Iarna grea in Croatia…

Vorbesc cu mama in seara asta la telefon… Asa cum se intampla in fiecare sambata seara in ultimii aproape doi ani, rastimpul scurs de cand am plecat din tara. Exceptiile nu au ce cauta aici. Clar! Dintr-un motiv foarte serios- daca s-ar intampla sa nu sun, mama si-ar face un milion de griji, si-ar  imagina fel si fel de scenarii care de care mai scary…Pe de alta parte si reciproca e valabila, aflu ca ei sunt bine si asta pentru mine e cea mai minunata veste pe care pot s-o primesc de la parintii mei ramasi in tara.

In fine, imi zice mama : ,,-Sper ca nu ati plecat iar de acasa…” In paranteza fie spus, noi nu prea obisnuim sa stam acasa in weekend. De cand suntem in Croatia,  as putea numara pe degetele de la o mana de cate ori am hotarat sa ramanem acasa. Umblam… sa ne ajunga…

,,-Pai, nu, nu prea suntem…Dar stai linistita, nu suntem departe de casa, ceva mai putin de 200 de km,stii, nici macar nu am plecat din Croatia de data asta.” Da, se stie, distanta e o notiune atat de relativa. Pentru noi 200 de km inseamna atat de putin, pentru mama, in conditii de iarna, cand este vorba de copiii ei plecati la drum, deja e vorba  aici de distanta Pamant-Luna, cel putin. O simt pe maica-mea frematand la telefon…  ,,- Nu se poate, da’  voi nu urmariti stirile? Am aflat eu din Romania despre cat de grea e iarna in Croatia si voua nu va este teama sa calatoriti cu masina pe o asa vreme?” Mi-a trebuit ceva vreme ca sa o conving ca totul este cat se poate de bine. E adevarat, in seara trecuta, dupa doar cativa km parcursi, s-a dezlantuit atat de puternic vantul Bora, incat ajunsesem sa ma intreb daca nu cumva e posibil sa reeditam situatia din ,,Vrajitorul din Oz”.  🙂  Norocul nostru  ca avem masina puternica si echipata cu tot ce-i trebuie pentru iarna, altfel nu stiu… Fireste, nu i-am spus mamei despre Bora, despre zapada spulberata de nu vedeai la cativa metri in fata, despre temerile mele de atunci. La ce bun o grija in plus? Nu, nu suntem niste persoane inconstiente, daca si in orasul in care locuim lucrurile ar fi stat asemenea, cu siguranta nu am fi pornit la drum. Imaginati-va, plecati de acasa unde nu e pudra de zapada, vantul sufla un pic mai tare, dar nici vorba de uragan dezlantuit si…dupa nici jumatate de ora, lucrurile se schimba complet. In sfarsit, am ajuns cu bine si asta e tot ce conteaza.

De fapt, lucrul cel mai important pe care am vrut sa-l spun cu postarea asta este ca nu exista comparatie intre Romania si Croatia atunci cand este vorba despre atitudinea celor responsabili atunci cand la mijloc sunt  siguranta si confortul oamenilor. Sa va povestesc despre cum am ajuns cu 13 ore intarziere la Tecuci? Asta in conditiile in care trenul accelerat, pe ruta Constanta-Tecuci,nu ar trebui sa faca mai mult de 6 ore.Se intampla prin 2002, cred. Nu ca s-ar fi schimbat intre timp lucrurile. Si era iarna, si era un frig cumplit in vagoane, si personalul de serviciu care privea siderat pe cei care indrazneau sa intrebe ceva : ,,-Cum adica, dom’le, e iarna, asa-i iarna. De unde sa stiu eu cand ajunge trenu’ in gara voastra? Doar iarna nu-i ca vara.” Atunci mi-am jurat ca in viata mea nu mai plec iarna la drum. Nu cu stimabilii de la SNCFR. Si chiar m-am tinut de cuvant.

N-am sa plictisesc cu detalii despre cum stiu oamenii astia sa-si faca datoria, despre cum abia se asterne o bruma de zapada si utilajele speciale isi fac imediat aparitia pe strada. Doar atasez o poza facuta chiar astazi in Novi Vinodolski, cam la 40 km distanta de orasul in care locuim noi (nu-mi apartine, am luat-o de pe unul din site-urile de stiri in limba croata). Si, nu , nu fac parte dintre acei oameni care, abia plecati din tara, incep sa blameze tot ce se intampla acolo. Doar ca aici ma simt cu mult mai in siguranta decat in propria mea tara. Din multe puncte de vedere. Si cel mai important pentru mine este faptul ca imi stiu copilul in siguranta. Si nu e putin lucru…Si e paradoxal pentru ca lucrul acesta ma face fericita si, intr-un fel, uneori, simt o oarecare tristete pentru ca lucrurile stau asa. Pentru ca am ajuns sa ma simt al naibii de bine intr-o tara care nu este a mea si nu va fi cu adevarat niciodata a mea, desi mi-e draga rau de tot. Iar asta parca nu mai e asa de vesel. As fi tare ipocrita daca as spune ca ma simt vinovata pentru ca imi este cu mult mai bine in alta parte decat in tara mea, pentru ca aici mi-am regasit un echilibru dupa care tanjisem ani in sir inainte sa plec. Nu, nu simt nici cea mai mica urma de vinovatie, iar falsul patriotism mi-a repugnat dintotdeauna.  Doar ca atat timp cat se intampla sa fii plecat luni bune, ani in sir chiar, ajungi inevitabil sa faci niste comparatii. Iar atunci cand comparatiile sunt net in defavoarea propriei tari, parca te cam incearca uneori niste pareri de rau. Ca ar fi putut sa-ti fie la fel de bine si in propria tara, ca ar fi meritat si cei dragi tie ramasi acolo sa le fie la fel de bine. Si dintr-un milion de motive asta nu se intampla si in tara ta. Esti departe, dar totusi, din cand in cand, se intampla sa ai asemenea ganduri. Si nu e tocmai placut. Atat.

