Chochołów, fărâma de Maramureş din sudul Poloniei

chocholow
http://www.dusekarpat.cz/polsko/chocholow/en/

Călător fiind, odată ajuns în Chochołów, ai impresia că te-ai întors cumva în timp. Şi surpriza este cu atât mai mare cu cât, român fiind, găseşti aici un fel de oglindă aproape fidelă a satului tradiţional maramureşean. Bătrâna aşezare aflată la poalele munţilor Tatra, în extremitatea sudică a Poloniei, doar la o ,,aruncătură de băţ” de graniţa cu Slovacia, pare coborâtă dintr-un timp îndepărtat, surprinzătoare, dichisită, oricând gata să-şi primească vizitatorii. Şi ei nu întârzie să apară, în număr impresionant chiar, indiferent de anotimp, şansa asta datorându-se şi apropierii de Zakopane, vestita staţiune poloneză de care o despart doar 17 km.

Chochołów

Chochołów

Asemănarea izbitoare cu satul maramureşean nu este deloc întâmplătoare. Undeva, prin secolul XII, grupuri mari de păstori din nordul Transilvaniei şi-au luat familiile pornind pe drumul pribegiei. Unii dintre ei s-au hotărât să rămână în nordul Slovaciei, alţii au ales Cehia răsăriteană. Însă o bună parte dintre păstorii porniţi în căutarea unei vieţi mai bune şi-a continuat calea până pe pământ polonez, oprindu-se acolo, pe însorita Vale Chochołowska. Oameni ai muntelui, mereu în căutare de păşuni bogate pentru numeroasele lor turme, unii au pornit chiar mai departe, întemeindu-şi gospodării mândre printre pădurile de molizi bătrâni de pe culmile Tatrei. Polonezii(şi nu doar) îi cunosc sub numele de gorali, adică ,,oamenii de la munte”, ,,muntenii”. Astăzi, urmaşii vechilor păstori emigranţi îşi duc traiul în oraşele Zakopane, Zywiec, Nowy Sacz şi, mai ales, în satele din jurul acestora. Deşi destule secole au trecut din momentul în care au părăsit nordul Transilvaniei, este de-a dreptul surprinzătoare voinţa cu care şi-au păstrat tradiţiile, obiceiurile, arhitectura caselor, o parte din ancestralele indeletniciri, meşteşuguri, costumele tradiţionale şi chiar unele cuvinte. Graiul goralilor- cunoscut sub numele de ,,dialectul Podhale”-  este un amestec de cuvinte poloneze(cele mai multe), slovace, albaneze, câteva de origine incerta, iar printre ele  îşi fac loc cuvinte atât de familiare nouă, românilor: măgura, brânză, vatră, cătun, merende(merinde), fluier, baci, colibă, slănină, strungă, mlioara(mioară).

Chochołów (2)

La Chochołów am ajuns într-una din primele zile ale lui ianuarie, când satul părea de-a dreptul adormit, o atmosferă oarecum neobişnuită pentru noi care veneam din agitaţia veselă a vestitului Zakopane. Posibil să fi fost o zi de mare sărbătoare pentru că, puţin după miezul zilei, uliţa satului a prins viaţă atunci când femeile au inceput a ieşi de la slujba bisericească. Îmi aduc aminte uimirea cu care le-am admirat costumele naţionale bogat înflorate, fustele creţe, cu un colorit puternic, nelipsitul cojoc din blană de oaie. Recunosc, nu-mi stă în fire să mă proţăpesc în faţa oamenilor şi să le fac poze fără a le cere voie, iar atunci nu ştiu cum s-a întâmplat că nici n-am vrut să le întrerup din sporovăiala lor veselă, aşa că…no pictures de data asta. Ceva însă tot am, aşa cât să va faceţi o idee despre portul mândru al goralilor din Podhale, regiunea în care sunt de găsit cei mai mulţi dintre goralii din Polonia- o poză cu două păpuşi îmbrăcate în costumul tradiţional.

