Plitvice Lakes

Am ezitat ceva vreme sa incep sa-mi astern gandurile pe blog si uite ca incep chiar cu locurile despre care imi este oarecum greu sa scriu … De ce? Pentru ca la Plitvice e atat de multa frumusete,impresie de ireal,  incat aproape ca iti este greu sa scrii despre asa ceva. Pur si simplu ai senzatia ca nu prea te  ajuta cuvintele ca sa poti descrie tot ce ti se ofera vederii. Cineva (o persoana mucalita al carei stil de a relata mi-a placut chiar foarte mult) spunea pe blogul personal ca ii este greu  sa descrie Plitvice   deoarece ,,scoala pe care am facut-o eu, nu m-a învăţat suficiente cuvinte pentru a le putea descrie în toată splendoarea lor. Ei, exact asta am simtit si eu.  Tocmai din acest motiv, am sa las imaginile sa vorbeasca mai mult. Bine,ar fi si aici o problema: E destul de greu sa alegi dintre  sutele de fotografii facute in zona lacurilor… S-ar zice ca numai de asta ne-am tinut cat am stat pe acolo. Ei, nici chiar asa, ba chiar imi amintesc eu ca ore bune am neglijat cu buna stiinta aparatul foto, preferand sa ma bucur in voie de minunile naturii.

Cea mai veche rezervatie naturala din sud-estul Europei (a fost declarata parc national inca din 1949) este vizitata in fiecare an de aproape 1 milion de turisti, facand parte inca din 1979 din lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Poate nu stiati ca in urma cu 50 de ani,datorita frumusetii si grandorii peisajelor, aici s-au realizat filmarile  pentru cunoscuta serie ,,Winnetou”  .

Noi am vizitat Plitvice toamna, undeva pe la mijlocul lui octombrie, si  a fost o alegere foarte reusita perioada aceasta. Am avut noroc de o vreme superba iar culorile toamnei… o nebunie … Lume foarte multa (recunosc, asta nu mi-a placut deloc), unguri-in majoritate coplesitoare, nemti, italieni, destul de multi asiatici (ei oricum sunt prezenti pretutindeni, asta nu mai e o noutate pentru nimeni).

In cazul in care doriti sa ajungeti aici, exista doua intrari, fiecare avand cate o parcare unde va puteti lasa masina. Contra cost, fireste. Ca mai pretutindeni in Croatia, de altfel. Din nestiinta, noi am incasat o amenda de 200 kuna (cam 30 de euro), asa ca de bun venit, inca din a doua zi cum am ajuns pe aceste meleaguri (in Opatija), dar asta este o alta poveste.

Pretul unui bilet care  asigura accesul in rezervatie este in functie de perioada aleasa pentru vizitare, variind intre 10 si 15 euro. Plata se face doar in moneda nationala, kuna. In pretul biletului este inclusa  plimbarea cu vaporasul pe lacul Kosjak (singurul lac navigabil din cele 16) si deplasarea cu autobuzul. Ar fi de preferat sa cumparati, de la intrare, o harta a zonei. Cu siguranta o sa va fie de mare folos in cazul in care nu doriti sa ratati ceva. De ratacit nu prea aveti cum, cel putin atat timp cat nu parasiti traseele marcate. Ar fi de preferat sa va pastrati in limita lor, asta in cazul in care nu  muriti de nerabdare sa va intalniti cu vreun lup sau urs. Desi specialistii au numarat aici in jur de 50 de specii de mamifere, rar se lasa vazute de catre vizitatori.

Desi  este vorba despre o zona montana ce masoara in jur de 300km2, chiar  nu este  nevoie sa va echipati ca pentru o excursie pe munte. Traseul,bine marcat, se strabate destul de  lejer; exista numeroase punti din lemn care fac usoara si placuta trecerea peste ape. Fireste, doamnele si domnisoarele  ar trebui sa se abtina de la a purta tocuri cui, nu e chiar cel mai potrivit loc pentru asa ceva. Si nu trebuie sa va faceti probleme daca  intentionati sa va luati copiii .Copila mea -care are 6 ani- s-a descurcat admirabil, desi in a doua zi a venirii noastre aici, am tot colindat prin rezervatie mai bine de 8 ore, cred. Bine, ea este o adevarata caprita care nu prea cunoaste notiunea de oboseala, mai ales cand vine vorba de hoinarit.

