Elveţia. Amintiri dintr-o iarnă însorită.(II) Locarno.Cardada.Cimetta

DSC_0159

Mai puţin de 10 km despart Intragna de Locarno, oraşul aflat la poalele Alpilor, pe malul nordic al unui lac de poveste, vestitul Maggiore. Aproape nu există prezentare turistică a zonei care să nu-ţi spună din start că Locarno este cel mai însorit oraş elveţian. Aşa că nu e de mirare văzând în tot locul palmieri, lămâi,chiparoşi, oleandri, hortensii, magnolii, camelii… Uite, dacă întâmplarea va face să revin primăvara în Locarno, atunci sigur nu aş rata o plimbare prin Parcul Cameliilor. În jur de 900 de varietăţi de camelii sunt de găsit de-a lungul unui traseu labirintic pe malul lacului. Mai mult de atât, de ani buni, la mijlocul lunii martie, aici se organizează Festivalul Cameliilor, din câte ştiu eu, unicul de acest fel din Europa.

camelii

sursa foto si site-ul parcului

Clima blândă, mediteraneană a făcut ca Locarno să fie renumit şi datorită grădinilor şi parcurilor încărcate de Boungaivillea, cea pe care popular o numim ,,floare de hârtie”.

bougainvilleas

Dar adevăratul renume şi l-a dobândit Locarno datorită Festivalului Internaţional de Film care an de an, în luna august, aduce în micul oraş elveţian actori, regizori, cinefili din lumea întreagă, iar asta se întâmplă încă din 1946, atunci când a avut loc prima ediţie.

Orăşelul de la poalele Alpilor se poate lăuda şi cu unul dintre cele mai vechi castele din Elveţia, castelul Visconti, construit undeva prin secolul 12 şi apoi transformat într-o adevărată fortăreaţă în care cu greu se putea pătrunde.

Visconti

sursa

Îmi aduc aminte că în prima seară în care am ajuns aici, tot hoinărind la întâmplare pe străzile oraşului, am ajuns la patinoar- Locarno on Ice. Acolo şi-a pus fiica-mea pentru prima dată patinele şi, previzibil, la insistenţele fetei mele, aproape seară de seară, inclusiv în noaptea de Revelion, am fost nevoiţi să venim din nou şi din nou. A nu se înţelege că a fost o adevărată corvoadă după zilele extrem de încărcate de la primele ore ale dimineţii până seara târziu. Copilul a învăţat să patineze, noi ne-am bucurat de o atmosferă extraordinară. V-am spus ce minunat arată oraşele eleveţiene în decembrie? Superbe, ca-ntr-un basm frumos de iarnă…

DSC_0383

Părăsind Locarno, ca să ajungi la Orselina ai mai multe variante: pe jos, aproape 2 km pe Via del Sole, cu maşina personală sau cu bătrânul şi pitorescul funicular care face acest traseu tocmai din 1906.

Funicular

sursa foto aici

Dacă nu ştii cu adevărat cum stau lucrurile, tinzi să crezi că Orselina nu este altceva decât unul dintre cartierele de la marginea oraşului Locarn şi nu este deloc aşa.  Având puţin peste 700 de locuitori, Orselina este un orăşel în care atmosfera de nesfârşită vacanţă pare să fie la ea acasă. I se mai spune şi ,,oraşul terasă”, panorama lacului Maggiore fiind lesne de remarcat aproape din orice punct te-ai afla.

Orselina noaptea

 Orselina by night…Poză de mai sus nu-mi aparţine, dar atât ce mi-a plăcut că mi-am dorit s-o vedeţi şi voi. Sursa aici

Înclin să cred că aproape nu există turist care să vină în Locarno şi să nu-şi facă timp pentru a urca drumul spre mica localitate Orselina. Din două motive importante, ordinea este absolut aleatorie. Primul ar fi dorinţa sau măcar curiozitatea de a pătrunde pe porţile mănăstirii Madonna del Sasso. Ridicată pe un promontoriu stâncos, locul în care se spune că s-ar fi ivit Fecioara Maria în vara lui 1480, în ajunul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, Madonna del Sasso este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai vestite locaşuri de cult elveţiene, loc de pelerinaj încă de la sfârşitul secolului 17.