papusi in costume traditionale

sursa

Se spune despre oamenii locului că pun mare preţ pe obiceiurile transmise de-a lungul atâtor generaţii, aşa cum îşi păstrează cu mare grijă şi costumele tradiţionale, unele vechi de câteva sute de ani. Casele din lemn- respectând în detaliu arhitectura tradiţională a satelor din nordul Transilvaniei- au fost restaurate cu sprijinul statului polonez. Aşa se face că astăzi Chochołów pare a fi un adevărat muzeu în aer liber, cu sute de case din lemn aliniate de-a lungul principalei străzi a satului. De altfel, în ,,satul goralilor” nu vei întâlni vreo uliţă care să-şi facă drum pornind de la strada principală. Cel mult, câteva alei scurte pe care sunt de găsit cateva case, Practic, tot ce înseamnă Chochołów, satul din regiunea Măłopolska(mica Polonie), se află de-a lungul unei singure străzi. Nu este vorba de o aşezare întâmplătoare a caselor de o parte şi de alta a unicei străzi a Chochołówului, ci de un stil destul de frecvent întâlnit în satele goralilor, stilul tradiţional ulicówka.

ulita

Apropo de tradiţiile care nu se uită indiferent de influenţele vremurilor contemporane, odată intrat în sat, nu se poate să nu remarci cât de curat este lemnul acestor clădiri. ,,De vină” este obiceiul spălării exteriorului caselor, de două ori pe an: în imediata apropiere a sărbătorii romano-catolice Corpus Christi şi toamna târziu, înainte să apară primul îngheţ. Şi nu este tocmai o treabă uşoară pe care s-o poţi termina în 2-3 ceasuri. Se ridică schele pentru casele mai înalte, se fierbe apă în ditamai cazanul, se folosesc detergenţi speciali care nu decolorează nuanţa naturală a lemnului de molid şi pin folosit în construcţie. De bază rămâne totuşi săpunul făcut în casă, iar un alt ajutor de nădejde sunt periile cu fire din nailon ce înlocuiesc acum vechile mănunchiuri din pene de gâscă temeinic mânuite cândva de străbunici. La sfârşit, totul se şterge cu prosoape groase din bumbac sau lână căci excesul de apă ar putea face ca lemnul să prindă un miros nu tocmai plăcut şi chiar să-l înnegrească. Se pare că una dintre stresantele griji ale oamenilor de pe aici este ca lemnul caselor să nu-şi schimbe culoarea originală, un mieriu tare plăcut vederii. Hm, se pare că nu-i tocmai floare la ureche să ai o proprietate în Chochołów. Cu atât mai mult cu cât fiecare îşi doreşte să-i fie admirată casa proaspăt spălată, ştiut fiind că, în timpul procesiunii sărbătorii Corpus Christi, alaiul ce străbate satul este atent şi la felul în care arată căminele localnicilor. Pe lângă mândria asta, există şi un scop practic- astfel sunt distruşi potenţialii dăunători ai lemnului. În alte locuri, oamenii rezolvă foarte simplu folosind diverse substanţe chimice, lucru de neadmis pentru goralii din Chochołów care se tem că respectivele chimicale ar putea schimba culoarea lemnului. Vezi, ăsta-i genul de localitate în care o firmă de curăţenie chiar ar avea de lucru. Cel puţin de două ori pe an, cred…

spalatul casei

sursa foto- aici

În unele curţi, la câţiva metri distanţă de casele mândre cu lemnul curat strălucind în soare, vezi căsuţe respirând un aer aproape umil, nici vorbă de etaj, cu şindrilele acoperişului înverzite de muşchiul crescut în voie. Sunt vechile cămine, locul în care au copilărit şi apoi şi-au crescut propriii copii bunicii şi străbunicii gospodarilor ce astăzi îşi duc traiul în ,,duży dom”(casa mare). Tocmai pentru a păstra patina inegalabilă a timpului, căsuţele cu bârnele lor groase, înnegrite de fum şi de vreme au fost restaurate doar atât cât să rămână ,,în picioare”, martore tăcute ale anotimpurilor apuse cu mult timp în urmă.