Iarna Croatia

foto- Astazi in Novi Vinodolski

Ok, ca sa inchei intr-o nota mai vesela, astazi a fost o zi minunata in zona Zagorje, aici unde suntem noi acum, am vazut locuri minunate, oameni amabili si frumosi, soare a fost din belsug, s-a potolit si Bora iar peisajul arata feeric…Ma bucur tare ca ieri seara nu am facut cale intoarsa  speriata fiind de vremea cumplita. He, he , pe aici, uneori, iarna chiar e ca vara. 🙂

DSC_4851

Krapinski Toplice, oraselul croat  vazut  in dimineata asta pe fereastra.MINUNAT !

Un altfel de 1 martie…

Maruta

Pe când eram în România, ziua de 1 martie era o adevărată încântare pentru mine şi pentru Mara. De fapt, în special pentru Mara. Pentru mine, bucuria cea mare era să văd cât de fericit este copilul meu în această zi. Fiecare mărţişor cumpărat era prilej de lungi discuţii …Ce mai, adevărate dileme pentru copilul meu! 🙂 Oare este cel mai potrivit? Oare o să-i placă sau nu o să-i placă năşicii, doamnei educatoare, doamnei asistente de la grădiniţă,colegei, prietenei?…Îi sclipeau ochişorii pentru fiecare mărţişor primit de la colegii ei de grădiniţă… Una dintre marile plăceri ale zilei era să facem împreună ,,topul mărţişoarelor primite”. Profesoară fiind, inevitabil, ajungeam acasă cu o sacoşă plină cu mărţişoare( mulţumesc frumos, copii!). Alături îşi punea şi Mara ,,micuţa comoară” şi începea distracţia. Se făceau propuneri, urmau selecţiile, topuri peste topuri, al celor primite de ea, al celor primite de mine, apoi luate împreună… Ehe, ca la decernarea premiilor Oscar(că tot s-a întâmplat de curând) cu ,, the winner is…” şi cu tot tacâmul de rigoare :). Câştigătorul avea privilegiul de a fi purtat de fiica mea toată luna martie. În fine, era frumos…

Primăvara lui 2013 ne-a găsit  într-o ţară în care nu există acest obicei şi inima mi s-a strâns un pic în ziua în care copilul m-a întrebat: ,,-Mami, cât mai este până la 1 martie? Spune-mi, te rog, ca să încep numărătoarea inversă!”(un obicei de-al Marei, număratul zilelor până la o anumită dată aşteptată de ea în mod deosebit.

A înţeles explicaţiile mele, aşa cum a înţeles multe dintre lucrurile complet noi care au dat năvală în viaţa noastră în ultimele 6 luni, perioada scursă de când am venit într-o altă ţară. Că este vorba despre o tradiţie frumoasă pe care oamenii de aici, din păcate, nu o cunosc şi, ca atare,ziua de 1 martie, anul acesta, nu va mai fi aşa cum era ea obişnuită. ,,-Bine, înţeleg…”’ Dar avea o asa o tristeţe în glas şi în ochi…Şi atunci mi-a venit ideea. Ok, lasă că aducem noi mărţişorul pe meleaguri croate. În cele câteva zile pe care le mai aveam la dispoziţie, am început căutările prin magazine a celor necesare. Am căutat mult şi bine fire din mătase albă şi roşie. N-am găsit. În cele din urmă, m-am mulţumit cu lână. A fost un pic mai dificil să împletim aproape 40 de şnuruleţe alb-roşii, dar ne-am descurcat.De fapt, ca să fiu sinceră, spre sfârşit, simţeam că o iau razna. Nu ştiu cum se făcea că Mara tot scapă firul abia terminat de răsucit de subsemnata, aşa că operaţiunea era reluată…again and again…Cât priveşte restul materialelor şi instrumentelor de lucru, sunt profund recunoscătoare celor care au adus lanţul de magazine Muller în Croaţia. Nu ştiu dacă în România există aşa ceva, dar eu iubesc magazinele acestea. Marfă nemţească, deh, ce-am luat până acum s-a dovedit a fi de calitate, iar ce-mi place foarte mult aici este fantastica diversitate, exact ca în cântecul acela cu ,,avem di tăti..”  A devenit amuzant pentru mine şi pentru copil să ne pierdem printre rafturi încercând să ghicim destinaţia unor produse nemaintalnite de noi până în acel moment. Fireşte, există explicaţii în limba localnicilor, dar bagajul nostru de cuvinte croate este încă sărăcuţ. Bine, mai există explicaţii în germană, dar asta, nici atât…

zubehorset

În fine, să nu ne îndepărtăm de subiect. După lungi discuţii la faţa locului -probabil că Mara a reuşit să-i înnebunească pe toţi cei din preajma noastră cu debitul ei verbal care mai era şi într-o limbă complet necunoscută lor- am reuşit să ajungem la un punct de vedere comun. Ghiocei confecţionaţi dintr-un soi de etamină pentru fetiţe, căluţi de mare pentru băieţei şi flori pentru doamnele educatoare şi pentru doamnele bucătărese. Mara a făcut o adevărată pasiune pentru mâncarea servită la grădiniţă. Mai concret spus, mai tot ce acasă e calificat de ea ca fiind ,, hm, aşa si aşa”, la grădiniţă este ,, o mâncare bună-bună”. Ba mai cere şi supliment , de două- trei ori chiar… Revenind la mărţişoarele noastre, ne-au făcut cu ochiul şi nişte stickere cu buburuze şi trifoi cu 4 foi, aşa că le-am luat şi pe ele. Ba chiar şi un coşuleţ ,,cu alură primăvăratecă” special pentru pus rodul muncii noastre. Din păcate, s-a dovedit a fi neîncăpător… 🙂