DSC075011

În al doilea rând, e mai complicat să ocoleşti Orselina atât timp cât îţi doreşti să ajungi pe pârtiile de schi din Cardada şi/sau Cimetta. Spun asta pentru că de aici, din Orselina, te poţi urca în telefericul care în doar 5 minute te duce la Cardada, staţiunea montană aflată la 1340 m altitudine. Pentru că traseul parcurs oferă panorame senzaţionale- oraşul Locarno, Alpii Elveţieni, Lacul Maggiore, în depărtare insulele Brissago- telefericul, o structură elegantă din oţel şi sticlă, a fost astfel proiectat încât privirea să se plimbe nestingherită pe deasupra atâtor frumuseţi naturale.

teleferic 1

Teleferic 2

Pârtiile de schi din Cardada sunt ideale pentru începători, pentru cei care doresc să se bucure în tihnă de frumuseţea peisajului fără să fie interesaţi de curse lungi, spectaculoase pe pante abrupte.

partie Cardada 2

cardada derdelus

Ce-ar mai fi de făcut în Cardada? Păi, cred că nimeni nu ratează plimbarea pe promontoriu, o platformă solidă din oţel şi titan, suspendată deasupra brazilor uriaşi. Este locul de unde se poate admira în tihnă lacul Maggiore, Valea Centovalli, o parte din Valle di Maggia.

Cimetta

DSC_0179

DSC_0188Apoi Cardada este locul ideal pentru familii. Pe lângă pârtiile perfecte pentru cei mici, tot pentru distracţia lor a fost construit parcul de aventuri în care jocurile propuse stau sub semnul ,,Descoperă şi amuză-te!”. În acelaşi spaţiu este de găsit şi micul sat indian. Câteva corturi viu colorate, câteva totemuri sculptate în lemn, copia unui vechi fort, toate încearcă să reînvie atmosfera specifică unui asemenea loc.

Descopera si amuza-te!

parc

totem 1totem 2

DSC_0209

satul indian 2

DSC_0217

Vrei mai sus de atât? Se rezolvă. Din Cardada, te poţi urca în telescaun şi în câteva minute ajungi la Cimetta, mica staţiune montană aflată la 1670 m altitudine. Fireşte, mai sus fiind, panorama este absolut spectaculoasă. Legat de pârtiile de schi, aş spune că este locul perfect pentru începători, pentru cei care preferă să lase pe mai târziu cursele dificile, încărcate de adrenalină. Şcoala de aici organizează în fiecare an cursuri de schi şi snowboarding pentru copii şi adulţi. Îmi aduc aminte că am fost destul de uimită să văd o mare de copii, majoritatea nu aveau mai mult de 3-4 ani, schiind cu lejeritate din punctul cel mai înalt al pârtiei care mi se părea nesfârşită pentru vârsta lor. ,,-Să ştii că ăştia s-au născut pe schiuri”, mi-am spus atunci amuzată şi un pic invidioasă pe părinţii care nu păreau să fie câtuşi de puţin stresaţi. Tare mi-aş dori să fiu şi eu la fel de relaxată atunci când fiica-mea ia singură ski-pass-ul către vârful pârtiei până când îmi dispare de tot din raza vizuală. Eu încerc, dar …

partie Cardada

DSC07415

Cimetta

tot Cimetta

cimetta2

cimetta 10

Iar dacă pârtiile line nu satisfac nici pe departe nevoia de adrenalină a celor mai curajoşi…există ceva potrivit şi pentru ei- zborul cu parapanta pe deasupra lacului Maggiore.

cimetta 6

Din nou spre Cardada

spre Cardada

us

Fără doar şi poate, Cardada şi Cimetta sunt foarte departe de faima pe care şi-au dobândit-o Saint Moritz, Zermatt, Klosters, Adelboden, Zeel am See, Verbier şi destule alte staţiuni montane cu uluitoare pârtii de schi din Elveţia. Dar, la urma urmelor, diversitatea este cea care contează. Scăldate în soare aproape întreaga iarnă, fără grija gerului aspru, cu panorame minunate, Cardada şi Cimetta sunt perfecte pentru turistul dornic de zile tihnite aici, pe pantele sudice ale Alpilor Lepontini.