Un fel de vedetă a locului printre casele înconjurate de garduri scunde din lemn este locuinţa de la numărul 24, ,,casa dintr-un singur copac”. Despre ea se spune că ar fi construită doar din lemnul unui pin foarte bătrân şi de dimensiuni considerabile. Aşa o fi…

Chochołów

Şi că tot a venit vorba de locuri de neratat aici, v-aş recomanda o vizită în casa lui Jan Zieder. Despre el se ştie că este cel mai renumit artist popular polonez în prelucrarea lemnului. Atelierul lui aflat în casa de la numărul 28 este un adevărat muzeu ticsit de sculpturi în lemn, marea majoritate de inspiraţie religioasă. Din păcate, în ziua în care am ajuns noi în Chochołów, atelierul era închis, aşa că a trebuit să mă mulţumesc doar cu admirarea exteriorului casei, prin urmare fotografia făcută în interior nu-mi aparţine.

muzeu, nr.28

sculptura, casa nr.28

Maestrul şi-a sculptat propria statuie, plasând-o chiar la intrarea în casă. Inedită carte de vizită!:)

sculpturi interior

sursa foto

Şi mai sunt destule lucruri faine de admirat în satul goralilor… Unele sunt aproape ascunse privirilor trecătorilor grăbiţi, prea puţin interesaţi de tot felul de mici detalii. Mici, dar având farmecul lor. Bunăoară, felul meşteşugit în care proprietarii au ţinut să-şi pună în evidenţă… numărul casei. Sau miniaturalele sculpturi de inspiraţie biblică fixate in lemnul exterior al casei. Sau chiar şi banalele burlane de tinichea prin care se scurge apa adunată în jgheaburile acoperişurilor… ,,transformate” în balauri fioroşi, dragoni şi alte minunăţii din acestea. 🙂 Şi ar mai fi pitorestile fântâni cu roată zărite în mai toate gospodăriile, carele încărcate ochi, împărţind în bună pace uliţa satului cu maşini fel de fel, curţile pline de flori atunci când este anotimpul lor, muşcatele din ferestre, oamenii ce-şi poartă cu drag straiele tradiţionale în zile de sărbătoare.

numar casa

burlan

Şi au avut goralii din Chochołów şi o biserică înălţată , asemenea caselor din sat, tot cu lemnul adus din pădurile Munţilor Tatra, demult, prin secolul XVII. Din păcate, un incediu izbucnit pe neaşteptate avea s-o mistuiască din temelii. Din dorinţa de a construi una mai trainică, goralii au renunţat la gândul de a folosi lemnul ca material principal de construcţie. Aşa că ei au ales piatra- calcar pentru pereţi, gresie pentru faţada şi turnul acestei adevărate bijuterii arhitecturale neo-gotice.

Fără ca la mijloc să fie vreo legendă având la bază mitul jertfei creatoare, ci doar purul adevăr, Wojciech Blaszyński, pastorul care a făcut tot ce era omeneşte posibil pentru ca nouă biserica să fie construită, a murit din cauza schelelor prăbuşite ca din senin chiar în momentul în care s-a aflat în preajma lor. Şi au fost multe probleme, întâmplări, mai mult sau mai puţin ciudate, care au zădărnicit ridicarea bisericii Sfântul Jack. În 1938, după mai bine de jumătate de secol, răstimpul trecut de când pastorul Wojciech Blaszyński a pus prima piatră la temelie, biserica a fost finalizată. Rămăşiţele vestitului pastor catolic, originar din Chochołów, au fost îngropate chiar în cripta de sub biserica înălţată acolo, în satul de pe valea râului Czarny Dunajec.

biserica

La capătul satului, înainte ca drumul să pornească spre Czarny Dunajec, inevitabil, privirile îţi sunt atrase de obeliscul din piatră în vârful căruia se află statuia Sfântului Nepomuk, martirul păstrării tainei confesiunii. Şi nu este deloc întâmplătoare plasarea acolo a statuii sfântului devenit simbol atunci când vine vorba de respectarea cu orice preţ a secretului spovedaniei. În iarna lui 1847, goralii din Chocholow au  pierdut lupta împotriva invadatorilor austrieci tocmai fiindcă au fost trădaţi de vecinii lor din Czarny Dunajec, satul aflat la doar 10 km distanţă. Un fel de ,,să vă fie ruşine pentru ce ne-aţi făcut”, un soi de reproş amar peste timp, pus şi mai bine în evidenţă de ideea aşezării statuii cu spatele spre satul Czarny Dunajec. Mda, trădarea nu-i tocmai un lucru peste care să poţi trece atât de uşor. Nici măcar atunci când la mijloc a trecut mai bine de un secol şi jumătate.

statuia Sfântului Nepomuk

Vouă, zile senine şi oameni buni în preajmă! Cu bine!

