiar a culorii. Cele mai multe provin din zona Gouda, principalul producător de brânzeturi al Olandei. Preferatele mele sunt sortimentele cu levănțică(e adevărat, culoarea violet a brânzei m-a făcut să fiu puțin reticentă la început, dar gustul e divin), cu ulei de trufe și ardei iute, dar nici brânză verde neon ca urmare a combinației cu pesto nu e de neglijat. Fiică-mea a fost încântată de cea cu gust de cocos, așa ca ne-am făcut proviziile pentru o vreme din magazinul cu pricina.

Magazin
Se vede treaba că nu doar eu am făcut o pasiune pentru brânza de Gouda cu levănțică. 🙂
capritele de la Zaanse Schas
Nici căprițele nu lipsesc din preajma fermei de brânzeturi. 🙂

Să mergem mai departe, zic… Și ajungem la CocoLab, locul ,,vinovat” pentru mirosul puternic de cacao și, uneori, liquorice, atelierul în care îți poți face propria ciocolată sub îndrumarea unui maestru cofetar care îți va povesti despre prepararea ciocolatei în stilul tradițional olandez. O lecție care durează jumătate de oră costă 9 euro, pentru o oră întreagă, 22 euro. Te grăbești sau nu ai chef de de așa ceva, în schimbul a 2 euro, îți poți prepara singur o ciocolată caldă. A, să nu uit, Van Houten este cea mai apreciată cacao olandeză din ultimii aproape 200 de ani. Are o aromă puternică și cu un gust aparte față de alte sortimente încercate de mine până acum. Posibil să fie de găsit în multe dintre magazinele din Olanda, dar știu sigur că nu lipsește  din rândul produselor expuse spre vânzare la CocoLab.

CocoLab 2

CocoLab 1.jpg

Și ar mai fi destule locuri interesante în care poți zăbovi mai mult sau mai puțin: mai multe muzee, ateliere de lucru, tot felul de magazine cu suveniruri, dar și antichități, obiecte vintage. Că veni vorba, am descoperit acolo un loc minunat- magazinul de antichități Jagershuis. Se află în cea mai veche casă din Zaanse Schans, o clădire construită in urmă cu aproape 400 de ani de un bogat negustor de cherestea din zona asta.

Gradina Jagershuis
În grădina casei în care se află magazinul de antichități Jagershuis.
Muzeul Painii
Bakery Museum de Gecroonde Duyvekater, mai simplu și mai pe înțelesul oricui- Muzeul Pâinii. Se găsește în spațiul unei brutării construită în 1658, an din care încă se păstrează cuptorul de pâine și podeaua frumoasă din marmură. Duyvekater, numele muzeului, vine de la faimoasa pâine dulce specifică zonei Zaanse Schans.

Din păcate, timpul a fost prea scurt pentru a încerca unul dintre tururile organizate aici pentru explorarea împrejurimilor locului. Poate altădată, mai puțin de 100km despart orașul în care locuim de Zaanse Schans, așa că nu-i vreun bai… Se pot închiria biciclete, există câteva trasee special amenajate in acest scop sau poți alege plimbarea cu barca sau vaporașul însoțit de unul dintre ghizii locului. Dacă ți-ai propus să ajungi aici, uite un site foarte bine pus la punct, cu toate informațiile actualizate la zi.

Așa… și să ajung, în sfârșit, la un subiect foarte drag mie atunci când vine vorba de partea asta a Olandei. Este vorba despre morile de vânt care dau un aer atât de pitoresc locului și despre cele câteva case construite în stilul arhitectural olandez specific secolului XVII. Nu mă hazardez în a povesti despre fiecare moară în parte, o să spun doar că multe dintre ele au o istorie de câteva sute de ani, unele au fost aduse de la o distanță considerabilă, sunt funcționale și pot fi vizitate pentru poveștile interesante spuse de ghizii de acolo, dar și pentru panorama extraordinară oferită de la înălțimea lor. Rămâne doar să te hotărăști ce să alegi- există mori pentru măcinarea condimentelor(mirosul este demențial în preajma lor), pentru obținerea pigmenților de vopsea, felurite uleiuri, cherestea… Pentru cine este interesant de povestea fiecărei mori în parte, detalii foarte interesante sunt de găsit aici.

Pe câteva dintre muuultele mele fotografii cu morile de vânt și minunatele case vopsite în verde și albastru din Zaanse Schans le-am atașat mai jos. Cu bine!