Elveţia. Amintiri dintr-o iarnă însorită.(I)

ticino
http://www.ascona-locarno.com/Esplora/Vallemaggia.html

De zile bune, cei mai mulţi dintre vizitatorii care ajung pe blogul meu sunt interesaţi de postările în care am povestit despre diversele târguri de Crăciun din Europa sau despre staţiuni montane luate cu asalt în anotimpul alb. Târguri de Crăciun, Decembrie în Viena, Sărbători de iarnă în Cracovia, Zakopane-Poland’s winter capital, Farmecul discret al Bratislavei deţin recordul de vizualizări pe blogul subsemnatei incă de prin luna octombrie. Eu nu prea obişnuiesc să-mi fac planuri de vacanţă cu multă vreme înainte de data plecării şi, în general, am un fel mai ciudat de a-mi alege destinaţiile… Bunăoară, în urmă cu trei ierni, am ales să-mi petrec vacanţa în sudul Elveţiei pentru că m-a fascinat o fotografie văzută întâmplător pe net- imaginea unui pod roman aflat în zona Intragna. Fireşte că nu am stat o săptămâna întreagă doar extaziindu-mă la vederea respectivului pod. Ca de obicei, am hoinărit de dimineaţă până târziu în noapte, dar, din păcate, s-a dovedit că o săptămână este mult prea puţin pentru a explora toate locurile incredibile aflate în cantonul Ticino, zona aflată pe versanţii sudici ai Alpilor. Mi-ar lua destul timp ca să intru în detalii pentru că am multe poveşti de spus legat de fiecare loc în parte, iar acum intenţionez doar să înşir, pe repede înainte, câteva dintre locurile în care am fost în ultimii ani şi care mi s-au părut niste destinaţii foarte ok pentru vacanţa de iarnă.

Dacă în decembrie, anul trecut, am văzut cum e să ,,înoţi” prin nămeţi la minus 15 grade C (asta se întâmpla în Žabljak, un soi de Predeal al muntenegrenilor, aflat în inima munţilor Durmitor), amintirile mele legate de iarna în Elveţia sunt scăldate în mult soare. Un melanj inedit, palmieri la tot pasul, clădiri frumoase respectând elegantul stil mediteranean, culmile munţilor încărcate de zăpadă, nici vorbă de frig pătrunzător, dimpotrivă, ai impresia că te afli în plină primăvară. De altfel, exceptând staţiunile montane aflate la peste 1000 m altitudine, nu cred că în tot timpul şederii noastre acolo maximele zilei au scăzut sub 12-13 grade.

me

V-am spus că am ajuns în sudul Elveţiei îndemnată fiind de dorinţa de a vedea… un pod. Nu orice fel de pod. A fost construit de romani, deci cu multe sute de ani la activ. După un drum un pic anevoios prin pădure, l-am găsit în locul acela oarecum straniu, cel puţin aşa l-am simţit eu. Probabil ,,de vină” a fost şi liniştea deplină din jur, senzaţia că eşti rupt total de lume.Nici ţipenie de om în tot timpul în care am rămas acolo, ceaţa groasă care plutea deasupra muntelui în dimineaţa aceea, apa de un verde incredibil a râului Melezza încremenit şi el…Minunat!