 

Sarbatori de iarna in Cracovia

 

wesołych-świąt

Probabil ca as fi parasit Polonia nu foarte incantata dupa experienta Zakopane, dar intamplarea a facut sa ne oprim pentru cateva zile in ,,Orasul Dragonilor” si uite asa mi s-a lipit de suflet Cracovia…Citisem din diverse surse cate ceva despre orasul considerat ,,perla Poloniei” si imi ramasesera foarte clare in minte cateva cadre din filmele turnate aici de catre unul dintre regizorii mei preferati- polonezul Andrzej Wajda, desi destui ani au trecut de atunci. Dar, fireste, nimic nu se compara cu realitatea vazuta prin ochii proprii, nimic nu se compara cu sentimentele, senzatiile pe care le incerci atunci cand descoperi un loc absolut nou pentru tine.

Altadata voi scrie aici, pe blog, despre orele minunate petrecute la castelul Wawel, despre atmosfera si senzatiile apasatoare incercate in timp ce colindam prin vestita fabrica a lui Oscar Schindler, despre Kazimierz, cartierul evreiesc facut celebru de catre Steven Spielberg cu extraordinarul sau film din 1993, ,,Lista lui Schindler”. Acum doar despre aerul aparte, atat de specific polonez al targului de Craciun organizat de ani buni in cea mai mare piata din Europa, Rynek Główny, aflata chiar in centrul istoric al Cracoviei, spatiu dominat de doua dintre simbolurile de baza ale orasului, biserica Sfanta Maria si statuia lui Adam Mickiewicz, poetul national al polonezilor.

Rynek Główny

Centrul istoric, Cracovia

Un element caracteristic fiecarui brad impodobit de catre polonezi este steaua imensa care se atarna in ramurile acestuia, desigur, un simbol al stelei din Betleem.

Mara cu porumbeii.jpg

Polonezii sunt un popor petrecaret, iubitor de traditii, de oaspeti si voie buna, asa ca la ei sarbatorile de iarna sunt prelungite mult dupa data de 25 decembrie, mai precis pana la sfarsitul lunii ianuarie. Eu m-am hotarat. De cand am aflat ca polonezii despodobesc bradul abia pe 2 februarie, data la care ei sarbatoresc Sfanta Marie, am zis ca nu se supara nimeni daca procedez aidoma. Deocamdata vad ca bradul meu rezista. 🙂

Si ca veni vorba de traditii poloneze de Craciun…inedit la ei mi se pare faptul ca nu exista Mos Craciun, copiii primesc daruri in noaptea de 5 spre 6 decembrie de la Święty Mikołaj(Sfantul Nicolae). In unele zone ale tarii, cei mici se bucura in noaptea de Ajunul Craciunului de cadouri aduse de…Gwiazdka, omologul feminin al Sfantului Nicolae sau altfel spus ,,micuta stea” care aminteste de Steaua din Betleem.

De ani buni, in perioada sarbatorilor de Craciun, in Cracovia exista obiceiul construirii a ceea ce polonezii numesc Szopki Krakowskie, un soi de sculpturi migalos lucrate care incearca sa recreeze scena nasterii lui Isus. Interesant este faptul ca mesterii polonezii care se inhama la aceasta munca deloc simpla plaseaza vestita scena pe fundalul oferit de unele dintre cele mai cunoscute edificii cracoviene- Catedrala Sfanta Maria, Castelul Wawel, Palatul Barbican…Uneori se lucreaza si jumatate de an la o asemenea miniatura, cele mai reusite dintre ele fiind expuse in Piata Centrala unde sunt admirate, punctate de catre juriu si , fireste, cele mai reusite sunt premiate.