buburuze

cosulet

Spre marea mea nedumerire,a fost destul de complicat să aflăm câţi băieţi şi câte fetiţe sunt în grupa Marei. Ştiu, în România, de regulă, băieţii nu primesc mărţişoare, dar ei sunt copii şi mi-ar fi părut rău să văd copilaşi nedumeriţi şi supăraţi. Am întrebat două doamne educatoare şi am primit răspunsuri complet diferite. Şi nici măcar nu am întrebat în croată că atunci aş fi înţeles că eu sunt de vină. În engleză am întrebat… În fine, am aflat…Deşi am cerut să aflu numărul de copii din grupa în care se află Mara, doamna educatoare mi l-a spus spus pe cel din întreaga grădiniţă. De la ambele grupe. Mi-am dat seama, dar n-am mai insistat. Nu-i bai, am mai făcut un drum la Muller şi am lucrat mărţişoare pentru toată grădiniţa. Noroc că fiind o grădiniţă particulară, Waldorf (singura de acest fel din oraş, de altfel) sunt destul de puţini copii, vreo 25 în total. Dacă ar fi fost vorba despre o grădiniţă de stat, probabil că aş fi făcut noapte albă meşterind suta de mărţişoare.

Şi aş fi făcut. Pentru că a meritat. Aseară, pe când îi aranjăm mărţişorul ce urma să-l poarte prins la hăinuţă, am auzit-o pe Mara chiuind ,, -Iiiii, ce bine că mâine este 1 Martie!!!! ,,-Ce te bucură în special la ziua asta, Mara?”, am întrebat-o gândindu-mă că e posibil să nu fi înţeles că ea nu va primi vreun mărţişor. ,,-Mă bucur tare mult pentru că mâine voi oferi mărţişoare. Nu contează că eu nu o să primesc de la alti copii. ”. Am rămas fără cuvinte. Doar un singur gând care mi-a inundat atât de cald sufletul ,,Am copil bun…”. Mă rog, ştiam asta, de multă vreme chiar, dar nu strică asemenea minunate confirmări. 🙂

martisor1

martisor 2

martisor baieti

muulte martisoare

În dimineaţa asta, în maşină, în drum spre grădiniţă, mi-am dat seama că nu ştim cum se spune în croată ,,îţi urez o primăvară fericită!”. Ar fi fost frumos să le spună copiilor şi doamnelor, în limba lor, ceea ce obişnuiam noi să ne spuneam în ţară. Până la urmă, s-a descurcat cu un ,,I wish you a beautiful spring!”. Nu spus la fiecare în parte pentru că nici nu a mai avut răgazul de cuviinţă. Au venit copilaşii buluc la primit de mărţişoare 🙂 Între timp, am aflat şi cum se spune în croată: ,, Želim vam lijepo proljeće”. Cel puţin asta este traducerea pe care mi-a dat-o prietenul ,,google translate”. Dar de când acelaşi ,,prieten” mi-a dat echivalent pentru cuvântul ,,doamna”(voiam să învăţ copilul cum să se adreseze doamnei educatoare) cuvântul ,,amanta” adică ,,ljubavnica”, eu nu mă mai bazez pe el. Şi noroc că nu m-am bazat nici atunci şi am preferat să mai fac nişte ,,săpături lingvistice”. Mă rog, în general, oamenii îţi trec cu vederea greşelile pe care le mai faci încercând să le vorbeşti în propria limba, dar chiar aşa!!! :)))

copii

martisorul pentru doamna...

Una peste alta, nu am mai primit noi zeci de mărţişoare ca în anii trecuţi, nu ne-am mai amuzat făcând tot felul de topuri, dar important este că ne-am bucurat văzând copiii croaţi încântaţi de povestea cu baba Dochia, încântaţi de mărţişoarele dăruite de Mara. Care, departe de a fi cele mai reuşite, au fost făcute cu mult drag. Şi mai e ceva…1 Martie s-a nimerit să fie cea mai caldă şi mai frumoasă zi din anul acesta. Şi nu e vorba de vreo metaforă aici. E o zi superbă în Croaţia…Şi tocmai în dimineaţa asta, magnolia noastră ne-a dat semne clare că în curând va fi asemenea narciselor, orhideelor şi zambilelor noastre înflorite atât de frumos. Am găsit copăcelul nostru magnolie cu mugurii plesniti şi acum ştim că va fi încărcat de flori roz-albe. Curând…E un mărţişor frumos şi acesta..

muguras magnolie

S-AVEŢI O PRIMĂVARĂ MINUNATĂ !