pod roman 1

DSC07124Pod roman 3

DSC07138

DSC_0064

DSC07182

Nu mai ştiu care au fost exact motivele care ne-au îndemnat să alegem ca loc de cazare una dintre casele din Intragna, important este că s-a dovedit a fi o alegere chiar inspirată. Luigi Loft este locul de cazare cotat pe booking.com cu calificativul ,,superb”, (media 9,10). Proprietarul, ca orice elveţian care se respectă, a avut grijă ca să nu ne lipsească nimic din casa care, iniţial, mi-a dat fiori reci văzându-i zidurile exterioare, masive, din piatră, o proprietate construită cu mulţi ani în urmă, acum restaurată cu tot dichisul, dar având totusi grijă să nu-i răpească din farmecul dat de patina timpului. Din momentul în care am păşit înăuntru, mi-am dat seama că mi-am făcut griji inutil. Pe cât de rece (şi la propriu, şi la figurat) părea privită din stradă, pe atât de caldă şi primitoare se dovedea a fi trecându-i pragul. Pe Luigi, proprietarul, l-am văzut în seara în care ne-a înmânat cheile pentru ca apoi să-l mai revăd în dimineaţa plecării spre casă când ne-am dat întâlnire pentru a-i preda aceleasi chei. Fireşte, la prima întâlnire, a insistat să-l căutăm la telefon ori de câte ori avem nevoie de el şi astfel ne-am ales şi cu un ghid personal. Legat de casa asta, mi-a rămas în minte minunata panoramă spre turnul unei biserici vechi, cu dangătul clopotului care se înalta în liniştea fiecărei dimineţi petrecute în bătrânul oraş cu parfum medieval.

Spre pensiuneUsa casei

Straduta care duce spre casa Luigi Loft si usa principala. N-ar trebui sa-ti fie teama de hoti pe aici. 🙂

Nu totul a fost tocmai perfect, existau atunci două probleme, mai mari sau mai mici, depinde acum de fiecare în parte. Proprietatea nu avea acces la internet, sincer, nu mai ştiu ce explicaţii ne-a dat proprietarul legat de asta. Posibil să se fi schimbat situaţia între timp, chiar nu ştiu. Cu ocazia asta am aflat că există viaţă şi fără internet. Şi nici nu-i chiar aşa de nesuportat viaţă asta.:)  Al doilea neajuns ar fi legat de lipsa parcării proprii. Străduţele sunt atât de înguste încât este imposibil să parchezi o maşină în faţa casei. Destul de aproape, la câteva sute de metri, se află o parcare publică cu plată şi asta ne-a rezolvat problema. Oricum, de apreciat este că în prezentarea proprietăţii erau menţionate lucrurile acestea, iar noi am făcut alegerea în deplină cunoştinţă de cauză.
living- Luigi Loft

Livingul casei. Şemineul pe lemne a fost unul dintre motivele de bază care ne-au făcut să alegem casa asta. 🙂 Mai multe poze din interior găsiţi aici

San Gottardo

Intragna este un loc ideal în cazul în care vrei să stai departe de agitaţie, de vacarmul lumii moderne. Prima senzaţie în seara în care am ajuns acolo a fost că am nimerit într-un oraş uitat de vreme, cu localnicii plecaţi în grabă cine ştie pe unde. Străzi înguste pe care abia te strecori, de-a lungul lor inşirându-se case vechi din piatră, sumbre, cu obloane grele din lemn, balcoane minuscule, cu munţii din jur ce par să ascundă de lume mica aşezare răsfirată la poalele lor. Şi peste toate, domină imaginea bătrânului turn al bisericii San Gottardo, înălţată undeva prin secolul 14.

Aşa ne-a primit Intragna în prima seară a venirii noastre aici, o seară rece, încărcată de ceţurile coborâte de pe munte. A doua zi, dimineaţa însorită a făcut să-mi pară acelaşi loc de-a dreptul prietenos. Rareori am zărit câte un localnic străbătându-i străzile(turişti nici atât), deşi ultima statistică spune că ar exista în jur de 1000 de locuitori. Ah, da, cei mai mulţi băştinaşi i-am văzut strânşi la un loc în prima seară în care am ajuns aici, într-unul dintre restaurantele aflate în mica piaţă centrală, posibil să fi fost şi singurul din zona respectivă. Cam 6-7, cu tot cu personalul care servea, un cuplu de bătrâni simpatici, probabil patronii localului şi încă cineva care îi ajuta. Mâncare excelentă şi preţuri… elveţiene. Aha, deci nu ne aflam deloc într-un oraş rupt de realitatea prezentă în Ţara Cantoanelor. 🙂