Szopki Krakowskie 1

Szopki Krakowskie 2

miniatura

O imagine de care imi aduc aminte cu drag este cea a fierariei improvizate in imensa Piata Centrala a orasului. Mi-a sarit in ochi imediat ce am pasit in Rynek Główny, in prima seara a sosirii noastre in Cracovia. Incepand de la felul in care arata fierarul si pana la toate acele mici detalii care tin de meseria asta, totul era atat de autentic si bine pus la punct incat am avut puternica senzatie ca m-am intors undeva in timp. Mai pastram inca suvenirul luat de acolo, o potcoava pe care, sub ochii nostri, fierarul a gravat numele fetei mele.

fierarie

fierarie 2

Si-ar mai fi si multimea de artisti ambulanti care umplu amintita piata, dar si strazile din jur. Fiica-mea a fost tare incantata de fiecare in parte, apropiat, studiat, amuzat, spus parerea. 🙂

artisti ambulanti 1

artisti ambulanti 2

In coloratul peisaj cracovian din timpul sarbatorilor de iarna, isi fac loc la fiecare pas tarabele cu piernik, turta dulce facuta dintr-un amestec de grau si secara, lapte, miere, oua  si intens condimentata cu scortisoara, cuisoare, ghimbir, uneori cu cardamon, lavanda, anason, ienibahar. Mult prea condimentat pentru gusturile mele, dar aroma este deosebita. Interesant este ca aluatul pentru pierniki este lasat la fermentat chiar si cu  o luna si jumatate inainte de Ajunul Craciunul cand este modelat si pus la copt.

pierniki

Si ca tot veni vorba de specialitatile culinare ale polonezilor, prajitura care nu lipseste din casele lor in perioada asta este oplatekul, un soi de napolitane facute foarte simplu, doar din apa si faina pe care este imprimata o imagine cu caracter religios legata de Craciun.  Se impart intre membrii familiei, intre prieteni, vecini, oameni foarte apropiati intre ei. Nu se impart oricum, ci impreuna cu rugamintea celor care ofera de a fi iertati in cazul in care au gresit cu ceva in anul care se apropie de sfarsit, dar si cu urarea ,,Wesołych Świąt!”(Craciun fericit!).  Inainte de a se aseza la masa pusa in Ajunul Craciunului(wigilia), capul familiei imparte bucati  de oplatek( sfintit anterior de catre preot) la toti cei prezenti. Ritualul are loc in timp ce se sopteste o rugaciune pentru linistea si binele celor dragi. Citeam undeva ca acesta este cel mai vechi(originea prepararii oplatek-ului vine din sec. X), cel mai iubit si cel mai respectat obicei in casele polonezilor, chiar si in cazul in care ei sunt stabiliti de ani buni in alte colturi de lume. Frumoase obiceiuri, frumosi oameni!

oplatek new

 

Zakopane- Poland’s winter capital. De bine si…nu prea…

De dragul sclipirilor din ochii copilului meu, mi-am dorit ca macar sarbatorile de iarna sa fie incarcate de zapada, asa ca in copilaria mea.

Despre Zakopane nu stiam mare lucru, recunosc. Asta pana in momentul in care, tot cautand pe internet posibile destinatii pentru vacanta de iarna, am dat peste cateva imagini care mi-au placut rau de tot. Un peisaj hibernal ca rupt dintr-o poveste… brazi incarcati de zapada cazuta cu nemiluita, sanii trase de cai superbi, polonezi imbracati in frumoasele lor costume traditionale… ,,-Hai  sa fie Zakopane!” am zis atunci deja satula pana peste cap de atatea cautari. Si asa a ramas.Zakopane, winter