Later edit : Ei da, soţul meu mi-a atras atenţia asupra faptului că ai mei cititori îl vor crede ca fiind ,,cu obrazul gros”, din moment ce nu am pomenit nimic-nimicut despre mărţişoarele primite de fetele lui. Adică de noi două, fireşte. Ei bine, soţul meu s-a dovedit a fi foarte inspirat. Părerea mea şi a Marei. 🙂 Pe post de mărţişoare am primit două frumuseţi de medalioane. Măruţa este născută în zodia leului, aşa că dată fiind poza de mai jos, e lesne de ghicit fiecare ce a primit. ;)Şi da, apreciem mult şi faptul că singur a împletit cele două şnururi.În timpul serviciului, la birou.

martisoare de la tati

Şi încă un lucru drăguţ rău de tot. În seara asta l-am aflat. Toate fetiţele de la grădiniţă, după ce au ascultat legenda mărţişorului şi au aflat astfel despre semnificaţia culorilor celor două fire, au vrut neapărat să aibă în păr şnur alb-roşu ca al Marei. Aşa că doamnele educatoare au fost nevoite să se pună astăzi pe treabă. Au strâns tot ce aveau fire roşii şi albe şi s-au pus pe împletit… Minunat!

Later edit…după un an 🙂

Şi am făcut mărţişoare pentru micuţii croaţi şi în anul imediat următor. Acum că am şi experienţă în a meşteri mărţişoare… aş putea deja să mă gândesc la o mică afacere în domeniu. Glumesc, desigur. Între timp, copilul meu a intrat în clasa I şi are parte de nişte colegi minunaţi şi de o doamnă învăţătoare de nota 10. Mă rog, mai corect spus de nota 5, asta pentru că în sistemul de învăţământ croat notele sunt de la 1 la 5. 🙂
Şi atât de încântaţi au fost de tot ce le-a povestit Mara despre tradiţia asta a noastră, încât au preferat ca două ore din programul zilei să discute doar despre mărţişorul românesc. Maestra Laura, învăţătoarea lor, a găsit şi un titlu potrivit- ,,Martisor, la festa della primavera. ”Din câte mi-a povestit Mara,toţi sunt hotărâţi să-l poarte până la Sărbătoarea Floriilor şi apoi să agaţe firul alb-roşu de ramura unui copac înflorit, adică exact aşa cum le-a povestit ea că obişnuiesc românii. Nu am întrebat-o, dar am simţit că i-a fost bine făcând asta, nu ştiu dacă pot să-i spun mândrie, nu-mi plac cuvintele mari,hai să-i spun satisfacţia aceea că poţi vorbi cu drag unor oameni de departe despre tradiţii deosebite, frumoase din ţara ta. Şi mi-aş dori să simtă asta indiferent de anii care vor trece,indiferent de colţul de lume în care se va afla.

S-aveţi primăvara pe care v-o doriţi!

Martisor

martisor 7martisor 6

Trogir, orasul muzeu…

Ne doream de ceva mai multa vreme sa vizitam Splitul, orasul de suflet al imparatului Diocletian. Cum aveam un week-end intreg  la dispozitie, am zis ca n-ar strica sa hoinarim si prin imprejurimile vestitului oras. Mai putin de 30 de km despart Splitul de Trogir, asa ca am ales sa ne petrecem ziua de sambata in orasul din urma. Pensiunea aleasa de noi se afla pe micuta insula Čiovo, un loc perfect atunci cand vine vorba de relaxare, de perspectiva petrecerii unor zile tihnite de vacanta. Čiovo este oaza de verdeata  scaldata de soare mai tot timpul anului (la mijloc de februarie, ne-am bucurat de peste 15°C), multi palmieri uriasi, maslini, lamai, mandarini, portocali, pini…Ce mai, o minunatie!

Trogir-Ciovo 2
Panorama insulei pe care se afla orasul vechi, Trogir. In dreapta apare o mica parte din insula Čiovo.
insula Ciovo
Insula Čiovo privita de pe faleza din Trogir

Pensiunea este aceasta  , Kasalo este numele ei si se afla la cel mult 10 minute distanta  de podul mobil care face legatura intre Čiovo si insula pe care se afla orasul vechi, Trogir.Personal, nu am ce reprosuri sa-i aduc. Costul cazarii mi s-a parut mai mult decat ok, 40 de euro/ noapte (sunt convinsa ca in timpul verii preturile sunt altele), bucatarie utilata cu tot ce trebuie, o terasa draguta cu vedere spre port si faleza. O gradina frumoasa cu lamai incarcati de rod, multa liniste, o piscina de dimensiuni considerabile intregesc peisajul de la Kasalo.  Bine, sotul meu banuiesc eu ca a regretat un picut alegerea aceasta…Intamplarea a facut ca una dintre camerele apartamentului inchiriat sa fie destul de friguroasa( singura sursa de incalzire era un aparat de aer conditionat aflat intr-una din camere),  asa ca l-am trimis pe el ,,la pinguini”. Asta e, minoritatea se supune majoritatii. 🙂

untitled-12
Orasul Trogir vazut de pe terasa pensiunii Kasalo

untitled

untitled-11
Lamaiul de sub fereastra…Printre sute de catarge… 🙂 Portul din insula Čiovo\

Trogirul….orasul acesta are un farmec deosebit.. Ma refer, desigur, la orasul vechi aflat pe insula. Cum arata orasul nou, nu stiu. Nu am avut timpul suficient pentru a colinda si prin zona aceasta, desi mi-ar fi placut, mai ales ca toate informatiile gasite pe internet sunt legate doar de zona istorica. Practic, Trogirul se imparte in doua: orasul nou  care presupun ca este impanzit de blocuri, magazine, fabrici si tot ce presupune existenta urbana si orasul vechi situat pe insula. Localnicii il numesc pe acesta din urma ,,orasul muzeu” si sunt pe deplin indreptatiti sa-l considere astfel. Intemeiat de greci in sec.3 i.H., asezarea aceasta a infruntat atat de bine timpul incat este considerat orasul in care s-a conservat cel mai bine arhitectura romanico-gotica din intreaga Europa Centrala. Un motiv destul de bine intemeiat pentru ca sa fie inclus in patrimoniul UNESCO in 1997.