IntragnaIntragna 2

street in Intragnafereastra

balconystreet in Intragna 2

INTRAGNA2

INTRAGNA1DSC_0439

Nu-ţi trebuie mult timp ca să-ţi dai seama că orăşelul acesta oferă o imagine complet diferită de cea solară, mediteraneană a mult mai cunoscutelor oraşe ticineze Lugano, Ascona, Locarno sau minunata Bellinzona, vestită pentru cele trei castele de aici care au înscris-o în patrimoniul UNESCO. Mi-au rămase în minte dimineţile devreme şi serile târzii petrecute aici, friguroase şi încărcate de ceţuri gri în totală discordanţă cu zilele pline de lumină şi aproape nefiresc de calde pentru vremea aceea; şi asta la doar câţiva kilometri distanţă de Intragna. Cu toate acestea, Intragna mi-a fost dragă, are ceva doar al ei, ceva care te îndeamnă să revii acolo chiar şi numai pentru un ceas-două. Nici nu ai nevoie de mai mult ca s-o străbaţi de la un capăt la altul.

centrul Intragna

Aşa se vede din turnul bisericii San Gottardo mica piaţă centrală. Înalt de 65 m, acesta este menţionat în toate prezentările turistice ca fiind cel mai înalt turn de biserică din cantonul Ticino.

Intragna, panorama

Şi totuşi… ai putea să mai faci ceva înainte de a părăsi Intragna. Dacă ai condiţie fizică bună, te poţi încumeta la o plimbare pe munte. Odată aflat în centrul oraşului, chiar lângă Osteria Centrale, nu e greu să găseşti indicatorul care te îndrumă spre Nucleo di Intragna, drumul care şerpuieşte pe munte şi te poartă cale de aproape un kilometru până la o răscruce. De aici, ai de ales: pe Costa (care, sincer, atunci, habar nu aveam unde ar putea duce) sau cărăruia spre Pila, un sătuc ce adăposteşte un pâlc de case, vechi de câteva sute de ani, acum renovate în aşa fel încât să nu le strice cumva aspectul rustic, dar şi să poată fi locuite de turiştii îndrăgostiţi de locuri rupte de lume. Drumuri înguste, labirintice, pavate cu piatră se strecoară printre casele coborâte parcă din atmosfera secolelor trecute, până departe pe terasele însorite ale fostelor podgorii sau, şi mai departe, spre culmile muntelui Comino.

spre Pila 1

spre Pila 2

Nucleo di Intragna

DSC07595DSC07624

Greu la deal…

Există şi varianta cu telecabina(doar 4 locuri). Prima staţie se află chiar în Intragna, următoarea la Pila, iar de aici la Costa, ultima staţie de pe traseu. Cei care au ajuns acolo spun că panorama este de vis: Pedemonte, Vallemaggia, lacul Maggiore… Din păcate, noi nu am reuşit să ajungem. În miezul iernii, telecabina nu are program de funcţionare, iar drumul per pedes este mult prea lung şi anevoios, mai ales atunci când eşti cu copilul din dotare. Deşi, sinceră să fiu, cred că eu am fost prima care a spus:,,Gata, nu mai pot, ne întoarcem!”.

Casa_eliska

Una dintre casele destinate închirierii în Pila

Până să facem cale întoarsă, am mers o vreme pe Costa şi nu mică mi-a fost mirarea să găsesc acolo, cocoţată pe o terasă însorită, o casă despre care am fost absolut convinsă că e părăsită de multă vreme. Dacă nu aş fi avut siguranţa asta sau dacă aş fi văzut vreo avertizare ,,private property”, fireşte că nu mi-aş fi permis să urc în aşa-zisul balcon (şi cu fiica-mea pe urmele mele, normal, nu ratează ea asemenea ocazii). Nu, în casă nu am intrat, am şi eu limitele mele. I-am făcut o sumedenie de poze pentru că felul în care arată, locul în care se află, atmosfera aceea cu liniştea adâncă din jur, peisajul de poveste , totul a fost: ,, -Wow, ia te uită peste ce am dat!”

