Cu doar o noapte înainte să ajungem în Sillian, s-a întâmplat să ningă mult pe Valea Hochpustertal. Dacă nu mă înşel, era chiar prima zăpadă din an prin locurile acelea şi trebuie să fi nins bogat, ore bune în şir, altfel nu-mi explic cum de s-a strâns atât belşug de zăpadă doar într-o singură noapte.
Rareori mi se întâmplă să scriu aici, pe blog, despre cât de mult m-au impresionat condiţiile de cazare într-un anume loc, despre cât de bine ne-am simţit acolo. Nu că aş fi de o exigenţă maximă atunci când vine vorba despre asta si nici pe departe nu sunt genul de cârcotaş cu pretenţii exagerate. Nicidecum, doar că nu mă simt prea mult atrasă de ideea de a povesti despre asemenea lucruri. Nu mi-am făcut blog cu intenţia de a câştiga din reclama făcută cuiva, iar blogul meu este locul în care scriu doar exact aşa cum îmi dictează sentimentele mele. Şi se întâmplă, uneori, să întâlnesc ceva cu totul deosebit şi atunci îmi spun că n-ar fi o idee rea să scriu pentru că sunt locuri care chiar merită să fie cunoscute. Aşa am gândit atunci când am scris despre minunatele gazde din Santorini sau despre căsuţa de pe malul lacului Ohrid.
Vorbind despre Sillian, cu drag îmi aduc aminte de casa primitoare în care ne întorceam seara, târziu, după hoinărelile lungi prin zona Tirolului de Est, şi de Barbara, proprietara acelui loc, aparthotelul Haus ober der Kirche, cotat pe booking.com cu o medie de invidiat, 9,80. Barbara lucrase ani mulţi- ,,o viaţă” cum spune ea- în America, în domeniul turismului. Experienţa câştigată în anii aceia a îndemnat-o să-şi întemeieze propria afacere în ţara natală, un aparthotel construit pe culmea unui deal, având o panoramă de vis asupra Sillianului ce pare pierdut, acolo, printre culmile munţilor. Numele i-a fost inspirat de imediata vecinătate cu unul dintre monumentele arhitectonice cu care sillienii se mândresc, o biserică ridicată pe la 1400, reconstruită apoi în incofundabilul stil baroc. Haus ober der Kirche are doar 4 apartamente- un penthouse, apartamentul albastru, apartamentul roşu şi cel portocaliu (în acesta din urmă am locuit şi noi), fiecare decorat într-o anumită culoare de unul dintre cei mai cunoscuţi designeri austrieci. Pentru că Barbara este o mare admiratoare a lui Yves Klein, toate cele 4 apartamente au fost decorate respectând ideile renumitului artist francez, cunoscut şi sub numele de Yves Monocromul. Nu mă pricep prea mult atunci când vine vorba de subiectul acesta, designul de interior, personal ador stilul minimalist scandinav, iar ca simplu privitor eu spun că designerul ales de Barbara chiar a făcut o treabă foarte bună acolo.
,,According to the artist who created the concept, the design pays homage, among other things, to mathematics and music. The meticulously calculated distribution of the Morse code that adorns the wall tiles is pure mathematics.” Am selectat o mică parte din prezentarea făcută pe site-ul proprietăţii, dacă va interesează subiectul, vedeţi mai mult aici, pentru că eu, atunci când vine vorba de matematică… mă cam retrag. Mult prea complicat începe să-mi pară totul. Eu ştiu una şi bună, m-am simţit foarte bine acolo, nu am stat să-mi muncesc mintea prea mult cu designul acesta care s-a vrut un ,,tribut adus muzicii şi matematicii”. Sau despre cum a fost redat ,,conceptul de imaterial kleinian care prin fluctuaţiile de culoare pură deschid o uşă spre spiritualitate.” Am spicuit câte ceva din prezentarea găsită pe site, asta ca să nu credeţi că am luat-o complet razna. Hai mai bine să lăsăm ,,imaterialul kleinian” în seama specialiştilor în domeniu şi să revenim la lucruri ceva mai ,,pământeşti”. Bunăoară la platoul generos din lemn de brad care ne aştepta plin ochi cu prosciutto, sticla de şampanie pusă la rece şi alte câteva bunătăţi pe lângă, cadoul nostru de bun venit din partea Barbarei. Probabil că eram şi destul de înfometaţi după ditamai drumul de m-a impresionat într-atât încât le-am făcut şi poză. 🙂
Nu ştiu cine s-a gândit la asta, Barbara sau designerul care s-a ocupat de aspectul estetic al celor 4 apartamente, dar ideea cu eleganta cadă de baie (parcă sună ciudat alăturarea asta, dar mi se pare cea mai potrivită), aşezată exact în faţa unor ferestre înalte de unde vezi munţii în toată splendoarea lor, mi s-a părut mai mult decât inspirată.
Şi mai sunt şi altele- saltelele cu apă(recunosc, am fost în multe locuri, dar acesta a fost singurul în care am avut parte de un asemenea pat), sauna cu vedere generoasă spre munte, camerele înalte, spaţioase, ador genul acesta de încăperi, grădina privată, micul dejun săţios cu tot felul de minunăţii tradiţionale din Tirol din care mi-a rămas în minte, mai ales, imaginea pâinicilor calde, aburinde, şi un miros…
Nu că fata mea ar fi fost prea îndrăgostită de minunatul peisaj… Mult prea energică ca să aibă răbdarea de a contempla minute în şir priveliştea din jur. Motivul este altul. În fiecare dimineaţă, stătea aşa cuminţică ştiind că urma să apară şi câinele Barbarei, un minunat exemplar negru tăciune, jucăuş foc, deşi, la prima vedere, puteai să juri că e un fioros care abia aşteaptă să te înhaţe. Numai eu ştiu cât tot l-am alungat din preajma Marei şi Mara după el. M-a asigurat apoi Barbara că e cel mai blând căţel. Mai ales cu copiii.
Mvai, să nu uit de ,,oama de zăpadă”, aşa i-a zis fata mea. ,,Oama” i-a datorat efemera existenţă pe pământ soţului meu. A lui a fost ideea, a lui a fost strădania. Noi l-am încurajat de la fereastră, foarte curios cum de am putut s-o reţin atunci în casă pe Mara, chiar nu-mi amintesc. Şi ca să nu existe vreun dubiu că respectiva ,,arătanie” nu este un om, ci o ,,oamă”, soţul meu i-a făcut şi cele două podoabe de rigoare. Destul de generoase, din câte se vede, doar a modelat-o un bărbat. Altfel, deşi dotată cu forme rubensiene evidente, ar fi fost aproape imposibil să-ţi dai seama că s-a vrut a fi de gen feminin, părerea mea.Frunza nu ştiu din ce motiv i-o fi pus-o, probabil ca să dea impresia unei domnişoare/doamne foarte pudice. Oricum, a făcut senzaţie. Barbara chiar a spus că, la vârsta ei, a văzut mulţi oameni de zăpadă, dar femei…never.
M-am luat cu vorba şi uite că iar n-am apucat să vă povestesc despre câte minunăţii oferă natura, dar şi oamenii locului, acolo, în minunata zona a Tirolului de Est. Rămâne pentru o viitoare postare, cu drag!
Expat Wife 