Intr-o oarecare masura, Trogirul aminteste de Venetia, doar ca lipsesc  pitorestile canale ce au facut celebru romanticul  oras italian. Cu siguranta, stilul renascentist venetian prezent in arhitectura locului are un cuvant greu de spus cand vine vorba de asemanarea celor doua orase. Croatii obisnuiesc sa spuna despre Trogir ca este ,,mica Venetie” a lor. Fondat de colonistii greci in urma cu 2300 de ani(pe atunci se numea Tragurion; ,,tragos” in limba greaca inseamna ,,tap”), orasul surprinde astazi printr-un melanj interesant de stiluri arhitectonice- romanic, gotic, baroc, renascentist. De altfel, una dintre bijuteriile arhitecturale de aici, Catedrala Sfantului Lovre, este ea insasi un amestec surprinzator de stiluri. Surprinzator si explicabil in acelasi timp. A fost ridicata pe ruinele unei vechi biserici incendiata si demolata in 1123, anul in care sarazinii au invadat si jefuit zona aceasta. Cum amintitii sarazini, musulmani fiind, nu aveau bunul obicei de a trece indiferenti pe langa tot ce purta insemnul crestinatatii, biserica aceasta a fost distrusa din temelii. Un secol mai tarziu, localnicii incep constructia catedralei care va fi definitivata abia peste 300 de ani. Din pacate, noi nu am putut sa ii vedem interiorul, week-end fiind, portile ii erau bine ferecate.In schimb, atat cat ne-a permis grilajul, 🙂 am admirat vestitul portal, opera  sculptorului localnic pe nume Radovan. Istoria nu a pastrat prea multe date despre acesta, doar ca a trait prin secolul 13 si mai stiu ca nu era deloc lipsit de modestie omul. El insusi se recomanda( si nu oricum, ci daltuit in piatra) ca fiind cel mai bun in arta sculpturii din acele timpuri.

 

untitled-3
Catedrala Sf. Lovre

Daca in fata Catedralei Sf. Lovre  se aflau porti de fier zavorate bine, Turnul cu Ceas, un alt monument arhitectural de seama al orasului, mi s-a parut lasat, intr-o oarecare masura, de izbeliste. Ma rog, poate e cam mult si cam dur spus asta, dar chiar nu imi explic cum de au fost lasate sa zaca  mormane de moloz, peturi si alte gunoaie  in spatiul in care se afla scara interioara a turnului. Asa cum nu imi explic cum de oricine poate avea acces la orice ora din zi( probabil si din noapte) la locul in care se afla mecanismul antic al vestitului ceas. Nu exista vreun indicator care sa interzica accesul inauntru, doar o mica usa din lemn pe care am gasit-o intredeschisa.

Turnul cu Ceas este tot ce a mai putut ramane dintr-o bisericuta construita in 1422, Biserica Sf. Sebastian, ca multumire adusa divinitatii pentru ca orasul le-a fost ocolit de groaznica pandemie de ciuma care a decimat in acele vremuri cam o treime din populatia Europei.

untitled-2
Loggia, sala de judecata construita in anul 1312
untitled-14
Mecanismul antic al ceasului din Turn

Chiar peste drum de Catedrala Sf. Lovre se afla un alt monument arhitectural al orasului, palatul Cipiko. Ne-am cam mirat noi ca nu se afla nimeni la intrare care sa ne ceara sa platim biletele de rigoare, deh, doar urma sa vizitam ditamai palatul, dar, odata ajunsi in interior, ne-am lamurit pe deplin. Constructia mareata care timp de  cateva secole a apartinut familiei Cipiko este astazi locul in care se afla sediile a diverse organizatii si asociatii croate. E drept, acestea se afla la etaj, in timp ce doar una dintre incaperile de la parter poarta urmele trecerii prin istorie a proprietarilor de altadata ai palatului.Aici se afla si unul din trofeele de razboi cu care s-a mandrit candva un membru al familiei Cipiko. Este vorba despre un…cocos din lemn luat din bucataria unei  galere turcesti, in iuresul bataliei de la Lepanto din 1571.

untitled-15

untitled-13
Palatul Ducal

untitled-10

untitled-8
Bustul Sfantului Petru aflat deasupra usii bisericii care ii poarta numele.Biserica a fost ridicata in secolul 13.
untitled-18
foto- Fortareata Kamerlengo construita in sec. 15 in timpul stapanirii venetiene

Incontestabil, Catedrala Sf. Lovre, Palatul Cipiko, Turnul cu Ceas, Palatul Ducal, Biserica Benedictina ,, Sf. Ioan Botezatorul”, fortareata Kamerlengo (si nu sunt singurele), toate incanta calatorul si impresioneaza  prin maretie, frumusete, prin felul incredibil in care s-au conservat, desi peste ele au trecut atatea secole. Ghinionul nostru a fost ca mai toate erau inchise in acea zi de sambata, dar Trogirul a fost minunat oricum. Plimbarea pe stradutele inguste din interiorul orasului are farmecul ei, mai ales intr-o perioada in care acestea sunt aproape pustii. La mijloc de februarie, intr-un loc mult vizitat cu precadere in sezonul estival, am fost printre foarte putinii turisti care se aflau aici. Se prea poate sa fi fost si singurii, iar cei care isi faceau plimbarea de seara pe faleza sa fi fost localnici. Nu mi-e greu sa-mi imaginez ca orasul  intesat de puzderia de turisti arata altfel si, fara doar si poate,  se pierde mult din savoarea hoinaritului lipsit de griji prin labirintul acesta incantator. Cel putin asta simt eu…

untitled-5

untitled-6

untitled-19
Una dintre cele doua porti ale orasului;  a fost construita in sec. 15, statuia aflata deasupra il infatiseaza pe episcopul Ivana, patronul spiritual al orasului.Documentele istorice spun ca a trait in sec. 11 si ca numai datorita tactului sau diplomatic, regele ungur Kaloman nu a distrus Trogirul in 1105. Corpul sau se afla depus intr-o capela aflata in Catedrala Sf. Lovre. In semn de omagiu, locuitorii orasului celebreaza memoria episcopului canonizat , in fiecare an, pe data de 14 noiembrie.