Nu prea sunt priceputa cand vine vorba de cifre, socoteli, aproximari, dar dupa mintea mea, socotesc eu ca ati avea nevoie macar de 10 ore pe parcursul unei zile pentru a putea  admira in tihna minunile naturii de aici. Asta pentru cine intentioneaza sa rezerve doar o singura zi hoinaritului prin parcul Plitvice. Cascadele par de-a dreptul ireale, fiecare cu farmecul ei, dar cea mai impresionanta mie una mi s-a parut Veliki Slap (78 metri inaltime), ,,opera” raului principal care da, de altfel, si numele rezervatiei, Plitvice. Lacurile, 16 la numar, delimiteaza rezervatia in doua  zone principale: ,,Lacurile de Jos” si, cum altfel, ,,Lacurile de Sus”. Aproape fiecare dintre numele acestora  are la baza o legenda  din care, de cele mai multe ori, aflam ca lacul respectiv poarta numele cuiva ce a avut candva ghinionul sa-si gaseasca obstescul sfarsit chiar in apele sale. Nefericitii au fost- un cioban (Milanovac), un haiduc (Novakovica), o bunica (Batinovac), o turma  de vreo 30 de capre  fugarite in miez de iarna de un lup flamand (Kozjak) , chiar si un tigan venit la pescuit (Ciginovac). Probabil, pe atunci, pescuitul inca nu era interzis  cu desavarsire in zona. Banuiesc eu ca si daca ar fi fost , asta oricum nu ar fi reprezentat asa o problema stresanta pentru  cigan (denumirea in croata).

Avand culori de-a dreptul incredibile- diverse nuante de verde, albastru, turcoaz, gri, cele 16 lacuri sunt unite de raul Plitvice. Interesant este ca lacurile isi tot schimba culoarea in functie de anotimp, ba chiar si in functie de momentul zilei, ,,de vina” fiind unghiul format de lumina soarelui. Personal,abia astept sa revad zona la iarna, cand totul va fi inghetat. Am vazut poze si arata feeric.

Ar mai fi destule de spus si despre flora si fauna cu adevarat impresionante, despre aspectul de oglinda al lacurilor (atat sunt de limpezi), despre bancurile fantastice de pesti, visul oricarui pescar, cu specificarea ca pescuitul este strict interzis, despre pesterile existente in zona si cate si mai cate. Dar pentru ca nu vreau sa par ceea ce chiar nu sunt nici pe departe, adica o persoana care se entuziasmeaza foarte usor, am sa pun punct aici si am sa  las imaginile sa-si spuna cuvantul.

Mai multe fotografii gasiti aici    http://www.facebook.com/media/set/?set=a.361024323988133.82621.100002417049759&type=3

Spre Plitvice Lakes

Cam 150 de km despart orasul croat in care locuim de Plitvice Lakes, iar  traseul ales de GPS-ul nostru s-a dovedit a fi  o adevarata incantare.

Muntii ne-au insotit de-a lungul intregii calatorii iar culorile toamnei au fost prilej de relaxare si incantare la maximum. Imi plac mult satele croate , sunt cu totul altceva decat ceea ce mi-a fost dat sa vad in tara de bastina si nu numai.In primul rand, croatii sunt oameni harnici , lipsiti de dorinta de a epata, amabili, insa fara a fi sufocanti, cinstiti. Cel putin asa i-am perceput eu si sper sa nu ma insel. N-am avut ocazia (inca) sa cunosc multe persoane apartinand acestei nationalitati , dar  le-am admirat atitudinea,  casele, curtile, satele si mi-au placut mult. Totul este foarte curat, ingrijit . Sunt case frumoase, in marea lor majoritate ridicate in ultimii ani, cu un etaj sau chiar doua, dar foarte departe de tot ce inseamna prost gust sau dorinta de a iesi din rand, de a fi mai presus decat ceilalti.Oricum, ar fi si cam greu sa incerce a se  eclipsa reciproc din moment ce, de multe ori, casele sunt  situate la distante apreciabile unele de altele. Cei mai multi gospodari au renuntat la ideea de a-si imprejmui proprietatile cu garduri . De unde deduc eu ca hotii chiar nu reprezinta un pericol pentru oamenii acestia. Un alt motiv serios pentru a fi invidiati de noi, romanii,si nu numai:). Candva, poate o sa va povestesc si despre adevaratele fortarete pe care azerii obisnuiesc sa le inalte in jurul caselor ai caror mandri proprietari sunt.

