Undeva, pe malul lacului Ohrid…

 

50640929_2124567204300494_5644969044340637696_o

Există câteva locuri în lumea asta în care imi doresc mult să mă reîntorc. Din varii motive, pe unele nici măcar nu am încercat să mi le explic în amănunt. La ce bun să despicăm atât firul în patru? Ştiu sigur doar că nu au avut deloc un cuvânt greu de spus spectaculozitatea, poziţiile fruntaşe în fel şi fel de topuri ale atractiilor turistice şi cu atât mai puţin numărul mare de turişti pe metrul pătrat, atraşi de renumele locului respectiv. A fost altceva… poate starea aceea extraordinară de bine, de linişte sufletească, poate o incredibilă energie pozitivă pe care am simţit-o pulsând în atmosfera de acolo.

Îmi doream de ceva vreme să ajung în Macedonia, atrasă mai ales de faima Ohridului, oraşul supranumit ,,Ierusalimul Balcanilor. Am găsit ocazia perfectă în vara anului trecut când, în drumul spre casă, la întoarcerea din Albania, ne-am oprit pentru câteva zile în ţara cu pricina.

Ei bine, nu despre Ohrid vreau să vă povestesc acum. O voi face în viitorul apropiat; fără îndoială, este un loc minunat, deosebit care merită atenţia şi timpul călătorului pornit să exploreze zona asta surprinzătoare a Balcanilor.

Există undeva, într-un sat pescăresc de pe malul lacului Ohrid, o căsuţa. Doar câţiva metri o despart de lacul cunoscut ca fiind cel mai adânc şi cel mai vechi din zona Balcanilor, graniţa naturală între sud-vestul Macedoniei şi estul Albaniei. Macedonenii nu au ieşire la mare, dar se vede că asta nu-i deranjează prea mult atât timp cât natura le-a oferit suprafaţa generoasă a lacului Ohrid (350 km2- suprafaţă totală a lacului, aproape 300 m. adâncimea maximă) pe care îl consideră ,,marea de apă dulce a Macedoniei’. Şi le mai oferă macedonenilor acesta mică ,,mare” albastră şi vreo 50 de km de litoral, alţi 30 revenind albanezilor.

51393315_2124566890967192_7574713913611124736_o

Mai puţin de 10 km despart oraşul Ohrid de Naselba Daljan, un sat ce pare rupt de lume. A fost o alegere absolut întâmplătoare, fără să ştim exact ce ne aştepta acolo. Aveam în plan o scurtă oprire în Macedonia pentru a vizita oraşul Ohrid şi, fireşte, aveam nevoie de un loc pentru a ne caza. Să cauţi aşa ceva în luna august, cu doar câteva zile înainte de vizita planificată, este deja curată aventură. Vara, cu atât mai mult în luna lui Cuptor, Ohridul geme de turişti, aşa că pas de a mai găsi ceva pe placul nostru în inima oraşului. Dar tot răul s-a dovedit a fi spre bine pentru că aşa am găsit Lake House Sand, căsuţa din Naselba Daljan, locul în care îmi doresc mult de tot să ne reintorcem cândva, poate într-o altă vară. Totul mi se pare special aici. Şi dimineţile devreme când mulţimea păsăretului de tot felul- raţe sălbatice, lişiţe, pescăruşi, lebede- abia aşteaptă să le îmbii cu ceva de mâncare ca apoi să dea năvală şi să-ţi ciugulească grăbit din palmă, şi amiezile leneşe, scăldate în soare toropitor, şi serile, mai ales serile tihnite, cu cerul pictat în culori ireale când soarele se ascunde încet după culmile munţilor.

50553608_2124566950967186_6556905526016344064_o

interior

Şi din camera de zi…Cum ideea de fotografie de interior nu m-a atras vreodată în mod special, poza de mai sus aparţine celor de pe booking.com. Sursa exactă este aceasta

50557928_2124567064300508_8615573884604776448_o

Revenind la căsuţa noastră, stăpânii săi au găsit de cuviinţă s-o înalţe chiar în buza lacului, cum se spune, doar câţiva metri separând-o de apă. Practic, de pe terasa însorită, privirea ţi se plimbă nestingherită pe lacul atât de liniştit dincolo de care, în depărtare, înecate în văluri ceţoase, se înalţă coamele albăstrii ale Jablanicei. Un caiac vopsit în roşu şi altul în alb par abandonate pe mica plajă acoperită cu pietriş, lăsate acolo pentru cine se încumetă să pornească pe lac, două şezlonguri, o umbrelă de soare, un ponton micuţ, câteva sălcii pletoase, lacul aproape încremenit şi cam atât. Absolut suficient. Uneori, aveam şi oaspeţi tare insistenţi- un cârd de lebede. Dintre toate păsările care ,,tulbură” din când în când pacea lacului, ele sunt cele mai curajoase. La o adică, nu au nici cea mai mică teamă să vină pe mal şi să-ţi ciugulească degetele de la picioare în caz că le ignori nedându-le câteva firimituri de pâine. 🙂 În prima după-amiază petrecută acolo, fata mea a avut grijă să le dea tot ce a putut găsi prin mica bucătărie amenajată pe teresă, ba chiar şi prin bagajele din maşină- pâine, biscuiţi, brioşe…