Poate ca as fi considerat partea aceasta labirintica a orasului vechi pur si simplu perfecta, daca aspectul comercial nu ar fi fost atat de evident. Asta a fost impresia cu care am ramas eu…  prezenta atator buticuri intr-un loc atat de incarcat de istorie stirbeste mult din pitorescul lui. Tot felul de magazine care comercializeaza lenjerie intima, ciorapi, kitch-uri, chinezarii, ba chiar si un sex- shop in a carui vitrina sunt etalate produsele puse in vanzare…

untitled-16

Exista si cateva magazinase ce vand lucruri deosebite, de calitate si care chiar se integreaza perfect in peisajul de aici. Bunaoara, cel cu papusi din portelan imbracate in diverse costume traditionale. Din pacate, inchis si acesta.

untitled-7

Pe seara, cand deja se intunecase de-a binelea si ne indreptam spre iesirea din oras, am zarit intr-o vitrina niste bijuterii de-a dreptul deosebite. Minunate. Nu sunt genul de femeie care cade in extaz in fata unei bijuterii, dar acestea m-au cucerit de la prima privire. Daca si sotul meu s-a declarat absolut entuziasmat de asemenea podoabe….asta nu e putin lucru…  🙂 El spune ca unele dintre ele seamana foarte bine cu cele pictate de Boris Vallejo si cam are dreptate. Multe dintre ele, masive, supradimensionate, dar cu stil, deosebite. Mult argint, mult chihlimbar, iar eu ador chihlimbarul…Normal ca am ramas hipnotizata in fata vitrinei. 🙂 Spre marea noastra surpriza, am aflat ca vanzatorul este si artizanul obiectelor cu pricina. Ce mai, omul este un adevarat artist…Ne-a facut un discount bunicel la cele cumparate si , in plus, i-a oferit fiicei mele un delfinas din argint si un magnet cu marca Trogir. Acesta din urma a fost chiar foarte binevenit avand in vedere ca in tot orasul nu am reusit sa gasesc un loc de unde sa-mi cumpar un asemenea suvenir pentru colectia mea de magneti. L-am intrebat daca nu are cumva vreun site pe care sa-i pot admira in voie creatiile. Nu are, pacat…

Cu siguranta, cand vom mai ajunge in zona, nu am sa-l ocolesc. Oricum, eu am perceput Trogirul ca  fiind locul  care te cheama sa-l revezi .Si te conformezi cu drag. Mai devreme sau mai tarziu….Poate la toamna cand orasul incarcat de istorie va fi scaldat in lumina aceea calda si mierie …

untitled-9
Fortareata Kamerlengo
untitled-17
faleza orasului

Plitvice Lakes

Am ezitat ceva vreme sa incep sa-mi astern gandurile pe blog si uite ca incep chiar cu locurile despre care imi este oarecum greu sa scriu … De ce? Pentru ca la Plitvice e atat de multa frumusete,impresie de ireal,  incat aproape ca iti este greu sa scrii despre asa ceva. Pur si simplu ai senzatia ca nu prea te  ajuta cuvintele ca sa poti descrie tot ce ti se ofera vederii. Cineva (o persoana mucalita al carei stil de a relata mi-a placut chiar foarte mult) spunea pe blogul personal ca ii este greu  sa descrie Plitvice   deoarece ,,scoala pe care am facut-o eu, nu m-a învăţat suficiente cuvinte pentru a le putea descrie în toată splendoarea lor. Ei, exact asta am simtit si eu.  Tocmai din acest motiv, am sa las imaginile sa vorbeasca mai mult. Bine,ar fi si aici o problema: E destul de greu sa alegi dintre  sutele de fotografii facute in zona lacurilor… S-ar zice ca numai de asta ne-am tinut cat am stat pe acolo. Ei, nici chiar asa, ba chiar imi amintesc eu ca ore bune am neglijat cu buna stiinta aparatul foto, preferand sa ma bucur in voie de minunile naturii.

Cea mai veche rezervatie naturala din sud-estul Europei (a fost declarata parc national inca din 1949) este vizitata in fiecare an de aproape 1 milion de turisti, facand parte inca din 1979 din lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Poate nu stiati ca in urma cu 50 de ani,datorita frumusetii si grandorii peisajelor, aici s-au realizat filmarile  pentru cunoscuta serie ,,Winnetou”  .

Noi am vizitat Plitvice toamna, undeva pe la mijlocul lui octombrie, si  a fost o alegere foarte reusita perioada aceasta. Am avut noroc de o vreme superba iar culorile toamnei… o nebunie … Lume foarte multa (recunosc, asta nu mi-a placut deloc), unguri-in majoritate coplesitoare, nemti, italieni, destul de multi asiatici (ei oricum sunt prezenti pretutindeni, asta nu mai e o noutate pentru nimeni).