Zaanse 1

Zaanse 8

zaanse-3.jpg

Zaanse 5

Zaanse 10

Zaanse 6

 

Zaanse 9

Black&White

 

Pe patine prin Olanda înghețată

A fost nebunie mare în Amsterdam în zilele din urmă.  Uite că ,,Siberische Beer”  a făcut posibilă minunea asta- capitala olandeză s-a transformat în ditamai patinoarul la începutul lui martie. Da, nici nu e de mirare entuziasmul olandezilor ieșiți la patinat pe canale dacă ne gândim că au avut ceva de așteptat- 6 ani-, iarna foarte geroasă din 2012 aducându-le atunci cadoul mult dorit.  Apropo,  în iarna asta a fost pentru prima dată când am auzit despre ceea ce ei numesc  ,,ijstransplantatie ”, adică… transplant de gheață. Pe canalele din Amsterdam s-a patinat zilele acestea fără a fi nevoie de o asemenea ciudățenie, acum natura a făcut totul, dar transplantul de gheață a fost soluția pe care olandezii au găsit-o în iarna lui 1997, în perioada desfășurării  Elfstedentocht-ului, pentru  a evita astfel vreo posibilă tragedie din cauza grosimii insuficiente a gheții.

Elfstedentocht 1997
Elfstedentocht 1997, sursa aici

Și dacă tot am pomenit de Elfstedentocht, pe repede înainte vă spun câte ceva și despre competiția asta după care olandezii tânjesc ierni în șir. Există o vorbă care zice că ei sunt în stare să renunțe la perspectiva organizării unui turneu mondial de fotbal în țara lor și chiar la posibilitatea de a primi brânză gratis, nelimitat,  tot anul,  doar de dragul organizării unui nou Elfstedentocht. 🙂 Tânjesc ei, dar… degeaba pentru că, între două asemenea competiții de patinaj viteză,  s-a întâmplat să treacă chiar mai bine de  două decenii fără ca să poată fi dat startul din nou . Motivul? Stratul de gheață pe care se întrec în jur de 300 de patinatori nu a atins grosimea regulamentară de 15 centimetri. Din 1909, anul în care a fost organizat pentru prima dată, locul ales pentru desfășurarea maratonului a rămas același- provincia Friesland din nordul Olandei. Mai precis, este vorba despre un traseu circular, lung de aproape 200 de km, format din apa înghețată a canalelor, râurilor și lacurilor din 11 orașe, punctul de plecare și sosire fiind același oraș- Leeuwarden. Din cauza iernilor relativ blânde, uite că a trecut aproape un secol de la primul Elfstedentocht și doar 15 asemenea competiții au putut fi organizate de atunci, ultima fiind în urmă cu 21 de ani.

În iarna lui 2012, perspectiva unui nou Elfstedentocht a pus pe jar întreaga Olanda, dar s-a renunțat în ultimul moment, organizatorii declarând că nu vor să pună în pericol siguranța participanților din cauza creșterii bruște a temperaturilor peste pragul de îngheț. O hotărâre foarte înțeleaptă dacă stai să te gândești că atunci, în ’97, stratul de gheață pe care urma să se desfășoare competiția ar fi trebuit să suporte câteva sute de mii de oameni- concurenți, patinatori de ocazie, susținători, presa străină- atrași de renumele acestui inedit maraton viteză.

Ei, da, cum era de așteptat, zilele foarte geroase din ultima săptămâna a lui februarie  le-au dat din nou speranțe olandezilor mari iubitori de Elfstedentocht, dar în zadar. Mai mult de atât, chiar citeam zilele trecute un articol în care se scria că olandezii ar trebui să fie realiști și să spună adio unei asemenea competiții pentru că fenomenul încălzirii globale va face absolut imposibilă organizarea în viitor a unei alte ediții.

N-a fost să fie Elfstedentocht nici în iarna asta, dar pentru că au înghețat bocnă canalele, lacurile, râurile, oamenii și-au pus imediat patinele că nu se știe peste câți ani vor mai avea o asemenea ocazie. Firește, există destule patinoare în țara asta, dar nu se compară. Din păcate pentru mine, am ajuns cu o zi mai târziu în Amsterdam, așa că am ratat ocazia de a poza oamenii zburdând fericiți pe patine. Măcar am avut soare, mult soare și cald așa cum nici nu am sperat in urmă cu doar o zi când am refuzat categoric să ies din casă de teama gerului strașnic.

E tare frumos Amsterdamul, mi-a plăcut mult, cam prea aglomerat pentru gusturile mele și nu vreau să-mi imaginez cum arată străzile orașului vara, perioada preferată de cei mai mulți turiști. Eu, aproape sigur, îl voi evita în perioada respectivă. Până la următorul popas în minunata capitală, vă las aici câteva dintre fotografiile mele, făcute în urmă cu două zile în Amsterdam. Cu bine!

_DSC0502-4

_DSC0506

_DSC0541

piata de flori
Unele alegeri sunt atât de grele…:) Până la urmă, și-a ales un bonsai cu frunze roșii ca focul.