Croatia poarta inca urmele razboiului incheiat in 1995 iar faptul acesta este evident mai ales strabatandu-le satele. Nu este vorba despre imagini absolut dezolante, despre delasare sau,dimpotriva,despre eforturi care s-au dovedit inutile in stradania de a inlatura amintirile urate lasate de cei 4 ani de razboi. Nu, nimic din toate astea…Oamenii acestia au inteles  ca istoria trebuie lasata sa vorbeasca nu prin puzderia de  monumente funerare, mausolee impunatoare, ci intr-un alt mod ,cu un impact sufletesc mult mai profund.Cel putin asa am simtit eu privind casele purtand adanc urmele gloantelor,urmele bombardamentelor, locuintele lasate  fara o buna parte din pereti,fara acoperisuri, adevarate ruine incapatanandu-se sa reziste  alaturi de case frumoase inaltate de curand, multe dintre ele inca in constructie. Asa ,ca o dovada vie ca viata merge mai departe ,dar si trecutul isi are rostul si locul lui alaturi…

Dupa 3 ore de mers cu masina din dotare ,am ajuns la Sedra,  pensiunea la care facusem rezervare doar cu o seara inainte. Spre marea noastra surpriza , la multe dintre pensiuni, hoteluri, locurile erau deja ocupate.Spun asta deoarece noi ne imaginam ca Plitvice spre sfarsit de octombrie nu mai geme de puhoiul de turisti, vara fiind dusa de ceva vreme. Ei bine, ne-am cam inselat…Aviz amatorilor!Daca intentionati sa ajungeti in zona Plitvice, nu lasati pe ultima suta de metri problema rezervarii . Si asta indiferent de anotimp.Mai ales cand nu sunteti cu masina personala si astfel sunteti nevoiti sa va cazati cat mai aproape de zona turistica in cauza.Pensiunea aleasa de noi se afla cam la 6 km de zona lacurilor.

Nostim a fost ca pensiunea asta se afla intr-o zona avand un nume ce se pronunta identic cu numele nostru de familie,doar grafia difera putin, motiv serios pentru ca sotul meu sa faca aceasta alegere. :). Despre Sedra …V-am atasat link-ul corespunzator si imaginile vorbesc de la sine. Vilele sunt dragute,multe flori, mult verde , imprejur sa afla o curte imensa cu loc de joaca pentru copii, teren de tenis pentru cei ce vor sa faca putina miscare, gratar,locuri de servit masa in natura, multe sezlonguri…Odata ajuns in interior, entuziasmul scade, mai mult sau mai putin.Depinde  acum de fiecare in parte, de cat de mult agreati sau nu camerele mici. Noi,din fericire, nu suferim de claustrofobie si pentru o noapte am zis ca nu are sens sa facem prea mare caz din asta.Ma rog, fiica-mea a cam strambat din nas si a declarat ca nu-i place camera ei, ca se simte ,,inghesuita”. S-a consolat cu gandul ca are o fereastra chiar deasupra patului(apartamentul se afla la mansarda,asta am mai putut gasi)si astfel poate admira noaptea stelele.Nu cred ca a mai apucat sa faca asta , oboseala acumulata peste zi cerandu-si drepturile cuvenite.

Cum spuneam, noi am rezervat un apartament,dat fiind ca am venit cu copilul din dotare(asa cum am mers  peste tot de altfel in ultimii 6 ani ,varsta fetei noastre).Pretul pentru cazarea intr-un asemenea apartament ,pentru o noapte, este de 80 de euro.Cei de la receptie accepta plata in kune, moneda nationala, dar ,la fel de bine,accepta si echivalentul in euro. Micul dejun este inclus .Pensiunea are propriul restaurant, mancarea gatita aici …hm,i-as da bucatarului ,sa zicem,un sapte .Ce vreti?Meseria mea este aceea de profesor si tot am tendinta sa dau note. Si recunosc, sunt un profesor deloc indulgent :). Supele,destul de insipide, felul doi ,desi am incercat sa cerem ceva mai usor, asa ca pentru seara,tot ce am putut gasi s-a dovedit a fi  destul de gras, cel putin pentru gusturile mele. In fine, sa zicem ca masa nu a fost iremediabil compromisa si asta datorita… muratorilor (bune rau) si a ceea ce ei numesc cevapi, foarte asemanatori cu micii nostri, dar parca mai gustosi chiar.Nu ma dau in vant dupa mici,cred ca nu am mai mancat asa ceva de ani de zile, dar cevapii chiar au fost deliciosi. Sarbii le spun cevapcici, i-am incercat si pe acestia intr-un restaurant din Belgrad . Nota 10 !

Deja postarea asta a devenit destul de lunga.Sa mai dau alte detalii, ma tem  ca duce la plictiseala…Despre minunile de la Plitvice, in urmatoarea postare…