Zakopane

ZAKOPANE

E drept ca, pe langa minunatia aceea de peisaj, mai existau cateva motive deloc de neglijat. In primul rand, puteam ajunge cu masina personala, 16 ore de condus nu sunt chiar un capat de lume. Scapam astfel de o perspectiva deloc placuta: gandul de a ne afla in mai stiu eu ce aeroporturi misunand de lume, asa cum se intampla aproape fara exceptie, in preajma sarbatorilor de iarna. In Polonia inca nu ajunsesem pana atunci si chiar imi doream asta. Mai putin de 70 de km despart Zakopane de doua dintre statiunile montane de top din Slovacia, Tatranska Lomnica si Strbske Pleso,  ocazie de neratat pentru noi. Nimic nu ne scapa!  🙂 In plus, se lega foarte bine cu planurile facute in legatura cu sarbatorile de Craciun pe care intentionam sa le petrecem cu familiile noastre in Romania. Mara nici nu concepea sa treaca vacanta de iarna fara sa-si vada bunicii si verisorii din tara. Prin urmare, imediat dupa un Craciun lipsit cu desavarsire de bucuria fulgilor de nea, am parasit Romania si… drum intins spre Zakopane! Inainte de a iesi din tara, ne-am bucurat de o seara minunata hoinarind prin centrul Sibiului luminat feeric in perioada respectiva. Urmatoarea oprire a fost in Budapesta (tare frumos gatita si capitala ungureasca)iar de aici, undeva, destul de dimineata…din nou la drum!

Asadar, sfarsit de decembrie, in chiar inima iernii cum s-ar spune, plecati  din Croatia, trecut prin Serbia, petrecut o saptamana in Romania, trecut apoi prin Ungaria si Slovacia si abia aici am vazut si noi prima zapada din iarna respectiva. Si asta doar pentru ca ajunsesem int-o zona montana destul de inalta, undeva foarte aproape de granita cu Polonia, altfel…nici o sansa!

Zakopane…mi-ar placea sa spun ca a fost minunat aici, ca am gasit exact ce mi-am dorit, dar nu ar fi intocmai adevarul, din pacate.

Sa o luam sistematic. Inainte de a ajunge aici, citisem legat de Zakopane ca este cea mai renumita statiune montana poloneza, ca apelativul de ,,capitala de iarna a Poloniei” i se potriveste manusa si ca micul oras este asaltat pur si simplu de turisti, peste 3 milioane intr-un singur an.  Partea cu asaltul turistilor, sincer, nu reprezinta nici pe departe un motiv important pentru ca eu sa ajung in locul respectiv. Dimpotriva chiar. Dar asta este, nu poti evita locuri in care iti doresti mult de tot sa ajungi doar pentru ca gem de lume. Ca lucrurile stau intocmai in Zakopane, asta o confirm. Doar am vazut-o cu ochii mei. Lume peste lume…

Cam asa arata strada principala din Zakopane, Krupowki, cu cateva zile inainte de trecerea in noul an.

Zakopane, strada principala

Cum nu exista nici macar o pudra fina de zapada, fireste ca a trebuit sa ne luam gandul de la placerea plimbarii in sanii trase de cai intr-un peisaj mirific de iarna. E adevarat, la tot pasul, strabatand Krupowki, principala strada a orasului, carutasii polonezi te pofteau zambitori, cu gesturi largi, sa urci alaturi de ei. Sincer, plimbarea cu caruta printr-un Zakopane plin ochi  de lume nu era tocmai cea mai arzatoare dorinta a noastra la ora aceea.

Gandindu-ma acum la prima zi petrecuta in Zakopane, constat ca mare lucru nu prea am ce spune. Ah, da, am reusit sa o ,,traumatizez psihic” pe Mara. Vina imi apartine exclusiv.  In seara in care am ajuns aici mi-am dat seama ca uitasem sa-mi iau de acasa tocmai ghetele de munte. Ca de obicei, venisem cu masina incarcata de bagaje, dar, ghinion, singurele mele incaltari erau doar cele aflate in picioare, o pereche de cizme cu toc ametitor de inalt. Si cui pe deasupra. Cine sa se incumete a umbla asa prin muntii Poloniei si ai Slovaciei? Eu imi asum defectele, sunt un  adevarat cosmar pentru cei care sunt nevoiti din varii motive sa ma insoteasca la cumparaturi. O seara si apoi o zi intreaga numai cu asta m-am ocupat: rascolit toate magazinele de incaltari, probat, strambat din nas, sa mai vedem, sa mai incercam…Bineinteles, tarziu, in noapte, cand deja oamenii incepusera a-si inchide pravaliile, am gasit ceva care sa-mi convina cat de cat. Previzibil in ceea ce ma priveste, dupa ore si ore de umblat, m-am intors la una dintre perechile de ghete vazute si probate inca de dimineata. 🙂 In fine, pomeneam ceva despre  oaresce traumatizare psihica… Nu exagerez, de la experienta asta, Mara nu mai vrea sa auda de perspectiva de a ma insoti la cumparaturi de haine sau incaltari. ,,-O, nu din nou! Iar o sa patim ca la Zakopane!! Doua zile ne-ai plimbat prin magazine doar ca sa-ti gasesti o pereche de ghete. Doua zile, mami, doua zile! este replica pe care am auzit-o de atunci de multe ori.:) Eh, exagereaza si fiica-mea, de fapt a fost vorba doar de o seara si o zi intreaga. Doar atat.