DSC_0490

DSC07614DSC07617

DSC07619DSC07616

DSC_0442

Abia mai târziu, când plecasem deja de ceva vreme din Elveţia, întâmplarea a făcut să aflu că, de fapt, respectiva casă nu este deloc lăsată de izbelişte, că proprietarii o închiriază de ani buni turiştilor care vor să petreacă un timp în singurătatea de aici, iar recenziile pe care le-am citit pe site-ul de prezentare sunt chiar dintre cele mai bune. Oamenii sunt foarte încântaţi de ocazia asta de a trăi simplu, frumos, în mijlocul naturii, oarecum rupţi de civilizaţie, cu şopârle care se strecoară printre ziduri, cu vulpile care vin până-n uşa bucătăriei pentru a cerşi ceva de mâncare. Am văzut poze, chiar nu exagerez. Şi că tot veni vorba,dacă şi voi adoraţi asemenea locuri şi ajungeţi vreodată prin zona cantonului Ticino, vă recomand cu drag să luaţi drumul muntelui spre Corippo, sătucul parcă pierdut în inima Alpilor Elveţieni. Nu ştiam de existenţa lui, am ajuns acolo din întâmplare şi mi-a plăcut rău de tot.

113802l

Corippo

Ei, da, odată ce te-ai hotărât să părăseşti satul Corippo, ar fi păcat să nu mergi o vreme pe malul Verzascăi, râul despre care se spune c-ar fi cel mai limpede din lume- privirea poate pătrunde până la o adâncime de 10 m- şi, mai mult de atât, apele lui sunt de un turcoaz cum rar îţi este dat să vezi. Apropo de numele acesta, fata mea a fost foarte mirată auzind că ne îndreptăm spre râul Verzasca si spre valea care îi poartă numele: ,,- Cum? Deja ne întoarcem în România? Nu?! Păi, ăsta-i curat nume românesc, nicidecum elveţian.” Exact aceeaşi impresie am avut-o şi eu. 🙂

Verzasca-10Verzasca

Şi dacă eşti un împătimit al plimbărilor per pedes, atunci ai putea foarte bine să-ţi continui cătinel călătoria de pe malul Verzascăi pe cel al Vogornei, lacul format prin acumularea apelor aceluiaşi incredibil râu albastru-verzui. Până la barajul Verzasca nu cred să fie mai mult de 7-8 km. Oricum, în cazul în care alegi maşina, în 10 minute ajungi la un loc devenit celebru datorită lui… Bond, James Bond. Mai concret: GoldenEye, filmul lansat în ’95, începe cu un moment spectaculos de bunjee jumping de pe barajul Verzasca, săritură executată impecabil de Pierce Brosnan alias James Bond, agent 007, idolul atâtor femei. Mă rog, vorba vine ,,executată de P.Brosnan”… Cel care a dus tot greul a fost Wayne Michaels, englezul care deţine recordul a peste 60 de cascadorii în filme mai mult sau mai puţin celebre apărute între anii ’80 şi 2000.

Adevărul este că barajul ăsta îţi cam dă fiori reci numai privindu-l. Dacă totul nu funcţionează perfect conform planului, clar, nu ai ce speranţe să-ţi poţi face. E suficient să priveşti locul acela şi îţi este limpede lucrul acesta. Am ajuns acolo, dar nici vorbă să am atât de mult curaj încât să mă încumet la un salt cu coarda elastică de la înălţimea celor 220 metri. Şi apoi, vorba fiică-mii: ,,-Mamele responsabile nu îşi riscă viaţă făcând aşa ceva. Ele au lucruri mai importante de făcut.” Da, după isprava cu săritura din ,,GoldenEye” şi mai ales după ce un top făcut prin 2002 califica respectivul salt drept cea mai tare cascadorie din istoria filmului, elveţienilor le-a venit ideea să amenajeze aici un centru de bungee jumping. Nu unul oricare, cei 220 m înălţime ai barajului Verzasca l-au urcat pe primul loc în topul celor mai înalte locuri din Europa unde se practica sportul acesta si intre primele 3 din lume… În caz că va tentează o asemenea experienţă, găsiti informatii in detaliu aici.