In cazul in care doriti sa ajungeti aici, exista doua intrari, fiecare avand cate o parcare unde va puteti lasa masina. Contra cost, fireste. Ca mai pretutindeni in Croatia, de altfel. Din nestiinta, noi am incasat o amenda de 200 kuna (cam 30 de euro), asa ca de bun venit, inca din a doua zi cum am ajuns pe aceste meleaguri (in Opatija), dar asta este o alta poveste.

Pretul unui bilet care  asigura accesul in rezervatie este in functie de perioada aleasa pentru vizitare, variind intre 10 si 15 euro. Plata se face doar in moneda nationala, kuna. In pretul biletului este inclusa  plimbarea cu vaporasul pe lacul Kosjak (singurul lac navigabil din cele 16) si deplasarea cu autobuzul. Ar fi de preferat sa cumparati, de la intrare, o harta a zonei. Cu siguranta o sa va fie de mare folos in cazul in care nu doriti sa ratati ceva. De ratacit nu prea aveti cum, cel putin atat timp cat nu parasiti traseele marcate. Ar fi de preferat sa va pastrati in limita lor, asta in cazul in care nu  muriti de nerabdare sa va intalniti cu vreun lup sau urs. Desi specialistii au numarat aici in jur de 50 de specii de mamifere, rar se lasa vazute de catre vizitatori.

Desi  este vorba despre o zona montana ce masoara in jur de 300km2, chiar  nu este  nevoie sa va echipati ca pentru o excursie pe munte. Traseul,bine marcat, se strabate destul de  lejer; exista numeroase punti din lemn care fac usoara si placuta trecerea peste ape. Fireste, doamnele si domnisoarele  ar trebui sa se abtina de la a purta tocuri cui, nu e chiar cel mai potrivit loc pentru asa ceva. Si nu trebuie sa va faceti probleme daca  intentionati sa va luati copiii .Copila mea -care are 6 ani- s-a descurcat admirabil, desi in a doua zi a venirii noastre aici, am tot colindat prin rezervatie mai bine de 8 ore, cred. Bine, ea este o adevarata caprita care nu prea cunoaste notiunea de oboseala, mai ales cand vine vorba de hoinarit.

Nu prea sunt priceputa cand vine vorba de cifre, socoteli, aproximari, dar dupa mintea mea, socotesc eu ca ati avea nevoie macar de 10 ore pe parcursul unei zile pentru a putea  admira in tihna minunile naturii de aici. Asta pentru cine intentioneaza sa rezerve doar o singura zi hoinaritului prin parcul Plitvice. Cascadele par de-a dreptul ireale, fiecare cu farmecul ei, dar cea mai impresionanta mie una mi s-a parut Veliki Slap (78 metri inaltime), ,,opera” raului principal care da, de altfel, si numele rezervatiei, Plitvice. Lacurile, 16 la numar, delimiteaza rezervatia in doua  zone principale: ,,Lacurile de Jos” si, cum altfel, ,,Lacurile de Sus”. Aproape fiecare dintre numele acestora  are la baza o legenda  din care, de cele mai multe ori, aflam ca lacul respectiv poarta numele cuiva ce a avut candva ghinionul sa-si gaseasca obstescul sfarsit chiar in apele sale. Nefericitii au fost- un cioban (Milanovac), un haiduc (Novakovica), o bunica (Batinovac), o turma  de vreo 30 de capre  fugarite in miez de iarna de un lup flamand (Kozjak) , chiar si un tigan venit la pescuit (Ciginovac). Probabil, pe atunci, pescuitul inca nu era interzis  cu desavarsire in zona. Banuiesc eu ca si daca ar fi fost , asta oricum nu ar fi reprezentat asa o problema stresanta pentru  cigan (denumirea in croata).

Avand culori de-a dreptul incredibile- diverse nuante de verde, albastru, turcoaz, gri, cele 16 lacuri sunt unite de raul Plitvice. Interesant este ca lacurile isi tot schimba culoarea in functie de anotimp, ba chiar si in functie de momentul zilei, ,,de vina” fiind unghiul format de lumina soarelui. Personal,abia astept sa revad zona la iarna, cand totul va fi inghetat. Am vazut poze si arata feeric.

Ar mai fi destule de spus si despre flora si fauna cu adevarat impresionante, despre aspectul de oglinda al lacurilor (atat sunt de limpezi), despre bancurile fantastice de pesti, visul oricarui pescar, cu specificarea ca pescuitul este strict interzis, despre pesterile existente in zona si cate si mai cate. Dar pentru ca nu vreau sa par ceea ce chiar nu sunt nici pe departe, adica o persoana care se entuziasmeaza foarte usor, am sa pun punct aici si am sa  las imaginile sa-si spuna cuvantul.

Mai multe fotografii gasiti aici    http://www.facebook.com/media/set/?set=a.361024323988133.82621.100002417049759&type=3

Spre Plitvice Lakes

Cam 150 de km despart orasul croat in care locuim de Plitvice Lakes, iar  traseul ales de GPS-ul nostru s-a dovedit a fi  o adevarata incantare.