Oricum, dupa o asemenea experienta, pot spune ca am devenit experta in a oferi informatii legate de  subiectul ,,shopping in Zakopane”. In caz ca intereseaza pe cineva… 🙂 Un lucru este cert: capitala de iarna a Poloniei nu este nici pe departe un loc accesibil multor buzunare. Cel putin atunci cand vine vorba despre cumparaturi facute in oricare dintre cele peste 40 de buticuri aflate pe Fashion Street, Krupówki 29. Este una dintre cele mai renumite strazi din Polonia si chiar din lume(cel putin asa spun cei care detin magazinele de aici) atunci cand vine vorba de articole sport de calitate si de cele care tin de domeniul ,,luxury fashion”. Emporio Armani, Pierre Cardin, Carolina Herrera, Escada, Triumph, Moncler Elysees si destule alte nume ce suna atat de tentant pentru impatimitii de shopping(si mai ales impatimitele) sunt de gasit aici, pe Fashion Street, Krupówki 29.

Zakopane
Obosita dupa atat ,,plimbat prin magazine”…:)
Zakopane 2
,,-Hei, mami, ce spui de asemenea incaltari ?”

A nu se intelege ca Zakopane este locul in care sunt de gasit doar branduri exclusiviste. Nici pe departe. De indata ce iesi din spatiul Fashion Street, situatia se schimba vizibil. Mai la tot pasul intalnesti  tarabe incarcate cu tot felul de produse artizanale poloneze. In top sunt cojoacele. Desi nu sunt o admiratoare a unui asemenea obiect vestimentar, am remarcat unele chiar deosebite, lucrate cu mult bun gust. In rest, cum s-ar spune, de toate pentru toti-  papusi imbracate in costume traditionale, pulovere, ilice, manusi , ciorapi din lana, ce mai, o adevarata explozie vesela de culori…

In privinta produselor alimentare, fiica-mea a facut o adevarata pasiune pentru Oscypek, branza traditionala atat de cunoscuta in zona aceasta a Muntilor Tatra . Exista mai multe feluri in care Oscypek se prezinta, unele varietati fiind chiar extrem de sarate. Fiica-mea avea grija sa-si caute de fiecare data,,branza suvite” cum o numea ea, mai putin sarata si semanand cu o coada impletita, de aici si denumirea originala pe care i-a dat-o.

Zakopane 3

Asadar, dupa o zi intreaga petrecuta pe strazile oraselului polonez, ne-am dat seama ca mare lucru nu prea am mai avea ce face in oras. Nu in acest loc. E drept, existau renumitele partii de ski de aici, dar noi am preferat sa ne indreptam spre Strbske Pleso, probabil cea mai cunoscuta in topul statiunilor de ski si snowboard din Slovacia, aflata la doar 70 km distanta de Zakopane.