bungee jump

BUNJEE JUMPING

Sursa a doua fotografie aici

Ştiu, am spus că mă limitez la a vorbi despre locuri pe care le consider destinaţii minunate de iarnă şi m-am apucat să divaghez cu poveştile despre Intragna, Verzasca, James Bond…  Vă povestesc altădată despre pârtiile din Cardada, Cimetta, despre Bellinzona, ţinutul castelelor, despre Ascona, Lugano, Locarno, despre arhitectura de-a dreptul neobişnuită a bisericii San Giuseppe Battista din Mongo, un sătuc ticinez aflat pe Valle di Maggia, despre minunăţiile întâlnite în fabrica şi apoi în Muzeul Ciocolatei ,,Alprose”, unul dintre cei mai cunoscuţi producători de ciocolată din Elveţia … Asta dacă este să mă refer doar la locurile de neuitat din însoritul canton Ticino. Timp să fie că poveşti am destule… Vacanţa de iarnă deja bate la uşă. Cu bine!

Corippo, la pas prin Alpii Elvetieni

 

113802l

M-au fascinat aproape dintotdeauna locurile aflate cat mai departe de vacarmul lumii
civilizate, departe de tot ce inseamna aglomeratie infernala si agitatie absolut inutila. La o adica, eu cred ca as fi oricand gata sa cedez, cu mare placere chiar,  posibilitatatea de a petrece cateva zile intr-una dintre cele mai grozave metropole din lumea asta in schimbul unui satuc uitat in mijlocul muntilor sau pe un tarm de mare. Mi-e absolut totuna, liniste sa fie si peisaje care sa-mi mearga direct la suflet… Ok, recunosc, nu stiu cat timp as putea rezista traind asa, experienta aceasta inca nu o am. Cu siguranta, intr-o buna zi, as tanji dupa lumea lasata in urma si m-as reintoarce la ea. As reveni  cu bateriile incarcate si, mai ales, cu multe nostalgii dupa un spatiu caruia eu, un om naravit din plin la facilitatile oferite de viata moderna, nu as putea sa-i apartin pentru prea multa vreme.
Uite, daca mi s-ar oferi sansa alegerii unui asemenea loc, gandindu-ma acum la toate acele multe satucuri aproape sau chiar complet parasite, prin care am poposit pentru o 2-3-4 sau mai stiu eu cate ore, eu cred ca as aputea sa aleg Corippo.

indicator Corippo

La Corippo am ajuns absolut intamplator. Habar nu aveam de existenta lui. Era intr-una din ultimele zile ale lui decembrie, ne indreptam cu masina spre Lugano, perla cantonului elvetian Ticino… si atunci l-am vazut. Mi s-a parut ca rupt dintr-o ilustrata de demult. Un palc de case cu ziduri de piatra cenusie, cu acoperisuri din ardezie innegrita de vreme, cocotate undeva pe la jumatatea muntelui atunci inecat intr-un soi de ceata subtire, diafana. Am parasit autostrada si am avut norocul sa gasim un drum foarte bine intretinut(deh, doar eram in Elvetia) care serpuia usor pe Valea Verzasca, trecand de-a lungul malurilor lacului Vogorno pentru ca apoi sa urce pe munte si sa ne conduca exact pana la intrarea in Corippo.

Corippo 2

Corippo 4

 

Corippo6

Corippo 8                                                   Corippo10Corippo9

 

 

 

 

 

DSC_0111

;;;

Corippo 12

In sat nu am gasit pe nimeni. Liniste ca de inceput de lume. La cateva dintre casele de acolo se vedea bine ca nimeni nu le mai trecuse pragul de multa vreme, cele mai multe erau destul de bine intretinute, dar posibil sa fi servit doar ca locuinte de vacanta. Am zarit chiar si o mica osterie, atunci cu usa zavorata, dar imi imaginez  ca vara locul acesta se anima si atmosfera din Corippo devine cu totul alta. Sincer, eu il prefer asa cum l-am gasit.

osterie

Cladirea in care se afla osteria  ce poarta chiar numele satului mi-a devenit instantaneu draga, chiar si cu lacatul pus pe usa. 🙂

DSC_0130

Un loc perfect pentru a savura o cafea 🙂

DSC_0108Biserica din Corippo, inchinata Fecioarei Maria, are o vechime considerabila. A fost ridicata in acest loc la inceputul secolului XVII.