_DSC0614

_DSC0719

_DSC0595

Iarna în Olanda

24955581_1573334022757151_1790623124929615091_o

,,-Dat het zo koud is!”, îmi spune vecina mea olandeză,  după ,,goedemorgen”-ul  de rigoare (presupun eu că este una dintre vecinele mele, când locuiești într-un turn cu peste 25 de etaje, este cam  imposibil să știi exact cu cine te-ai întâlnit în ascensor), în timp ce coborâm împreună de la nivelul 10. Pentru olandezi, observațiile despre vreme sunt, se știe, cel mai bun prilej pentru a începe o scurtă conversație, așa, din amabilitate, pentru a umple un timp scurt de tăcere jenantă când doi oameni sunt forțați de împrejurări să împartă un spațiu foarte restrâns, bunăoară liftul nostru.

Buuun, eu sunt încă la stadiul în care mintea mea refuză să priceapă măcar o iotă atunci când cineva mi se adresează în olandeză și tot ce disting din spusele persoanei din fața mea este doar un șir nesfârșit de h-uri venite din adâncul laringelui peste care se rostogolesc parcă de-a valma r-uri, f-uri și alte câteva consoane, toate rostite cât se poate de apăsat, neapărat. Iar eu mă simt ca și cum omul respectiv se răstește la mine pentru că aș fi făcut ceva rău. Și mă pierd ca o fetiță prostuță care nu știe ce răspuns să dea la o întrebare pusă pe un ton intimidant. Să fim înțeleși, nu am nimic cu olandezii, cei pe care i-am cunoscut eu sunt chiar foarte ok, doar că limba lor sună ca și cum te-ar lua la ceartă (cel puțin așa mi se pare mie, sper să scap de impresia asta… cândva.). Așa că abordez un zâmbet candid și vin cu fraza pe care deja am ajuns s-o urăsc profund: I’m sorry, I don’t speak Dutch

Daaaar… nu și în cazul conversației din lift. De acolo plecasem, dacă va mai amintiți… Cum s-ar spune, încep să-mi depășesc bariera lingvistico-psihologică sau cum s-o fi numind blocajul acesta in cazul meu. Nu, nu într-o așa măsură încât să mă aventurez în a răspunde în olandeză- mai e cale lungă până acolo- dar măcar încep să pricep ceva. Bine, recunosc, dată fiind asemănarea fonetică izbitoare a lui ,,koud” cu englezescul ,,cold”, probabil că aproape orice străin de limba olandeză, dar măcar puțin cunoscător de engleză, ar fi înțeles spusele vecinei mele, dar eu tot mândră de mine îs. Exagerez, firește, dar un pic de haz de necaz nu îi strică nimănui. Așa că îi răspund vecinei mele amabile că pentru mine gerul contează mai puțin, important este că nu plouă- da, minune, uneori trec câteva zile în șir fără să ne sâcâie ploaia în Olanda-, că soarele strălucește și că, la sfârșit de februarie, vremea asta îmi dă senzația că a venit deja primăvara. Vecina este de acord cu tot ce debitez eu în engleză- Sfântă amabilitate olandeză!-,  ascensorul se deschide la parterul clădirii și ieșim împreună în ,,primăvara” de afară, la vreo 3-4 grade, cu MINUS. Ea își potrivește mănușile, își îndeasă mai bine căciula pe urechi și probabil că se întreabă din ce loc cu geruri siberiene am venit eu în țara lor de am ajuns să mă cred în mijlocul primăverii când canalele olandeze sunt încă înghețate. Iar pe mine mă amuză gândul că nu mai departe decât iarna trecută, tot la sfârșitul lui februarie, mă bronzam sub soarele deșertului în Qatar. Am urât gerul, dar de când cu venirea în Olanda, uite că nu mă mai înspăimântă atât de tare, important e să nu plouă și SĂ FIE SOARE, chiar și din acela cu ,,dinți”, nu contează!!! Mda, soarele care m-a exasperat în anul petrecut în Qatar și ploaia după care am tânjit  în același Qatar; cred că s-a întâmplat să plouă de 3-4 ori într-un an întreg, iar acum am ploaie… să-mi ajungă. Nemulțumiți care suntem noi! 🙂

Până să vă povestesc despre primăvara olandeză- despre care știu deja că va fi una foarte ploioasă, așa cum este fiecare anotimp in partea asta de Europă, normal- să vă spun câte ceva despre prima mea iarnă aici. Am avut o iarnă cu de toate, lucru mai rar întâlnit prin locurile acestea. Așa, să fie pentru fiecare, că tot e plină Olanda de expați, emigranți veniți din toată lumea, nimeni să nu sufere de vreun fel de nostalgii legate de lipsa zilelor însorite, a zăpezii, a gerului, a canalelor înghețate, a vântului puternic. Mă rog, nu știu dacă există cineva care să gândească ceva de genul: ,,-Vai, cât de dor îmi este de o furtună care să facă prăpăd în cale!”, dar am avut și vreo două din astea, iar cea de la mijlocul lui ianuarie chiar a fost urâtă de tot. În clipul de mai jos, o compilație a unor momente surprinse în perioada respectivă, recunosc, m-a amuzat pățania biciclistului. Frate, cum să biciclesti pe o așa vreme?!? În rest, zâmbetul mi-a cam înghețat pe buze..