Muntii ne-au insotit de-a lungul intregii calatorii iar culorile toamnei au fost prilej de relaxare si incantare la maximum. Imi plac mult satele croate , sunt cu totul altceva decat ceea ce mi-a fost dat sa vad in tara de bastina si nu numai.In primul rand, croatii sunt oameni harnici , lipsiti de dorinta de a epata, amabili, insa fara a fi sufocanti, cinstiti. Cel putin asa i-am perceput eu si sper sa nu ma insel. N-am avut ocazia (inca) sa cunosc multe persoane apartinand acestei nationalitati , dar  le-am admirat atitudinea,  casele, curtile, satele si mi-au placut mult. Totul este foarte curat, ingrijit . Sunt case frumoase, in marea lor majoritate ridicate in ultimii ani, cu un etaj sau chiar doua, dar foarte departe de tot ce inseamna prost gust sau dorinta de a iesi din rand, de a fi mai presus decat ceilalti.Oricum, ar fi si cam greu sa incerce a se  eclipsa reciproc din moment ce, de multe ori, casele sunt  situate la distante apreciabile unele de altele. Cei mai multi gospodari au renuntat la ideea de a-si imprejmui proprietatile cu garduri . De unde deduc eu ca hotii chiar nu reprezinta un pericol pentru oamenii acestia. Un alt motiv serios pentru a fi invidiati de noi, romanii,si nu numai:). Candva, poate o sa va povestesc si despre adevaratele fortarete pe care azerii obisnuiesc sa le inalte in jurul caselor ai caror mandri proprietari sunt.

Croatia poarta inca urmele razboiului incheiat in 1995 iar faptul acesta este evident mai ales strabatandu-le satele. Nu este vorba despre imagini absolut dezolante, despre delasare sau,dimpotriva,despre eforturi care s-au dovedit inutile in stradania de a inlatura amintirile urate lasate de cei 4 ani de razboi. Nu, nimic din toate astea…Oamenii acestia au inteles  ca istoria trebuie lasata sa vorbeasca nu prin puzderia de  monumente funerare, mausolee impunatoare, ci intr-un alt mod ,cu un impact sufletesc mult mai profund.Cel putin asa am simtit eu privind casele purtand adanc urmele gloantelor,urmele bombardamentelor, locuintele lasate  fara o buna parte din pereti,fara acoperisuri, adevarate ruine incapatanandu-se sa reziste  alaturi de case frumoase inaltate de curand, multe dintre ele inca in constructie. Asa ,ca o dovada vie ca viata merge mai departe ,dar si trecutul isi are rostul si locul lui alaturi…

Dupa 3 ore de mers cu masina din dotare ,am ajuns la Sedra,  pensiunea la care facusem rezervare doar cu o seara inainte. Spre marea noastra surpriza , la multe dintre pensiuni, hoteluri, locurile erau deja ocupate.Spun asta deoarece noi ne imaginam ca Plitvice spre sfarsit de octombrie nu mai geme de puhoiul de turisti, vara fiind dusa de ceva vreme. Ei bine, ne-am cam inselat…Aviz amatorilor!Daca intentionati sa ajungeti in zona Plitvice, nu lasati pe ultima suta de metri problema rezervarii . Si asta indiferent de anotimp.Mai ales cand nu sunteti cu masina personala si astfel sunteti nevoiti sa va cazati cat mai aproape de zona turistica in cauza.Pensiunea aleasa de noi se afla cam la 6 km de zona lacurilor.

Nostim a fost ca pensiunea asta se afla intr-o zona avand un nume ce se pronunta identic cu numele nostru de familie,doar grafia difera putin, motiv serios pentru ca sotul meu sa faca aceasta alegere. :). Despre Sedra …V-am atasat link-ul corespunzator si imaginile vorbesc de la sine. Vilele sunt dragute,multe flori, mult verde , imprejur sa afla o curte imensa cu loc de joaca pentru copii, teren de tenis pentru cei ce vor sa faca putina miscare, gratar,locuri de servit masa in natura, multe sezlonguri…Odata ajuns in interior, entuziasmul scade, mai mult sau mai putin.Depinde  acum de fiecare in parte, de cat de mult agreati sau nu camerele mici. Noi,din fericire, nu suferim de claustrofobie si pentru o noapte am zis ca nu are sens sa facem prea mare caz din asta.Ma rog, fiica-mea a cam strambat din nas si a declarat ca nu-i place camera ei, ca se simte ,,inghesuita”. S-a consolat cu gandul ca are o fereastra chiar deasupra patului(apartamentul se afla la mansarda,asta am mai putut gasi)si astfel poate admira noaptea stelele.Nu cred ca a mai apucat sa faca asta , oboseala acumulata peste zi cerandu-si drepturile cuvenite.

Cum spuneam, noi am rezervat un apartament,dat fiind ca am venit cu copilul din dotare(asa cum am mers  peste tot de altfel in ultimii 6 ani ,varsta fetei noastre).Pretul pentru cazarea intr-un asemenea apartament ,pentru o noapte, este de 80 de euro.Cei de la receptie accepta plata in kune, moneda nationala, dar ,la fel de bine,accepta si echivalentul in euro. Micul dejun este inclus .Pensiunea are propriul restaurant, mancarea gatita aici …hm,i-as da bucatarului ,sa zicem,un sapte .Ce vreti?Meseria mea este aceea de profesor si tot am tendinta sa dau note. Si recunosc, sunt un profesor deloc indulgent :). Supele,destul de insipide, felul doi ,desi am incercat sa cerem ceva mai usor, asa ca pentru seara,tot ce am putut gasi s-a dovedit a fi  destul de gras, cel putin pentru gusturile mele. In fine, sa zicem ca masa nu a fost iremediabil compromisa si asta datorita… muratorilor (bune rau) si a ceea ce ei numesc cevapi, foarte asemanatori cu micii nostri, dar parca mai gustosi chiar.Nu ma dau in vant dupa mici,cred ca nu am mai mancat asa ceva de ani de zile, dar cevapii chiar au fost deliciosi. Sarbii le spun cevapcici, i-am incercat si pe acestia intr-un restaurant din Belgrad . Nota 10 !

Deja postarea asta a devenit destul de lunga.Sa mai dau alte detalii, ma tem  ca duce la plictiseala…Despre minunile de la Plitvice, in urmatoarea postare…