Sa va spun cateva vorbe despre cat de petrecareti sunt polonezii. Sincer, mult prea petrecareti…Noaptea dintre ani am ales noi sa o petrecem in centrul orasului Zakopane, deh, sa simtim cu adevarat bucuria oamenilor in momentul trecerii in noul an, 2014. Bad idea! Sa o luam cu inceputul…Dincolo de imbulzeala infernala de pe Krupowki, ni s-a parut noua ca totul arata altfel de cum il stiam, doar trecusem de multe ori prin zona…Ne-am lamurit imediat. Cred ca nici cel mai amarat butic nu a ramas fara sa fie ,,securizat” cu tot felul de cartoane, ambalaje, metri intregi de scotch. Bineinteles, toate magazinele, toate chioscurile erau inchise inca de la 9-10 seara, cel mult un bar-doua inca nu aveau pus lacatul pe usa. Ca oamenii aveau motive intemeiate sa le fie teama pentru proprietatile lor, ne-am convins apoi si noi. Atunci cand petrec, polonezii nu se incurca deloc. Un vacarm de nedescris, pocnitori explodand la fiecare secunda, sute de petarde, aer aproape irespirabil din cauza fumului gros, barbati si femei ,,anesteziati” rau de tot de aburii alcoolului si ceea ce mi s-a parut foarte de speriat – obiceiul de a sparge sticle si pahare cu nemiluita in plina strada. Si nu orice fel de strada, ci una plina ochi de lume. In atare situatie, la cateva minute dupa trecerea atat de zgomotoasa in 2014, noi ne-am grabit sa ne luam talpasita. Nu pe strada principala ce semana deja cu un covor de cioburi numai bune pentru cei dornici de experiente fachirice,  ci pe stradutele mai laturalnice si, ca atare, mai lipsite de eventuale neplaceri. Am rasuflat usurata in momentul in care am ajuns cu bine la masina lasata in parcarea de langa Fashion Street. Sincer, in toata nebunia aceea din care abia asteptam sa ies, gandul meu a fost la atmosfera atat de placuta si eleganta de care avusesem parte, exact un un an urma, in minunatul oras aflat la poalele Alpilor elvetieni, Locarno. Asta e, o experienta in plus, uite ca am vazut cum e si la polonezi!

Una peste alta, chiar daca nu am avut noi parte de o iarna ca-n povesti traita pe meleaguri ,,zakopaneze”, chiar nu am regretat deloc alegerea facuta. Polonia este o tara interesanta, surprinzatoare chiar si , cu siguranta, avand multe de oferit celor care o aleg ca destinatie de vacanta.

O experienta deosebita si pe care v-o recomand cu drag, in cazul in care ajungeti in Zakopane, este urcatul pe munte pana la minunatul lac Morskie Oko. Traseul prin Muntii Tatra (cam 10-11 km)este unul de neuitat, per pedes sau in carute cu coviltir. Noi am ales a doua varianta.

morskie-oko

Un sfat ! Chiar ar fi pacat ca, odata ajunsi in zona Zakopane, sa nu faceti o vizita in satul Chocholow. Este de-a dreptul minunat! Prietenii mei care au vazut pozele facute aici au fost ferm convinsi ca, de fapt, este vorba de un imens Muzeu al Satului. Nu, nici vorba, este o superba localitate poloneza aflata la mai putin de 20 de km distanta de Zakopane unde toate casele, fara exceptie, sunt construite din lemn, respectand acelasi stil arhitectural. Roman fiind, ajuns in Chocholow, primul cuvant care iti vine in minte este ,,MARAMURES”. Asemanarile in privinta arhitecturii, portului chiar si a graiului nu sunt deloc intamplatoare. Oamenii de aici, goralii pe numele lor, sunt urmasi ai pastorilor valahi veniti din nordul Transilvaniei in partea aceasta a Poloniei inca din sec. XII.

dsc_3900

 

De neratat ar fi si vizita la unul dintre cele mai frumoase castele poloneze, Dunajec. Se afla la doar 50 de km distanta de Zakopane, intr-o regiune tare pitoreasca, in satul Niedzika, foarte aproape de granita cu Slovacia.

dunajec-castle

Ei da, despre Morskie Oko, Chocholow, Castelul Dunajek, mereu surprinzatoarea Cracovie, dar si despre minunata arta a dantelei practicata de peste 150 de ani de catre goralii din Koniakow va povestesc in urmatoarele postari. Va astept sa mai treceti pe aici sau cum ar spune ei, polonezii, DO ZOBACZENIA !  🙂

zakopane-mara