Să vă povestesc despre lucruri mai plăcute, zic… Despre prima ninsoare serioasă văzută aici, prima și ultima pe iarna asta pentru că tot ce a urmat apoi au fost mici glumițe comparativ cu zăpada căzută aproape de mijlocul lui decembrie. Așa fulgi mari eu nu cred să fi văzut vreodată, de vis a fost. A nins întreaga zi, a nins și în noaptea imediat următoare, dar a doua zi, pe seară, zăpada devenise deja aproape o amintire din cauza celor 10-11 grade pentru că, da, iernile în Olanda sunt blânde, rareori maximele zilei coboară sub valoarea de îngheț, așa cum s-a întâmplat acum, la sfârșit de februarie.

25182390_1573331449424075_3220433705154859003_o-1

iarna Olanda 2

iarna Olanda 3

iarna Olanda 4

iarna Olanda 5

Nu-mi aduc aminte ca ianuarie să fi excelat prin ceva anume, cred că totuși ploile și-au spus cuvântul, deci nimic ieșit din comun pentru țara asta. În schimb, februarie a fost de senzație cu zilele lui însorite. Destul de frig, chiar anormal de frig în anumite perioade, dar cu 136 de ore în care a strălucit soarele(media pentru februarie este de doar 86), este posibil să fie declarată câștigătoare în topul celor mai însorite luni din Olanda, în 2018, ,,un pic” anormal fiind vorba de februarie. Așa că am profitat de vreme și am ieșit la pozat de cer albastru, mult verde, floricele colorate și canale mai mult sau mai puțin înghețate…

ghiocei, Olanda

Și, la sfârșit de februarie, uite că a dat năvală peste noi ditamai ,,de ‘Siberische Beer”, adică ,,Ursul din Siberia”, așa a numit presa olandeză valul de frig venit peste Europa tocmai din ținuturile înghețate ale Rusie. ,,Superb”! Și de data asta este cam prea mult chiar și pentru fiică-mea care spune că ei nu îi este niciodată frig și că ar fi preferat să se nască eschimos. Ei, aș!  Stă la fereastră și se minunează de cât de senin este cerul(cu atât de puține zile însorite pe an, cred că am ajuns să fim precum cârtițele, prea multă lumină solară = nefiresc), dar parcă nici nu ar ieși în gerul și vijelia de afară. Ok, mie îmi convine. 🙂 Norocul ei (și al meu) că perioada asta a coincis cu vacanța care marchează sfârșitul trimestrului 2 în școlile din sudul Olandei.  Perioadele în care se dă startul vacanțelor școlare diferă în funcție de zona în care te afli- în partea de nord și centrală, respectiv regiunea de sud-, motivul principal fiind evitarea haosului în trafic. Așa că, tocmai în perioada asta, copiii din nordul și centrul Olandei, adică exact zonele cele mai vitregite zilele acestea, merg la școală pentru că vacanța lor s-a încheiat deja cu aproape două săptămâni în urmă. Din câte am remarcat până acum, pe aici nu prea se practică închiderea școlilor din cauza intemperiilor atât timp cât nu se consideră a fi foarte serioase, cu atât mai puțin când e vorba doar de ger și vânt. Căci, așa cum bine spunea zilele acestea un meteorolog olandez, ce mare tragedie poate să fie atunci când  minimele coboară puțin sub minus 10 grade? ,,- Een warme trui lost het probleem wel op” (un pulover călduros rezolvă problema), concluziona el și zău dacă nu are dreptate omul.

Numai ce am aruncat o privire rapidă pe prognoza meteo pentru zona în care locuim noi. Începând de mâine, scăpăm de valorile cu minus, dar, așa cum mă așteptam, încep ploile. Adunat, cu puțin noroc, vom avea în luna martie vreo 6-7 zile in care vom putea ieși fără grija ploii, teoretic, practic…rămâne de văzut… Bune și astea, noi să fim sănătoși, restul chiar nu mai contează.

S-aveți primăvara pe care v-o doriți!

flori Olanda 2