50728530_2124566804300534_255846314149937152_o

50586608_2124566994300515_3954899542213656576_o

A doua zi, în zori, nu mică mi-a fost mirarea să le găsesc aşteptând cuminţi pe mal, exact în locul în care se bucuraseră de un ospăţ pe cinste cu o seară înainte. De unde să ştie ele că Mara nu e deloc o persoană matinală? Le-am hrănit eu, cum altfel?

Cei care sunt pasionaţi mai mult sau mai puţin de fotografie ştiu că există ceea ce se numeşte ,,ora de aur”. Nu e vorba chiar de un interval de 60 de minute, de fapt, sunt mult mai puţine. Sunt acele câteva minute după răsăritul soarelui şi apoi înainte de apus, atunci când astrul zilei se vede încă în întregime la orizont. Atunci lumina este difuză, caldă, contrastele supărătoare dispar din peisaj. Ei bine, o aşa lumină frumoasă, specială, aşa cum este cea care pluteşte în zori deasupra lacului Ohrid, rareori mi-a fost dat să văd. Poate doar cea de pe insula mea dragă, insula Pag, ar putea s-o egaleze cumva. Şi am fost atât de prinsă cu hrănitul lebedelor, şi lişiţelor, şi pescăruşilor… că am şi uitat să pornesc aparatul foto la momentul oportun. N-a fost bai. Aşa am putut să mă bucur mai intens de spectacolul oferit. Mi-a rămas întipărită în minte, aşa, ca o secvenţă dintr-un film derulat în slow motion, imaginea lotcilor în care pescarii vâslesc potolit, sunetul incofundabil al apei atunci când lopeţile o lovesc ritmic, strigătele pescăruşilor, munţii ondulându-se domol în depărtare, totul îmbrăcat în lumina aceea mierie a zorilor…

50946029_2124566744300540_8084038924009209856_o

Şi spectacolul înserării este minunat acolo. E drept, se poate întâmpla să nu mai ai parte de liniştea din zori, mai ales atunci când la casele din jur ajung si niscaiva copii. Da’ nu ai cum să te superi pe bucuria copiilor care se zbenguie în apele Ohridului. Apropo de asta…Cât de minunaţi sunt copiii şi cât de simplu ştiu ei să rezolve orice situaţie!
Cred că în prima seară petrecută de noi la Naselba Daljan, din casa aflată alături, au venit pe micul ponton 5 sau 6 copii. După cei 2 ani petrecuţi în Croaţia, am reuşit să le înţeleg un pic limba. Se prea poate să fi fost croaţi, sau muntenegreni, sau sârbi, sau bosnieci, în fine, mi-a fost clar că vorbeau o limba sârbo-croată.  Ne-au ascultat atenţi schimbând câteva vorbe si astfel s-au lămurit că discutam intr-o  limbă care le era complet străină. Prea timizi(sau poate prea ocupaţi cu joaca lor), nu şi-au bătut prea tare capul ca să afle de unde venim.  Au acceptat-o imediat pe Mara în jocul lor şi pentru că trebuia să-i spună într-un fel, i-au găsit imediat un nume- RAPUNZEL :)))) Şi o strigau aşa ori de câte ori o atenţionau că urmează să plonjeze în apă şi ea trebuie să se ferească din calea lor sau o complimentau cu un vesel şi sincer ,,-Bravo, Rapunzel!” atunci când îi reuşea săritură. Cei care cunosc basmul fraţilor Grimm, basmul cu fetiţa având părul incredibil de lung, ştiu de ce. 🙂

50503855_2124567120967169_4044843312807411712_o

Undeva, pe la începutul acestui an, am făcut o simulare pe booking.com, încercând să văd cât de căutată de turişti este căsuţa de pe malul lacului Ohrid în cele 3 luni de vară. Ei bine, este aproape imposibil să mai poţi veni aici 6-7 zile consecutive. Se mai pot găsi una-două, poate cel mult trei zile, între plecarea şi venirea  turistilor ce au închiriat pe o perioada mai lungă, cu multe luni în urmă. Aşa îmi explic eu cum de am găsit noi liberă casa asta la sfârşitul lui august- pentru că, în criză de timp fiind, aveam nevoie să rămânem doar două zile. Acum mi-am învăţat lecţia, când va fi să ne reîntoarcem aici, o să am grijă să facem rezervarea cu cel puţin jumătate  de an înainte. Vara asta este imposibil, poate vara viitoare, cine ştie…

Zile senine şi locuri de vis vă doresc! Cu bine!

50902199_2124566644300550_8884242222321500160_o