Casa de pe Drina

National Geographic
http://photography.nationalgeographic.com/photography/photo-of-the-day/house-river-serbia/

Mereu în fugă, mereu spre o altă destinaţie, Serbia s-a întâmplat să fie doar locul în care ne opream pentru o noapte, popas necesar pe un drum destul de lung şi obositor între două ţări. Aşa am avut ocazia să rătăcesc ore bune pe străzile Belgradului(de vreo 4-5 ori chiar, doar seara şi noaptea târziu), iar într-o dimineaţă de aprilie încărcat de soare, înainte de a porni din nou la drum, ne-am bucurat de calmul şi atmosfera boemă de pe Obrenoviceva, vestita stradă ce străbate oraşul Nis.

Nis 2

În iarna asta, la fel… În drum spre Bosnia&Herzegovina ne-am oprit pentru o noapte la Belgrad, iar a doua zi ne-am trezit copila cu noaptea în cap(spre ,,marea ei încântare”, desigur) cu intenţia clară de a ne opri în câteva locuri vestite pe harta turistică a Serbiei- căsuţa de pe Drina, satul construit de unul dintre regizorii mei de suflet, Emir Kusturica, podul Mehmed Paša Sokolović şi, la doar câţiva paşi de acesta, Andrićgradul, oraşul construit în memoria scriitorului Ivo Andrić.

drina

Podul Mehmed Paša Sokolović construit pe Drina in sec. XVI(sursa)

Din Belgrad până în Bajina Bašta, oraşul de pe valea râului Drina, aflat în extremitatea estică a Parcului Naţional Tara, ai de parcurs cam 160 de km. La capătul călătoriei, ajuns la graniţa cu B&H, e aproape imposibil să nu fii convins de un lucru- frumoşi sunt Alpii Dinarici şi în partea asta a Balcanilor! Neobişnuit de caldă şi însorită a fost dimineaţa aceea de la sfârşitul lui decembrie, cu o ceaţă uşoară, strălucitoare care plutea deasupra crestelor, izbutind să dea  cumva o senzatie de ireal peisajului. Ici şi colo, câte o casă parcă rătăcită în acel tablou, pitoresti căpiţe de fân, pe alocuri câteva petice de zăpadă, prima zăpadă pe care am văzut-o în iarna asta până să ajungem în Jahorina, totul mi-a rămas viu în minte şi mi-a trezit dorinţa de a mă reîntoarce, cândva, doar pentru locurile acestea.

Pe Drina, râul care face graniţă naturală între B&H şi Serbia, cu câţiva kilometri înainte de intrarea în oraşul Bajina Bašta, se află o casă. Mă rog, e cam mult spus o casă, mai degrabă o căsuţă cu o singură cameră. Stă acolo, în mijlocul râului verde, pe o stâncă, deşi pretenţios mi se pare şi cuvântul acesta în situaţia de faţă, mai degrabă un bolovan urias.

Interesantă este istoria căsuţei devenită simbolul oraşului Bajina Bašta, a întregii regiuni sârbeşti Podrinje, ba chiar una dintre atracţiile turistice renumite ale Serbiei. Asta mai ales din vara lui 2012 când o fotografie a casei  a apărut în National Geographic Magazine, ocazie cu care multă lume i-a aflat povestea. Pe scurt, prin 1968, câţiva adolescenţi de prin partea locului au hotărât să-şi amenajeze un spaţiu unde să se poată odihni după zbenguiala în apele Drinei. Au pus ochii pe ditamai bolovanul din mijlocul râului, dar cum suprafaţa zgrunţuroasă nu era tocmai plăcută la atingerea cu pielea, le-a venit ideea să fixeze pe el nişte scânduri aduse de la un şopron în paragină aflat prin preajmă. Apoi băieţii şi-au zis că nu le-ar strica şi un acoperiş care să-i ferească de soarele torid al amiezii, iar dacă tot au ajuns la concluzia asta, atunci… hai să construiască şi nişte pereţi pentru a-l susţine. Materialele necesare au fost cărate cu o barcă, iar bucăţile de lemn prea mari, imposibil să fie duse astfel, pur şi simplu au fost lăsate să plutească în aval spre locul cu pricina unde erau ,,pescuite” şi puse apoi acolo unde le-a fost stabilită destinaţia, adică în construcţia căsuţei.

Şi uite -aşa… muuultă apă s-a scurs pe verdele râu Drina din vara în care băieţii aceia sârbi şi-au ridicat propria casă de vacanţă. Aproape o jumătate de secol, răstimp în care râul acesta care străbate mai bine de 350 de km prin Serbia şi apoi prin ţara vecină, B&H, prin urmare nu tocmai un râuleţ inofensiv, s-a întâmplat să vină foarte mânios şi aproape să măture complet casa din mijlocul apelor sale. Cam de vreo 9-10 ori până acum. Dar se vede treaba că a fost construită cu simţ de răspundere pentru că Drina nu a reuşit vreodată s-o distrugă în totalitate. E adevărat, a fost nevoie de tot felul de îmbunătăţiri, de fiecare dată cei implicaţi în reconstrucţie încercând să-i adauge un strop de culoare, un ceva care s-o facă mai atrăgătoare, mai deosebită pentru cei veniţi din toată lumea ca s-o vadă.

Şi în mijlocul potopului…

Eu una am tot pozat-o minute în şir, din diverse poziţii, m-am chinuit să cobor printre nişte tufe de mărăcini pe un teren nu doar în pantă, dar şi mocirlos, convinsă fiind că merită toată osteneala. Vremea nu prea a ţinut cu mine. După o dimineaţă care s-a anunţat mai mult decât promiţătoare, s-a întâmplat ca la amiază, atunci când am ajuns acolo, să coboare o ceaţă gri, urâtă, rece… Am văzut casa asta surprinsă în fel şi fel de cadre, în diverse momente ale zilei, în zori, în plin soare, în amurgul zilei, învăluită în neguri, în toate cele 4 anotimpuri şi, fără doar şi poate, are un farmec doar al ei, deşi, la urma urmelor, nu este decât o căsuţă ridicată pe un pietroi uriaş în mijlocul râului. Dar are acel ceva care te face s-o cauţi, să-ţi propui să ajungi în preajma ei… Mi-aş dori să mă reîntorc aici toamna, atunci când lumina aceea de culoarea mierii îmbracă totul în jur… şi casă, şi râu, şi malurile Drinei… Cred că mi-ar ieşi nişte poze destul de faine. Sper…

house 1

sursa

house 2

sursa

River house

sursa

Imagini din interiorul neobişnuitei case, povestea ei spusă de cel care a venit cu ideea construirii ei, vedeţi şi ascultaţi în clipul de mai jos.

Advertisements