DSC07209DSC_0122

DSC07226

DSC07216

DSC07227

Atat de mult m-a fascinat locul acesta aflat in inima Alpilor elvetieni ca  nu am lasat coltisor neumblat. La drept vorbind, palma aceea de loc nici nu iti cere cine stie ce timp ca sa-l strabati de la un capat la altul si inapoi. A fost o adevarata incantare sa ma pierd prin labirintul de stradute inguste, pavate cu piatra stralucind pe alocuri datorita urmelor lasate de atatia si atatia pasi trecuti pe acolo de-a lungul, probabil, a catorva secole. Apropo de asta, ulterior am aflat ca prima atestare documentara a acestui loc dateaza de la inceputul secolului XII, ohooo, cata vreme la mijloc… De fapt, stiu bine, ma fascineaza la culme asemenea locuri tocmai pentru faptul ca ele respira istorie, gandul ca atatea vieti, atatea destine s-au consumat intre acele ziduri de piatra… e de-a dreptul coplesitor.

Ceva mai tarziu, cand am putut sa am acces la internet, am gasit informatii mai mult decat interesante despre Corippo. Bunaoara am aflat ca tocmai fusesem in…cea mai mica municipalitate elvetiana. Da, mare mi-a fost mirarea sa aflu ca de prin 1882, Corippo si-a mentinut statutul de entitate independenta avand propria biserica, propria stema, un primar si un consiliu. 🙂 Ultima statistica spune ca aici mai sunt inregistrati doar 12 locuitori. La un asemenea numar, imi imaginez ca toti cei din sat au cate o functie de raspundere in cadrul Primariei. Asa, ca sa nu se simta nimeni ofensat 🙂 Ciudat mi s-a parut ca noi nu am intalnit nici tipenie de om, in fine, or fi fost oamenii plecati cu treburi…

In 2009, regizorul Mihály Györik, atras de atmosfera aparte si oarecum stranie a locului, il alege ca scena principala pentru ,, La Valle delle ombre”(Valea umbrelor), un film horror despre cum un copil, Matteo, oficiind in gluma un ritual stravechi, reuseste sa trezeasca la viata spiritele ascunse si nu tocmai prietenoase ale locului. Nu l-as cataloga chiar o reusita cinematografica, dar pentru mine a fost foarte interesant sa-l urmaresc tocmai pentru faptul ca am recunoscut cu mare drag locul acela pe care l-am indragit de la prima vedere. A, si m-a cucerit si felul in care regizorul a stiut sa creeze atmosfera aceea de mister, felul in care te poarta printr-o lume de legende mai vechi sau mai noi, mituri, superstitii, traditii si peste toate acestea o evidenta placerea a jocului cu tehnica flashback.

Poster

la-valle-delle-ombre-973317l-imagineSebastiano Galeppi, micutul italian din Milano, in rolul lui Matteo.

la-valle-delle-ombre-298408l

Alegerea celor 4 copii care apar in ,,La valle delle ombre” nu a fost tocmai o sarcina usoara pentru echipa de casting. Asta pentru ca regizorul a tinut cu tot dinadinsul ca ei sa vorbeasca cu acea cadenta specifica limbii italiene din zona cantonului Ticino. Asta, desigur, pentru a face filmul cat mai credibil. Astfel echipa a colindat ceva vreme prin scolile din Ticino intervievand peste 600 de copii. Nu-i putin lucru!

http://www.imdb.com/video/withoutabox/vi3384280345?ref_=tt_pv_vi_aiv_1

Si nu ma pot abtine sa nu atasez aici si un minunat videoclip gasit pe youtube. Nu stiu de ce autorul a ales sa prezinte colajul de imagini cu minunatia asta de  Corippo in primavara pe  fondul muzical oferit de… ,,Iarna” lui Vivaldi. Oricum, gasesc ca se potrivesc manusa imagini si muzica. Enjoy!